Fata babei

Una din povestile des citate in familia noastra este "Fata mosului si fata babei".

Dupa cum se stie mosul, ramas vaduv cu o fata teribil de harnica si buna la suflet n-a avut de lucru si s-a recasatorit cu o baba posesoare si ea de una bucata fata, dar diametral opusa surorii sale vitrege, adica asta era vitrega, da' vitrega de tot, adica urata, lenesa, lacoma si rea.

Ei, si cum se intampla adesea pe lumea asta cu cei buni dar lipsiti de noroc, fata mosului fu alungata de acasa. Si printre multe patanii e si cea cu parul plin de uscaturi si spini pe care fata mosului l-a ingrijit ca un adevarat gradinar (adica a stiut ea exact care anume ramuri se taie la pomii fructiferi ca sa dea roada dulce si bogata). Si pt ca pe lumea asta totul se plateste, si binele si raul, dar mai ales modestia, a primit ea de la Sf Vineri, careia i-a hranit orataniile cele cumplit de flamande ca o dieteticiana innascuta, un cufaras micut si ponosit dar care s-a dovedit la intoarcerea acasa (ca pana si cei mai napastuiti exilati tot se intorc la casa parinteasca dupa ce-i ajunge si-i biruie dorul de cei dragi, in cazul nostru mosul cel natang, care a ascultat mai degraba de glasul amorului tarziu decat de glasul sangelui) plin de nemasurate bogatii (pt ca numai un fost presedinte de profesie activist de partid comunist isi poate inchipui ca idealul uman il constituie calitatea de "sarac si cinstit").

Dar in drumul spre casa a fost rasplatita, printre altele, si cu pere moi, dulci si zemoase, numai bune de potolit foamea si de castigat energia necesara continuarii drumului.

Si cum dorul de bogatii e, se pare, de nebiruit pt stirpea umana, si-a alungat si baba podoaba de acasa. Numai ca loaza lipsise de la lectiile de cunostinte agricole (cum le sta bine pruncilor de la tara sa invete ca sa nu devina cumva niste filozofi care nu-si gasesc de lucru, ci niste fiinte cu cunostinte practice solide, care sa-si ajute tara sa iasa din recesiune pana la viitoarele alegeri prezidentiale) si n-a stiut si nici n-a vrut sa curete parul, iar de la Sf Vineri, dupa ce i-a oparit odraslele cele fioroase, a ales, bien sur, cel mai mare, mai frumos si mai incapator cufar care curgea pe apa (dar nu a Sambetei, ca doara era Sf Vineri, nu Sambata).

Ei, si cand a ajuns fata babei la par acesta era, ca orice par din basme, incarcat in mod miraculos cu fructe moi, dulci si zemoase, dar oricat se intindea fata babei, nu reusea sa culeaga nici o para, pt ca pomul isi ridica in sus crengile, ba chiar o si biciuia cu ele de cate ori incerca sa le atinga.

Sar peste scena horror cu sositul acasa, deschisul cufarului si napustirea serpilor si balaurilor asupra babei si progeniturii ei,de a ramas iar mosul vaduv si neconsolat, dar uns la suflet cu bogatiile aduse de fie-sa de pe coclauri si am sa spun ca, desi sora mea era (zic era pt ca acum saracuta, operata de cancer la plamani, nu mai are puterea de a fi atat de harnica pe cat isi doreste, aviz fumatorilor!) mult mai enrgica si mai harnica decat mine eu eram fata mosului, pt ca datorita ereditatatii am mostenit mai multe gene de la tatal nostru decat de la mama noastra.

Iar legatura cu basmul de mai sus consta in trairea pe viu a senzatiilor fetei babei cand, vrand sa culeg visine de la mamitza din pom, de cate ori apucam o ramura mai plina de fructe incepea sa bata un vant napraznic, care indeparta cu atata putere ramura de mine, incat nu odata m-am temut ca o sa ma arunce jos de pe scara, si poate ca s-ar fi si intamplat asta daca inertia datorata masei mele adipoase n-ar fi fost suficienta sa ma mentina pe treapta. Inutil sa spun ca eu am biruit in aceasta lupta, ca o adevarata fata a mosului ce sunt.