Magarpattacity Pride of Pune

India este la ora actuala una din marile puteri economice ale lumii. Contrastele care apar intre diverse paturi sociale se datoreaza nu numai impartirii rigide in caste, mostenita de secole, ci si faptului ca a cunoscut o crestere demografica atat de exploziva in ultima suta de ani incat se pare ca a depasit miliardul de locuitori. S-a incercat un control al populatiei prin vaso-tomie gratuita dar conditiile precare de igiena si saracia care duceau la infectarea si chiar decesul voluntarilor au facut sa se renunte la acesta.

Fiind o tara atat de intinsa (nu degeaba e denumita subcontinent) si cu traditii spirituale diverse, in special in directia celor cu tendinte comunitariste, cum ar fi cele din ashramuri, in aceasta tara si-au gasit adapost tot felul de experimente sociologice. Am vorbit despre ele in cateva articole, cele mai recente fiind despre Auroville. In New York Times am citit un articol despre Hamilton Court, un turn de 25 de etaje aflat in Gurgaon si care adaposteste o enclava in care locuitorii, indieni din clasa mijlocie, au un mod de viata calitativ superior celorlati locuitori ai orasului.Am scris deja despre asta aici.


Acest articol mi-a fost inspirat, la fel ca primul despre Auroville, de un documentar transmis de TVR1. E vorba despre "La drum prin India", un serial al carui autor este actorul englez de origina indiana Sanjeev Bhaskar, care a intreprins o calatorie pentru a-si vizita rudele ramase in tara de origine a parintilor lui, scriind si o carte.

Cu totul episodic, plecand din Mumbai (ani de zile am stiut doar numele sau anglicizat, Bombay) a trecut si prin ceea ce se doreste a fi un oras al viitorului, Magarpatta. Pe langa dorinta de a crea conditii optime, cat mai ecologice, de munca si viata pt locuitorii sai, care fac parte din clasa de mijloc a Indiei, cu ocupatii in domeniul IT, Magarpatta e o dovada a viziunii pe care a avut-o conducatorul clanului Magar, un fermier.

El a realizat ca pamantul pe care il prelucrau membrii clanului nu va rezista mult la presiunile expansioniste ale orasului vecin, Pune, si a convins pe ceilalti mebri ai clanului sa faca un fel de cooperativa care sa puna pamantul la dispozitia celor doritori de a crea acest oras special. Orasul este deosebit de Auroville prin faptul ca se insista mai mult pe tehnologie (locuintele sunt de fapt niste cartiere de blocuri, cum se poate vedea in poza cu Laburnum Park), si pe organizare.



Orasul are scoala proprie, locuri de munca in interior si, ce mis-a parut mai important, o adevarata armata de paznici. Acolo, spre deosebire de restul asezarilor Indiei, se pune mare baza pe pastrarea unei curatenii desavarsite si pe crearea unui mediu sigur de joaca pt copii. Exista chiar si un Pentagon dar nici vorba de tendinte belicoase acolo, e pur si simplu un centru comercial. Orasul este in constructie si dezvoltare, s-a implicat si guvernul indian prin investitii.


Pericolul este ca cei crescuti si educati in acest mediu elitist sa devina inadaptati la realitatile din restul Indiei. Mai multe despre acest experiment special (ar fi multe de spus despre faptul ca s-au tot facut orase experimentale, la noi e cunoscut "Falansterul de la Scaeni" care s-au dovedit, din pacate, esecuri ale unor utopii fermecatoare) se gasesc pe http://www.magarpattacity.com/.
Planul orasului
Intrarea in oras (Poarta 1)

Laburnum Park

Magarpatta CiberCity

Cibercity View

SEZ Tower

Pentagon Tower

SEZ (Special Economic Zones) Area

Eccleziastul Actualizat.

Urmatorul text, preluat de la Dan Selaru, care la randul lui l-a preluat de la Andreea Vas, scris de Mihai Eminescu si dureros de actual, e o dovada ca Eccleziastul a avut dreptate: "Nimic nou sub soare".

“De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie…

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.

Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.

Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.”

Mihai Eminescu pe la 1870-1889

Campania telefonata

021 746 04 16

Acesta este nr de la care "Raluca de la Partidul Democrat Liberal" m-a sunat. Imi pare rau ca am actionat conform rutinei obisnuite cu care tratez telefoanele nesolicitate si am inchis, nu inainte de a spune cateva cuvinte ce nu pot fi reproduse aici. In fond sunt si eu om, are si rabdarea mea o limita, in plus pot spune, precum Elena Carstea--sper ca e bine dupa operatie--"Nu sunt perfecta, nici nu vreau...". In acest fel am pierdut pt totdeauna ocazia de a afla ce voia sa-mi comunice susnumita Raluca. Poate o fi fost ceva f important, menit sa-mi imbunatateasca viata pe vecie.

Acum ma intreb doar: o fi adevarat ca proaspatul avansat in grad, Generalul Ontzanu, nu a facut armata? Adica nu si-a efectuat serviciul militar, obligatoriu pt leatul dumisale.

O fi adevarat ca Presedintele a spus un neadevar (observati cu cata grija imi aleg acum cuvintele) cand a afirmat ca "pt prima oara o companie americana a fost pusa sub comanda militarilor altui stat, si anume a militarilor romani" si ca de fapt lucrul acesta s-a mai intamplat in Balcani acum cativa ani?

O fi adevarat ce spunea Presedintele si anume ca avansarea generalilor fideli Ontzanu, Oprea, Iordanescu nu are urmari materiale (marire de pensie, etc?) Dupa cate stiu o avansare in grad a ofiterilor in rezerva aflati la pensie duce automat la marirea cuantumului pensiei primite.

Doua Vaci Capitaliste.

Am sa copiez mai jos niste bancuri care circula intr-o veselie pe emailuri. Probabil sunt arhicunoscute dar poate reusesc sa mai produca un zambet in aceaste zile atat de involburate de eterna campanie electorala. Tema este, cum se poate altfel, economia capitalista, dar si efectele ei postcomuniste.

Clasificarea economiilor

CAPITALISM TRADITIONAL
Ai doua vaci.
Vinzi una si cumperi un taur.
Cireada se inmulteste iar economia prospera.
Le vinzi si iesi la pensie cu castigul.

COMPANIE AMERICANA
Ai doua vaci.
Vinzi una si o fortezi pe cealalta sa produca lapte cit pentru patru.
Esti surprins cand vaca moare.

COMPANIE FRANCEZA
Ai doua vaci.
Faci greva pentru ca doresti sa ai trei vaci.

COMPANIE JAPONEZA
Ai doua vaci.
Le reproiectezi astfel incat sa fie de zece ori mai mici decat o vaca obisnuita si sa produca de douazeci de ori mai mult lapte.
Apoi creezi imagini animate inteligente ale vacii, numite Cowkemon, si le promovezi la scara globala.

COMPANIE GERMANA
Ai doua vaci.
Le reproiectezi astfel incat sa traiasca 100 de ani, sa manance o data pe luna si sa se mulga singure.

COMPANIE BRITANICA
Ai doua vaci.
Amandoua sunt nebune.

COMPANIE ITALIANA
Ai doua vaci, dar nu stii unde sunt.
Pleci in pauza de pranz.

COMPANIE RUSEASCA
Ai doua vaci.
Le numeri si afli ca ai 5 vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 42 de vaci.
Le numeri din nou si afli ca ai 12 vaci.
Te opresti din numarat vaci si deschizi alta sticla de vodca.

COMPANIE ELVETIANA
Ai 1000 de vaci, dintre care nici una nu-ti apartine.
Facturezi celorlalti cheltuieli de depozitare.

COMPANIE INDIANA
Ai doua vaci.
Te inchini la ele.

COMPANIE CHINEZA
Ai doua vaci.
Ai 300 de oameni care le mulg.
Declari somaj zero, productivitate bovina inalta si arestezi reporterul care a publicat cifrele.

COMPANIE ROMANEASCA
Ai 5 vaci, costuri cat de 10, mulgi doar 3, alergi bezmetic printre ele, mai aduci personal pentru alte 5, daifaliment si dai vina pe bou.

Completare personala a taranului Ioan Donca

ASOCIATIE FAMILIALA PRAHOVEANA:
N-ai nici-o vaca.
Contractezi doua cu statul si faci vila cu fonduri U.E. pe care o declari staul.
Reziliezi contractul pe motiv de regiune defavorizata calamitata. O iei de la capat.
Ceilalti se uita ca vitelu la poarta noua a vilei celei noi.

