Cunosc centrul vechi de cand eram mica. Ma ducea Mamita acolo sa-si faca targuielile si imi amintesc si acum cat ma dureau picioarele de atata colindat pe stradutele lui inguste dar mai ales pe artera principala, Strada Lipscani. Cand am mai crescut m-a lasat durerea de picioare, dar tot mai colindam, pt ca intreprinderea isi avea sediul central mereu fie in zona, fie in apropiere (sediul asta s-a tot mutat in cei 27 de ani cat am trudit la intreprindere) si imi era mai la indemana sa caut ce-mi trebuia in numeroasele pravalii de pe acolo, decat sa umblu prin cartier si poate sa nu gasesc magazinele asa grupate. Chiar si anul 2000, cand forfota tipica bazarelor orientale a cam disparut, tot acolo am gasit in septembrie, cand inca nu era sezonul, o jacheta (canadiana, cum ii zicem noi) pt iarna ce uram sa o petrec pe malul Lacului Sarat din Utah, USA.
Dupa ce am iesit la pensie dorul de colindat mi s-a cam domolit, intai pt ca eram in convalescenta dupa operatia de mastectomie, apoi pt ca deja in cartier puzderia de paravalii, pravalioare si apoi hipermarketul aflat destul de aproape mi-au oferit cam tot ce aveam nevoie. Din auzite stiam ca Centrul Vechi a intrat in paragina, dar pasii nu m-au mai purtat pe strazile sale.
Dar intr-o zi minunata de toamna mi-am luat o dimineata libera de la ingrijirea mamitei (a trebuit sa merg la doctor, nimic grav, un control) si am profitat de cerul senin si de existenta camerei foto si, comportandu-ma ca o turista, am facut sumedenie de poze. Am colindat din nou stradutele inguste cam pustii la orele diminetii si, privind mesele si scaunele insirate pe trotuare precum si firmele localurilor puteam crede ca m-am intors in timp si ma aflu in Irlanda, in centrul Corkului. Si acolo daca voiam sa cumpar ceva eram indrumata sa merg spre centru, si acolo erau stradute inguste si localuri care ofereau bere Guiness sau Heineken (pt ca Heineken preluase una din cele mai vechi berarii din Cork, Beamish-Murphy, rivala lui Guiness), si acolo erau santiere. Diferenta tine mai mult de geografie si topografie decat de conceptie si cultura, din pacate.
Uitasem complet de acele poze si poate uitate ar fi ramas cine stie cat daca nu vedeam pe blogroll un titlu care m-a incitat Perspective 28: Centrul Istoric, de sus! precum si dedicatia:
Acest episod din "Perspective" este dedicat celor care isi dau intalnire "la Lupoaica", "la Glow", "la bariera la Selari" sau, mai generic, "pe Lipscani" (insemnand, invariabil, orice strada a zonei), in fiecare vineri si sambata seara, sau in oricare seara din saptamana, merg sa bea si sa petreaca in vreun club sau in vreun pub, mananca apoi in miez de noapte o shaorma "cu de toate", dupa care bantuie pe stradutele prost pavate din aceasta zona a orasului, gasesc iesirea spre Universitate sau spre Unirii si iau un taxi spre casa. Lor le este dedicat acest articol, intrucat ei nu prea apuca sa vada Lipscanii ziua,
Cand am facut pozele eram sigura ca imi voi aminti usor numele strazilor, dar nu a fost asa. La un moment dat am fotografiat tablitele strazilor, si asa am putut deduce pe unde m-au purtat pasii...Am pus albumele facute atunci pe facebook (imi e mai usor decat pe Picasa, sper sa le poata vedea si cei ce nu au cont pe acesta retea de socializare) dupa cum urmeaza:
2. Hanul cu Tei
Dar m-am gandit si la cei care nu au acces la FB, nu au cont, timp sau rabdare si am pus cateva poze si aici
Strada Lipscani
 |
| Strada Zarafi |
3 comentarii:
Seara buna
Trafic de pietoni aproape zero . Era o ora mai "speciala" cind au fost facute pozele sau fectiv criza se vede ?
Pozele au fost facute pe la 11am. Daca te uiti cu atentie pe unele strazi se mai vede cate o fiinta, iar la Hanul lui Manuc si Biserica Sf Anton erau si niste turisti, spre bucuria ministresei.
E adevarat si ca eu prefer sa astept sa treaca pietonii ca sa iasa mai bine in evidenta obiectul spre care imi indrept atentia fotografica.
Cum se simte criza in Chiaravalle Marche, pt ca de acolo imi spune Feedjit ca s-ar putea sa vina comentariul?
Trimiteți un comentariu