Nestemate de poezie

Pe cararile intototcheate ale internetului ma opresc uneori intr-un soi de poiana. Ma uit in jur si descopar ca de fapt sunt intr-o sala de expozitie, cu atatea imagini frumoase sau doar interesante ca incep sa ametesc privind la atatea lucruri noi. Si atunci de undeva, dintr-un coltisor, timid, se aude glas de poezie. De multe ori nu stiu al cui e glasul, dar "cine cauta, gaseste" (ei, nu chiar intotdeauna, dar de cele mai multe ori). Asa s-a intamplat si azi cand am gasit sub o poza pusa de cineva pe fb versurile urmatoare:

Pe baricada rece a trufiei
Statuie faci din pasu-ţi trecător,
Şi te întrebi de-n clipa veşniciei
Ai loc şi tu, sărmane muritor…
Dacă-i o altă viaţă după moarte
Ai vrea să ştii, dar teamă-ţi e s-o spui…
Te lupţi cu mori de vânt ce ştiu să-ţi poarte
Destinul agăţat de-al sorţii cui.
Nu-ţi arunca dorinţa în plăcere,
Şi nu te-nchide-n sanctuarul ei !
Fii pâine pentru cel flămând de-ţi cere,
Şi miere pentru cel făr’ de temei…
Fii ce nu are-n el rătăcitorul,
Sens, linişte, iubire, gând blajin…
Iar mâine, dacă îţi voi duce dorul,
Voi şti c-ai fost pe unde azi, eu vin…

Si cum aveam o banuiala ca versurile nu sunt chiar anonime am descoperit si cine le-a picurat in acest ocean care e internetul:  Mariana Eftimie Kabbout .Si pt ca mi-a placut ce am gasit o sa mai copiez cateva versuri, de o sensibilitate aparte:

Poezia ce urmeaza s-ar potrivi poate cu campania "De ce iubesc Romania"

Eu 

Am scris de toate-n viaţa ce-am trăit

Dar despre mine vorba n-am adus

Şi chiar dac-aş fi vrut, nu m-am gândit

Cu ce să-ncep … oricum nu-i mult de spus.

Sânge român mi-a curs prin vene, lin

Cu vorba-mi dulce pietrele-am sfărâmat

Mândria-mi o purtam în piept, sub in

Iar păru-mi lung , pe spate răsfirat

Tot ce-am avut în jur ieri am iubit

Şi dăruind mereu , mi-a fost destul

Să-l ştiu pe cel de-aproape fericit

Iar pe flămând să-l simt că e sătul

Prea zgomotos râdeam … aşa-mi plăcea …

Până şi dealuri se clinteau din loc

Când glasu-mi peste munţi mi se-auzea

Iar tălpile-mi ardeau dansând cu foc

La masa mea au fost bineveniţi

Şi cei săraci alături de bogaţi

Cu toţi cei dragi ştiuţi sau ne-ntâlniţi

Mâna am dat chiar şi peste Carpaţi

În acest vers , aşa cum am putut

Cu-al meu cuvânt , să spun am încercat

Pentru cei care nu m-au cunoscut

Am fost un simplu om … astăzi, plecat …

O casă şi-o adresă am avut

Dar unde-s azi, chiar nu mai am… păcat …

(din volumul Atingeri Divine)

Am sa mai copiez numai doua poezii, lasandu-va voua placerea  de a descoperi ce a mai scris aceasta poeta:

Am sã te caut

 

Am sã te caut zi şi noapte în orice colţ al mintii mele

Şi-am sã te strig ca niciodatã,chiar dacã ştiu cã-i în zadar

Voi numãra tristeţi şi şoapte prin amintirile rebele

Ca nişte trenuri prea grãbite ce-opresc în gãri si-apoi dispar

Voi rãscoli profund oceanul ce mã-nconjoarã cu tristeţe

Şi-am sã te strig ca pe-o durere ce-mi roade sufletul pustiu

Sperând cã poate-mi va rãspunde a ta strãinã frumuseţe

Ce n-am gãsit-o niciodatã oricât de mult am vrut s-o ştiu

Voi face pat din alge triste pe fundul mãrii prea albastre

Şi-mi voi culca prea obositã fiinţa ce te-a tot strigat

Voi aştepta s-ascult ecoul din vremea fericirii noastre

Voi cãuta din zi în noapte o inimã ce m-a uitat …

Şi de va fi sã plângã munţii cã i-am mutat mai sus spre stele

Voi face drum pâna la soare şi am sã-i pun în locul lui….

De te voi pierde-n zi sau noapte prin orice colţ al mintii mele

Am sã te caut iar, iubite… Iubitul meu, şi-al nu stiu cui…

(din volumul „Sãrutul unui înger” )

Lacrimi de argint

Mã-nec în lacrimi de argint ca-ntr-o minune ce mã doare

Mã-nalţ spre cer şi-apoi mã mint c-am fost mai mult decât o floare

Şi am trãit o viaţã-n care tu n-ai ştiut cã totuşi sunt

O clipã mult prea trecãtoare .Ti-am fost un cer . Mi-ai fost pãmânt.

M-aruncã adormitã iarba într-un parfum necunoscut

Tãcerea ta loveşte-n mine exact asa cum n-aş fi vrut

Te caut prin petale albe în trandafirul de demult

Ce a pãstrat iubirea noastrã într-un sonet ce-l mai ascult

Am luat din viaţã cu rãbdare iubirea care mi-ai trimis

Şi m-am pierdut în nepãsare aşa cum poate mi-a fost scris

Mã-neacã-n noapte o iubire şi mã sufoc când nu o am

Mã-mpiedic printre frunze moarte pierdute de bãtrânul ram
În cerul meu e iarãşi noapte , nu mai gãsesc al tãu pãmânt …

Te aflu-n douã triste şoapte şi-mi amintesc cã totuşi sunt

Mai mult decat o floare albã şi voi trãi mai mult de-o zi ,

Mã voi hrãni c-o amintire a unei clipe prea târzii

Mã-nec în lacrimi de argint şi-n fericirea trecãtoare

Pãstrez în suflet o iubire , chiar dacã uneori mã doare ….