S-ar putea crede ca am epuizat toate noutatile oferite de acest oras, dar nu e asa. Motivul pt care nu am mai scris in jurnal e ca am avut ceva probleme cu sanatatea (OK, stiu ca am mereu probleme, dar de data asta unele s-au acutizat, altele s-au adaugat) pe scurt am renuntat cateva zile la lungile plimbari cu care ma cam obisnuisem (zilele trecute aproape ca ma simteam acasa, la Bucuresti, in unele din acele zile in care cu greu ma taram dintr-un loc in altul prin „vastul” apartament), mai ales ca vremea cea mohorata indemna mai curand la stat in casa, decat la colindat pe coclauri.
Totusi vineri m-am simtit ceva mai bine si, in ciuda ploii (a turnat fara incetare toata ziua si a suflat vantul tare, dandu-mi de cateva ori imbrela peste cap) am pornit spre centru. De altfel in toate pliantele turistice se gaseste numai harta insulei formate intre cele doua brate ale lui Lee inainte de a se reuni pt a se varsa in mare (marea e destul de departe, chiar portul Cobh, din care a plecat Titanicul dar si vreo 6 milioane de emigranti in timpul marii foamete, e situat in fundul unui fel de pahar a ceea ce se numeste Golful Cork), insula unde se afla ceeace se numeste City Center, numai uneori se mai arata cate o bucatica din restul orasului care, pe harta cu strazile (unde strada pe care locuim nici nu este, atat e de nou complexul, care inca e in constructie si are case neocupate, cu recesiunea recenta nici nu stiu cine isi va permite sa plateasca preturile inca piperate, in ciuda scaderii marcante din ultimul an) se intinde destul de mult de la est spre vest, ca sa respect sensul de curgere al raului Lee.
Am mers pe scurtatura gasita pe harta, si nu pe traseul autobuzului (aici „seniorii”, adica cei peste 60 de ani, au gratuitate la calatoria cu autobuzul, de aceea e mereu plin de calatori f in varsta, dar si de fete f tinere cu copii ca ulcelele, unii agatati de fusta mamei, altii in carucioare, nu stiu daca tinerele au si ele gratuitate, nu am intrebat, eu ca sa nu ma fac de ras la vreun control---n-am vazut niciodata vreunul---,nefiind cetateana a orasului, platesc biletul, si nu intotdeauna primesc cei 5 eurocenti rest) si am ajuns pe North Main Street (care se continua cu South Main Street, n-am inteles exact dupa ce criteriu s-a stabilit punctul zero, ca doar Ecuatorul nu trece prin Irlanda), in fata turnului ca de castel care adaposteste Cork Vision Center. Fiind unul din obiectivele turistice la care nu se plateste intrarea, am profitat de faptul ca era deschis si am intrat, Am facut insa un tur f rapid, stil bifat, pt ca era f aproape de ora inchiderii (prea putine institutii sau magazine sunt deschise dupa 5pm), din toata viziunea lor, care trebuia sa contina si niste proiectii, nu m-am ales decat cu privitul la o f mare macheta a orasului adica (ati ghicit) a centrului si un pic din cartierele inconjuratoare. City Council are ambitia sa schimbe cat de mult posibil fata orasului, deja o parte din centru s-a daramat pt a se construi in loc un mare mall Dunnes, desi in acelasi perimetru mai exista doua, f aproape unul de altul, in unul din ele e si magazinul Marc & Spencer, s-au construit mastodonti de hoteluri, poate necesare la ce numar impresionant de limbi am auzit vorbindu-se si la cat de multe natii si rase exista in oras, azi am auzit chiar doua persoane vorbind romaneste, dar n-am simtit indemnul sa le trag de maneca spunand si eu sunt de-acelasi neam, dar am dubii ca multi dintre cei aflati in trecere au si mijloacele necesare pt a plati cazarea in acele hoteluri.
M-am bucurat ca printre pliantele gratuite se gasea si „harta pictoriala”, tot cu centrul si un pic din oras, dar cu cladiri desenate ca niste machete, ceva f interesant.
Si pt tot vorbeam de natii, dupa ce am iesit de la CVC si am pornit sa caut magazinul de discuri despre care intelesesem ca se cheama Virgin, de fapt cred ca era HMV, la care am ajuns in final, o individa ceva mai colorata decat populatia de bastina, atat din Irlanda, cat si din Romania, dar nu genul neagra tuci, venta din Africa, ci europeana de-a noastra, s-a despartit de tovarasa ei care arata cam la fel, si mi-a intins un cartonas pe care era un text care incepea cu "I am from Kosovo". Mi-am ridicat ochii spre ea, am privit-o cu atentie, era bine imbracata pt o cersetoare dar arata exact ca locuitoarele noastre din Ferentari. I-am dat biletul inapoi fara sa mai continui cititul spunandu-i „We have gipsy too in my country” Ea a insistat spunand ca nu vrea bani, si atunci am continuat si eu „And they are making a shame from my country” si atunci m-a lasat in pace. Poate trebuia sa am rabdare sa vad ce scria in acel biletel, dar atitudinea era atat de caracteristica si supararea mea ca fetele mele au trebuit sa indure priviri piezise si remarci rautacioase atat in Irlanda, cat si in Franta si Italia din cauza comportamentului conationalilor nostri (nu mai departe decat o invatatoare de la scoal Liei i-a spus Mariei ca ea stie ca Romania e locuita de tigani, si este o persoana f draguta si indatoritoare, chiar Man of Matunga, indianul al carui simt al umorului l-am admirat atat de mult incat am simtit nevoia sa-i spun asta intr-un email mi-a raspuns ca stie ca in tara mea traiesc cei din tribul Roma, veniti din India) incat aceasta rabdare mi-a lipsit. In plus sunt satula de biletelele, nu atat de civilizat executate ca cel al „kosovarei” pe care le etaleaza cersetorii nostri. Precizez ca bona copiilor mei a fost tiganca, deci nu am ceva special cu rasa, ci cu acei reprezentanti ai ei care fac o batjocura, prin comportamentul lor, din notiunea de roman.
La magazinul laudat erau si CD cu hip-hop si rapp, dar mie nu-mi place genul acesta de muzica (parca stiind ca am in plan sa caut niste CD cu muzica doi tineri, aflati pe trotuar de-o parte si de alta a strazii nu f inguste, produceau ceva ce am identificat ca rapp, poate era vorba de o improvizatie, n-am stat sa aflu exact despre ce rapuiesc ei si cine i-a suparat. Nu m-am uitat nici la standul cu muzica dance (desi poate acolo era Basshunter, preferatul Alexandrei, despre care insa vanzatorii din cele doau magazine vizitate nu au auzit) ci m-am uitat la lungul sir de rock & pop. Toata generatia mea era prezenta acolo, toate numele care mi-au incantat tineretele, desi cu greu se putea face rost de un vinil, cum era pe vremea aceea.
Sambata Lia a mers, impreuna cu Maria, si s-a intalnit cu o prietena si colega pt a merge la calarit. Eu am ramas acasa dar, cand s-a terminat distractia m-au chemat si pe mine in oras. Ce inseamna oras de provincie, centrul gemea de lume iesita sa se plimba (poate si la cumparaturi, am cumparat si noi cate ceva, Maria mi-a daruit „Rendezvous with Rama”, de Arthur C. Clarke, prima si singura din seria Rama pe care n-am gasit-o la British Council si deci n-am citit-o pt ca Almanahul Anticipatia in care trebuia sa fie publicata traducerea, si de care am facut rost cu mare greutate la vremea aceea (ah, acele almanahuri, cata delectare imi produceau!) nu avea decat pagina cu titlul „Intalnire cu Rama”, restul lipsea. Mie mis-a parut f piperata ca pret, mai ales ca Dune, editia completa dar f voluminoasa pt a o lua in bagaje, costa doar de doua ori mai mult. Ei da, o sa raman cu nostalgia acestei Dune, asta e!
Pe trotuare se produceau tot felul de lucruri menite sa atraga atentia publicului: cantareti ambulanti (canta unul f frumos chiar in fata librariei, dar avea doar cativa banuti de arama in vasul de colecta), niste fotbalisti care au avut mare succes de public si chiar si un pictor care desena niste mari caricaturi pe niste foi imense de hartie, avand si un text, destul de lung, alaturi. Am pozat textul si l-am citit acasa, era un fel de pamflet la adresa unui om politic si mare mafiot, complet necunoscut mie, si neinteresant, pt ca nu i-ar fi ajuns pictorului toata hartia din lume daca ar fi facut atatea caricaturi la fiecare din personalitatile noastre care se calificau pt pamfletul lui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu