miercuri, 10 februarie 2010

V-o prezint pe Mitzy






adopt
your own virtual pet!






Mie mi-au placut pisicile dintotdeauna. Din pacate mamita nu le prea suferea in casa pt ca se "otraveau" in ligheanul de faina, adica foloseau faina drept asternut pt facut nevoile, iar sotul meu nu suporta peturi (vine din engleza, e vorba de animale de comapanie si nu de "sticlele"de plastic din polietilena) in casa.

Totusi nu e chiar asa de drastic incat sa nu permita si exceptii.Am avut ani de zile o vita de vie la geamul de la bucatarie, i-au taiat radacina, si s-a uscat din cauza asta, niste mesteri dela Electrica solicitati sa inlocuiasca un cablu defect, pe acesta vita se urcau un motanel (zic motanel pt ca,desi adult, era de talie tare mica) si o pisica. Pisica nu intra in casa, el, numit Mishu de vecina de jos, ne face adesea vizite. Cu timpul am inceput sa-l hranesc atat cu bobite cat si cu parizer, ne-am imprietenit tare bine, venea si dormea la noi in casa, apoi pleca in treaba lui. Ne-am jucat impreuna o data, eu stand pe scaun si el sarindu-mi in brate si apoi jos, de multe ori, ba chiar sotul meu i-a facut niste motocei cu care sa se joace singur.

Era atat de scump incat sotul meu a insistat sa cumpar mancare special pt el, era tare cuminte, nu era obraznic ca alte feline care se catara peste tot si rastoarna toate cele. In privinta asta semana bine la fire cu Suzi, pisicuta fetei mele, desi el era de rasa maidaneza. Mare diferenta intre el si curioasa de Faika, pisicuta din Cork, cea care isi baga nasucul peste tot. Din pacate intr-o zi a disparut. Mi-am alinat dorul cu Mitza, "pisica cea frumoasa" pe care o curta Mishu fara succes, fiindu-i mereu refuzate cu indignare avansurile, semn ca nici chiar pisicile nu se cotoiesc cu oricine. Ii cumparam si ei de mancare si ii puneam apa, dar nu o lasam in casa, pt ca se urca pe mese, si nu-mi placea.

Pana la urma mi-a spus vecina ca Mitza a sucombat, se pare ca de batranete. Interesant este ca la blocurile noastre traiesc atat caini comunitari, cat si pisici "de usi multe".

Despre pisicuta de care am avut grija un semestru in timpul facultatii cred ca am povestit in "Ce verde era valea mea". Iar despre Cookie, perushul nostru vorbitor, daca n-am povestit inca,o sa o fac alta data.

Acum vreau sa va spun ca pe Mitzy am adoptat-o ca sa aiba "Vulpea Urbana" o prietena. Mitzy e tare jucausa si daca miscati soarecul pe langa ea va incerca sa il prinda. Deasemenea are doua jucarii in stanga, unde scrie more, una e un bat cu o sfoara de care e legata o cireasa, sau poate o bila rosie, se ia cu un click si se misca pe laga Mitzy, la un moment dat ea va incerca sa dea bobarnace bilei sau va dori sa o prinda. Usensila se pune la loc tot cu un click. Mitzy se joaca vesela si cu discul de la more, dar acela nu-mi prea place mie.

Mitzy e pisicuta roz din stanga blogului, pe cei care ma citesc pe email sau pe Feed ii sfatuiesc sa intre pe blogul propriu zis, cel cu tot felul de "minuni" in partea stanga.

7 comentarii:

Belle de Jour spunea...

:)
bravo pentru adoptie
:)

LiaLia spunea...

Hihihi, ce drăguţă e! I-am dat conservă şi m-am jucat cu ea :D Mie cred că-mi plac poveştile cu pisice mai mult decât mâţoasele în sine :))) Deşi am motan, I am a dog person :)

P.S. Când o să renunţi la moderarea comentariilor? :D

Misaki spunea...

Sa va traiasca! :) Ii dati acum lapte si parizer virtuale, nu? :) Foarte dragute, ea si vulpea! :)

Viorica spunea...

