Ce verde era valea mea Massmedia Introducere

Am promis ca o sa scriu despre experientele cu massmedia. Dar mai intai trebuie sa fac o introducere.

In comuna in care am copilarit, de pe valea Ialomitei, scoala avea, in primii ani in care am urmat-o, doar doua sali de clasa (ulterior s-au mai construit doua, participand si noi, copiii, cu "munca patriotica", dar prin clasa doua am invatat si in clase improvizate, in camere inchiriate, cu ferestre mici si intunecoase incat chioara lampa de gaz abia arunca o palida lumina). Atunci, in 50, nici vorba de curent electric. Ba chiar nici vorba de caiete, in primul an, cel putin. Aveam in dotare tablita de ardezie, pe care scriam cu condeiul, cred ca era din otel. Nu mai tin minte cu ce stergeam cele scrise. Pesemne si Creanga invatase folosind asemenea tablite. Ortografia s-a schimbat cam dupa clasa III-a, si era cam cea aprobata dupa 90 de Academie, de aceea imi vine atat de usor sa scriu cu "i" din "a", adica sa scriu "caine" si nu "ciine" (ah, lipsa diacriticelor imi joaca feste), forma mai apropiata de latina din care provine. Profesorii erau, in cel mai bun caz, absolventi ai Institului Pedagogic cu durata de 2 ani (precursorul "Sorbonei", IP de 3 ani). Pana si profesorul de matematica avea doar 2 ani de institut. Oricata bunavointa ar fi avut (si aveau) acesti profesori, calitatea lectiilor lor era mult sub nivelul celor din orase, in special din Bucuresti. De acest lucru aveam sa-mi dau seama cand, dand examen de admitere la liceul "Zoia Cosmodemianscaia" (numele era al unei aviatoare sovietice, care a dat dovada de eroism in timpul razboiului, biografia ei m-a facut sa visez ca voi deveni si eu aviatoare, singura legatura cu acest vis fiind mai tarziu aceea ca am ramas, in multe privinte "cu capul in nori"), fostul "Liceu Central de fete" (nesfarsite glume faceau colegele de clasa de la tara pe tema numelui "Central" pt ca si Spitalul nr 9, cel de nebuni, tot Central se numea) am "reusit fara loc", cum incerca mult prea ambitioasa mea mama sa mascheze esecul.
Nu se punea problema de lipsa de experienta in ce priveste examenele, pt ca am dat examen de absolvire a ciclului I (clasele I-IV), luat cu brio desi am lipsit, din motive medicale, un intreg patrar, examen de absolvire a clasei a V-a, examen de absolvire a clasei a VI-a si, in sfarsit, examen de absolvire a ciclului II, cu materia din clasele V-VII. Comisia fiind alcatuita din profesori din scoala noastra, examenul era mai mult formal, emotiile insa erau reale.
Premii s-au dat cam din doi in doi ani. In clasa I am luat premiul doi, fiind printre cele mai mici, ca varsta, din clasa (desi se mergea la 7 ani la scoala, eu si inca doi baieti am mers de la 6 pt ca, fiind nascuti in timpul razboiului, nu erau destui copii pt clasa I, si exista riscul desfiintarii scolii). Urmatoarele premii luate de mine au fost doar I (parintii mei nu au avut problemele mele de mai tarziu cu procurarea florilor pt coronitele propriilor fiice-- desi eram la tara, gradinile de flori erau un lux pt ca apa se scotea de la peste 20 de m adancime iar tarancile erau prea epuizate de munca la camp pt a mai scoate apa si pt udatul florilor in verile care erau adesea toride--pt ca regimul lui Dej renuntase la asemenea manifestari burghezo-mosieresti). Una dintre colege chiar a fost mutata la Bucuresti dupa clasa a cincea pt ca luase abia premiul III. Rezultatul acestei mutari a fost ca eu am reusit la facultate din primul an, dupa ce am urmat liceul in Bucuresti, baiatul care a luat premiul II a reusit deasemenea, dar a facut liceul la Slobozia (a fost exmatriculat in anul III, cred, dar nu Slobozia a fost de vina), amandoi alegand chimia, dar la profile diferite, dar fata mutata a urmat filologia la fara frecventa, dar nu a reusit din primul an.
Toata vara am luat meditatii cu o studenta la matematica iar in toamna m-am prezentat, in sesiunea II-a, la liceul "Matei Basarab", adica "Scoala Medie nr 17 Matei Basarab".
Am reusit cu medie peste 9 (nu cred ca i-am multumit vreodata acelei tinere inimoase care a reusit in numai o luna sa faca un pod peste prapastia ce separa scoala "de tara" de cea "de oras"), facand parte din a doua serie mixta in acel liceu fost de baieti. In clasele 10 si 11, cand eram noi in clasa 8-a, nu existau fete.
La tara s-au introdus uniformele obligatorii abia cand eram in clasa 7-a, in primii ani de dupa razboi se mai dadeau tesaturi "pe puncte", cred ca si in clasa 4-a mai existau cartele de paine si textile, degeaba s-ar fi cerut uniforme pt ca nu existau materialele disponibile. Sora mea, care era clasa intai, a primit uniforma. Eu a trebuit sa suport (cu seninatate) toate reprosurile, amenintarile si exemplul pozitiv pe care-l constituia sora mea pt ca parintii au considerat, pe buna dreptate, ca nu merita sa cheltuiasca pt o uniforma ce urma sa fie purtata un singur an, la liceu existand o alta uniforma.
Uniforma de liceu era alcatuita dintr-o rochie de stofa bleumarin (tare greu se mai usca dupa ce o spalam, in clasa 8-a, cu apa rece, pt ca la internat nu aveam apa calda), cateva gulere albe, ciorapi de bumbac negri sau bleumarin (mama mi-a cumparat, in anii mai mari, ciorapi de matase, alt prilej de reprosuri, amenintari si pedepse pt ca nu respectam uniforma), pantofi de aceeasi culoare, infama bentita alba ce trebuia purtata tot timpul de la scoala pana acasa, dar noi o puneam doar cand ajungeam in clasa, asta in zilele cand nu se facea control la poarta, control anuntat cam cum se anunta soferii cand e control pe sosea, cu diverse semnale stiute, cred eu, doar de eleve, si de matricola pe care scria SM17MB. Multe ironii au facut unchii si matusile mele pe seama acelui SM care amintea de SMTurile de la tara (Statiunea de Masini si Tractoare).
Uniforma trebuia purtata nu doar la scoala, ci si la teatru sau film (Bucurestiul fiind mare, scapam usor de asemenea constrangeri) pt a putea fi identificati eventualii "huligani". Profesorii deplangeau faptul ca nu aveam numere pe matricola, lipsa a fost corectata de Ceausescu.
Am spus altadata ca am avut in liceu si cazuri de detinuti politici, dar si viitoare personalitati, cum ar fi Andu Bocanet (regizor), Anca Agemolu (cantareata), Mircea Luculescu (dirijor), Nicolaie Licaret (pianist).
In timpul liceului am stat un an la internat, la "Scoala Bulgara", aflata in vecinatatea liceului. Scoala facea parte din politica internationalista de respectare a dreptului nationalitatilor conlocuitoare de a avea invatamant in limba materna. Pt ca nu erau asa multi bulgari in zona (in toata scoala era doar o fata, venita din Bulgaria pt ca "aici prajiturile sunt mai dulci" zicea ea, ironia sortii a facut ca pe vremea cand erau copiii nostri mici cele mai bune caramele sa fie cele bulgaresti, restul elevilor erau toti din Chiajna, pe unul din ei il chema Maghiaru), oricum nu din cei ce ar fi vrut sa faca efortul de a sta la internat in Bucuresti, pt ca zarzavagii bulgari erau destui in regiunea Bucuresti (cred ca erau 16 regiuni,dupa modelul celor 16 republici sovietice, dar nu sunt sigura), scola avea doar ciclurile elementare.
Rareori mi-a fost dat sa vad atata sovinism ca la pedagogii de la acel internat, care erau toti bulgari si care cred ca ne urau sincer, mai ales pe cele cateva eleve de liceu (celelalte erau de la alt liceu, de pe langa Piata Unirii, liceu daramat de Ceausescu).
Nu stiu daca mai erau alte scoli etnice in afara de Liceul German si de cel maghiar. In zona locuiau f multi evrei ("Calea Dudesti" a lui Peltz sta marturie) dar nu exista o scoala in limbile ebraica (statul Israel era abia in faza de copilarie, fiind constituit in 48 sau 49, nu mai stiu exact) sau idis, desi Marea Sinagoga era in apropiere.
Am mai stat (nu "la mansarda o luna", cum atat de frumos zicea Toparceanu, unul din poetii mei preferati) la o doamna in gazda, in aceeasi curte cu o matusa. Camera in care am stat nu avea soba, dar n-am suferit (prea tare) de frig. Doamna avea o mica biblioteca, dar cu carti bune, citite in timpul in care trebuia sa-mi fac temele, criza inerenta adolescentei s-a manifestat la mine printr-o nepotolita sete de citit.
Apoi unchiul meu a primit, pt ca avea doi copii mici, un apartament de doua camere pe langa Marele Stadion. Pe acel stadion am participat si eu, chipurile ca invitat, la un congres de partid la a carui sedinta a participat si Nichita Hrusciov. De unde era sa ia partidul atatia delegati incat sa umple un stadion? Ne-au adunat pe cei care eram pe strada si ne-am distrat si noi cum am putut, cert e ca n-am inteles nimic, nici nu cred ca se auzea ceva pana acolo unde eram noi, din cele ce se petreceau la tribuna oficiala.
Pt ca balconul matusii dadea spre terenul "Recolta" (nume predestinat, doar copilarisem la tara) unde se desfasurau meciuri de handbal, am indragit acest sport. Nu mi-a fost dat sa-l practic, desi fusesem selectionata in echipa Universitatii, pt ca profesoara noastra, antrenata de un fost profesor pe care l-am avut la liceu, a plecat in cantonament pt Campionatul Mondial, pe care l-a si castigat, impreuna cu echipa.
Desi erau multe meciuri de fotbal pe stadion, acest sport rege ma interesa mai putin.
In prima iarna terenul de la Recolta nu era imprejmuit si ne-am adunat aproape toti copiii din imprejurimi, am construit niste cazemate din zapada si s-a pornit un razboi de toata frumusetea, ne bateam si cu niste carbuni rotunzi, cocs, nu stiu din ce sursa proveneau, nu numai cu zapada, nu stiu cum am scapat cu capetele intregi, ca mai nimeream tinta din cand in cand.
In iarna urmatoare, cred, am mers in parc cu familia, 3 copii si 3 adulti (era si o matusa cu numai 8 ani mai mare ca mine, cea la care stateam avea 17 ani mai mult decat mine), ne-am dat cu sania, ne-am batut cu zapada, ce mai, parca eram toti copii. M-am mirat tare ca niste adulti pot fi tot atat de voiosi ca niste copii.