Despre urmatorul banc am o vaga banuiala ca e creatia unui "baiat cu ochi albastri" iesit la pensie. Asta pt ca desi scrie negru pe alb "Din proprie vointa" un asemenea "baiat" n-o sa inteleaga niciodata ca oamenii pot sa gandeasca folosind propriul creier si ca au libertatea sa si aplice ceea ce gandesc. Ei fiind invatati sa manipuleze toata viata (doar facea parte din sarcinile de serviciu) vad pretuntindeni doar propaganda si minciuna, privind totul cu suspiciune. Credeti-ma ca stiu f bine despre ce vorbesc.

Paradoxuri ale postcomunismului capitalist

Tot ce putea fi mai bun înainte de 1989 era o pâine albă, pufoasă şi, eventual, caldă. Tot ceea ce putea fi mai rău era o pâine neagră, de secară/graham, de care lumea era sătulă până peste cap. Tot ceea ce poate fi mai rău, pentru sănătatea omului capitalist din anii 2000, e o franzelă pufoasă. Aceasta se transformă într-o adevărată bombă dacă, Doamne păzeşte!, mai e şi caldă. Tot ceea ce poate fi mai bun pentru românul capitalist postrevoluţionar e o pâine neagră, de secară/graham, pentru care lumea se bate la magazin.

În iepoca odioasă, oamenii erau gata să se calce în picioare pentru un litru de lapte cu grăsime, de la ţărani. Laptele de la ICIL era prelucrat şi nu avea deloc grăsime. Comuniştii erau înjuraţi pentru că scoteau totul din el. Mai cumpără cineva astăzi lapte cu mai mult de 1,5% grăsime? Nu, pentru că face rău sănătăţii. Românii consumă cu cea mai mare plăcere laptele cel mai slab şi cel mai puţin gustos, atunci când nu preferă chiar laptele de soia.

Carnea cea mai bună (şi rară) era cea de porc, pe care o obţineai pe sub mână, de la abator, sau de la o rudă cu casă şi curte la ţară . Lumea se bătea pe şorici şi pe jumări şi era, în schimb, sătulă de carnea de pui şi de peştele oceanic, din alimentara.Mai nimeni nu se uită acum la carnea de porc. Puiul şi peştele, însă, da! Acestea sunt alimente uşoare cu care se trăieşte bine.

Unul dintre motivele pentru care Ceauşescu era înjurat cel mai tare era faptul că tăia curentul oamenilor. Acum, întreaga Românie stinge, benevol, lumina de Ziua Pământului. Stăm pe întuneric şi ne simţim ecologişti. Mai mult, ni se recomandă să facem, pe cât posibil, economie de energie electrică, să ţinem aprinse cât mai puţine becuri, să punem în funcţiune cât mai puţine electrocasnice. Nimic nu ni se pare mai firesc.

Regimul comunist era odios pentru că ne limita anumite libertăţi. De pildă, ne interzicea să corespondăm cu rudele sau cu prietenii din străinătate. Acum, cei care lucrează în birourile corporaţiilor nu mai pot coresponda cu nimeni. Yahoo messengerul şi yahoo emailul sunt interzise, cel puţin în timpul orelor de program. Iar programul nu ţine, ca pe vremuri, doar opt ore, în special dacă există o concurenţă între departamente, cine depăşeşte primul norma de afaceri. Mulţi angajaţi susţin că aceste restricţii sunt fireşti.
E normal să li se interzică să întreţină corespondenţe private, de ce să piardă ei preţiosul timp al marelui binefăcător corporatist?
Iar dacă managementul citeşte corespondenţa de serviciu a angajaţilor, cu atât mai bine: conducătorii au dreptul să ia măsuri pentru a asigura bunăstarea perpetuă a firmei, pentru a depista elementele leneşe şi pentru a preîntâmpina eventualele acte de sabotaj.

Omul comunist mânca, de voie, de nevoie, dietetic, însă tânjea după o mâncare gustoasă. Omul capitalist are la discreţie mâncarea gustoasă şi şi-o interzice. De ce? Pentru că ţine la siluetă şi urmează indicaţiile medicilor. Din proprie voinţă, românul postrevoluţionar îşi bagă acum pe sub nas pâinea neagră, lapte degresat şi pui leşinaţi, îşi opreşte singur curentul, renunţă benevol la propriile drepturi, îşi lasă corespondenţa la îndemâna şefilor şi susţine sus şi tare că toate aceste lucruri sunt cât se poate de fireşti.
Ba, mai mult, că privaţiunile îi fac şi o mare plăcere.

Ce inseamna manipularea capitalista ..

Auroville Update

Exact la data cand sufletele multora dintre noi, ale celor mai in varsta, erau cernite la amintirea ruinelor si a mortilor de pe urma celui mai puternic cutremur trait de generatia mea televiziunea romana difuza un film (helas, RDSul se pare ca a scos din grila TVR Cultural, acolo unde trebuia sa fie acest post e acum un dreptunghi negru) despre un oras construit in India, Auroville, un fel de imensa comuna (nu in sensul administrativ cunoscut la noi ci in sensul de comunitate ce dispretuieste proprietatea individuala, teoretic cel putin) ce se conduce dupa niste principii utopice. Am fost curioasa sa aflu mai multe despre acest proiect si din documentarea respectiva a aparut un articol pe blogul meu.

Urmarind un link de la draga de Disa (care m-a dus la o poveste fascinanta, ce mi-a amintit de "Vindecatorul" lui Sebastian A.Corn) am ajuns pe situl respectiv la un articol nesemnat despre Auroville, dupa toate aparentele o traducere a unui articol de propaganda pt acest oras, articol pe care il voi reproduce mai jos si din care provin si imaginile.

Ca orice oras care se respecta Auroville are si activitate comerciala, cum se poate constata de aici.

Bineinteles ca Wikipedia ofera mult mai multe date despre acest subiect.

Auroville

Cei 1.500 de locuitori ai orasului indian Auroville traiesc in casute bizare pe care le-au construit singuri, gatesc cu ajutorul energiei solare si incearca sa dea un nou inteles conceptului de comunitate. Asezarea lor este un laborator, iar ei sunt pionierii evolutiei umane. In Auroville nu exista un sistem de legi, politie sau primar, viata este in intregime ecologica, iar televiziunea si discotecile lipsesc cu desavarsire.

Auroville este locul din care, cred multi, va porni regenerarea umanitatii. "Simt", scria un filosof New-Age, "ca acest lucru va porni de jos, dintr-un loc mic, unde oamenii sunt capabili inca de coeziunea care sa-i faca sa aiba incredere unii in altii." Inteleptul si charismaticul Sri Aurobindo a fost intemeietorul unui curent filosofic ce imbina sinuos hinduis­mul, neoplatonismul si invataturile yoga. Discipolul si succesorul lui Aurobindo, numit Mama, a lansat vizionarul experiment al orasului-nepereche. El este cel care a avut revelatia faptului ca "lumea are nevoie de un loc unde oamenii sa poata trai departe de rivalitatile nationale, de conventiile sociale, de morala pervertita si de religiile vrajmase."

Ideea era aceea a unui oras-model, a unei comunitati internationale "unde instinctele agresive, specific umane, sa fie canalizate exclusiv pe fagasul eliminarii cauzelor nefericirii, al depasirii slabiciunii si ignorantei; un loc in care nevoile spirituale sa se situeze inaintea celor de satisfacere a pasiunilor." Astfel a luat fiinta Auroville - Orasul Rasaritului, al carui nume deriva din cuvantul francez aurore (aurora, zori de zi). La ceremonia inaugurala, din februarie 1968, au fost prezenti presedintele Indiei si reprezentanti din 121 de state, care, intr-un gest simbolic al aspiratiei spre o lume unita, au turnat pamant din tarile de provenienta intr-o urna amplasata acum chiar in centrul orasului.

In Auroville, spre deosebire de oricare alt loc din India, nu sunt cersetori. Orasul are un aer demn si o gratie neostentativa, iar accesul si purtarea sunt controlate strict - lucru ce reiese evident si din inscriptiile ce interzic fumatul, consumul de alcool, sexul si politica. Aerul este saturat de mirosul de tamaie arsa si de aroma florilor. In centru se afla un sanctuar din marmura alba, inconjurat de un sofisticat aranjament floral; este locul in care se odihnesc, spre a fi venerate, ramasitele lui Sri Aurobindo si ale Mamei.

In atelierele in aer liber, mestesugarii orasului, invesmantati in sari-uri pastelate, tes, brodeaza sau modeleaza figurine de ceara. Bharat Nivas, complexul de receptie al orasului, ce gazduieste un centru de informare, birourile administrative, o librarie, un restaurant, un auditoriu si un magazin de suveniruri, este o magnifica opera arhitecturala realizata din structuri de sticla si beton. Acesta este pavilionul indian, primul dintr-un proiect de pavilioane nationale care vor deveni centre culturale unde-si vor desavarsi educatia copiii tarilor ce le vor fi construit.

In 1990 a fost rezervata o zona pentru construirea unui pavilion dedicat culturii tibetane si se pare ca, la ora actuala, Franta ia foarte serios in calcul optiunea construirii unui pavilion propriu. Populatia curenta din Auroville este de aproximativ 1.500 de rezidenti permanenti, reprezentanti a peste 31 de nationalitati, majoritatea indieni (31%) si francezi (20%). Planul original al orasului a urmat conturul unei spirale, alternand zone rezidentiale, culturale si industriale, intinse pe o suprafata de 12 km patrati si pregatite sa gazduiasca 50.000 de oameni.

Auroville este si o marturie a eforturilor uimitoare depuse pentru transformarea pamanturilor salbatice in campii cu iarba unduitoare si livezi roditoare. S-au construit baraje, rezervoare de apa, terase si sisteme de irigatie. In cadrul celei mai mari ferme din zona, Aurogreen, sunt culturi - ecologice, fireste - de fasole, papaya, rosii, guava, lamai, nuci de cocos si alune. Diversitatea locuintelor e uimitoare: de la colibe din frunze de palmier sau din bambus, la cabane din lemn si la constructii futuriste din beton turnat.

Dintr-un total de 230 de case, peste 70 sunt dotate cu panouri fotovoltaice. Prin traditie, locuitorii din Auroville isi doneaza surplusurile de venit in contul unui fond de intrajutorare a comunitatii. In 1988, guvernul Indiei a creat Fundatia Auroville, iar astazi un comitet de sapte membri gestioneaza problemele administrative ale orasului, care a beneficiat, de-a lungul anilor, si de donatii UNESCO. In Auroville domneste peste tot autoritatea tacuta a sentimentelor si a sensibilitatii. Oamenii intra in legatura cu ei insisi pentru a se corecta, transforma si perfectiona, misiunea lor fiind aceea de a aduce omenirea intr-un nou stadiu al evolutiei. Poate parea o utopie, dar Auroville exista deja de 41 de ani.

Matrimandir
Planul orasului,opera arhitectului Lalit Bhati

Baha'i Lotus Temple in Delhi (n-am idee ce cauta aceasta poza in articolul din descopera.ro, noroc ca exista Google si ca am reusit sa localizez poza--o explicatie ar fi ca se gaseste pe aceeasi pagina cu detaliul Matrimandir de mai jos )

Matrimandir-Detaliu

Dupa toate aparentele acesta este Biroul Central al Ashramului Sri Aurobindo, unde a locuit o vreme "Mama"

Panouri solare

Am gasit si sursa acestei poze, o prezentare a ofertei turistice de vizitare a Auroville. Numai sursa articolului nu am gasit-o (inca) Faptul ca scrie despre "Mama"ca si cum ar fi vorba de un barbat ma face sa cred ca e vorba de o traducere extrem de defectuoasa.

Sri Aurobindo

Tot incercand sa gasesc sursa articolului de mai sus si a imaginilor publicate am aflat ca initial orasul trebuia sa aiba 50 000 de locuitoridar acum sunt cam 2000, ca fiecare locuitor isi construieste casa din resursele proprii, ca trebuie sa contribuie cu bani (desi teoretic in Auroville nu exista bani, dar pe internet se solicita donatii, deasemenea se solicita donatii de la vizitatori care trebuie sa achite costurile sederii acolo), ca in schimbul posibitatii de a-si trimite copiii sa invete la scoala din oras satenii Tamili din imprejurimi muncesc pe sume derizorii in oras.

Dupa ce "Mama" (Mirra Alfassa (Paris 21.2.1878 - Pondicherry 17.11.73) a murit orasul a fost preluat de Guvernul Indiei (lucru pe care ea s-a straduit sa-l evite) dar nu primeste decat ajutoare financiare mai mult simbolice.

Deci ce am inteles eu din lunga documentare e ca intentia fondatoarei acestui oras era de a crea o noua societate si chiar o noua specie, supraumana, care sa traiasca in pace si armonie, intr-un soi de comunism supraelitist (pt ca satenilor din imprejurimi nu le e ingaduit sa locuiasca in acest oras, probabil pt ca sunt prea saraci). Interesant e ca se pare ca au f mult de suferit, atat orasenii cat si satenii, din motive de criza globala.

Mama si Sri Aurobindo

Yi San=Furtuna la palat Lectie de guvernare

In episodulde azi ii spune Regele Printului mostenitor Lee San, care se confrunta cu o conspiratie menita sa-i distruga orice sansa de a deveni rege (citez din memorie)

Regele este ca o corabie iar oamenii sunt ca apa. Daca regele nu este atent corabia se poate rasturna si va fi inghitita de apa iar soarta regelui este astfel pecetluita.

De unde or fi stiut scenaristii sud-coreeni ca nu va trece mult de cand au scris ei scenariul si aceasta lectie va deveni f actuala pt un conducator de nava de la mii de km distanta?

La Tribunal, birjar, la Tribunal!

Asta a fost indemnul celui mai iubit de catre pedelei catre majoritatea ad-hoc.

Mi s-a parut interesant ca am auzit o voce din aceasta minoritate sprijinitoare pomenind de "Monstruoasa Coalitie". Daca finalitatea va fi aceeasi (desi atitudinea marinelului fata de neamt nu ofera nici o speranta in acest sens) nu pot sa spun decat "Amin!"

Lasand gluma la o parte nu odata in aceste doua lungi decenii de democratie originala mi-am spus: "acestui presedinte i s-a urcat puterea la cap in asemenea masura incat a devenit imperioasa inlocuirea sa". Dar parca niciodata nu am fost mai convinsa de acest adevar decat acum, cand e vorba despre un presedinte pe care l-am votat, cam din disperare, de doua ori, odata ca sa se mai taie nasul pesedeilor a caror aroganta intrecea orice limita si a doua oara cand s-a facut referendum pt suspendare pt ca voiam sa mi se recunoasca dreptul de a-mi asuma alegerea, oricat de gresita ar fi fost. Si aceasta nevoie de inlocuire am sesizat-o inca inainte de constituirea cabinetului Boc I si am expus-o in articolul "Se reface Feseneaua")

De data asta mi-e tare teama ca iar va trebui sa aleg raul cel mai mic, si acesta nu va fi in nici un caz presedintele actual. Pt adeptii absenteismului la vot am sa spun ca aceasta este cea mai paguboasa atitudine pt tara. Probabil ca mi se va spune "du-te cucoana de-aici cu grija pt tara, pe mine ma intereseaza mai mult ce o sa pun maine in farfurie sau cum o sa-mi mearga afacerea maine".

Dar cand ai in fata un om care se conduce dupa principiul "sa piara tara numai sa mi se implineasca mie poftele, oricat de irationale si paguboase sunt pt ceilalti concetateni" (si sa nu ne lasam inselati de discursurile care pretind ca FMI-ul si alte foruri finantiste il prefera pe el drept partener de discutii prin intermediul unui expert economist) nu ai voie sa renunti la dreptul de a te prezenta la vot.

Se bate multa moneda pe tema falsificarii alegerilor. Sa fie clar: pt a fi posibila o asemenea frauda e absolut necesar sa fie o prezenta redusa la vot si mare parte din acele voturi sa fie date in alb.

Cat despre nr de persoane care au semnat listele de candidati la presedintie par a semana cu bancul acela " cum vrei sa ne batem, in sabii sa ne taiem sau in ciorapi sa ne mirosim". Dupa umila mea parere ciorapii care put cel mai tare apartin celor care obliga prin santaj si amenintari, prin puterea pe care o detin, sa se semneze lista.

Eu sunt bucuroasa ca de multele ori in care mi-am pus semnatura pe vreo lista (ultima data pe petitia on line) am facut-o in deplina libertate de constiinta. Chiar daca de cele mai multe ori nu a existat o urmare imediata a acelor semnaturi (ba chiar marinelul mi-a dat public cu flit dandu-mi sa inteleg ca NICIODATA, NICIODATA NU VA FI DE ACORD CA JOHANNIS SA DEVINA PRIM-MINISTRU) nu mi-am pierdut increderea ca in tara noastra nu mai exista premizele unei noi dictaturi, indiferent de coloratura sa.

Chiar acum reascult noua gaselnita a explicarii inexplicabilului pt marinel: Nu legea pensiilor (tocmai am auzit o amenintare a unui ofiter, nu stiu daca este pensionar, ca daca se va aplica legea Boc a pensiilor vom vedea armata in strada) a dus la votarea motiunii de cenzura ci respingerea referendumului pt crearea unui parlament unicameral cu un nr redus de membri.

Reamintesc ca eu personal cred ca nr parlamentarilor e prea mare, ca exista prea multe privilegii in tara aceasta, dar si ca este necesar un parlament bicameral ale caror atributii sa fie clar diferentiate.

Doamnei Cristina Shincai, de la Realitatea am sa-i amintesc ca cine rade la urma rade mai bine. Deasemenea dumneaei si colegei Ema Zoicescu (ei da, am mai vorbit de tendintele mele masochiste) le recomand cu multa caldura sa citeasca ultima "Scrisoare deschisa" de pe acest blog.

Si pt ca am pomenit de masochism o sa dau frau liber aici exasperarii care m-a cuprins cand la Antena 3 erau invitati doi mebri ai majoritatii exact cand se vota prin ridicare de maini sustinerea lui Klaus Johannis iar CS si Roberta Anastase jubilau la constatarea ca aparent lipsea un vot pt a exista cvorum. Oare nu urmarea nimeni evenimentele din regia A3 ca sa-i atraga atentia moderatoarei ca interfera in stabilirea cvorumului? Si pe unde rataceau cei care s-au prezentat ulterior la votul uninominal? Iata o dovada ca sunt prea multi parlamentari.

Aproape de voi

Formatia mea de suflet e Cargo. Chiar daca imi placea f mult cand solistul era Nicu Kempes, imi place si Igrishan, in special cand canta "Daca ploaia s-ar opri." Mai jos am sa scriu versurile din "Aproape de voi", care ar putea fi si un manifest al meu pt toti cei care ma indragesc.

Aproape de voi

In seara asta vreau sa beau
Sa uit de-orice nevoi
Sa sparg paharul si sa spun:
Sunt acum, aici, cu voi!

Nu stiu cat timp mi-a mai ramas
Dar vreau sa mi-l petrec
Cu voi, care mi-ati fost ca frati,
La bine si la greu.

Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati!
Sa cantati si sa jucati
Pana-n zori.
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand
Voi fi aproape de voi!

Ridic paharul si va spun
Ii multumesc Celui de sus
Ca mi v-a dat prieteni buni
Si nu-s singur pe pamant.

Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati!
Sa cantati si sa jucati
Pana-n zori.
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand
Voi fi aproape de voi!




Dar Cargo si-a castigat multi fani in anii dinainte de 89 pt mesajul sau social politic, ca in clipul de mai jos. Un comentariu de pe You tube spune:

melodia e scrisa inainte de decembrie 1989 ca o satira. a fost cantata prima data in noiembrie 1989, impreuna cu melodia buletin de stiri si cu brigadierii




Si cati tineri, ascultand melodia "Baga-ti mintile in cap" nu au gandit precum Kempes? Mai ales ca e inca dureros de actuala.

Impresionistii

Acum ceva vreme, cand fiica mea mai mica a mers sa viziteze Muzeul D'Orsay mi-a dat o "tema pt acasa", si anume un pps cu Impresionistii. Am primit-o bucuroasa si urmarea a fost ca pe langa tablourile bine cunoscute ale unor pictori care de acum se studiaza la cursurile de Istoria Artei am descoperit pe net numeroase reproduceri ale unora despre care nici nu stiam, cum ar fi Fantin-Latour sau Bazille, precum si aproape 1300 de reproduceri ale pictorului meu preferat din acea perioada, anume Renoir.

Inainte de a prezenta cate un tablou (mi-a fost extrem de greu sa selectez doar unul din multele tablouri care imi plac, pe altele, cum ar fi un tablou de Darascu pe care l-am vazut la muzeul Zambaccian si pur si simplu mi-a taiat rasuflarea-- asta mi s-a intamplat doar de trei ori, celelalte doua dati fiind in fata"Naufragiului" lui Aivazovski de la Muzeul de Arta al Romaniei si in fata tabloului numit "Hora Unirii la Craiova" de Aman--nici nu le-am gasit pe net) din cele care cred ca au fost create de pictori care au trait in Franta (poate ar fi trebuit sa pun si ceva de Grigorescu din perioada cand a fost la Barbizon) am sa spun cateva cuvinte despre aceasta miscare artistica.

Poate nici o alta epoca in afara Renasterii nu a cunoscut atata efervescenta artistica si atata dorinta de inovatie. Daca pana in secolul 19 tehnica picturii europene presupunea straturi dupa straturi de culoare si verniuri, care au contribuit la perenitatea unor opere peste care au trecut secolele cu nenumaratele lor vicisitudini, diferentele fiind facute de temele alese si modul in care au fost tratate, sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 au adus o adevarata revolutie in artele plastice. Curente precum Impresionismul, Fovismul, Cubismul, Abstractionisnmul, si alte isme au schimbat fata artei.

Impresionistii au renuntat la tratarea temelor eterne ale omenirii in favoarea sentimentelor create de impresiile produse de schimbarea luminii in diferitele ore ale zilei. Monet, al carui tablou "Impression, Soleil Levant" a dat numele curentului artistic, a pictat, de ex, fatada catedralei din Rouen la diverse momente ale zilei. Cand am vazut reproducerile m-am intrebat intai daca nu cumva este acelasi tablou, diferenta provenind din conditiile de fotografiere, dar fiica mea mi-a confirmat ca e vorba de tablouri diferite. Acelasi lucru se poate spune despre nenumaratele tablouri cu nuferi, deja celebre si prin intermediul artei cinematografice.

In ppsul amintit am folosit mult mai multe reproduceri. Deocamdata nu stiu sa incarc pe net ppsuri, desi am incercat nu am reusit, incat sa vi le ofer si voua, cititorilor. Celor interesati le recomand sa-mi scrie pe formularul din partea de jos a paginii, ca sa le trimit prin email.
Claude Monet--Impression, Soleil Levant
Vincent Van-Gogh--The Starry Night (1889)

Wassily Kandinsky--Munchen, Schwabing

Pierre Auguste Renoir--The Wave

Stanislas Lepine--Pont de la Tournelle, Paris-1862

Paul Signac--Port de Marseille

Paul Sérusier-- Incantation or The Sacred Forest--L'Incantation ou Le Bois Sacré. c. 1891-92

Paul Gauguin--Parau-Api = What News

Odilon Redon--Profil de Lumiere

Maurice Utrillo--Chateau De Chastelloux

Paul Cezanne--Montagne Sainte-Victoire

Nicolae Darascu-- Venetia

Mary Cassatt--The Child's Bath

Jean Francois Millet--The Gleaners

Ignace Henri Jean Fantin-Latour--Still Life- Corner of a Table

Henri Rousseau, Dream Garden

Hilaire Germain Edgar Degas--Ballet School

Henri de Toulouse-Lautrec--At the Moulin Rouge

Gustave Loiseau-- L'Avant Port de Dieppe

Gustave Caillebotte. Paris Street, Rainy Day (La Place de l’Europe, temps de pluie). 1877.

Georbes Seurat--A Sunday on La Grande Jatte

Fernard Leger--Paid homage to the David

Gustave Courbet--The Edge of the Sea at Palavas

Frédéric Bazille--The Artist's Studio, Rue de la Condamine. 1870

Emile Bernard---Madeleine in the Bois D'amour

Charles-François Daubigny--Bords de l'Oise ou Le Pêcheur

Eugene Boudin--Venice, the Campanile, the Ducal Palace and the Piazzetta, View from San Giorgio

Edouard Manet-- Le Déjeuner sur l'Herbe

Camille Pissarro.-- The Tuileries Gardens in Rain. 1899

Berthe Morisot-- Hide and Seek. 1873

Armand Guillaumin - The Sea at Saint-Palais

Alfred Sisley--The Bridge

Andre Derain--Impression