luni, 24 august 2009

Bear Grylls strikes again (in Transilvania)

Am povestit intr-un articol anterior despre aventurile unuia din supravietuitorii de pe Discovery in Utah. Tot sotul meu m-a chemat sa-i vad aventurile in Romania. Cu ocazia asta am vazut ca serialul se cheama "Ultimate Survival", in romaneste "Tehnici esentiale de supravietuire" (multumesc TVMania).

Am ajuns in fata ecranului la faza in care GB se balanganea, legat de o sfoara, sub un elicopter care survola "padurile salbatice ale Transilvaniei" fara sa gaseasca un loc pt a se apropia destul de sol ("am fi in pericol sa ne zdrobim de coroanele arborilor", spunea el cu un ton dramatic) ca sa inceapa sa-si arate talentele. Dar cum padurile noastre nu sunt chiar nesfarsite si de nestrabatut, pana la urma a aterizat la poalele uneia.

Ne-a povestit ca prin padurile noastre misuna nenumarate animale salbatice periculoase: lupi, rasi, ursi. Nu stiu de ce, desi am auzit mereu de turisti rataciti sau accidentati prin muntii nostri, ba chiar de intalniri fatale cu ursi, tonul lui ni se parea exagerat, dupa cum si teama pe care parea sa o manifeste cand nu prea departe de el si de echipa lui (macar asta nu pretinde ca se filmeaza singur, ba chiar din cand in cand in cadru mai apare cate o mana care il salveaza dintr-osituatie cel putin dificila, incat noi ne imaginam cateodata si un regizor asezat confortabil pe un scaunel dand indicatii bazate pe un scenariu bine documentat) a aparut un urs mare, zicea el, f mare, zice TVM, un ursulet ni s-a parut noua.

Poate impresia asta s-a datorat faptului ca inca din primii pasi pe pamant transilvan BG a gasit o balega de urs si ne-a invatat, ca un adevarat supravietuitor ce se afla, ca in ea se gasesc bucati nedigerate de fructe pe care la mare nevoie poti sa le speli cu apa din bidonas si sa le mananci. Zis si facut, dar strambatura era edificatoare. Fiind totusi un om sincer ne-a spus ca gustul pare a fi al unui cotor de mar (ceea ce probabil si era) manjit cu caca de caine.

Apoi (asta s-a intamplat inainte de intalnirea cu ursul) a cules un melc, pe care s-a straduit o fractiune de secunda sa-l traga cu mana din cochilie, apoi a spart cochilia si l-a muscat, strambandu-se si scuipand iute: "parca am inghitit niste muci care au lasat un gust vascos pe gat" spunandu-si probabil in gand "Fir-ati ai dracu' cu melcii vostri!" (Dorel Vishan in "Senatorul melcilor", in caz ca ati uitat)

Bun, sa revenim la ursul nostru. Ne spusese deja ca ursul alearga cu vreo 57km/ora (cu viteza unei locomotive, am invatat eu la scoala), ca in Carpatii nostri e cea mai mare populatie de ursi din Europa, cam 6000 de exemplare (el zicea mereu Transilvania, probabil era prin Fagaras) si ne-a sfatuit sa nu facem miscari bruste dar ne-a sfatuit sa o luam la goana dupa ce ne retragem f incet din calea lui (intre timp ursul se apropia, inima imi batea in piept gata sa se sparga, daca pateste ceva eroul nostru?) aruncandu-i ruksackul pt a-l determina sa se opreasca pt a-l mirosi, castigand astfel timpul necesar pt fuga.

Sigur nu citise povestea cu cei doi prieteni care s-au intalnit cu un urs. Unul a luat-o la goana fara sa se uite inapoi, al doilea s-a intins nemiscat la pamant. Cand a ajuns la o distanta convenabila si si-a dat seama ca ursul nu-l urmareste primul a vazut ca ursul s-a apropiat de urechea prietenului, apoi si-a vazut linistit de drum. L-a intrebat: "ce ti-a spus ursul?" "Ca decat un prieten ca tine mai bine lipsa". Morala e clara, dar povestea se intemeiaza pe observatia ca ursul nu mananca mortaciuni (desi in privinta ursilor gunoieri nu stiu cat de adevarata mai e aceasta observatie) astfel incat cea mai buna tactica e sa te prefaci ca esti mort, in nici un caz sa nu fugi sau sa te cateri in copac, pt ca ursul fuge mai repede si se catara mai iute.

Norocul lui BG e ca din motive care imi scapa ursul s-a indepartat. Urmatoarea miscare a fost sa-si caute adapost pt noapte, nu inainte de a culege o iasca f mare de pe un copac, necesara pt foc. A gasit un fel de terasa la poalele unei ridicaturi care ii putea asigura spatele. Mi s-a parut interesant sistemul de semnalizare constand dintr-o franghie legata cam la 6 m de locul ales pt dormit si terminata cu o cana metalica plina cupietre asezata in echilibru precar, incat sa se rastoarne daca cineva se atinge de sfoara. Nu s-a atins nimeni dar el tot s-a speriat de un zgomot nocturn (biata Genoveva de Brabant, prin cate a trecut), desi isi facuse un foc folosind clasica metoda romanesca cu amnar, cremene si iasca pt a-l aprinde, precum si iarba uscata pt a inteti flacara.

Spunand mereu ca se indreapta spre est pt ca intr-acolo e Delta Dunarii in care se varsa toate apele din Romania (nu le-ar strica, lui si echipei, niste lectii de geografie) si deci in acea directie poate intalni asezari umane a ajuns la un soi de prapastie (sotul meu comenta amuzat "prapastii mai mari sa tot fie vreo 5-6-- eu cred ca sunt mult mai multe-- unde-o fi gasit-o pe asta?") pe care a coborat-o agatat de sfoara pe care o purtase pana atunci in ruksack (a invatat lectia dintr-un episod anterior cand si-a facut un soi de lat trecut printre picioare si i-a intrat sfoara prin partile intime, producandu-i mare suferinta pe care nu s-a sfiit s-o exprime, si de data asta a interpus ruksackul intre el si lat) apoi, cand sfoara s-a sfarsit, a folosit un piolet improvizat dintr-o creanga groasa de copac (in adapostul pt noapte si-a confectionat si o tepusa pe care a denumit-o sulita=spear pt a se apara de un eventual atac spunandu-ne f serios ca trebuie sa atacam ursul in zona cea mai sensibila, adica nasul, asta in caz ca mai apuci sa vezi unde e nasul ursului, zic eu, si reusesti sa-l ranesti acolo, infuriindu-l si mai rau).

A marturisit ca a apreciat gresit duritatea solului,pe care l-a crezut mai moale, dar a ajuns cu bine pana jos, unde era clar ca-l astepta echipa (probabil ca aveau deja un medic si o targa pregatite in caz de, desi tipul face uneori niste demonstratii de forta impresionante, cum a fost cand s-a agatat de o creanga groasa aflata cam sus deasupra capului si s-a catarat pe ea, facand si o rotatie in jurul ei ca un gimnast de performanta la bara fixa) , spun asta ghidandu-ma dupa unghiul de filmare folosit de operator la un moment dat.

Nu departe de baza prapastiei (mi-a placut ca operatorul a aratat niste privelisti f pitoresti, cred ca astfel a adus mai multe servicii turismului din Romania decat toata publicitatea Ministerului Turismului) a ajuns la intrarea intr-o pestera si acolo ne-a spus ca cel mai bun lucru de facut e sa urmezi cursul de apa din interiorul ei pt a traversa muntele si a scuti astfel multi km de drum prin munti si paduri, lucru ce ni s-a parut amndurora o mare prostie, pt ca e f periculos pt un necunoscator sa intre intr-o pestera nemarcata si sa se aventureze in maruntaiele muntelui, mai ales daca, asa cum a fost cazul acum, se rasfira la un moment dat in diverse galerii care nu stii unde duc sau raul poate intra intr-un sifon plin cu apa si te poti inneca.

El a zis doar ca ar fi pericol daca ar veni o viitura si a zis ca s-a intamplat asta cu un grup de speologi care au ramas trei zile pe o iesitura primind hrana coborata pe franghie, lucru care ne face sa credem ca echipa avea si colaboratori speologi romani cunoscatori ai pesterii, desigur si o harta.

Si-a facut o tortza (a zis el, de fapt avea si una de rezerva) din rasina de pin si licheni legati cu sfoara de o creanga groasa, dar a trebuit s-o stinga si sa se multumeasca sa foloseasca lumina de la lanternele echipei cand tavanul de deasupra raului a coborat jos de tot. Atunci s-a hotarat sa exploreze traseul subacvatic, a gasit o punga de aer si a invitat echipa sa-l urmeze si a dat Dumnezeu si a iesit in sfarsit, f mandru de el, din pestera.

Pentru ca tot se afla pe malul raului ne-a dat si o lectie de pescuit cu mana goala. Nu stiu daca ce a pescuit era chiar un pastrav (era cam mic) dar a tinut sa-l manance crud (facand confuzia clasica intre sushi si sashimi, defapt sashimi foloseste peste crud) fara sa se mai strambe de data asta. Dupa aceea ne-a sfatuit ca dupa ce mancam ceva in padure la munte sa ne spalam f bine pe maini pt ca ursii au un simt al mirosului f ascutit si ar putea fi atrasi de mirosul de mancare de pe maini (cred ca se referea de fapt la mirosul de sange)

A tinut sa coboare iar pe sfoara o panta mai abrupta, dupa ce a calculat adancimea aruncand o piatra si socotind secundele pana ce piatra a ajuns jos, spunand ca intr-o secunda parcurge cam 10 m (da, acceleratia gravitatiei e cam 9,8m/sec la patrat, daca n-am uitat de tot fizica) dar cu toate calculele a ramas fara sfoara destul de sus, incat s-a balansat explicandu-ne ca vrea sa se agate de niste crengi aflate nu departe in josul pantei unde se afla echipa (care cred ca se strica de ras, mai ales cand s-au rupt cateva crecngi cu el, iar in final si-a taiat sfoara care il cam tragea in lateral si s-a prabusit cu nasul in pamant)

Dar totul e bine cand se termina cu bine, desi nu am vazut daca au ajuns la o stana, la un catun, sat sau chiar oras. Un lucru e clar: in toata partea de Transilvanie colindata de BG si echipa nu s-au intalnit cu Dracula, n-au vazut, spre norocul lor,, nici un lup sau un ras, dar nici cerbi, vulpi, mistreti sau alte ligjhioane in afara puiului de urs.

2 comentarii:

volent spunea...

multumesc pentru povestire:) nu am vazut episodul acesta:) cu jena ma confesez ca cele pe care le-am vazut nu m-au convins, insa dumneata povestesti a. i. devine mult mai atractiv:)))

Viorica spunea...

Meritul e al lui,nu al meu, daca nu s-ar strofoca asa de tare sa faca tot felul de nefacute (oare l-or plati suficient?) n-as avea ce povesti.