vineri, 31 octombrie 2008

Jurnal de calatorie Bonn 25 octombrie 2008

Dupa o calatorie rapida cu autobuzul, in timpul careia am admirat frumoasele culori ale toamnei germane si grafittiurile zarite in goana autobuzului, dintre care unele mi s-au parut f reusite, erau panouri intregi cu grafitti, am vazut dealfel in multe locuri grafitti dar nu am avut timpul si posibilitatea sa le imortalizez, (s-ar parea ca locuitorii acestei tari sunt f dornici sa decoreze tot ce se poate cu aceasta forma de arta, daca nu ma insel si noi am importat niste vagoane de metrou din Germania, cu gafittiurile aferente) am ajuns in Bonn. Era destul de tarziu si n-am apucat sa vad mare lucru, am mers intr-o piateta unde era o constructie cu aspect medieval, in fata unei fantani, apa curgea printr-un fel de jgheab pavat cu piatra, iar pe o latura erau banci de metal intr-un fel de separeuri formate din balustrada, exista chiar si o masuta intr-unul din acele separeuri. Duminica dimneata in acea piateta s-au instalat niste tarabe, un fel de targ de antichitati, cu tot felul de statuete si alte obiecte, duminica seara multe din acele statuete erau inca pe tarabele in curs de demontare, semn ca nu se vandusera, probabil recesiunea se manifesta si in acest fel.

Intr-o piata mai mare, in fata unei biserici impozante, ca mai toate bisericile din vestul Europei (chiar si cea luterana parea mult mai mare decat cea din Bucuresti) erau doua statui ce reprezentau niste capete supradimensionate, era o placuta in germana care zicea ceva de turci, in engleza scria doar ca martirii decapitati sunt ingropati in acea biserica. Statuile erau un bun prilej de catarare pt copii, Lia ar fi vrut sa converseze macar cu unul din ei, dar acesta era cam timid, in plus Lia a fost surprinsa sa constate ca in Germania, spre deosebire de Italia "unde toata lumea vorbea engleza" (Vasile i-a explicat ca "toata lumea din hotel vorbea engleza") copiii vorbesc doar germana,din care ea nu intelege nimic.

Am ajuns intr-un parc unde Lia a ramas sa se joace iar eu, la recomandarea lui Vasile, m-am dus catre o ciudata biblioteca. Biblioteca era in aer liber si consta dintr-un fel de dulap fixat in ciment, cu usi de sticla de o parte si de alta, cu multe carti in rafturi. Pt ca se intunecase am facut o poza cu blitzul luandu-l prin surprindere pe d-l care aranja carti pe rafturi. Am spus "Sorry" si atunci mi-a raspuns intr-o engleza impecabila, oferindu-se sa-mi faca o poza. Am acceptat, apoi l-am intrebat ce e cu acea biblioteca. Mi-a spus ca e o biblioteca publica in care oamenii iau carti si aduc in schimb carti de la ei de acasa. M-a intrebat de unde sunt si i-am spus ca nu cred ca la noi ar functiona un asemenea sistem, dar el s-a aratat increzator ca da, ca se poate educa gustul pt citit in acest mod. I-am spus ca noi am daruit carti pt fratii nostri din Republica Moldova, a fost f entuziasmat spunand ca exact la asta se gandea, la cei din Republica Moldova, dar parea cam dezamagit ca am folosit prilejul in scop nationalist si nu educativ, dar s-a relaxat cand i-am explicat ca cei din RM au fost obligati sa invete in limba rusa. Mi-a spus ca ar fi bine sa se invete germana si la noi, i-am spus ca la noi au fost multi germani, colonizati in timpul Mariei Tereza, dar ca au emigrat in RFG, stia despre ce e vorba. Mi-a daruit o carte, ceva cu drepturile omului, editata in 1989.

Din Bonn am mai vazut a doua zi piata de fructe, f curata si bogata, dar nu erau struguri Hamburg, spre dezamagirea mea. Alimentele sunt mult mai ieftine decat in Irlanda, Vasile ne-a cumparat niste sunca (el e vegetarian) care avea gustul aproape uitat al suncai de Praga antedecembriste, ce zic eu, anteoptzeciste, ca de atunci n-am mai gasit-o. Si branza Gouda avea un pret acceptabil, nu mai spun de felia consistenta de pizza cu doar 50 de eurocenti, mult mai scumpa in Irlanda.

Vasile a cumparat in scurtul timp petrecut de mine in Germania cinci feluri de paine: o paine plata turceasca, semana cu lipia de la noi la gust dar avea seminte de negrilica in compozitie (semintele acestea se folosesc si la telemeaua de Braila), un fel de lipie libaneza dar taiata in forma de dreptunghi, o paine neagra, destul de scumpa, cu coaja f tare si miezul apropiat la culoare de lutul din Baragan, brun spre negru, cu gust cam acru (Vasile spunea ca exista si paine mai acra) dar f buna pt digestie, cum aveam sa constat mai tarziu, un fel de cozonac si niste paine feliata in compozitia careia exista faina de soia. Nici urma de paine poloneza acolo.

Ce m-a impresionat in Bonn a fost multimea bicicletelor, ca si existenta pistelor speciale pt biciclisti, desi Vasile sustine ca in Londra sunt si mai multe biciclete. In Cork erau mai putine si e si normal, din cauza reliefului.

Am mai vazut, in afara de tiganul care canta din acordeon, o trupa care facea o demonstratie de Capoeira, mai mult balet decat arte martiale, exista si un afis care facea reclama la cursuri de Capoeira, in Cork se insista mai mult pe lectii de Tae Kwondo pt copii.

Ca sa nu uit: in ultima dimineata in Bonn am vazut niste domni bine imbracati asezati pe un zid scund dintr-un mic parculet care beau bere turnand din sticla in pahare de plastic. Mare diferenta intre stilatii locuitori ai Bonnului si ponositii irlandezi care beau berea pe strada direct din sticla aruncand apoi recipientul gol pe trotuar, sau care beau stand pe treptele scarilor atat de pline de gunoaie incat te miri cum de nu-i iau de nas (a,da, alcoolul diminuiaza simtul olfactiv)

Am mai observat o mare deosebire de atitudine intre locuitorii Germaniei si cei ai Irlandei. In ambele tari exista, cel putin in orasele in care am fost (dar si in Salt Lake City) , la traversarea strazii, butoane speciale pe care pot sa apese trecatorii atunci cand vor sa ajunga pe partea cealalta. Exista de asemenea placute avertizoare: pietoni, nu traversati pana nu apare culoarea verde a semaforului. De regula asteptarea e cam lunga, masinile sunt oprite pe ambele sensuri, strada e libera dar e rosu pt pietoni. In Irlanda nuse mai asteapta culoarea verde ci se traverseaza, e drept ca manifestand oarecare circumspectie. In Germania nu se traverseaza pana nu apare verde pt pietoni, Vasile povestea ca atunci cand a traversat pe rosu pt pietoni i s-a atras atentia ca da un exemplu prost pt copii, iar eu am vazut cum da dojenitor din cap o locuitoare mai in varsta in Bonn atunci cand am aplicat metoda irlandeza.

2 comentarii:

Misaki spunea...

Wow, o biblioteca in aer liber si bazata pe generozitate si simtul de responsabilitate al oamenilor! Chiar as vrea sa vad si eu asta! Mi se pare nemaipomenit, eu ma entuziasmez rapid la astfel de idei ^_^ Si in Japonia tot asa precaut se traverseaza, cu mici abateri, dar care nu pun in pericol pe cineva :)

Viorica spunea...

Eh, daca n-as fi aplicat miercurea trecuta metoda irlandeza, ce bine ar fi fost... Inca ma mai doare noada.