Ce verde era valea mea Pe strada mea era umbra

Se face din ce ince mai mare caz, in toata lumea, in vremurile astea in care soarele ne prajeste cam la propriu, de ecologie. Peste tot auzi numai verde, verde, verde (mai ales partidele care se autonumesc ecologiste sunt cunoscute ca partide verzi, neavand nimic deaface cu steagurile legionare verzi pe care le vedea Iliescu in Piata Universitatii sau cu steagurile musulmane, de aceeasi culoare)

Dupa secole, poate chiar milenii, in care omenirea, imbatata de credinta ca e aleasa sa domine pamantul dupa bunul ei plac, fara sa tina prea mare cont de celelate vietuitoare, lasand asta in grija fiintei (sau fiintelor) supreme careia ii aduceau ofrande a descoperit nu numai ca tot ce exista pe planeta asta interrelationeaza, numind asta ecologie, dar si ca lipsa de respect se razbuna.

Iar descoperirea s-a facut inca de catre primele societati umane care au folosit irigatiile ca mijloc de a creste productia de cereale. Sa recapitulam putin: primul teritoriu in care s-au domesticit cerealele este cel numit "fertile crescent", cam pe unde e acum Irakul, de ex. Prin ce se distinge Irakul? Prin desert. Incasii sau maiasii erau mari cultivatori de porumb si aveau un sofisticat sistem de irigatii. Ce a ramas din el? Desertul Atacama face sa sune vreun clopotel?

Si ca sa vedeti ca teoria mea nu e lipsita de temei am sa vorbesc despre un fenomen contemporan: secarea marii Aral. E dramatic sa-i vezi malurile pline de sare (le-am vazut in poze) si corabiile care acum zac pe uscat acolo unde candva a fost un port infloritor. Ce s-a intamplat? Pt a cultiva bumbacul, planta mare consumatoare de apa, s-au construit canale de irigatie care au distrus echilibrul care facea ca Marea Aral (de fapt un mare lac) sa aiba un volum constant de apa. In plus bumbacul obtinut era de f proasta calitate (deh, pe vremea aceea exista inca Uniunea Sovietica, unde cica se practica agricultura socialista sau comunista, cum vreti).Toate astea nu le-am aflat de la niste ziaristi rauvoitori capitalisti, ci din chiar ziarele si revistele sovietice (cumar fi Sputnik, un fel de Riders Digest sovietic, f interesant) la care eram abonati.

Mai interesanta e soarta raurilor Amu-Daria si Sar-Daria care irigau desertul Karakorum, care aproape ca au disparut. Dar pot da exemplu si de pe alt continent. Colorado, al doilea mare rau al Americii de Nord, care ce e drept curge prin deserturi care existau acolo inainte de a veni colonistii europeni, aproape ca nu mai ajunge sa se verse in ocean din cauza ca apa lui e folosita la irigatii sau hidrocentrale, punandu-se din ce in ce mai acut problema sa se mai darame din barajele construite pe cursul sau.

Si o sa mai amintesc si catastrofa ecologica din anii treizeci ai secolului trecut cand fermierii americani, care s-au bucurat cand au fost ucisi bizonii cu miile pt a distruge principala sursa de proteine a amerindienilor, au privit cu groaza cum pamantul fertil, care pana atunci fusese tinut ferm pe loc batatorit fiind de copitele acelor bizoni, a zburat realmente spre ocean pe aripile vantului, impreuna cu tot ce era cultivat pe el, lasand in loc pamant sterp.

Dar cea mai grava agresiune impotriva naturii a inceput inca din zorii civilizatiei cand, pt a crea locuri propice agriculturii, oamenii au defrisat si incendiat padurile. Vedem acum, in zilele noastre, cum natura se razbuna prin secete si inundatii.

Venind si mai aproape de zilele noastre si de cartierul in care stau am sa spun ca pana nu de mult nu aveam nici o problema sa plec la piata (cea mai apropiata e la peste un km de mers pe jos) cand era canicula, pt ca pe tot drumul, nu numai pe strada mea, era umbra de la copacii falnici cu coroane bogate si trunchiuri groase. Acesti copaci au inceput sa dispara treptat, la inceput fiind distrusi de elanul constructiv ceausist cand in loc de iasomii, trandafiri si tei in cartier au inceput sa infloresca sumedenie de blocuri (cand s-au construit ale noastre erau o insula in mijlocul caselor de comuna suburbana, cum fusese Militariul pana spre sfarsitul deceniului sapte al secolului trecut).

Dupa 89 au inceput sa se schimbe si proprietarii terenurilor pe care se aflau casele care mai ramasesera (inca) nedemolate si in locul casutelor umile au aparut vile, care mai de care mai impunatoare. Si pt ca fundatiile lor se fac cu ajutorul excavatoarelor, copacii din dreptul acelor terenuri au fost taiati, din fericire nu chiar toti. Pe unele strazi s-au plantat in loc puieti, dar pe strada mea locurile ramase goale, unde altadata gaseam umbra sub care ma adaposteam de dogoarea soarelui par niste adevarate rani.