Olimpiada Dragonului

Desi e anul Sobolanului, cred ca prin anvergura si organizare aceasta Olimpiada ar putea sta sub semnul Dragonului. Cand spun Dragon ma refer la simbolul chinezesc, si nu la cel european, cel cu Sf Gheorghe sau, mai aproape de istoria noastra, la cel ar carui ordin a fost cavaler Vlad, tatal lui Tepes, cel care a fost supranumit Vlad Dracul tocmai din aceasta cauza.
Am luat cunostinta cu o parte din cultura chineza veche cand aveam 10 ani, cand am vizitat Palatul Regal. In loc sa fiu impresionata, ca toata lumea, de tronul expus publicului larg in Sala Tronului (de atunci acea aripa s-a inchis si inchisa a ramas pana in ziua de azi, e vorba de aripa aflata chiar in fata CCului) eu am zabovit vreme indelunga, cuprinsa de o adanca admiratie, intr-o sala vecina, unde erau expuse f multe obiecte chinezesti provenite din colectia regala. Multe le-am revazut, dupa revolutie, in casele beizadelelor, ceea ce ma face sa cred ca mitul multelor vagoane incarcate cu opere de arta cu care a plecat Regele Mihai era menit sa ascunda jaful la care s-au dedat tovarasii, care si-au insusit,in numele poporului, opere de patrimoniu. Sa fiu iertata daca ma insel. Ulterior sala chineza a fost surghiunita la etajul III. N-am mai fost de mult, nu stiu nici daca mai exista, mai ales ca multe obiecte s-au deteriorat la cutremurul din 77.
M-au fascinat atunci, la 10 ani, minunatele obiecte de jad, ametist, cristal roz si multe, multe altele.
In sala Caminului Cultural din comuna, gazduit in casa unei matusi, am vazut unele filme de culturalizare remarcabile. Am vorbit, cred de filmul cu Aivazovschi. Un alt film era un documentar despre arta chineza. Oricat de putina cultura aveam, se pare ca simtul artistic nu mi-a lipsit, pt ca am remarcat ca dupa finetea si eleganta obiectelor create inainte de revolutia lor ("chinezariile" ce se gasesc in magazine sunt un palid exemplu) cele create dupa revolutie, cele inspirate din "viata de zi cu zi a poporului", cele ce exprimau spiritul clasei muncitoare, erau socant de grosolane. Si inca nu incepuse infama Revolutie Culturala. Ca o paranteza am sa spun ca circula in vremea acelei RC o poveste cutremuratoare, despre un pianist caruia activistii de partid i-au taiat mainile ca sa termine odata cu arta decadenta. Sper ca era doar o poveste.
Am mai spus, cand am vorbit despre filme, si despre Ultimul Imparat, serialul chinezesc, nu filmul lui Bertolucci, care a reconstruit cu minutie viata la Palatul Interzis, respectand opulenta, finetea si eleganta cadrului in care se desfasura activitatea micului imparat. Prin comparatie, filmul lui Bertolucci parea a avea scenografia facuta de o ruda saraca.
Partea doua a serialului, care descria adolescenta si tineretea imparatului, in special perioada manciuriana, era zugravita in cu totul alte culori. Incercand sa arate inclinarea tanarului imparat spre stilul occidental de viata au schimbat registrul si scenografia a devenit mai grosolana, mai stil proletcultist.
Mi-a fost teama sa nu regasesc cate ceva din acest spirit, hai sa-i zic "manciurian", in festivitatea de deschidere a Olimpiadei.
Din fericire teama s-a dovedit nefondata. Vrand sa arate intregii lumi radacinile adanci ale culturii chineze organizatorii s-au intrecut pe ei insisi. M-a impresionat de la inceput parada costumelor celor 58 de nationalitati conlocuitoare, costume pe care aveam sa le revedem si mai tarziu. N-am pomenit nimic despre extraordinara disciplina a miilor de percutionisti, de ex, dar si a celorlalte mii de protagonisti ai spectacolului pt ca mai vazusem asa ceva la Seul sau Nagano (se pare ca nimeni nu poate egala popoarele asiatice in disciplina, nici chiar nemtii sau elvetienii). m-au impresionat in schimb eleganta, opulenta, finetea, rafinamentul costumelor, ingenioasele solutii tehnice folosite, in special cand s-au ridicat cele 5 inele olimpice, care pareau alcatuite din pulbere de stele, de la orizontala la verticala. M-a impresionat si imensul glob care a iesit din pamant, cu atletii pe liniile care marcau latitudinile (si nu meridianele,cum au zis comentatorii nostri care, in paranteza fie spus, au facut un f bun comentariu, f bine documentat), si care s-a inaltat cu usurinta la cateva zeci de metri inaltime, in ciuda greutatii f mari.
Au fost unele momente, cum ar fi cel al alcatuirii unui porumbel sau a marelui zid din trupuri de tineri, dar si micuta care a cantat in deschidere si a zburat mai tarziu cu un zmeu pe deasupra stadionului, care pot fi cu greu uitate. Despre artificii e inutil sa spun ca au fost o frumusete.
Am urmarit cu interes si parada sportivilor, remarcand profesionalismul operatorilor (apropo de profesionalism, urmarind nenumarate campionate si gale de patinaj artistic am remarcat ca cei mai nepriceputi s-au dovedit a fi operatorii nemti) care au reusit, la fiecare delegatie, sa arate si personalitatile din tara respectiva care se aflau in tribuna, remarcand astfel ca Basescu al nostru se afla chiar langa Putin, ca Spania a fost reprezentata de printul Felipe, ca nenorocitul de Mugabe n-a pierdut prilejul sa se arate lumii, ca Laura Bush e tot atat de scumpa si draguta cum o stiu. Comentatorii nostri au spus ca steagul Angliei e purtat de un atlet, mie mi s-a parut ca e printul Wylliam.
Asteptarile, negative de data asta, mi-au fost implinite de costumatia delegatiei nostre, care mi s-a parut ca de obicei, adica stearsa. Chestie de gust, desigur.
In curand se va retransmite ceremonia. Cred ca cei care au pierdut-o au pierdut cativa ani din viata.