@Belle
Oricine merge la adresa respectiva poate adopta. La mine a durat mult pana am reusit s-o scot pe Mitzy la lumina din ascunzisul in care o bagase setarea de la Blogger. Acum am schimbat browserul si am avut o surpriza tare neplacuta, Firefoxul nu afiseaza la aspect toate aplicatiile si nici nu-mi permite sa pun aplicatii noi, incat tot la nesigurul IE6 trebuie sa apelez. >:(
Si daca nu ti-am incretit de tot parul cu explicatiile mele savante o sa-ti mai spun si ca eu salvez articolele de pe blog,ca sa le pot transfera pe stick, dar Ffx nu-mi afiseaza linkurile in respectiva aplicatie.
@Lialia
Mitzy iti va ramane vesnic recunoscatoare (si eu, fiinddca nu m-am prins ca aia e o conserva) :))
PS. Never, never. I'm a freak control :P
Lasand gluma la o parte, primesc unele comentarii la texte scrise cu luni in urma (de ex de la copiii Dr Saptefrati, lucru care m-a emotionat f tare) si nu stiu cum as putea afla despre ele daca nu le-as modera. Pana acum n-am refuzat pe nimeni, am publicat tot ce mi s-a trimis cu o singura exceptie: cineva care isi facea reclama la nu mai stiu ce produs, i-am trimis un email la adresa data,dar n-am primit raspuns. Eu am rabdare si inca mai astept, nu l-am respins (inca)
@ Misaki
Tu ce crezi ca se afla in conserva? Nu refuza nici de la tine :))
Vulpea nu stiu cu ce traieste, ca parca n-am vazut nici o gasca sau o gaina pe acolo.

b.d. spunea...

Iubesc animalele si, in primul rand,...cainii :)
Din copilarie i-am indragit, aveam o catelusa neagra, mica si creatza, in casa, si un dulau de paza in curte.
Cand am plecat din Ro.,cainele de paza (Pic), murise de putin timp, iar pe iubita mea Lady, nu ne-a permis s-o luam...Nici nu vreau sa-mi reamintesc de cate lacrimi am varsat cand a venit momentul despartirii. Am lasat-o insa, pe maini bune.
Aici, cu toate ca nu treceam pe langa vreun caine fara sa-l mangaiem si sa ne jucam cu el, (si sotul meu iubeste animalele), multi ani n-am indraznit sa adoptam caine...Pana cand, (ne-a convins fiica-mea), am adoptat o jucarica alba, pe care l-a inceput am hranit-o cu biberonul ;)
Normal ca am numit-o tot Lady, in amintirea celei din copilarie...
Ne-am bucurat de ea 12 ani, pana cand ne-a parasit...Bolnava de inima :(

Imi plac si pisicutele, dar nu cred c-am mai fi capabili sa ne atasam de un animal, cand despartirea este atat de grea...

Asa ca, m-am multumit acum sa ma joc cu Mitzy a ta, care m-a amuzat teribil :) Cand am vazut insa ca este capabila sa-si invarte capul 360*, mi s-a facut mila de ea, sa nu cumva sa-i provoc vreo leziune cervicala, si-am trimis-o sa se odihneasca...;)

Viorica spunea...

Inteleg f bine durereapricinuita de despartirea de cineva drag,chiar daca Cookie, perushul nostru, a trait langa noi doar un an jumatate, ne atasasem de el ca de un copil al nostru, mai ales ca era baiat si noi am avut numai fete :))
Am scris si o carticica inamintirealui,am imprimat-ope hartie siacume undevain biblioteca. Desi Feng-Shui recomanda sa arunci tot ce-ti aminteste de un eveniment dureros noi inca ii mai pastram cusca, masinuta de jucarie pe care o dadea mereu jos cu ciocul de pe masuta ca sa ne faca sa i-o dam noi inapoi (facea asa si cu un creion) sau clopotelul cu care se juca, in amintirea bucuriei pe care ne-a adus-o in casa.

b.d. spunea...

Adevarat ca exista si acel ''eveniment dureros'', care este despartirea, dar obiectele amintesc mai curand de momentele frumoase...
Si noi am pastrat curelusea cu numarul de inregistrare si numele ei, jucariile (mingea de tenis, oase din plastic,...), paturica ei, sub care se facea covrig, de nu i se vedea nici nasul...
Nu m-a lasat inima sa le arunc...