Anul trecut am aflat despre concursul Blog de blog dupa ce s-a incheiat votarea. Am retinut doua bloguri dintre cele premiate: Groparu si Moshe & Mordecai. Le-am facut cate o vizita si rezultatul poate fi rezumat astfel: vazut, placut, pus in blogroll. N-are importanta ca respectivii nu ma baga deloc in seama cand imi mai bag si eu bitzii pe acolo in forma de comentarii.
Nu am urmarit insa blogul doamnei Lucia Verona (de abia reusesc sa-l urmaresc pe al meu:)) si astfel leapsha Liei m-a luat cam prin surprindere, mai ales ca fusesem plecata din oras si nu am avut acces la calculator. Desi m-am stresat un pic (mai mult) am fost bucuroasa ca am reusit sa pun la timp atat linkurile la blogurile propuse pt nominalizare cat si la blogul stimatei doamne.
Mi-a fost mai dificil sa pun bannerul, pana la urma s-a rezolvat si asta (dar nu cu Firefoxul, nu stiu de ce, spre deosebire de IE, acesta nu-mi arata toate rubricile din blog cand vreau sa-i schimb aspectul), ba chiar am reusit s-o scot la lumina pe Mitzy, care era biata de ea cat pe ce sa moara de plictiseala si inanitie acolo unde o ascunsese html-ul (lucrez cu editarea lui cam pe ghicite, noroc ca pana acum n-am reusit sa stric iremediabil aspectul blogului, si am si gasit un gadget separat de editat html incat nu mai trebuie sa caut in sablon unde sa pun diversele "jucarii").
De bucurie am mai pus un comentariu la Blog de blog, avand grija sa pun si acolo link catre blogul meu, unde se aflau nominalizarile. Ideea s-a dovedit mai tarziu salutara. Cand am aflat, tot de la Lia, ca a inceput votarea m-am repezit sa-mi exercit acest drept cetatenesc. Rau am facut ca m-am grabit, pt ca Bloggerul (sau poate Firefoxul, m-am gandit eu, am deschis IE, dar cu acelasi rezultat) a refuzat cu incapatanare sa publice fie si un singur comentariu. Am aflat ulterior (si am constatat asta si pe blogul meu) ca si altii au avut probleme cu publicarea de comentarii. Am avut insa o surpriza neplacuta consultand listele de
nominalizari (doar cele de pe prima pagina, aveam sa-mi dau seama a doua zi): lipseau unele din nominalizarile mele.
Pentru cei care au avut rabdare sa ajunga aici si nu inteleg de ce jonglez eu mereu intre doua browsere de web o sa le spun ca am un computer vechi, cu doua programe vechi instalate pe el (avea Ws98, iar sotul meu a instalat peste el si Ws2000, mi-a dat o explicatie savanta din care am inteles ca asa e bine) iar browserul, IE6 nu s-a putut updata la IE7sau IE8 pt ca nu avea destul suport tehnic. Youtube m-a anuntat de mai multa vreme ca in curand nu voi mai putea vedea nimic cu IE6 (iar de la RRA am aflat, prin Mihnea Bradateanu, ca la 1 martie se produce schimbarea) si a sugerat sa il inlocuiesc cu altul. IE7 sau 8, clar ieseau din discutie si atunci am instalat (eu cu propriile mele cunostinte mai mult decat precare si cu propriul meu capushor) Firefoxul care, cand mi-e lumea mai draga se blocheaza sau refuza sa-mi mai arate imagini, in schimb pot descarca f usor poze si ppsuri cu el, probabil ca si muzica, dar n-am incercat.
Bun, si a trecut noaptea, iar a doua zi am inceput votarea. Pe masura ce "innotam" prin liste constatam ca nominalizarile mele de cele mai multe ori lipsesc si am inceput sa-mi arat in comentarii la inceput mirarea, apoi iritarea.
Doamna LV a fost draguta si a promis ca va remedia omisiunile, dar Lilick, membra a juriului, m-a intrebat si ea, asha, daca am pus linkul unde trebuie. Stiam ca l-am pus de doua ori, dar vazusem inca din prima seara a votarii ca linkul de includere (cel care nu se afla in comentariu, ci separat) a disparut.
Poate ar fi trebuit sa zic in sinea mea cateva vorbe de dulce si sa-mi spun ca pot trai f bine si fara sa particip la aceasta bataie de joc care devenise acest concurs din punctul meu devedere, dar pt asta ar fi trebuit sa fiu o fiinta inteleapta, ori aceasta virtute imi lipseste din dotare. In plus muncisem ceva la acele nominalizari si voiam sa le dau o sansa celor apreciati de mine dar neaflati pe listele de pe blogul d-nei LV posibilitatea de a fi cunoscuti si de altii, care poate inca nu aflasera de existenta lor.
