Am iubit Bucurestiul de cand ma stiu. Parintii mei au fost nevoiti sa paraseasca orasul la zece zile dupa ce m-am nascut, imediat dupa bombardamentul aliat. M-au scuturat de molozul care-mi acoperise fetisoara si s-au urcat in camion, sperand ca se vor reintoarce curand, dar aceasta speranta nu s-a implinit.
Pana sa intru la liceu am venit de mai multe ori in vizita la matusi si la doctor. Luam trenul pana in Ploiesti (nu exista linia ferata Bucuresti-Urziceni, cine ar crede asta azi, cand Unirea Urziceni e campioana?) si apoi spre Bucuresti. Dupa ce am intrat la liceu s-a dat in folosinta calea ferata Bucuresti-Urziceni, dar legaturile erau tare proaste.
Apoi, pe masura ce industrializarea prindea avant iar taranii deveneau oraseni trenurile au devenit din ce in ce mai aglomerate la sfarsit de saptamana. Imi amintesc si acum de o calatorie in timp de iarna, pe ger si un pui de viscol,cand m-am simtit deadreptul norocoasa ca am gasit un loc pe culoar, spre deosebire de nenorocitii care s-au urcat dinCazanesti si au calatorit pana la Bucuresti pe scara trenului. E de mirare ca nu a cazut nimeni de pe scara.
Dar imi amintesc si o intamplare hazlie. Chiar inainte de a pleca de la Ciochina citisem intr-un ziar o relatare despre un tren care n-a mai ajuns la destinatie, undeva prin Scotia, cred. Pornind pe linia ferata a fost gasit trenul dar mecanicii si personalul trenului erau legati de pomii unei livezi. Fusesera astfel pedepsiti pt ca la fiecare trecere opreau trenul si se infruptau din roadele acelor pomi. Ei bine, mecanicii trenului in care calatoream au oprit trenul intre statii in dreptul unei livezi (a unui CAP, desigur) si au inceput sa culeaga fructe, sub privirile uimite ale calatorilor. Dar fiind vorba de averea colectiva n-a venit nimeni sa-i lege (banuiesc ca mecanicii din UK conduceau un marfar)
Alta data, plecand din Bucuresti, am calatorit pe tampoane, cocotata pe cizma unui ofiter care ducea bomboane copiilor si, pt ca eu insami eram un copil, unul f vesel, nu numai ca m-a tratat cu bomboane dar, cand au mai coborat calatorii din tren, ofiterul impreuna cu alti adulti intre care si un mecanic de tren care mergea la Galati, mi-a gasit si mie loc intr-un compartiment pana la Urziceni, unde am schimbat trenul. Am povestit acasa peripetiile din calatorie. A doua zi tatal meu a plecat cu trenul intr-o delegatie. Dupa ce a schimbat trenul in Urziceni a gasit loc intr-un compartiment in care un mecanic de locomotiva care venea din Galati povestea despre liceana cea vesela (aratam mai mica, mereu am aratat mai tanara decat varsta reala) spre mirarea si incantarea tatalui meu. Sa mai zica cineva ca e vorba de o simpla coincidenta!
Ei, dar e cazul sa cobor din tren si sa spun cate ceva despre aceasta mare dragoste a mea care se cheama Bucuresti, mai ales vechiul oras. Daca atunci cand eram mica si ma tara mamitza la cumparaturi ma dureau picioarele de simteam ca nu le mai pot misca, atunci cand am urmat liceul si apoi facultatea imi placea grozav sa merg pe jos pe strazi admirand casele, cele mai multe inconjurate de verdeata. Mai sus se pot vedea cateva, f putine din acele case (se stie ca Ceausescu a ras de pe fata pamantului cartiere intregi, ba chiar unii au ras caritierul dintre Foisor--nu cel cunoscut cu numele, de foc, desi si acesta servea pompierilor--si Vitan interpretand gresit un gest al "tatucului"), unele din ele pe cale sa fie daramate, altele teribil de neingrijite.
As putea face albume intregi numai cu palatele si casele boieresti din Capitala, cele mai luxoase cartiere, cu vile de bun gust, nu de parveniti ca cele moderne vopsite in culori tipatoare (cica vesele)fiind cel dintre Dorobanti si Aviatorilor si cartierul Cotroceni. Nu mai exista casele din Cauzasi, de pe langa Mihai Bravul,cele din cartierul Pantelimon, cu Petrescu I,II,III etc, nu mai vorbesc de Uranus, s.a., toate inlocuite de miniorasele dormitor, imense aglomerari umane de apartamente tip cutii de chibrituri suprapuse, in care acum 20 de ani inghetam iarna de frig, cartiere in care nu existau teatre sau cinematografe iar scolile erau suprapopulate.
Daca voi gasi energia necesara sa fac excursii fotografice poate voi reusi sa fac acele albume. pana atunci mai multe poze care arata fetzele Bucurestiului surprinse de mine pot fi gasite pe Picasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu