Labirintul lui Pan

De fapt titlul original e Labirintul unui Faun, dar nu conteaza prea mult, important e ca, desi filmul mi-a fost calduros recomandat de catre Maria si Vasile, Maria facand chiar efortul de a imprumuta DVDul, mie nu mi-a placut nici conceptia lui, nici modul de realizare.

Povestea e complicata, se petrece pe doua planuri, unul real si unul fantastic, mie la inceput mi s-a parut ca planul real cuprinde prea multa cruzime (actiunea se desfasoara in timpul razboiului civil din Spania, eroul principal e un dezumanizat capitan in armata franchista, care ucide cu aceeasi usurinta cu care altii respira, fara sa manifeste nici un fel de remuscare atunci cand greseste, singura lui preocupare fiind sa aiba un mostenitor care sa-i poarte numele).

Sar putea spune „a la guerre comme a la guerre", nimeni nu se asteapata la multa duiosie in timpul luptelor, doar nici „Pt cine bat clopotele" al lui Hemingway nu descrie vreo manastire, totusi mi s-a parut ca in acest film razboiul a fost zugravit cu tuse prea groase. Fetita s-ar vrea (si este) o contrapondere la acest monstru, in final ea face sacrificiul suprem refuzand cererea faunului de a aduce ca jertfa nevinovata pe micutul ei frate, lumea fantastica in care traia fetita dovedindu-se in final la fel de nepasatoare la suferinta umana ca si ideologia franchista.

Exista o scena antologica in care, dupa ce aflam ca s-a luat decizia de a li se da satenilor hrana gratuita pe cartele (ratii) absolut neindestulatoare pt subzistenta lor, dar deliberat asa pt a nu putea fi ajutati partizanii din munti un soldat trece pe langa sateni spunandu-le inmod repetat: "sa nu uitati ca Franco va da paine si zahar". Ar fi fost mai greu sa ledeasi circ, tot gratuit.
Ar putea fi o lectie de solidaritate (in fond am avut si noi partizanii nostri dupa 46, care au avut aceeasi sorti de izbanda ca si „rosii" spanioli, iar atitudinea securistilor nu pare sa se fi deosebit prea mult de cea a franchistilor), de curaj din partea fetitei, de umilinta pt trufasul capitan caruia i se spune in ceasul mortii „fiul tau nu va sti nici macar cum te cheama", eu insa am ajuns sa nu mai pot suporta scene de violenta si cruzime pe ecran.
O alta tema a filmului ar fi cea a nemuririi, pt ca faunul ii ofera Ofeliei (fetita), in schimbul ascultarii neconditionate nu numai statutul de printesa si bucuria oferita tatalui (i se ofera fetitei, care tocmai ramasese orfana de tata, un altul, bun si iubitor, in locului monstrului ales de mama drept tata vitreg) de a-si regasi copila pierduta, ci si nemurirea, ca si sentimentul altruismului, prin faptul ca salveaza o intreaga lume, cea in care vietuiesc faunii si zanele.

E important ca fetita alege sa salveze viata nevinovatului sau fratior, intr-o lume in care pt altii viata nu are prea mare pret, stiind bine ca astfel nemurirea pt care trecuse prin atatea grele incercari, ar putea sa-i fie negata, pt ca deja fusese avertizata ca in lumea faunului nu se admite nici cea mai mica slabiciune umana, nici cea mai mica abatere de la ordinele primite.

Ea dobandeste totusi aceasta nemurire prin sacrificiul propiei vieti, sacrificiu impus si nu liber consimtit, capatand in acelasi timp de la o straina dragostea neconditionata si intelegerea de care se pare ca propria sa mama nu era capabila.

Sa fi urmarit realizatorii sa ne dea o lectie din care sa intelegem ca nemurirea se obtine doar prin jertfa? Pt ca insusi Iisus si-a jertfit propria viata umana pt ca cei care Ii urmeaza calea sa dobandeasca viata vesnica.