Asa ca am mers la postarea care anunta categoriile la care se fac nominalizari, am copiat comentariile mele de acolo (cati nervi aveam nu stiu daca va intelege cineva), am dat paste in comentariul de raspuns pt Lilick, apoi am dat curs invitatiei sale de a lua din nou la puricat toate listele (si am mai descoperit si alte omisiuni) iar in final le-am multumit ambelor doamne pt ca au remediat totul. Si-au cerut scuze pt neplacerile pe care mi le-au pricinuit, dar o sa vedeti imediat cat mi-au ajutat acele scuze.
Nu m-am mirat de loc ca, dupa cateva zile de tatonari din partea diverselor organe care incercau sa se revolte impotriva tratamentului cu nervi si frustrari, m-am capatat cu o criza de ulcer, o colica biliara si un herpes, agravate si de lipsa de somn (din motive mai mult sau mai putin independenta de vointa mea, ma refer la starea de "sleep deprived"', ca sa folosesc romgleza) dar mai ales de craterele din asfaltul de pe breteaua care leaga soseaua de centura cu DE 60/95 directia Bucuresti- Afumati ca si de gaurile (pt ca sunt multe dar f dese) de pe aceeasi sosea europeana aflate in localitatea (orasul?) Afumati. Cine nu s-a nu s-a hurducat cu masina prin acest relief nedorit creat de mana omului in plina criza de fiere n-o sa inteleaga ca, mai ales la intoarcere, credeam ca nu mai ajung pana acasa ci ne oprim direct la spital. Din fericire acasa, linistindu-ma dupa toate stressurile la care am fost supusa m-am doftoricit atat natural (ulcogastrin, ceai de galbenele, euuuh,ce gust rau are...) cat si alopat cu omeran, no-spa si, desigur am continuat ungerea herpesului cu Aciclovir.
Imi amintesc insa de o alta situatie cand m-am simtit frustrata, dar nu la fel de tare ca acum, pt ca atunci era vorba doar de propriul meu interes, si nu de al altora, ca in cazul de fata.
Era dupa marele cutremur din 77. Trecuse spaima unora, durerea celor care pierdusera pe cineva drag poate mai persista, dar cum viata merge inainte vasusem la TV un cuplet in care o cantareata renumita, nu-mi amintesc exact care din ele, canta referindu-se la diverse nedreptati care i se facusera: nu i se marise salariul, nu i se aprobase nu stiu ce, etc, "O Miss am fost, O Missa sunt, O Missa oare pana cand?"
Ei, si cum se schimbase relativ recent sistemul de salarizare si, pt a se mari interesul pt indeplinirea planului, cica, se prevedea ca salariul sa contina o parte fixa si una variabila, aceasta din urma constand din prime pe care le acorda seful in functie de rezultatele in munca ale subalternilor toata lumea astepta cu emotie aparitia listelor de premieri care, cum era de asteptat, rareori exprimau reala contributie a angajatului la bunul mers al intreprinderii ci mai degraba listele se faceau dupa bunul plac al sefului care, cf unui banc arhicunoscut, 1. seful are dreptate, 2. seful are intotdeauna dreptate si 3. cand seful nu are dreptate a se vedea punctele 1 si 2.
La locul meu de munca am fost la un moment dat singura care ara cu spor campia muncii facand absolut tot ce era necesar, inclusiv treba femeii de serviciu insa la un moment dat unul din sefii mari ai nostri a avut nevoie sa plaseze undeva intr-un loc caldut, unde sa nu se strofoace prea tare protejata cu munca, pe un post (loc de ne-munca, adica, nu post ca la blog) si atunci a creat un post (greu a fost cu primul, au urmat si altele) de locatar platit al campiei muncii. Norocul meu a fost ca primele persoane astfel angajate aveau notiuni de chimie, urmatoarele insa...Aceste prime angajate au plecat spre alte zari (una era pensionara) si a ramas una frumusica foc, dar cam pafarista. Ei, si cand s-au facut listele de premieri subalterna figura pe lista, eu insa nu.
Si cum seful facea dese "vizite de lucru" la locul nostru de munca era intampinat de mine cu acel cuplet amintit mai sus. Am avut apoi destul de tras pt ca intr-o zi s-a enervat rau (aveam prostul obicei sa mai intarzii la servici, dar compensam stand peste program iar atunci cand erau urgente orele peste program depaseau cu mult intarzierile mele) pt ca am intarziat si pe birou astepta un biletel, subliniat de trei ori :"O Miss ai fost, omisa vei fi" si s-a tinut de cuvant, mai ales ca a fost avansat in functie si a avut si mai multa putere. E adevarat ca la un moment dat am facut niste lucrari pt securitate si ceva a scartzait iar eu am gasit solutia si si-a exprimat recunostinta, dar tot omisa am ramas.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu