Nu cred ca exista cineva care sa nu fi vazut macar odata fotografiile infame din inchisoarea irakiana Abu Ghraib. Nu vreau sa comentez aceste fotografii ci doar sa-mi exprim indignarea cu care am ascultat interviul dat la BBC de catre Lynndie England, tanara care a fost condamnata pentru torturarea si degradarea prizonierilor irakieni.
Desi abuzurile din inchisoarea AG sunt notorii, nimeni din administratia Bush nu a fost judecat pt acestea si, din cei 8 oameni condamnati, numai prietenul si tatal copilului LE, Charles Graner, mai e in spatele gratiilor.
Dar nu asta ma socheaza cel mai tare ci naturaletea cu care LE declara ca nu are nici un fel de regret pt ce a facut in Abu Ghraib, pt ca,spune ea, asta e nimic pe langa ce ne-au facut ei noua:
"Compared to what they would do to us—that’s like nothing. They at the same time were cutting our guys heads off and burning the bodies and dragging them through the streets of Baghdad, and hanging them off bridges.”
Am mai vazut aceasta atitudine inumana intr-un documentar (produs de evrei) in care erau intervievati, intr-o inchisoare israeliana (Lynndie England a fost intervievata la ea acasa) palestinienii care recrutau candidati pt atacurile sinucigase. Am remarcat ca aveau mare grija ca printre acesti candidati sa nu se afle nici macar un membru al familiilor lor si nu regretau deloc faptul ca tineri care aveau viata inainte frangeau inimile mamelor lor aruncandu-se in aer la ordinul lor.
Sigur,monstri umani au existat dintotdeauna si LE nu e nici prima, nici ultima, dar parca de la Dostoievski incoace aveam motive sa credem ca ucigasii (OK, tanara England nu a ucis pe nimeni, asta nu inseamna ca faptele ei sunt acceptabile) au si oarecare remuscari si regrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu