Ieri dimineata se anunta o zi frumoasa, cu soare, deci am pornit iar intr-o excursie. Dar pt ca am deja experienta cu vremea in Cork am avut grija sa-mi iau si o umbrela si bine am facut, pt ca am prins doua rafale de ploaie si una de grindina (de fapt parea mai mult mazariche, si n-a durat mult).
Pt ca valiza ,ea in care se afla harta cu strazile se afla in drum spre Bonn am pornit in directia in care presupuneam ca e un drum mai scurt spre docuri, pe care voiam sa le vad si pe soare. Bineinteles ca drumul ales s-a dovedit mai lung, dar asta pt ca am gasit mereu lucruri interesante de vazut si am facut multe ocoluri.
De fiecare data cand mergeam spre centru, coborand spre rau, vedeam in zare niste siruri de case pe o colina. Pt ca ghidul strazilor nu avea si formele de relief nu stiam exact cum se numeste colina respectiva. Stiam doar ca nu e Farranree, cu frumoasa biserica a Reinvierii, pe care o vizitasem deja. Deci am facut un ocol spre acele case, care s-au dovedit a fi un cartier f nou, Mi-am spus ca n-ar strica sa urc in varful colinei, poate vad de acolo exact apa care m-a intrigat atat de mult cand am vazut-o de la fereastra casei. Urcusul a fost greu, dar in varf nu am ajuns pt ca drumul era blocat de un fel de poarta carpita cu tot felul de sarme. Nu se punea problema sa poata fi sarita pt ca era prea subreda, de desfacut sarmele n-aveam chef, in plus nu stiu daca drumul chiar ajungea in varful colinei. Am admirat larga panorama a acelei parti din oras pe care o cunosteam deja, cu turnurile dantelate ale North Cathedral, turnul impozant, cu ceasuri, terminat cu un peste in varf, si nu cu o cruce (nu pt ca ar fi Corkul oras de pescari, desi in Lee se poate pescui intre martie si septembrie, parca, ci pt ca pestele a fost inca de la inceputurile crestinismului semnul Mantuitorului), crucea simpla de pe biserica din Gurranabraher, spira cenusie a busericii Reinvierii, ba chiar si turnul de apa de la Reservoire, cred ca daca imi incordam un pic privirea puteam sa vad pisica noastra la fereastra :-).
Am coborat mancand mure de pe marginea drumului si am ajuns la By-passul Blackpool, dandu-mi astfel seama ca asa se numeste cartierul, deci si colina. Interesant e ca mai peste tot sunt tablite care mentioneaza cand s-a facut lucrarea respectiva (pod, sosea, cartier, etc) si sub obladuirea carui venerabil Lord Mayor (primarele, adica), ma gandesc ca Videanu a ratat ocazia de a pune tablite pe fiecare piatra de bordura si strada asfaltata, iar Basescu, in loc de „Aici sunt banii D-Voastra trebuia sa puna tablite cu venerabilul...
Inainte de a intra pe by-passul de pe Drumul National extrem de circulat am admirat doua cladiri, una datand din 1886, care aveau niste bazoreliefuri din tabla, unul cu un fel de cowboy calare pe un taur si celalalt cu un cetatean care strunea caii de la caruta. Drumul National trece pe langa beraria Heineken, care a preluat beraria Murphy, existenta din 1856. Chiar vis-a-vis vazusem data trecuta niste grafitti pe o scara, dar nu am avut atunci puterea sa urc pe trepte. De data asta soarele stralucitor mi-a dat putere. Am urcat si am vazut ca mai erau si alte grafitti, pe un zid dintr-un fel de parc f paraginit, plin de balarii si mai ales de gunoaie, desi parea sa fi fost candva f pitoresc. Zona parea cam pustie si parasita, totusi mai aparea din cand in cand cate cineva care parea a se indrepta catre casa. Am observat ca multe scari din oras sunt invadate de grafitti si de gunoaie, una dintre ele, in mijlocul unui parc recent amenajat, judecand dupa tineretea copacilor, avea grafitti chiar si pe palierele, destul de largi, dintre trepte, dar si multe cioburi de sticla, in ciuda faptului ca municipalitatea se lauda cu succesul programului de recuperare a deseurilor din sticla, probabil e vorba despre borcane, pt ca se pare ca sticlele de bere fie se abandoneaza, fie se sparg imediat, pe loc.
Am ajuns pe strada care duce spre gara Kent, dar stiam deja ca din acesta strada se poate ajunge f aproape de docuri. Am vazut doua puburi, unul langa altul, cel de pe colt (chiar asa se chema) avea niste mozaicuri f frumoase, dar si placute care atestau ca pubul respectiv a primit niste premii de folk. Ce m-a distrat era ca pe unul din ziduri se lafaia o mare reclama, scrisa partial cu litere chirilice, la vodca ruseasca Standard. Celalalt pub avea niste medalioane in stil aztec, iar nu departre se afla un bar cu o placuta care spunea ca insusi James Joyce a folosit ambianta acestui local pt romanul sau „Ulises".
Si pt ca tot vorbesc de pub, am vazut doua al caror nume m-a distrat teribil, unul se numeste „Abbot Pub", celalat parca „Bishop Pub", am mai comentat ca in tara asta se pare ca pana si clericii stiu cum se duce la gura halba de bere.
Maria regreta ca nu m-au dus la un pub, ca sa simt si eu veritabila ambianta irlandeza, dar eu stiu ca ei sunt „tea totalers", si acela de fructe sau plante, nici macar nu beau cafea, si deci nu cred ca i-ar fi distrat sa petreca seara in compania unor „heavy drinkers", chiar daca se putea asculta muzica, in plus am observat ca se fumeaza f mult in Cork, iar eu sunt alergica la fum, tusesc de-mi iese sufletul, deci nici eu nu m-as fi distrat. Nici macar faimoasa bere irlandeza nu am gustat-o, nu mi-a venit sa cumpar doar pt mine si sa beau acasa, am comandat niste bere (f buna) la Gino’s, dar aceea era importata din Italia.
Am fost cam dezamagita ca la docuri nu era ancorat, spre deosebire de data trecuta, nici un vapor mai acatarii, erau doar doua mineraliere, cred, dupa aspect, care se incarcau pe malul celalalt, si se zarea un vapor in departare, dar n-am avut chef, dupa atatea ascensiuni, sa ma tarasc pana acolo. Am mers un timp chiar pe cheiul unde am inteles, la intoarcere, privind o tablita avertizoare, ca nu aveam voie sa merg (dar seara am mai vazut un trecator mergand pe acel chei) pt ca acolo ancorau vapoare. As fi mers pe trotuar, dar era unul singur, pe cealalta parte a drumului national, f circulat, cum am spus, si cam departe de marginea apei. Pe acel chei se odihnea aproape de capatul spre oras scara pe care o vazusem atasata de vaporul ancorat. Nici vorba sa fi putut urca la bord, daca nici macar sa ma plimb pe chei nu aveam voie. M-a mirat multimea de shine de pe chei, probabil ca erau pt macarale.
Cand am iesit din zona docurilor am aflat, de pe un banner, unde e „Lumina de la capatul tunelului": se afla in halba de bere Murphy. Eh, de-ar fi stiut si Ciorbea asta!
Tot pe langa docuri e un magazin a carui vitrina imbina armonios cele doua mari sarbatori ce vor veni, expunand atat decoratii de Halloween, cat si de Craciun.
Am trecut si pe la Reliance sa vad ce mai e nou, se terminase pictura de pe fatada, dar trepiedul si Bull-ul erau tot in curte. Pe drumul de intoarcere am ajuns la o straduta care facea legatura intre strada spre gara si cheiul (partea dinspre oras) lui Lee si am vazut ca pe ziduri erau pictate grafitti. In timp ce le fotografiam au trecut doua persoane pe langa mine, mi s-a partut ciudat ca ambele aveau rucsac in spate, si pareau cam in varsta pt niste studenti.
Pe o strada nu prea departe de catedrala erau niste stalpi care aveau mai putin de un metru inaltime, care se terminau cu un fel de maciulie. Nostim era faptul ca vreo cativa erau imbracati cu haine, aveau caciuli sau batice in „cap" si erau legati cu fulare sau esarfe la „gat", inchipuind un fel de pitici. Unul, separat de ceilalti, avea rezemat de el un anunt pe care scria „We are moving", era un anunt pe bune al filialei unei banci AIB (Anglo Irish Bank), totul era f nostim, dar n-am prins mesajul. O tanara (plinuta, ca multe tinere de pe aici, eu la varsta ei eram mai supla, am vazut aici niste hipopotame care m-au facut sa simt ca tonajul meu e inca acceptabil) a ras copios, impreuna cu partenerul ei, cand a dat cu ochii de „opera de arta’. In apropiere erau mai multe teattre, poate „recuzita" provenea de la ele, n-am avut pe cine intreba despre ce e vorba.
Intr-o statie de autobuz, unde astepta un domn mai in varsta, am vazut alt lucru nostim: de o parte si de alta a unuia din geamurile ce alcatuia refugiul erau doua afise: unul care vorbea despre pericolele betiei (drink aware) si celalalt o reclama la Heineken. Am semnalat nostimada si domnului, care s-a distrat si el. Nu departe e o sectie de politie care, desi pare noua, are un aspect f sever, total diferit de cel al sectiilor bucurestene.
Pt ca tot vorbeam despre mesaj, pe zidul unei case erau mai multe afise care spuneau ca exista 5000 de persoane care asteapta locuinta si multe case oblonite (bineinteles ca si casa pe care erau lipite afisele era oblonita), afisele terminandu-se cu intrebarea retorica „Why?" si semnate Workers Party. Desigur, e nedrept sa existe oameni care nu au unde sta (nu cred ca acesta era cazul a doi tineri care gasisera o nisa intr-o casa si beau si mancau la adapostul acesteia, nici al tinerilor care mancau stand pe jos pe trotuar langa Opera, sau a domnului care bea si manca stand pe jos in Bishop Lucey Park, desi erau multe banci libere, sau a celor doi tineri care beau si mancau asezati pe piatra de la intrarea in Complexul unde locuim, si care m-au facut sa gasesc raspuns la intrebarea cine face atata gunoi si atatea cioburi in parcul care margineste aleea spre complex) dar tara noastra a fost condusa multi ani de Partidul Muncitoresc Roman, care s-a dovedit incapabil sa inlature nedreptatea sociala, ma indoiesc ca partidul Muncitorilor din Irlanda ar fi mai capabil.
Si pt ca tot vorbim de case pt nevoiasi, am citit in ziar ca, din cauza recesiunii, organizatiile care se ocupa de adapostirea homeless se gandesc serios sa ofere adaposturi „wet" in care sa li se permita utilizatorilor sa consume bauturi alcoolice pt ca in felul acesta consumul sa fie tinut sub control, sa se stie adica ce cantitate si ce fel de bautura se bea.
Tot in topicul nedreptatii sociale se incadreaza si alta stire din ziar, despre o mare manifestatie de protest a studentilor din tot comitatul, indreptata impotriva propunerii de introducere a taxelor pt nivelul trei de studii (studii superioare), desi propunerea prevede ca taxele sa fie platite numai de fiii celor cu venituri f ridicate (gratuitatea se aplica tuturor, indiferent de venituri) tocmai pt ca nu e drept ca cei ce nu au nevoie de astfel de inlesniri sa profite de ele.
Si pt ca tot vorbeam de invatamant, astazi cand am trecut din nou pe langa scoala din acest cartier atat de „bad neighbourhood" a trebuit sa fac o comparatie intre aspectul acesteia si cel al scolii in care au invatat copiii mei, iar comparatia nu era deloc in favoarea scolii de acasa. In ciuda faptului ca in acest cartier gunoaiele si, mai ales, cioburile de sticla se intalnesc extrem de des (am vazut pe strazi ceva mai departate oameni cu jachete dela Cork City Council care adunau gunoaie, dar niciodata in Knocknaheeny), ba chiar am inteles de ce nu vrea Maria sa cumpere masina atunci cand am vazut pe strada spre complex, ceva mai laturalnica si inca neamenajata pt ca se asteapta terminarea cladirii de pe o latura a ei, o masina nu doar vandalizata in ultimul hal (desi masina a disparut intre timp langa santier se mai vad cioburi care mai mult ca sigur provin de la geamurile masinii) ci si arsa complet, in ciuda acestor lucruri zic, curtea scolii e f curata, nu liseste nici o bucatica de gard, totul arata ingrijit iar pe geamurile de la unele din clase sunt lipite planse cu productiile copiilor.
Insa la aceasta scoala nu exista after school, poate ca mamicile din acest cartier sunt casnice iar ajutorul social consistent le permite sa duca o viata f decenta din pdv material, in plus nici nivelul de predare in scoala nu se ridica la inaltimea cerintelor Mariei, de aceea Lia face practic naveta spre o scoala mult mai buna.
Cartierul, ca mai tot orasul de altfel, se afla intr-o continua transformare, de curand a inceput pe Knocknaheeny Road o lucrare pe care ar fi invidiat-o chiar si Videanu, dar acolo se munceste serios, cu multe utilaje si categoric mai putini muncitori decat pe santierele noastre, nu se tine seama de ploaie (daca ar astepta sa lucreze doar pe timp frumos ar sta mai mult degeaba), se lucreaza si sambata. In plus nici pe cele mai umile stradute nu am vazut vreo gropita cat de mica, atata doar ca strazile fiind adesea f inguste am vazut cum uneori masina de pe un sens trebuie sa se urce pe trotuar pt a putea continua drumul, mai ales ca uneori pe aceste stradute inguste sunt si masini parcate, desi sunt f multe parcaje construite in oras.
Pt ca am vorbit de ingustimea stradutelor si am amintit mai inainte de scarile cu grafitti vreau sa spun ca am avut probleme cu fotografierea unor grafitti care mi s-au parut mai reusite pt ca nu aveam distanta necesara ca sa cuprind in cadru intreaga opera, asta s-a intamplat pe scara de langa Kinlay House (un hotel proprietate de stat) sau pe Tobin Street.
Si oarecum in topic, pt ca e vorba tot de circulatie, dar aeriana, nu incetez sa ma minunez cat de jos zboara avioanele deasupra orasului, de pe coline ai senzatia ca ai putea vedea chiar si pilotul in cockpitul lui, ba chiar ai putea intinde mana ca sa atingi avionul, si zboara multe avioane!
Si acum fara nici o legatura cu cele de mai sus vreau sa spun ca am descoperit un loc unde se „descuie" telefoanele (ca tot ziceam eu ca regret asemenea servicii destul de curente la noi) dar nu-mi mai foloseste la nimic pt ca oricum a expirat valabilitatea creditului. Firma parea cam dubioasa (o sa spuneti ca era si cazul) la fel si negrul care statea in usa. Se oferea si internet de mare viteza, ba chiar si reparat de PC (nu si de laptopuri). Nu cred ca e cazul s-o trimit acolo pe Maria sa vada ce s-a intamplat cu laptopul ei de nu mai poate fi conectat la internet.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu