Ce verde era valea mea Piata Universitatii III

Pt ca laboratorul in care lucram a fost mutat intr-o cladire din apropierea Pietei Universitatii am avut de multe ori ocazia sa merg si dimineata acolo. Era un prilej de a incepe lungi discutii in contradictoriu cu cei care se opuneau manifestatiei, in incercarea, nereusita, s-a dovedit la 20 mai, in Duminica Orbului (orbul din Evanghelii si-a recapatat vederea, poporul roman nu si-a capatat intelegerea reala a valorilor democratice si faptul ca a renuntat delungul timpului atat de usor la dreptul de a vota arata ca nici acum nu intelege necesitatea unei reale democratii) de a permite existenta in cadrul Parlamentului a unei opozitii puternice, capabila de a zadarnici derapajele datorate sechelelor totalitariste.

Prin realizarea ambitiei actualului presedinte de a se reface Feseneaua, (si ce daca e dezamagit, asta e din cauza ca cei trei trandafiri refuza sa se contopeasca in unul singur) s-a demonstrat justetea celor invatate la Materialismul Dialectic cu privire la evolutia in spirala a societatii, daca spirala (nu evorba de MISA) e orientata in jos sau in sus las la aprecierea cititorului (depinde de unghiul din care se priveste).

Tot datorita acestei proximitati am asistat si la istericul miting FSN din Dealul Mitropoliei organizat cu scopul de a se demonstra vointa categorica a poporului de a se prezenta la urne in "Douuuaaa zeeeeci maaai!, Douuuuaaa zeeeci maaai!" care a fost o dovada, pt cine avea ochi sa vada, a reciclarii activistelor care infierasera cu maaare manie proletara huliganii si golanii Timisoarei in decembrie 89.

Si pt ca am amintit de Timisoara sper ca Cornelius (cacofonie voita) Rosiianu va putrezi in Iad pt felul in care a dezavuat cu atata succes (desi poate daca nu era el era altul, de ticalosi nu a dus niciodata lipsa natia asta) celebrul punct 8 al Proclamatiei de la Timisoara. In ziua in care cei din Piata urmau sa discute despre acest punct, o adevarata lege a lustratiei, care cerea si celor din esalonul doi si trei ai Partidului Comunist ca si membrilor activi sau doar informatori ai Securitatii sa faca un pas in spate (desi probabil ca "Structura", cum s-a demonstrat ulterior intr-un f interesant documentar, ar fi "facut totul" pt a sabota noii conducatori) s-a afisat pe fatada Universitatii un mare banner pe care era inscris textul Proclamatiei. Dar aproape imediat dupa aceea a inceput o furtuna f puternica, cam de intensitatea celei care arunca fulgere si tunete asupra Capitalei chiar in momentul in care scriu acest text, si vantul turbat (in acea zona a universitatii datorita conceptiei arhitectonice curentii de aer sunt mult mai puternici decat in alta parte a Pietei, am constatat-o de multe ori in timpul studentiei, pt ca facultatea noastra avea corpul imediat langa al Geografiei, in fata statuii lui Gh Lazar) a sfasiat literalmente uriasul banner. Multi din cei aflati atunci in Piata si-au facut cruce si s-au gandit ca e un semn rau.

Seara se adunau din toate colturile orasului si chiar ale tarii nenumarati oameni dornici de o reala schimbare. Se rosteau discursuri inflacarate, punctate de aplauze si de scandari (cea mai frecveanta era, desigur, "Jos Iliescu" dar si "La Palatul Cotroceni/ Canta cucuveaua/ Iliescu si ai lui? Si-au gasit beleaua!"). Cele mai multe discursuri punctau necesitatea unei reale democratii sau demascau caracterul neocomunist al conducerii tarii. Multi dintre cei din balcon (printre ei Ana Blandiana si Mircea Diaconu) erau intampinati cu "Te iubim" rostit din mii de piepturi. Se spunea "Tatal nostru", se ingenunchea si se aprindeau lumanari in amintirea celor care isi varsasera sangele pt ca noi sa putem demonstra liberi (printre ei si un tanar din vecini, pe care il stiam de mic).

Discursurile erau asezonate cu celebrele cantece ale lui Cristian Patzurca, Vali Sterian sau Vlad Galish (cand securistii deghizati in manifestanti au organizat o diversiune, unul din ei ascunzandu-se ostentativ in Ministerul Agriculturii, o demonstranta striga drept raspuns la apelurile disperate ale lui Marian Munteanu --ce pacat ca experienta mineriadei l-a radicalizat in asemenea hal incat a devenit extremist, "taliban" ortodox-- ca multimea sa inceteze de a incerca sa ia cu asalt ministerul si sa se intoarca in Piata, ca s-a saturat sa participe la Cenaclu in timp ce colegii lor sunt ostatici in MA)

Nu toti vorbitorii faceau impresie pozitiva, Dumitru Dinca, desi nimeni nu-i putea contesta calitatea de revolutionar participant la baricada, o lua adesea pe aratura si era solicitat sa lase si altora microfonul, aparitia lui ulterioara in randurile celor din"Romania Mare" demonstrand ca flerul manifestantilor era corect. Mare dezamagire a produs celebrul Gh Zamfir care a tunat si a fulgerat de la balcon contra lui Iliescu si a promis ca va tine acelasi discurs si la TV, dar nici vorba de asa ceva. Printre discursuri se remarcau si cele care ne anuntau ca diferite orase din tara sau chiar din afara granitelor, s-au alaturat Pietei Universitatii. Aceste discursuri erau pline de bune intentii dar pacatuiau prin exagerari, dupa cum s-a vazut cand Iliescu a fost ales cu 85% din voturi in conditiile in care participarea la vot a depasit 90%. (Crin Antonescu ar avea ceva de invatat din asta)

Dar sa dam Cezarului ce e al Cezarului, Al Palelologu s-a declarat la Paris, unde fusese numit de Iliescu ambasador, "Ambasador al Golanilor". Nu stiu ce simte sufletul sau vazandu-si fiul inregimentat sub trandafirul desprins din buchetul FSN, ministru intr-un guvern din care face parte cealalta jumatate de FSN.

Un moment de un dramatism aparte a fost cand de la balcon s-a citit un juramant de a se apara valorile democratiei si raspunsul tinerilor (barbati) dinpiata (cred ca multi facusera deja armata) "JUR!" a cutremurat zidurile cladirilor prin forta lui. Cred ca multi dintre ei, acum oameni deja maturi, isi tin juramantul in alte parti ale planetei.

N-am spus nimic de atmosfera din Piata, ne simteam de parca faceam toti parte din aceeasi familie, gata sa ajutam pe semenii nostri aflati acolo, departe de incrancenarea pe care ne-o atribuia cel ce, considerandu-ne nereprezentativi, refuza sa discute cu reprezentantii nostri. In schimb securistii intrebau de zor cine sunt liderii si nu reuseau sa afle raspunsul. Umorul era si el prezent acolo in cantitati destul de mari. Nu lipseau nici provocatorii, repede pusi in evidenta prin faptul ca manifestantii se departau de ei, izolandu-i.

Seara pe peretele Institutului de Arhitectura se proiectau filme care demascau lovitura de stat, nu e de mirare ca pe 13 iunie "IMG face ordine" a atacat institutul, doar acele adevaruri erau f dureroase pt cei de la putere. Ulterior aceste filme s-au dat si la TV, dupa 96, dar nu mai puteau avea impactul cuvenit.

Va urma.