Ieri am vazut la supermarket cum se pregateste pt cina o mama irlandeza care are f putin timp la dispozitie fie pt ca lucreaza, fie pt ca are un card de copii cat ulcelele acasa (dar nu numai irlandezele fac multi copii, am vazut o negresa care impingea un carucior dublu, din cel pt gemeni, dar dupa ea mai alergau doi mititei, se pare ca exista un program f generos de asistenta acordata mamelor cu multi copii, cel putin persoana care facea baby sitter pt Lia anul trecut avea toate motivele sa nu mearga la munca pt ca ajutorul primit pt copii, care erau la scoala, era f consistent, dar bineinteles ca nu i-a stricat un supliment).
A luat cateva caserole goale dintr-un raft, le-a umplut cu salate si alte mancaruri gata preparate si le-a pus frumos in carutul cu care a mers la masina dupa ce a platit. In Irlanda, ca si in USA, dinnerul (cina) e masa principala a zilei, pt ca programul e, asa cum am invatat noi dintr-o comedie cu Jane Fonda, „De la 9 la5". Poate aceasta sa fie o explicatie pt supraponderabilitatea evidenta la populatia din ambele tari. Lunchul e greu sa fie luat in familie, de curand la scoala Liei se da lunch gratuit, deci nu mai trebuie sa i se pregateasca pachetel de acasa, din pacate in locul sandwichurilor cu proteine si legume, insotite de fructe, pregatite de Maria, Lia primeste cel mai adesea dulciuri. Din fericire ea e inca armonios dezvoltata. (E cazul sa fac azi, 29 octombrie, o corectie: li se da si proteine, dar Lia nu reusea sa manace toate dulciurile primite si le aducea acasa)
Si pt ca vorbesc de mancare e cazul sa amintesc ca am rasfoit o carte intitulata „The Famine in Ireland" de Mary E Daly. Scrie acolo ca, pe langa cauzele naturale, putrezirea recoltei de cartofi din cauza infestarii cu o ciuperca, cauzele sociale in care intra si raspunsul neadecvat al autoritatilor engleze, raspuns datorat, in parte, si faptului ca de f multe ori pana in 1846, anul declansarii foametei celei mari, guvernul a fost nevoit sa acorde repetate ajutoare populatiei irlandeze aflata in necaz, exista si una demografica, anume o suprapopulare din cauza exploziei demografice. Desi se spune ca exista date anecdotice ca fetele se casatoreau de pe la 15 ani, datele oficiale arata ca varsta medie de casatorie era de 26 de ani pt o femeie si 29,9 de ani pt un barbat. De altfel in vestul Europei casatoriile, chiar in secolele anterioare, se incheiau atunci cand se considera ca exista mijloace pt intretinerea unei familii (ceea ce arata un simt al responsabilitatii care lipsea, cel putin in tara noastra, si mai lipseste inca in Moldova si la cel putin o nationalitate conlocuitoare, filozofia dupa care se conduc producatorii de multi minori pe cap de locuitor fiind nu numai „unde mananca cinci mananca si al saptelea" dar si „daca atati mi-a dat Dumnezeu, ce sa fac?" de parca nu s-a auzit in veci de mijloace anticonceptionale sau planificare familiala) adica pe la 24-26 de ani pt o femeie.
Imi amintesc in ce panica intrasera matusile mele cand cea mai mica dintre ele nu se maritase pana la 24 de ani, asta a determinat-o pe nefericita sa se marite cam la o luna dupa ce l-a cunoscut pe viitorul sot, a avut o casnicie plina de neintelegeri, a si divortat dar din motive locative (nu a avut unde sa se mute si a ramas sa convietuiasca cu fostul in acelasi apartament) s-au recasatorit (deci nu numai Prigoana-Bahmuteanu) si in final s-a imbolnavit grav de inima si a murit la 50 de ani, in nefastul, pt mine an 87, despre care am promis ca o sa scriu candva. Este exemplul clar ca se poate muri de inima rea (sau, mai frumos spus, albastra), desi in cazul ei a jucat si ereditatea oarece rol, in familia lui tata mare barbatii au murit de tineri (sub 60 de ani) din motive de boala de inima.
De asemenea eu am fost supusa unor mari presiuni ca sa ma casatoresc la scurt timp dupa ce am terminat facultatea, dar am rezistat eroic pana la 27 de ani, cand ticaitul ceasului biologic a devenit de nesuportat, dar aveam in buzunar si un contract pt un apartament cu 3 camere, ca tot am vorbit de responsabilitate. Si tot responsabilitatea a facut sa avem doar doi copii, desi amndurora ne placeau mult copiii, in special bebelusii, si ne-am fi dorit mai multi.
Pt ca vorbesc despre varsta casatoriei si producerea de multi copii in familie trebuie sa spun ca atat mama, cat si tatal meu provin din familii numeroase, mama-mare, mama mamei mele a nascut 8 copii dintre care 3 au murit inainte de 2 ani, iar bunica din partea tatalui, care a murit in 1917, cand el avea 4 ani, din motive de tifos, avea 7 copii, toti, cu exceptia unuia, supravietuind pana peste 70 de ani, desi si tatal lor a murit inainte de a se casatori tatal meu (de aceea mama mea nu a putut intelege niciodata de ce nurorile unora nu se inteleg cu soacrele respective).
Am citit undeva ca pe la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 varsta la care se casatoreau fetele romance era de 14 ani, incat ele inca se mai jucau cu papusile asteptand sa nasca primul copil. Nu a fost cazul mamei mari, care s-a casatorit la 24, din motive de razboaie balcanice (cu bulgarii).
Cat despre copii, multitudinea lor in tara noastra, ca si in Irlanda pana in 1846, se poate explica si prin faptul ca fiind vorba de tari cu economie preponderent agrara, cu sol fertil, nu era mare cheltuiala pt cresterea si hranirea lor, mureau destui din ei la varste fragede si in plus asigurau un confort la batranete (in ciuda manelei care zice „un parinte poate creste/ sapte-opt copii sau zece/ Dar zece copii cu minte/ nu pot tine un parinte").
Sa nu se creada ca am uitat ca si tara noastra a trecut in secolul trecut printr-o mare foamete, care ce-i drept nu a produs o depopulare ata de masiva ca in Irlanda, unde multi au luat calea bejeniei dintr-o tara in care pana atunci, in secolele trecute., emigrasera scotieni si englezi, irlandezii fugind de frica deceselor care au dus la depopularea unor intregi comunitati, am inteles ca s-au descoperit gropi comune cu mii, daca nu chiar zeci de mii de cadavre, nu mai spun cati au murit cand au traversat oceanul din cauza epidemiilor izbucnite la bord sau a lipsei proviziilor.
Nu e de mirare ca cea mai afectata zona in tara noastra a fost Moldova, despre care deja am amintit ca are o populatie pt care nr mare de copii e singura bogatie. In plus, datorita regimului care se instaurase dupa 45 emigrarea incepuse sa devina o problema, nici vorba de emigrare in masa.
Si pt ca tot sunt la capitolul foamete sa spun cate ceva si despre celebrele indicatii ale NKVD, precursorul KGB, care prevedeau, intre altele, infometarea deliberata a populatiei, pt a putea fi controlata mai bine, politica ce s-a aplicat cu succesul stiut in Rusia, apoi URSS, dupa revolutie.
Tata mare, care fusese trecut la chiaburi pt ca avand 5 fete si ceva pamant destinat lor ca zestre, folosea argati, adica exploata oamenii, desi argatii erau tratati cat se poate de omeneste, cu proverbialul bun simt al omului de la tara, avea de dat cote de grane mult peste capacitatea de producere a solului, a si facut ceva arest din motive de neachitare a lor, boala de inima i s-a agravat si a murit in 54, inaintea viscolului cel mare.
Pt ca am vorbit de emigrare, f multi polonezi au emigrat si in Irlanda, nu numai in Anglia, ei alcatuiesc majoritatea imigrantilor intr-o tara cu o populatie destul de cosmopolita, in special in Dublin si Cork, polonezii avand nu numai magazine alimentare proprii dar si librarii si farmacii pt ei, ambasadorul polonez chiar a venit in Cork, la City Library si a propus imbogatirea patrimoniului acesteia cu carti in limba poloneza, astfel incat imigrantii sa poata citi literatura in limba lor natala. Or fi avut si ambasadorii nostri din Italia si Spania initiative asemanatoare, sau s-or fi gandind ca menajerele si capsunarii romani, spre deosebire de instalatorii polonezi, nu au timp sa citeasca? Poate Petre Roman o sa se ocupe de asta, mai stii?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu