Update la Procestul maimutelor --- Poezii de Florin Laiu

Comentariul lui Melly la Procestul Maimutelor (pt cei care nu s-au prins inca de ce am ales acest titlu: s-a vrut o aluzie la celebrul "Proces al maimutelor", am fost uluita sa citesc in NYT ca, la peste 80 de ani de la acest proces, exista in USA parinti care cer interzicerea predarii evolutionismului in scoli)  m-a indemnat sa caut totusi sa vad cine e A. Dumitru. N-am gasit nimic mai mult decat acea poezie, care e evident o "prelucrare" si "imbogatire" (adica plagiat) a poeziei despre care acum sunt sigura ca apartine d-lui Florin Laiu. Cautand pe Google am vazut ca domnia sa e un autor serios, care a scris mult, singurul repros care i s-ar putea aduce in "procesul" poeziei cu maimuta ar fi ca nu a specificat nicaieri de unde a luat ideea si ultimele versuri (si asta ar putea fi un plagiat, dar mai mititel).

Am gasit pe Scribd situl domniei sale si acolo surprise-surprise, e publicat un volum intitulat "Stihuri de altadata" care incepe taman cu "Protestul maimutei". Am mai citit cateva poezii si va invit si pe voi sa le cititi, daca vreti, mi se par interesante, chiar daca nu sunt totdeauna si intru totul de acord cu ideile dumnealui.

Lehamite

Trudim pe o planetă de păcate…
O moarte vie stăruie în toate
Şi ne grăbim spre ţinte ce nu ştim,
Spre-al lumii obosite ţintirim,
Înfometaţi de milă şi dreptate.
 
Dacă ţi-e sete, apa nu e apă,
Aerul lumii pute şi înţeapă.
Avem în schimb minciună şi-alte boli,
– Ospiciu sferoid între doi poli –
Poftim de adaptează-te sau crapă.
 
Sărmană lume, veştedă grădină,
Coşmar apocaliptic de rugină
Şi de tăciune-n pâine şi de jar;
În loc de ploaie, un potop amar
Şi niciodată pace şi lumină…

În universul simplu al iubirii
Au năvălit maşinile şi zbirii
Şi purpura de patimi şi de rock.
N-a mai rămas în vatră nici un foc,
Ci numai artificii şi walkirii.

Se fură pe lumină şi se minte.
Totul e strâmb, dar mergem înainte
Şi nimeni nu întreabă până când.
Toţi oamenii se cumpăr’ şi se vând,
Şi angrenajul merge într-un dinte.

Mai cocoşaţi din zi în zi ne-ntoarcem,
Chiar nopţile de orice vis le stoarcem.
Totu-i drăcesc, nici sfântul nu e sfânt;
Şi vreţi să mai rămânem pe pământ,
Să-i recoltăm ciulinii şi să-i toarcem?!

Să vină Domnul să ne dea salvare,
Să pună iar planeta pe picioare
Şi, fiindcă ea nu-i singurul bolnav,
Că nu doar trupul nostru este sclav,
Să toarne-n suflet – Duh de vindecare.

Iisuse bun

Dac-ai veni cu milă şi tărie,
să-i liberezi de orice datorie,
de boli temute şi de draci;
un rob să fii, să le faci case,
să le scoţi spaimele din oase,
           orice numai să taci!
 
De s-ar putea să nu le tulburi viaţa,
ei ar dori să-Ţi vadă zilnic faţa,
să-Ţi cânte glorii pământeşti,
numai să ştie că de Lege
şi de dreptatea Ta de Rege
          nimic n-ai să vorbeşti!
 
Şi toate depravatele din lume
şi toţi acei Baraba fără nume,
s-ar bucura să-i liberezi
–ca să-i dezlegi pe mai departe–
dar fiindcă ştii ce scrie-n Carte,
          să nu spui tot ce crezi!
 
Ţi-ar face monument de măreţie,
numai, sub el, acolo, să Te ştie,
nu viu şi drept în faţa lor.
Vor să-Ţi serbeze învierea,
dar Îţi doresc întârzierea
           ca drept Judecător

Eşti bun, Iisuse! Te vrea lumea toată,
ca pe-o închipuire minunată
ieşită de sub fruntea ei…
Ei Te slăvesc că i-ai conduce,
numai să stai la loc pe cruce,
           să nu faci tot ce vrei…

Lume

Lume îmbătată de păcate,
Legănată zilnic de minciuni,
La atâtea răni nerăzbunate
Şi sălbăticii civilizate,
Câte crime vrei să mai aduni?
 
Ca un lagăr eşti, amar pământ,
Căci nu ştiu ceva mai plin de groază,
Unde rele toate câte sunt,
Au făcut cu moartea legământ;
Unde legea patimii nechează.
 
A intrat în suflet poluarea,
Şi-a bătut Satan în el un cui;
Ne-a pătruns şi gândul şi purtarea,
Ne-a sucit în îndoieli cărarea
Ca să fie sufletul al lui.

Anii ni se sparg aşa în zare
Ca baloane lucii de săpun.
– Fie viaţa iad, sau numai soare,
De ce, totuşi, gândul morţii doare
Şi pe înţelept şi pe nebun? –
 
Înhămaţi şi înjugaţi la soartă,
Suntem plini de-ai răului microbi.
Viaţa noastră-i putredă, deşartă;
Pentru-n colţ de pâine, câtă ceartă,
Sânge şi sudoarea grea de robi!
 
Când îţi vei opri, sărmană lume,
Sărbătoarea crâncenă, de fum?
Valul tău de sâlnicii în spume,
Marea ta de săbii şi de ciume,
Oare nu s-or linişti de-acum?

Ascultaţi voi, măcelari de lege,
Canibali de suflete şi hoţi!
Fiindcă aţi sădit fărădelege,
Nu va trece mult şi-i veţi culege
Poamele sălbatice cu toţi!

Hitler, Stalin, Mao ne-au mirat
C-au putut să fie atât de câini
–Lângă ei un înger e Pilat–
Au semnat sentinţe şi-au mâncat,
Nici măcar nu s-au spălat pe mâini.
 
Dar şi ei, vă spun, au început
Ca şi noi, cu rele mici, ascunse,
Apoi duşmăniei s-au vândut:
Într-un scaun n-au mai încăput,
Şi nici lumea nu le mai ajunse.

Tu, care cloceşti cu grijă-n gând,
Ouăle şerpeşti de duşmănie,
Într-o zi vei alerga ţipând,
Căci din coaja corcolită blând
Vor ieşi balaurii o mie.
 
Ce virtute, oare, va-nvăţat,
Zdrenţelor să puneţi nobil petic?
Spiritul de har l-aţi alungat
Întărind la Roma în palat
Scaunul pontifului eretic.

Las’ că vine ea şi judecata!
Nu vezi că-ntr-acolo toate merg?
Cel ce-ai fost călău la suflet, gata,
Îţi va strânge-ndată beregata
Ştreangul unui ultim Nürenberg!

Lume rea, cu toate c-ai împins
Jertfele istoriei la margini,
Cerul mâna bună ţi-a întins,
Ca să-ţi schimbe-n veşnic paradis
Geografia tristă de paragini.
 
Va veni şi sfânta liberare,
E aproape vremea ei de-acum.
În pustia lumii vor apare
Galaxii de flori nepieritoare,
Un ocean de graţii şi parfum.
 
1973