Nu lipsea nici ipocrizia din Piata, se manifesta la incheierea manifestatiei de seara, cand participantii, dupa ce cantau cu mult elan "Noi de-aicea nu plecam/ Nu plecam acasa,/ Pana nu vom castiga/ Libertatea noastra" (slagar preluat, culmea ironiei, de mineri in timpul unora din multele lor greve, inainte ca guvernul Ciorbea sa rezolve problema prin demisii de bunavoie cu morcovul platilor compensatorii agatat in fata ochilor holbati) se indreptau in mare graba spre metrou pt a se duce fiecare la casa lui.
Intr-o seara am plecat prea tarziu din Piata si ultimul metrou ne-a debarcat la Gara de Nord. Sotul meu, care nu-mi impartasea elanul mitingistic (e momentul sa spun ca nici nu mai tin minte la cate marsuri de protest am participat, stiu doar ca am ajuns destul de aproape de Ambasada Frantei in timpul vizitei lui Mitterand, RIP, ca sa scandez: "Francois Mitterand/ C'est l'ami de l'assasin", dar si ca am declarat ca "Basarabia, pamant romanesc") imi spusese ca va veni sa ma ia cu masina cu conditia sa nu vin acasa batuta.
Am intrat intr-o cabina telefonica si apoi am asteptat in fata garii sa vina sa ma ia. Intre timp vreo 9 taximetristi, observand ca am un ziar "pro-piata" au inceput sa ma convinga cat de gresit procedez fiind de partea opozitiei. Imaginati-va scena: eu o femeie singura, imi place sa cred ca nu chiar de lepadat, inconjurata de o ceata de barbati dornici sa discute politica! Bineinteles ca nu i-am convins ca nu e bine sa ne reintoarcem la partidul-stat, dupa cum nici ei nu m-au convins pe mine de contrariul. Sotul meu a sosit exact in momentul in care unul sustinea ca daca eram nevasta lui... continuarea tine de faptul ca pana in ziua de azi nenumarate neveste sunt victimele agresiunii in familie (n-a fost cazul meu).
In dupa amiezile in care bantuiam prin piata gospodinele ma intrebau daca nu am treaba pe-acasa (nu, nu ma apelau cu "pasarica") si le explicam cu multa rabdare ca nu trebuie sa fac singura treaba acasa, ca sunt ajutata de ceilalti membri ai familiei.
Dupa alegeri treptat "Piata" s-a radicalizat, deja studentii care erau sufletul manifestatiei s-au retras oficial, recunoscandu-si infrangerea, iar Iliescu, avand convingerea ca se afla pe cai mari datorita largei recunoasteri si legitimari populare, a decis sa desfiinteze zona printr-un mare miting al muncitorilor din Capitala, care urmau sa ocupe piata,"curatata" deja prin actiunea in forta a politiei. Nu mi-e prea clar de ce a esuat acest plan, am inteles ca s-au opus liderii sindicali, singurii care au pus botul fiind cei de la IMGB.
Se pare ca nici diversiunea cu atacul asupra televiziunii si politiei capitalei nu a decurs cf planului (in schimb incendierea cladirii securitatii, aflate in spatele magazinului Victoria, unde se zice ca erau niste arhive jenante se pare ca a reusit cu brio), zic diversiune pt ca am vazut modelul urmat intocmai la Moscova in timpul conflictului lui Eltin cu parlamentul, si recent la Chisinau.
A urmat cea mai grava greseala infaptuita vreodata de Iliescu, anume recurgerea la disciplinata "armata neagra" (scapata mai apoi de sub control in septembrie 91, dar si la Costesti si Stoenesti, Miron Cozma stie!), aducand oprobiul si izolarea tarii din partea lumii civilizate, greseala careia ii simtim consecintele si in ziua de azi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu