Naivitate fara limite

In vara asta calduroasa am fost surprinsa sa vad pe strazile din cartier, din loc in loc, vase cu apa. Mi-am spus, in infinita mea naivitate: "uite ca bucurestenii au devenit mai altruisti, si-au lasat de o parte indiferenta si s-au gandit ca poate le-o fi sete si animalelor". M-am mirat nitel ca fenomenul parea sa ia proportii de masa, mai precis de masuta mica, din aceea pt papusi, dar am pus-o pe seama inconstientului colectiv. Inconstienta eram eu, dar mi-a trecut cand, traversand pe la Lujerului, mi-am ridicat ochii spre unul din banerele care-si schimbau reclamele la cateva secunde si am cascat ochii de uimire cand am vazut ce scria acolo:
"Puneti un vas de apa pt cateii fara stapan"
Asa deci: e nevoie de o campanie ca sa iesim un pic din amorteala si sa ne gandim si la altii. Avem nevoie de educatie prin banere ca sa credem ca si altora, mai necuvantatoare, le e sete.

Tot in naivitatea mea am crezut ca blogul se face pt ca vrei sa scrii ceva care, eventual, ar mai putea interesa macar 2-3 persoane, in cazul f fericit cateva sute.
Aici urma sa scriu fraza asta: "Iar un blog il deschizi pentru a fi citit si de altii altfel scrii pe un caiet sau pastrezi un fisier word in computerul personal bine parolat" , dar a scris-o cineva la al carui blog colaborez inaintea mea (cine se aseamana se aduna) Adevarul e ca nu vad cum cei introvertiti ar avea curajul sau macar dorinta de a se expune la un public atat de larg cum ar putea fi cel de pe internet.
Citind insa un articol scris de un blogger care e in stare sa faca un articol pe care-l citesti pe nerasuflate din orice subiect, oricat de banal, si, culmea, fara sa faca politica, anume Dono, despre mafia din blogosfera si, mai ales, comentariile starnite de el in randul celor vizati m-am trezit din visul meu frumos, despre altruism, bunatate, cititorii care formeaza o familie, etc.
Alegandu-mi din oceanul informatic numai cateva bloguri favorite, iesind numai ocazional, din lipsa de timp, nu din alt motiv, pe altele care m-au impresionat prin talentul autorilor (ex Inah, Ada, si lista poate continua), credeam ca asa e toata blogosfera romaneasca, plina de oameni extrem de talentati, care scriu din placere.
Auzisem de la Mircea Badea ca ar exista unu de-si zice zoso, a citat MB un articol din el si am decis ca nu ma intereseaza.
Dono n-a dat nume, Fyt insa a dat. Unul din nume, despre care am crezut initial ca e un fel de porecla, e visurat.
Cam asa afost trezirea mea la realitatea Romanicai in care traiesc, un vis urat. Un vis in care, de dragul unor bani castigati destul de usor, se uita de altruism iar intra-ajutorarea e vazuta ca o cardasie intr-ale inselaciunii.
Si spun asta dupa ce am dat o scurta raita in blogurile unor zisi grei, incepand cu Zoso si mi-am zis ca atata merita din partea mea (de-aia nu mai pot ei, ca nu-i vizitez eu, cand ei isi fabrica trafic de 1000 persoane pe zi), sa ramana cu publicul lor manelist.
Dar m-a deranjat nespus marlania cu care numitul zoso a navalit in comentariile lui Dono si cu aroganta si nesimtire a poluat o atmosfera care pana atunci (si sper ca mult dupa aceea va mai fi) a fost una destinsa, de intelegere si respect reciproc.
Dea Domnul ca baniipe care ii castiga bloggerii astia care n-au nimic a spune, a caror singura dorinta e sa castige cat mai mult, prin orice mijloace, sa le aduca si o farama de bucurie. Ma refer la acea bucurie adanca, de pace si liniste sufleteasca, nu la cea generata de satisfactii rautacioase sau doar prostesti, de trufia omului care crede ca, de la inaltimea la care s-a cocotat, ii poate scuipa in cap pe toti cei ce nupot sau nici nu-si doresc sa ajunga acolo.