Ieri am condus pe cineva pe ultimul drum. Cineva necunoscut, aflat intr-un dric cu cateva coroane, urmat de vateva zeci de barbati in costume negre, doua limuzine, negre of course, si o masina obisnuita. A, si autobuzul in care m-am urcat pt ca obosisem tare dupa drumul ocolit pe care il alesesem pt a ajunge in centru. Calatoria a inceput pe lumina, la 19:40, si s-a sfarsit, dupa muuulteeee minute, pe intuneric. Cei cativa calatori aflati in autobuz au continuat marsul funerar. M-am intrebat de ce nu a depasit soferul (cred ca 99,99% dintre soferii romani asa ar fi facut). Poate ca nu se obisnuieste sa depasesti un cortegiu funerar, ca sa nu te bantuie niscaiva Banshee. Poate aici nu e f importanta respectarea orarului pe traseu (asa am inteles si de ce se poate astepta atat de mult incat prefer sa ma lipsesc de serviciile Eirbus si sa merg pe jos, nu mai vorbesc ca pt cateva statii, nu f lungi, platesc 1,45E, tarif ce mi se pare enorm) sau poate, din cauza ingustimii strazilor, pe care se mai si parcheaza uneori, ca si a fluxului aproape continuu de masini din sens opus, era chiar imposibil de depasit.
Si pt ca tot vorbesc de trafic, ce-mi auzira urechile dintr-o masina ce se apropia de stop, deci mergea destul de incet ca sa deslusesc in ce limba se canta? Cred ca ati ghicit: o manea!
Alaltaieri, desi a plouat aproape tooata ziua, m-am hotarat sa merg in Parcul Fitzgerald, sa vizitez Cork Public Museum (intrarea libera). N-am regretat alegerea, muzeul are f multe exponate, etalate cu pricepere in vitrine, poate un pic cam multe in fiecare vitrina. Erau acolo prezentate descoperiri arheologice, dar se aratau si dovezi ale Razboiului de Independenta, sfarsit cu crearea Free State of Irlanda (cam in acelasi timp in care Romania devenea „dodoloata”, noi ne-am despartit de o parte din trupul tarii mai tarziu, ei au ramas despartiti pana in ziua de azi, fara vreo speranta de intregire, deh, popor mai mic), taieturi din ziare in care se vorbea de rascoale si martiri (mai apropiate de vremea noastra decat Gh Doja, Horia, Closca si Crisan sau Tudor Vladimirescu, dar indreptate contra opresorilor de alt neam, dar a caror limba continua, in vremea noastra electronica ce a impus engleza ca limba universala, sa fie limba oficiala, in ciuda promovarii limbii celte prin invatarea in scoala si existenta tablitelor bilingve) dar si o vitrina cu haine elegante, alta cu argintarie (de care sunt f mandri, poate au de ce, eu mereu compar Corkul cu Bucurestiul, Aradul, Constanta sau Sibiul din pdv artistic, dar Corkul e totusi capitala unui comitat cu populatie mai mica), argintarie care mi-a amintit de o expozitie vazuta la fostul Palat al Postei, in care am admirat argintaria regala, cu piesele ei opulente, o vitrina cu obiecte fine de sticla, o vitrina in care, sub o lupa, se afla o piesa mica, mica de aur, a carei poza mult marita era pe perete, care piesa era executata cu o minutie si o arta a detaliului incredibila. Mai erau expuse carti („Cork is a town of books”, sau cam asa ceva) vechi si cu ilustratii f frumoase, ce mai, daca treceti prin Cork e bine sa nu ratati acest muzeu.
Mi s-a parut interesanta emblema orasului sapata in piatra, emblema de pe vremea reginei, al carei desem il admirasem cu putine zile in urma pe o cladire si pe desen scria ca acolo fusese cladirea pe care s-a aflat acea emblema.
Ce mi-a placut cel mai mult era ce am inteles ca e o expozitie temporara, dedicata copiilor calatori din zona, pe un perete erau niste afise f atractive, cu desene asemanatoare ca stil unei carti celebre la vremea ei „Facerea lumii” (dar color, cartea e alb-negru), dupa care s-a facut si un film, cred ca de Effel, nu cel cu turnul, in care era expusa istoria Irlandei din neolitic pana in vremurile noastre. Mai erau expuse acolo un „wagon”, o caruta cu coviltir, f frumoasa, avand alaturi un cal (statuie, of course) cu corpul acoperit de fotografii alb-negru, pe perete erau atarnate doua quilturi (cuverturi facute din dreptunghiuri cusute unele de altele) care fusesera brodate de copii, fiecare dreptunghi reprezentand, desigur, altceva, cateva obiecte de arama, precum si o trusa de calatorie cu unelte din fier, era chiar si un cort, dupa toate aparentele cusut de mana, langa el un ceaun agatat de pirostrii.
In parc sunt, din loc in loc, mai multe statui, impresionanta era una a unui nud de baietel, care parea ca tremura de frig sub ploaia cea rece. Lasata in paragina era o cladire care probabil a fost f frumoasa la vremea ei, era a Lordului Mayor, probabil relicva de pe vremea ocupatiei engleze.
Plimbarea mi-am continuat-o trecand podul pt a intra printr-un soi de parc, un tunel de verdeata pe malul bratului River Lee, care e folosita de studentii care stau intr-unul din Accomodation Center, la noi se cheama camine.
Citind intr-un ziar mai vechi despre iminenta venire a studentilor si masurile luate de Garda (politie) pt protectia lor am inteles de ce era atata ordine la gara in noaptea in care am sosit si am luat taxiul: operatia e supravegheata de un Marshal, angajat al Gardei.
Apropo de ziar, am citit un articol depre The Elysian, cea mai inalta cladire din Irlanda. Cladirea are 83m inaltime si 17 etaje, cu 11m mai mult deact Liberty Hall din Dublin, care a fost pana acum cea mai inalta......, are 211 apartamente de lux, dintre care 37 penthause appartments, portar si 550 locuri de parcare, la parter are magazine, restaurant, cresa si gym. Apartamentele sunt asezate in jurul „podium garden park” cu copaci maturi, stanci si cascade de apa, pt relaxarea locatarilor. Cica in centru se afla o sculptura de cupru.
Pretul apartamentelor e cuprins intre 375000E pt un bedroom appartment si 2 milioaneE pt trplex penthouses. Ma intreb cine prefera un apartament cu doua camere intr-un bloc turn unei case incapatoare la tara, cam la acelasi pret (de fapt ceva mai mult) dar probabil ca cei ce cumpara apartamente in asemenea bloc au destui bani pt mai multe case, in cele mai pitoresti locuri. In acest bloc turn se plateste si faptul ca e localizat „in buricul targului”.
Ieri am vazut, pe drumul ocolit ales, o biserica interesanta „Church of Resurection”, a carei spira cenusie, dotata cu un cadran de ceas (St Anne Shandon are 4 cadrane de ceas pe turnul ei care cred ca e vizibil din orice parte a orasului) se vedea de departe, si cu niste mozaicuri mult mai mari si mai frumoase decat Gurranabraher Church. Langa biserica se afla si o biblioteca (a treia biserica cu biblioteca alaturi vazuta in Cork) care avea peretele pictat cu eroi din carti, dar poarta catre ea era incuiata, asa ca am vazut-o doar de departe. In curtea bisericii se afla obisnuitul cimitir cu o statuie f reusita a lui Christos pe cruce si multe placute pe zid cu scene din Calvar, dar pe care deasemenea le-am vazut doar de departe.
De pe colina cu biserica se vedeau mai bine casele de pe malul celalalt al raului, pareau atat de aproape incat dadeau impresia ca sunt doar la cativa metri distanta, sirurile de case, toate la fel, erau ale cartierului din zona „engleza”. In Farran, cartierul cu biserica, erau case mai ingrijite si mai frumoase decat cele din Knocknaheeny sau Gurranabraher. De fapt Knocknaheeny, cu cladirile lui date pe gratis de primarie, e cel mai murdar si mai neingrijit cartier din cate am vazut in Cork. Iar o sa zic despre simtul proprietatii si lipsa spiritului gospoadaresc cand e vorba de ceva primit de-a moaca.
Vorbind despre modul de personalizare a locuintelor, m-am convins de curand ca ceea ce banuiam despre sculpturile vazute in fata unor locuinte si biserici, si anume ca sunt lucrari de serie e, macar in parte, adevarat. Astfel, in vitrinele magazinului St Anthony erau statuete de diferite marimi, multe aproape identice. In drum spre Blarney am vazut intr-o curte o fantana de gradina identica aceleia pe care o vad in fiecare zi in complex, iar un grup statuar cu doi copii in marime naturala, costumati ca pe vremea lui Charles Dickens, stand langa un felinar, l-am vazut chiar in triplu exemplar, in diferite locuri
.
In alta ordine de idei am aflat ca ProTVul a dedicat un reportaj fenomenului blog, ei avand multi angajati bloggeri de succes. Printre blogurile prezentate a fost si cel al lui Dono, care imi e atat de drag, desi el a fost singurul care nu a dat si interviu, a zis el intr-un comment de pe blogul propriuca a vrut colegul redactor sa-i faca o surpriza, frumoasa dupa parerea mea, dar ca i se pare ca ProTVul nu a procedat corect in ce-l priveste, lasand impresia ca profita de faptul ca e angajat acolo pt a-si promova blogul. De fapt blogul lui e f cunoscut pt ceeace scrie, nu are nevoie de pile pt promovare..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu