Ce verde era valea mea Balciul de Santamarie

Cand am inceput sa scriu ceea ce se voia romanul vietii mele (care dintre noi, ajuns la o varsta mai mult sau mai putin venerabila nu a gandit macar odata: "viata mea e un roman"?) aveam de gand sa o fac in ordine cronologica, incepand din zorii constiintei mele (pai da, ca prea putini isi amintesc constient ce li s-a intamplat inainte de cinci ani) de cand am doar doua amintiri: ca intr-o dimineata am fost gatita si pieptanata frumos, cu o mare bucla pe crestet si trimisa la gradinita din sat iar la intoarcere langa mama mea era un bebelus dolofan, asta se intampla in 23 martie 1949 si o alta, poate din iarna anterioara, pt ca bebelusul lipseste din amintire, un drum cu sania trasa de cai prin Baraganul inzapezit pana la nashul, unchiul mamitzei, care era preot si a botezat un copil, cristelnita in care a fost introdus pruncul si o papusa URIASA care inchidea si deschidea ochii dar era tinuta intr-o cutie, sa nu se joace fata cu ea si s-o strice.

Si fiindca am pronuntat cuvantul uriasa cred ca eram mai mica atunci cand m-a impresionat o vaca ce mi se parea de dimensiunile unei case si cateaua din vecini care manca pui si de aceea a fost impuscata de vanatorul satului, catea care avea dimensiunile unui cal (in amintirea mea, desigur).

Dar amintirile cele mai colorate le am din zilele de Satamaria mica, pe 8 septembrie, cand an de an se organiza in sat balciul traditional. Pt ca nu stateam departe de balci sunetele fanfarei de alamuri care vesteau ca s-au instalat comediile (cu accent pe silaba doua) pt copii si adolescenti se auzeau cu o saptamana inainte de balciul propriu zis. Comediile erau actionate de cai si erau niste carusele cu scaune legate cu lanturi. Cea pt flacai si fete se invartea atat de tare iar scaunele zburau atat de sus, mai ales cand cate un flacau se intindea si prindea scaunulf etei din fata, il invartea si apoi ii dadea drumul, de ma speriam numai privind.

Ani de zile mai tarziu, cand fiica mai mare terminase clasa III-a si isi petrecea vacantele la bunicii de la tara, impreuna cu sora ei, mi-a trimis o scrisoare in care a povestit ca s-a dat in comedia mare si i-a fost cam frica.

Cam deodata cu comediile veneau si leaganele care aveau barci in loc de scaune. Oricat de sarmani erau copiii (doar m-am nascut in timpul razboiului) parintii tot gaseau ceva banuti sa le dea pt distractie.

In ziua de 8 septembrie satul se umplea de carute, atat ale negustorilor, cat si ale vizitatorilor din satele invecinate. Multe din rudele mamei-mari erau din sate departate de sosea sau calea ferata, mama-mare a copilarit intr-un asemenea sat, n-am habar cum de a ajuns sa se casatoreasca cu tata-mare, tot ce stiu e ca, spre deosebire de alte generatii, fetele din"leatul" ei, ca sa zic asa, s-au maritat cam dupa varsta de 20 de ani din cauza razboaielor balcanice, ea povestea cum se ascundeau fetele si femeile prin beciuri ca sa nu le gaseasca bulgarii, ulterior s-a ascuns impreuna cu fetele ei (in numar de 5, ramase in viata din cei 8 copii nascuti, 2 baieti au murit de mici, aveau sub un an iar o fetita la 2 ani) si nepoata, adica eu, de frica rusilor.

Balciul era o ocazie pt ca rudele astea sa vina sa ne vada, curtea lui tata-mare era neincapatoare pt cate carute veneau.

Pt ca Baraganul e vestit pt cereale si mai putin pt legume (bulgarii si sarbii erau gradinari in sat, oamenii nu cultivau legume in curti pt ca apa oarecum potabila --dar totusi dura, un criteriu de potabilitatea apei, in lipsa analizelor chimice sau a incadrarii in STASul de potabilitate e ca ea sa fie consumata timp indelungat fara ca populatia sa aiba in vreun fel de suferit-- se gaseste la o adancime de 22 m), balciul era un prilej pt locuitorii din sate sa cumpere ceapa, usturoi, gogosari sau fructe: mere, pere, nuci (cel mai adesea costelive, mamitza ma punea pe mine sa le sparg si sa le curat pt prajiturile f gustoase preparate din nuci, era un chin sa scot miezul din coaja).

