Ieri mi-am planificat, intre altele, sa merg din nou la Posta din Shandon, sa revad si sa pozez picturile de pe geam, mai ales ca tema principala a lor e chiar Halloweenul care se apropie. A meritat efortul mersului pe jos pana acolo, omul care a pictat chiar e de meserie, lucru confirmat si de functionarii de la posta.
Pt ca tot ma aflam in centru mi-am amintit de indicatiile date de omul de la Reliance, date prima data cand am fost acolo. Omul mi-a spus ca exista pe langa Grand Parade si alte tablouri facute de copii, ca si cele de la poarta, cele cu mesaj ecologist. Pe Grand Parade exista niste colaje cu mesaje antirazboinice si umaniste in acelasi stil ca cele de la Reliance, mesajul fiind, dupa parerea mea, mai reusit decat partea artistica, dar avand in vedere ca au fost facute de copii am pornit in cautarea celor recomandate. Am trecut de parcare, am dat coltul si m-am trezit pe cheiul de pe South Chanel, aproape de Beamish. Mi-am zis ca e vorba probabil de pictura cu melc de pe strada de langa Beamish si cand am ajuns acolo am vazut ca erau alte grafitti, noi, cu mesaje socante, psihedelice, care numai de copii nu pareau a fi fost facute, mai degraba de tinerii din parcarea de pe White Street.
Am intrebat cum se numeste strada (retinusem ceva cu Statement sau Salesmen Street) dar primul intrebat a scos o harta a centrului, s-a uitat pe ea si mi-a aratat ca acolo nu apare numele acelei stradute. Am deduss repede ca omul iesise de la English Language Center, unde strainii interesati pot sa invete sau sa-si perfectioneze cunostintele de limba engleza.
In zidul pe care se afla grafittiurile era o poarta spre un atelier de confectionat barci, cateva persoane tocmai incarcau niste barci intr-o masina. Am intrebat pe unul din acei domni care a fost f amabil si mi-a spus cum se cheama strada (n-am retinut numele dar nu semana cu ce-mi aminteam eu) si m-a intrebat ce strada caut. I-am spus despre ce e vorba (f pe scurt) si omul a cazut de acord ca ce se vedea pe zidul din fata noastra nu putea fi in nici un caz denumit pictura murala. Am plecat inapoi dar de pe podul urmator (intre Grand Parade si strada de care vorbesc sunt doua poduri) am vazut ca picturile cautate erau chiar in fata berariei, nu in spatele ei. Strada se numeste South Main, accentul autohton din Cork dandu-mi iar de furca.
Pe Grand Parade am auzit din nou vorbind romaneste, de data asta cu un accent ciudat, ceva intre cel ardelenesc si cel corkez. Oamenii pareau f preocupati de ceva in legatura cu casele (au intrat intr-o agentie imobiliara) si i-am lasat sa-si vada linistiti de treaba.
Mergand spre casa, pt ca ploua f tare, am incercat sa scurtez putin drumul spre statia de autobuz si am ajuns in fata la Shandon Craft Center, unde usile larg deschise pareau sa invite rarii trecatori sa intre. M-am plimbat linistita prin centru, unde in sala inalta, principala, asemanatoare salii de la Muzeul Antipa unde e scheletul Megateriumului, se afla un schelet f mare (dintr-un fel de plastic alb), dar uman, precum si alte forme haloweenishe care atarnau din tavan. Centrul e alcatuit din cateva ateliere de artizanat (se fac chiar si bijuterii, cred ca de fapt gablontzuri, care se ofereau spre vanzare intr-un magazin care era inchis), majoritatea inchise. Interesanta era scara care ducea la nivelul superior si care se continua cu o galerie exterioara atelierelor ale caror usi erau inchise, galeria sfarsindu-se tot cu o scara. De fapt la ora aceea (era cam 4pm) doar unul sau doua ateliere erau deschise, intr-unul mesterea ceva un tanar. Singura persoana cu care m-am intersectat pe scara era o tanara imbracata intr-un halat patat de vopsele, care mi-a zambit dar nu m-a intrebat ce caut eu acolo.
Chiar langa acest centru e mult laudatul Butter Museum, unde se plateste intrarea, dar Maria mi-a spus ca nu pierd nimic (poate doar costul biletului) daca nu-l vizitez. In statia de autobuz mai era un domn cam la 50 si ceva de ani si l-am intrebat cum e cu gratuitatea pe autobuze, cum se procedeaza. Mi-a spus ca seniorii (cei peste 60 de ani) trebuie sa mearga pe Strada Hanovra (ah, ce tanar si frumusel era Harrison Ford in filmul cu acelasi nume) unde la un birou al carui nume nu m-am ostenit sa-l retin, avand in vedere ca mai am de stat doar 4 zile, se completeaza o multime de formulare si se obtine un permis cu o fotografie, care trebuie aratat soferului. A fost de acord ca e multa birocratie si ca sistemul din Bucuresti, unde arati doar ID si talonul de pensie ar merita aplicat si aici.
Am observat, in rarele ocazii cand am circulat cu autobuzul, ca unii calatori in varsta ii zambesc soferului si nu-i arata nimic, probabil ca se vantura atat de des profitand de inlesnirea oferita de City Council incat soferii deja ii cunosc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu