In tara mea

Nu stiu cum se face ca in viata multe lucruri vin de se leaga unele de altele. Ieri mi-a postat o prietena pe fb o poezie de-a lui Ion Pribeagu atribuita lui Ion Minulescu, un banc versificat cu penitentul care merge la spovedanie si spune ca a pacatuit cu o colega de eparhie si parintele e curios sa stie cam care din enoriasele sale se va fi incurcat cu nemernicul pacatos, iar pacatosul iese bucuros tare ca a mai aflat adrese noi.

Cautand si alte poezii ale acestui cam necunoscut la noi umorist si fabulist am gasit o poezie veche tare, are aproape un secol, dar se potriveste manusa cu actualitatea in care numai maine nu-i poimanine, ziua pomenilor nationale in speranta castigarii viitoarelor alegeri de catre puterea actuala, ca doar nu de dragul scumpei noastre patrii si a Zilei sale Nationale vor cheltui cu drag guvernul si autoritatile locale parale pt indestularea pomanagiilor cu fasole si carnati, sarmale sau friptane, dupa caz.

In ţara mea

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.
În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.
Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.
Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege ?

(“Vârfuri de spadă “, 1915)