Pt ca pe 19 august s-au implinit 18 ani de la inceputul puciului de la Moscova History Chanel a difuzat un documentar. Ca de obicei, n-am reusit sa-l vad de la inceput dar am inteles ca subiectul este destramarea Uniunii Sovietice.
Documentarul (n-am inteles bine de cine e facut, scria ceva NFK, sau cam asa ceva, comentariile sunt in engleza) are f multe interviuri cu unii din autorii puciului (ce noroc ca nu am uitat chiar de tot limba rusa, pt ca traducerea in romana nu a putut reda toata savoarea declaratiilor, in romana sunau mai "stilizate") ca si cu unii din colaboratorii lui Eltzyn. Mi s-a parut ca ar fi cam inclinat spre blamarea lui Eltzyn pt destramarea URSS.
In 91 inca nu aveam cablu TV, urmaream programele tot cu "antena de bulgari". Cunostintele noastre de rusa si asemanarea cu bulgara, precum si faptul ca sotul meu a folosit manualul de bulgara in franceza (cumparat de la Libraria Cretzulescu) pt perfectionare ne-au ingaduit nu numai sa vedem"Leka Notsch Detza" si multe alte emisiuni pt copii f interesante, "Escrava Isaura", "Mostenirea familei Guldenburg" si multe alte seriale captivante, filmele "cu nadpiski" de la Studio X, dar si cele dublate (de care facea haz cu atata talent Gyuri Pascu), campionatele de fotbal si alte intreceri sportive (ce mai, ne uitam la toate prostiile, cum zicea prietena mea Gabi), dar si telejurnalele, inclusiv "Vremia", transmis direct de la Moscova, si emisiunile politice care, datarita Perestroicai, erau mult mai liberale decat isi pot inchipui concetatenii nostri necunoscatori de limbi straine.
Pana in 89 ascultam cu gurile cascate unele lucruri care erau in vadita contradictie cu tot ce invatasem noi la scoala in materie de istorie, de ex. Iar in alta parte am povestit cat de important a fost pt mine sa inteleg ceva mai bine din ce s-a intamplat in 89 la noi tocmai urmarind Balgarskaia Televidenia.
Dupa 89, cand toata lumea in Romania se uita la Isaura si la Guldenbergi eu vedeam cu reala placere varietatile de la televiziunea moscovita. Era mai ales o emisiune cu echipe de stiutori fie doar din Rusia, fie din diverse tari, care se intreceau sa ghiceasca din niste indicii destul de ciudate despre ce cuvant era vorba, asa am aflat ca pianul in rusa se mai cheama si royal, unul din indicii fiind, daca imi amintesc bine, o coroana regala.
In dimineata de 19 august 1991 am aflat ca la Moscova puterea a fost preluata de un comitet de 8 tovarasi. Ascultand la Radio Moscova comunicatul lor mi-au dat lacrimile, oamenii aceia voiau sa stearga cu buretele tot Glaznostiul lui Gorbaciov si sa inlocuiasca veselia si destinderea libertatii cu minciuna stabilitatii si severitatii comuniste.
Am urmarit evenimentele cu inima stransa, constienta fiind ca daca acest puci reusea consecintele pt tara noastra nu ar fi fost prea luminoase. Citisem deja cu destul de mult timp in urma, in Timpuri Noi (revista sovietica la care am fost abonati, dar in ultimele luni ceausiste nu am mai primit nici programul TV bulgaresc, nici revista Timpuri Noi, nici Moscovskie Novosti, desi nu ni s-au dat nici banii inapoi, --dar la cine sa te plangi?--care ma lamurisera ca noua nu ne trebuie Perestroika) ca, din cauza ca autoritatea partidului comunist scazuse f mult (spre disperarea nostalgicilor stalinisti care pretindeau ca daca te duceai la partid ti se rezolvau toate problemele) moscovitii se puteau astepta oricand sa vada intr-o zi tancuri sub ferestrele lor.
Ei, si in acea zi si in cele urmatoare chiar am vazut tancurile pe strazile Moscovei, dar am vazut si cum civilii le inconjurau, asa cum s-a intamplat si la noi in dimineata de 22 decembrie 89.
Am aflat ca pucistii dadusera ordin sa se plaseze tancuri in fata sediului ziarului Moscovskie Novosti (amintindu-mi de ocuparea redactiei ziarului Romania Libera de catre trupele mineresti in iunie 90) si a postului de radio Echo Moskvy (dar radioul a continuat sa emita, clandestin, vesti despre ce se intampla in Moscova si astfel au fost posibile marile adunari cetatenesti din acele zile).
Diviziile de tancuri trimise in Moscova erau, stiam eu atunci, unele de elita: Tamanskaia si Kantemirkaia. Am aflat din Wikipedia , unde se gasesc multe alte amanunte despre aceasta lovitura de stat esuata, ca printre cei folositi de pucisti era si Aleksandr Lebed, chiar cel care a incercat, intre altele, o mediere intre transnistreni si guvernul Republicii Moldova, (de altfel cativa presedinti ai URSS, printre care si Brejnev, "si-au facut mana" in Moldova, ceea ce demonstreaza ca aceasta bucatica din tara noastra a fost dintotdeauna o nuca f tare pt dintii comunistilor sovietici) dar ca acesta s-a alaturat lui Eltzyn pe ascuns (desi inainte de a muri a candidat pt presedintia Rusiei chiar impotriva lui Eltzyn).
Momentul care mi s-a parut a fi cel mai important din acele zile a fost cel in care Eltzyn s-a urcat pe tanc si a vorbit celor stransi in fata Casei Albe (sediul Dumei, Parlamentul rusesc, sediu pe care acelasi Eltzyn avea sa-l bombardeze ceva mai tarziu, in 1993, in timpul altei incercari de lovitura de stat,-- sau cel putin asa s-a zis, cand cele petrecute pareau copycat al zilei de 13 iunie 90 de la noi-- de data asta din partea unui fost aliat, Ruslan Hazbulatov, care apare si el in documentarul amintit, RH fiind de data aceea aliat cu Alexandr Rutscoi)
In documentar se spune ca unul din apropiati nu a fost de acord cu iesirea lui Eltzyn din Casa Alba, "pt ca era in pericol de a fi impuscat fie din dreapta, fie din stanga". Dupa acest gest s-a anuntat ca atat Tamanskaia, cat si Kantemirskaia si trupele Alfa au trecut de partea lui Eltzyn, dar acest lucru nu rezulta prea clar din Wikipedia iar documentarul nu spune nimic despre asta, ci doar ca in urma mortii a trei tineri pucistii au decis sa retraga trupele din Moscova.
Documentarul prezinta sedinta Dumei Uniunii Sovietice ca un prilej ca Eltzyn sa-l ridiculizeze pe Gorbaciov, intr-adevar a facut putin misto de el dar cand i-a cerut sa dea decret de desfiintarea Partidului Comunist si Gorbaciov a refuzat cand ursul siberian a bubuit: "Esli vy ne daite etu ukaz ia daiu!" ("Daca d-voastra nu dati acest decret il dau eu") toti deputatii s-au ridicat in picioare si au aplaudat indelung. Scena asta nu apare nici in documentar nici nu e amintita pe Wikipedia, dar am vazut-o "in direct si la ora de varf", simtind cum ma trec fiorii pt ca asist la un act istoric.
Pe 27 august 1991 Republica Moldova si-a declarat independenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu