Jurnal de calatorie Cork 19 Octombrie 2008

Pt ca previziunile meteo care anuntau furtuna pt azi s-au dovedit exacte am decis ca e cazul sa mai stau si in casa, rememorand ce am vazut zilele trecute. Vineri am plecat, cam tarziu, din motive administrative, sa vizitez Raul Lee in aval de docuri. Uitandu-ma mereu in zare m-am convins ca acea apa vazuta de la fereastra este Estuarul Raului Douglas, aflat mult mai la sud est decat Portul Cork. Inainte de a ajunge la docuri am vazut pe cheiul opus, in curtea unde scrie Reliance, ca au aparut forme noi pe zid, viu colorate. Am traversat si am ajuns din nou in fata portii incuiate, de partea cealalta era insa un tanar cu plete, tipul artist boem, care mi-a deschis poarta larg atunci cand l-am intrebat daca pot sa fotografiez. Nu era singurul tanar, unul era sus pe o schela, in plin act al creatiei, altul statea langa un trepied pe care se afla un aparat de genul celor folosite de inginerii constructori, in interiorul cladirii se lucra, eu mi-am vazut netulburata de pozat, la sfarsit am intrebat ce reprezinta forma ciudata din curte si mi s-a raspuns „The Bull" si intr-adevar, era un soi de cap de taur, ar fi trebuit sa-mi dau seama inainte de a intreba. Am multumit si am plecat mai departe, spre o forma care de departe parea un castel din 1001 de nopti, de fapt erau varfurile catargelor unui vapor ancorat in port, pe numele sau F358. Se vedeau si marinarii pe punte, ar fi fost mai interesant daca reuseam sa ajung mai devreme, cand era mai lumina.

Am mers dealungul celuilalt chei, pe marginea unui drum national f aglomerat, undeva la chei era ancorat un alt vapor (bineinteles ca nu e vorba de transatlantice, acelea ajung doar pana la Cobh) de la care pornea o scara pe care scria Aisling. Intre timp o masina a cotit catre cheiul unde era ancorat vaporul si au coborat din ea doua persoane care au urcat pe punte, unde au fost intampinate de un marinar. Am avut impresia ca n-ar fi fost nici o problema sa urc si eu la bord, dar nu se stie cat de calduroasa ar fi fost primirea.

Sambata Lia a avut, ca de obicei, ora de calarie. Maria a mers la birou, unde ne-am intalnit cu totii mai tarziu. In drum am observat ca in Fitzgerald Park era un afis care spunea cine a facut acele tablouri/grafitti pe care deja le pozasem, era vorba tot despre proiectul copiii din Cork, copiii din America de Sud dar in care era inclusa si o organizatie din Guatemala. Am mers din nou la primele picturi murale pe care le-am vazut in Cork pt a fotografia unele detalii. Pe drum am vazut, intr-o staduta blocata de un panou de sarma folosit de constructori, o multime de grafitti. Am reusit sa intru pe straduta pe la celalalt capat. Unul din grafitti m-a induiosat, jos scria IRLANDE si, intr-un colt, scria mai mic „I’ll miss you". Cum sederea mea in insula se apropie de sfarsit, acest grafitti exprima exact starea mea de spirit.
Ajunsa in Fitzgerald Park m-am uitat mai cu atentie sa vad ce scrie pe acea cladire draguta dar cam darapanata pe care o vazusem intr-o vizita anterioara. Scria: „President and Lord Mayors Pavilion"

Despre Halloween se stie ca isi are originea in Irlanda. De aceea nu m-am mirat atunci cand am vazut ca deja au aparut in vitrine capete de mort, unele f artistice, sau schelete, nici ca in fata unor case sau la geamuri au aparut ornamente cu vrajitoarea cea rea (in Utah imi placea grozav o vrajitoare calare pe matura, vazuta din spate, care era asezata pe cate un copac secular ca si cum tocmai aterizase din greseala acolo), pumpkin si stafii, dar ce am vazut la Hallmark mi s-a parut ca intrece orice imaginatie dedata la rele. Filmele lui Hitchcock par niste romante pe langa abundenta de membre si capete taiate (de plastic, probabil), de tifoane pline de sange (vopsea rosie), cadavre mai mult sau mai putin hidoase (de cauciuc), nu mai vorbesc de schelete, lilieci, paianjeni, Babe Cloanta in chip de vrajitoare (in vitrina altui magazin am vazut niste vrajitoare grasute si bonome, care pareau chiar simpatice), sobolani, etc. Chiar in vitrina era „Spooky Graveyard", un cimitir parca scos din „Noptile de langa Dihanca" a lui Gogol (una din acele carti care nu se citesc la culcare) iar de o parte si alta a usii erau un domn f distins, cu o tava pe care se afla o cupa ornata cu capete de mort si un pahar al carui suport il constitua o mana descarnata, si o babuta, tipul gospodina cu sort. Din cand in cand domnul cel distins tremura marunt, ca si unele din capetele hidoase din „Cimitir". Babuta, vazuta din profil, avea o tava cu bomboane si parea f OK, chiar simpatica. Abia cand am iesit din magazin am vazut ca figura ei vazuta din fata exprima groaza iar pe tava avea degete taiate. Pe scara ce ducea la etaj, chiar pe trepte, erau imprimate urme rosii, scheletice, de maini, iar tot felul de ucigasi cu „produsele muncii lor" margineau treptele. Interesant mi s-a parut un manechin de copilas deghizat in pantera roz, care parea „din alt film", dar care avea doua medalioane, unul cu simbolul pacii, considerat malefic de catre bigoti, si altul pe care scria Dracula. Ne-am gandit ca in conceptia occidentala, generata de cartea lui Bram Stoker, tara noastra, in special Ardealul, ar trebui sa fie taramul ideal pt Halloween, dar echivalentul mioritic, „Noaptea de sanziene", cand ies ielele si ii stramba pe eventualii calatori ce raspund chemarii lor (asa ni se spunea in copilarie) e mult mai putin sinistru decat versiunea Hallmark a Halloweenului.

Desi aceasta versiune pare a fi inspirata mai degraba din filmele de groaza hollywoodiene, (nu lipsea masca „Strigatului" lui Munch, atat de exploatat in „Scary Moovie") totusi versiunea irlandeza TREBUIE sa fie mai sinistra decat versiunea edulcorata, cosmetizata si comercializata pt uzul copiilor, pe care am intalnit-o in Utah si despre care Lia si Maria spun ca exista peste tot pe unde au colindat in America, avand bomboanele si placinta de dovleac ca principale atractii iar costumele purtate de copii fiind de zane si unicorni.

Anul trecut la scoala Liei s-a organizat un concurs de costum „home made", castigat de Lia cu un costum de pisica neagra, pe care l-a facut impreuna cu mama ei (desigur, Maria muncind mai mult la el). Am intrebat-o cum erau celelalte costume si mi-a spus ca semanau cu cele de la Hallmark, deci spiritul american a prevalat in fata spiritului irlandez.

E cazul sa spun ca mie nu-mi place deloc Halloweenul, poate pt ca am cochetat intr-o vreme cu Tarotul si stiu ca in alte timpuri, din fericire de mult apuse, o asemenea inclinatie m-ar fi dus direct pe rug (doua lucruri am urat din tot sufletul meu: Inchizitia si Fascismul, simt literalmente o stare de greata la gandul ca au existat pe lume specimene care au putut fi atat de lipsite de tot ce inseamna umanitate in numele unei dogme sau al unei ideologii, sa nu uitam nici o clipa ca fascismul inseamna national SOCIALISM). De asemenea, desi imi plac romanele politiste (le suport pt ca stiu ca sunt fictiune, adica sunt povesti, chiar daca un prea luminoase) si am vazut cateva filme de groaza („Psiho" sau „Pasarile" lui Hitchcock, sunt exemple de acum clasice, dar si „Alien", „Predator", „Blair Witch Project", „Scary Moovie", etc) de la un timp am ajuns sa nu mai suport filme horror (poate din cauza „Stirilor de la ora 5", care sunt de fapt un Halloween perpetuu si in care „Viata bate filmul"), ba chiar am ajuns la saturatie si in ce priveste filmele „de actiune" in care „un singur om" are calitati de supraom mesianic, filme gen „Die Hard", etc
Dar pt ca dupa Halloween vine Craciunul (nu cred ca aici se sarbatoreste Thanksgiving, n-are nici o ratiune, fiind vorba de o sarbatoare a colonistilor, chiar daca multi din colonistii Americii au fost intr-o vreme irlandezi) deja la Hallmark sunt cateva raioane cu decoratii de Craciun, iar intr-o vitrina de langa Port of Cork a unui magazin numit Season Greetings am vazut vineri noaptea un peisaj mirific cu ursi polari ce amintea de sarbatorile de iarna, aici lipsite de zapada.

In alta ordine de idei, plimbandu-ne prin centru am auzit de departe sunet de acordeon care canta ceva f cunoscut. Lia a exclamat: „sunt de-ai nostri" si intr-adevar erau conationali de-ai nostri, de cei mai inchisi la culoare, care au zambit larg cand i-am fotografiat. Nu am nimic impotriva acestui gen de cersetorie, de fapt e vorba de un act artistic, poate pe bani mai putini decat merita.
Tot atunci atunci am vazut si doi Gardai, politisti adica, purtau universala jacheta galben verzuie (mai degraba culoarea solutiei de fluoresceina) dar ornata cu patratele negre ca intr-o tabla de sah, aceleasi patratele ornand si chipiul, la spate aveau un fel de toc de revolver, dar i-am vazut cam de departe si nu am reusit sa-i fotografiez decat f de departe. Desi erau imbracati ca in exercitiul functiunii se uitau si ei la vitrine ca niste plimbareti obisnuiti.
In autobuz a urcat si un grup de adolescente, care pana la sosirea autobuzului au tipat isterice privind ceva ce le arata un negru, Lia spunea ca era un paianjen, ele tipau „disgusting" dar isteria si greata le-au trecut in timpul calatoriei si au inceput sa cante in cor un cantec f armonios. Nu e prima data cand ascultam asemenea concerte gratuite in autobuz.

Pt ca in Cork are loc acum festivalul de filme „Corona" Lia si Vasile au primit doua bilete si au mers la cinema. Au vazut, spre mirarea mea, un film mut, de Malec, care le-a placut. Mie mi-ar fi placut sa vad niste filme arabesti, am gasit la „Crawford Gallery" un pliant care le prezenta, dar vremea de azi nu ne-a indemnat, pe mine si pe Maria, sa mergem sa cautam cinematografele unde ruleaza.

Ieri seara in fata Operei era f multa lume, semn ca in Cork nu nuami multele restaurante, care fac din el un fel de capitala gurmanda a Irlandei, sunt la mare cautare, ci si viata artistica are destui „aficionados".

Si pt ca am dus vorba despre cetatenii Corkului, am amintit de mai multe ori cat de multe gunoaie am vazut in cartier. Vasile si Maria mi-au spus ca circula o poveste despre proprietarul unui magazin, un chinez, care le-a atras atentia adolescentilor, care beau in fiecare seara in fata magazinului lasand maldare de gunoaie, ca e cazul sa stranga murdaria produsa de ei, dar altercatia s-a sfarsit prin injunghierea chinezului. Am vazut intr-un caiet al Liei un avertisment dat de Cork City Council care spune ca cei ce arunca gunoaie vor plati pe loc o amenda de 150E, dar ca se poate ajunge pana la plata a 3000E, cf „Litter Pollution Acts 1997-2003". Daca e in caietul Liei legea nu e abolita, dar n-am prea vazut efectele ei nici in Knocknaheeny, nici in Gurranabraher sau la fostul spital de nebuni. In schimb se pare ca s-au obtinut bani de la guvern pt un program menit sa duca la imbunatatirea vietii in Knocknaheeny, fapt ce explica poate multimea de constructii noi din zona, ca si lucrarile de refacere a unei strazi ce parea in perfecta stare (nici vorba aici de „craterele" bucurestene, nici macar pe cele mai periferice strazi), santier pe care se lucra de zor chiar si sambata pe ploaie.