Copiii si chiar si adultii se bucurau pt ca puteau sa bea limonada la sticla, sa consume inghetata sau acadele in forma de bastoane sau cocoshi. Ne mai distram tragand de roata norocului ca sa castigam premii, de cele mai multe ori cate o bomboana, papusile mari de ipsos strident colorate fiind acolo doar ca sa ne momeasca sa le dam bani proprietarilor rotii. Mamitza povesteste ca ea mergea in targ (cum i se mai spune balciului) cu mama-mare a ei si avea mereu noroc de cate un castig consistent, mult mai tarziu si-a dat seama ca asta se datora faptului ca strabunica era carciumareasa, deci era tratata cu respectul cuvenit intre negustori.

Papusile de ipsos si alte obiecte de ceramica cat se poate de chicioase se gaseau si de cumparat la tarabe, avem si noi niste vaze cu caprioare prin casa la tara. Mai tarziu au aparut papusi cu rochii din burete colorat. Mi se cumparau din targ si posete frumoase de iasca, poate si palarioare, dar nu papusi, pe acestea le confectionam eu din bete si carpe, cum am scris in alta parte.

Veneau si fotografi pt amatorii de poze, cred ca se vindeau si animale, dar nu sunt f sigura. Ce stiu cu certitudine e ca era o inghesuiala de nedescris (nu-mi amintesc sa fi misunat hoti de buzunare, lumea era destul de saraca si tinea de banuti cu dintii) incat atunci cand ne-am mai marit mergeam in targ mai pe seara, cand cei veniti din alte sate se retrageau la casele lor si era mai putina aglomeratie.

Tatal meu, cu care seman destul de mult mai ales la atitudine, dar si la dimensiuni, era supraponderal, la fel ca unul din frati si un cumnat al acestuia. Intr-un an glumeau imaginandu-si ce s-ar fi intamplat cu comedia, cum s-ar fi dezechilibrat daca s-ar fi urcat toti trei (ma indoiesc ca nu s-ar fi rupt lanturile inainte de a porni ) pe aceeasi parte. Totusi nu-mi amintesc sa se fi intamplat macar un singur accident de comedie (cum s-a intamplat in satul de vacanta de la Mamaia) in vreun an, nici chiar cand caii au fost inlocuiti cu motoare.

Bineinteles ca multi vizitatori se imbatau si se iscau destule scandaluri, militienii erau adusi din alte localitati ca sa faca fata evenimentelor.

Traditia acestui balci (targ) s-a perpetuat pana in zilele noastre, acum vin mai mult negustori ambulanti minoritari cu tot felulde marfuri, mai ales textile, exista baraci unde se vand mici si bere, dar locul unde se tine targul s-a micsorat pt ca s-a extins cimitirul, care era destul de mic (intre timp in sat au venit multi din alta parte si s-au stabilit aici), chiar si familia noastra a stramutat crucile mai noi si oasele mortilor (crucea cea mare, cu litere chirilice, a lasat-o in cimitirul vechi) in cimitirul nou. In schimb tarabele se instaleaza acum pe strada care duce la targ,uneori ajungand pana aproape de casa noastra (asta stiu din auzite, pt ca eu n-am mai fost de mult pe 8 septembrie la tara).

Cu timpul legumele si-au pierdut clientii pt ca CAPul a cultivat legume pe camp, lunca Ialomitei a fost despadurita si astfel s-au facut gradini de zarzavat mai aproape de apa. Mamitza nu si a- mai luat legumele pt muraturi din targ, ci de la chioscul CAPului, asta pana cand s-a sapat un put in curte la noi si ani de zile a cultivat o multime de legume. Chiar si anul acesta am facut o ciorbita delicioasa cu dovlecei, ceapa si ardei cultivati de mamitza mea..