Poezii de suflet

Ca romanul e nascut poet, nu mia e nevoie sa o spun. Daca aveti cont pe fb stiti bine ca daca va plimbati putin pe retea sigur va impiedicati de poezii originale romanesti, una mai frumoasa ca alta, pline de sensibilitate. Asta mi s-a intamplat si mie acum cateva minute citind niste comentarii la ceva postat de o buna prietena (si nu ma feresc sa o numesc asa, nu e o vorba goala, chiar cred ca suntem prietene, desi nu ne-am vazut niciodata, am stat doar de vorba ca de la suflet la suflet pe chat, inainte de a a-l inchide pt ca incepusera unii sa se obrazniceasca) Comentariile sunt de fapt niste poezii, scrise de Ion Enache, le puteti citi si voi mai jos, pt ca iar am folosit metoda copy/paste. Si nu uitati, duminica eu votez DA.

O clipa
m-am pierdut cu totul
în privirea ta .
Stii tu oare
cât ma doare

Azi ,absenta ta ?
Nu mai am putere...
Gândul gol îmi zboara,
Totul piere.
Azi

nu mai pot sa zbor ,
Sa te am
nu e usor.
Si nici nu stiu
ce-as mai putea

cerului acum sa cer,
Caci mi te-a dat
nu sa te am ,
Ci doar sa sper .
O clipa

m-am pierdut cu totul
Si azi , iubita mea ,
Disper !
*******************
Viata este o pauza galagioasa
între doua puncte...

Viata este ca o lumânare,
nu toti ardem însa, la fel;
unii doar fac fum,
altii reusesc sa licare,
putini însa reusesc
sa arda cu intensitate.

Venim pe lume unul dupa altul
cu tipete si scandal si
plecam pe sarite,
dar cuminti si în liniste,

lasand în urma noastra pe altii
tipând si plângând.

Venim pe lume ghemuiti si
încercam sa traim în pozitia biped.
Nu toti reusim însa,
unii ne tarâm ,
altii mergem în genunchi,
iar foarte putini,
încearca sa zboare

însa, toti plecam la fel: cu picioarele înainte!

În tot acest timp
suntem niste bieti actori
pe scena efemera a vietii
unde ne straduim sa jucam
cel mai important rol - rolul de om.
*****************

un singur trup în care un rauvoitor
sculptase o usa
pentru a nu exista oameni drepti
doar inegali
nu atingea podeaua încercatilor la vedere
era un consens spre nebunia capetelor
unde ferestrele sunt interzise
si luminile nu s-au construit înca

câtiva dependenti de realitate
se aratau cu degetul de la o zi la alta
îsi circumcizau pleoapele
pentru a pastra noptile în vârful ochilor
si îsi spalau talpile în umezeala taciturna
a iubirilor patimase

aici frigul este scris pe hârtie
lumea se învârte pe degetul aratator
femeile se tavalesc supuse
într-un pustiu cusut la gura
si arborii au verdele gaurit la mijloc

acesta este un motiv supus dialogului
dintre o piatra cinstita si un munte de radacini
peste care atârna vântul
ca un tais zgribulit

si sunt dintr-o parte a ochiului stâng
cu nisipul închis în orbita
un ocean suspendat în tacerea
nesfârsitelor muriri
si golul lasat

de singura tinerete a tatalui meu
**************

Soarele de sus
Dus sunt doamne dus
Limba sau cuvânt
Piatra de mormânt
Si de dinspre mine
Sinele de sine
Miere si venin
Lapte sau pelin
De pre limba ta
Vai iubita mea
Cade câte-o stea
Stea de dupa cer
Lerul nu e ler
Umbra de la brad
Scândura din gard
Si de dor ma dor
Coaste si picior
Coaste de cosciug
Pe gând centrifug
Tribut catre vii
Trebuie sa stii
Soarele de sus
A spus ce-i de spus
Si iara m-a dus
*****************

TESTAMENTUL UNUI MURIBUND,,

Cand veti citi aceste randuri,
Veti observa ca poate nu-s.
Ca ieri zambeam si va-ncantam,
Si azi m-am dus.
M-or plange prietenii si rude?
Ca ieri am fost si astazi nu-s
Dar sa nu plangeti caci de sus,
Cobor la voi chiar daca nu-s

Imi pare rau ca n-am facut,
Cit am trait ce-a trebuit.
Nu am iubit cum trebuia,
Si am ranit pe cineva.
Imi curg lacrimi printre randuri,
Citind,scriind aceste randuri.
Nu pot sa spun ca n-am iubit,
Si nici nu spun c-am suferit.

Nu pot s-o uit desi-a trecut,
Un timp batran si pustiit.
Desi-a gresit eu am uitat,
M-a parasit,m-a inselat,
Nimic din astea n-a contat
Si intr-o 1000 de femei
Vad chipul ei.
Privind de sus