Cine sunt Dacii

Mi-a dat de lucru Maria. Mi-a trimis un email, l-am comentat, si-acum ea s-a dus la culcare si m-a lasat pe mine sa-mi bat capul cu ineptiile cuiva care sustine nici mai mult nici mai putin ca stramosii nostri, viteji, nimic de zis, doar atat Darius cat si Traian au casapit la ei pe rupte pt ca nu s-au lasat cotropiti cu una cu doua, ca alti vecini ai lor, poate mai intlepti, acesti stramosi deci sunt cei care au inventat civilizatia si au fericit cu descoperirea lor pe toti europenii, daca nu chiar pe toti locuitorii pamantului. 

E drept ca civilizatii astia nu au lasat deloc izvoare scrise, o recunoaste insusi Napoleon Savescu (bine ca nu il cheama Tanase) dar asta nu i-a impiedecat sa devina buricul pamantului, ca sa avem noi cu ce sa ne cocosim acum. Si cand ma gandesc ca cei din Choson, e drept ca ceva mai tarzior, si folosind hieroglife, au notat pe hartie tot-tot ce se intampla cat de cat important in tara lor incat, desi Japonezii cotropitori au incercat sa le distruga aceaste comori, Coreenii le-au salvat si acum valul serialelor lor istorice cuprinde, incet-incet, toate continentele...

Nu mai vorbesc de contemporanul dacilor nostri, Jumong, care apus bazele unui regat, Goguryeo care cu timpul s-a intins din micuta peninsula, peste teritoriul Chinei actuale, pana la granita cu Rusia, incat au ajuns sa se bata pe le ca apartine propriei istorii atat coreenii, cat si chinezii. E bine sa avem mandrie nationala, dar e si mai bine sa ne vedem lungul nasului, si asta e valabil nu numai pt d-l NS.

Totusi, din cartea catre care am pus linkul de mai sus, am ales o poezie care mi-a placut:

Gellu Dorian

Cine sunt dacii

Domnului Napoleon Savescu

Cand Herodot a scris cine sunt dacii,
Dacii traiau de mult pe-acest pamant,
Erau cei mai viteji dintre toti tracii,
Vorbeau o limba clara, In cuvant.

La inceput a fost cuvantul dac
Ce-a pus pecete peste tara-n care
Cei ce se na[teau, ca frunza pe copac,
Se-ntelegeau in limba vorbitoare,

Se-ntelegeau ca apa cu tarana
Cand pui samanta sa se faca rod,
Ca bezna, cand in ea cata lumina
Arc peste stele, peste timp un pod.

Peste petrecerea de timp si lume,
Sub cerul sprijinit de stalpi ceresti,
Dacii aveau de la Inalt un nume
Si-o limba-n care si acum vorbesti.

Pe Kogaion, in noptile cu stele,
Dacii se-ntelegeau cu Dumnezeu,
In graiul lui vorbeau bune si rele,
Cum pe pamant e bine sau e greu.

De mii si mii de ani, nimeni nu stie
De cand sunt dacii in campii si munti,
Cuvintele in care si-acum se scrie
Erau si-atunci vorbite de parinti.

Au navalit barbarii peste daci,
Le-au ars cetatile si graul
Dar n-au putut ascunde vorbele in saci
Pe care sa-i inghita-n moarte raul.

Au re-nviat mereu dupa furtuna
Ca pietrele sub apa au ramas,
Pecetluiti de vorba cea mai buna
Soptita sau cantata intr-un glas.

Razboaiele-au trecut fara sa schimbe
Vreun semn in curgerea unui cuvant
Legile dacilor nu erau strambe
Ca sa le schimbe cineva pe-acest pamant.

Din cernerea pe care timpul o aduna,
Sub lucrul omului trecut prin vremi,
Ne-au mai ramas cuvinte ce rasuna
Si azi in graiu-n care vrei sa chemi,

Sa te-ntelegi cu cel plecat departe
Si revenit aici ca-ntr-un descant,
La matca vietii lui fara de moarte,
Precum in cer, asa si pre pamant.

A da dreptate celor care
Au spus ca dacii au murit de mult,
Iar noi suntem ratacitori in zare,
E o minciuna-n care au crezut

Doar cei ce-au vrut sa ne ascunda-n vreme,
Uitati de cei ce vin din neam in neam,
Din azi in maine, peste timp sa cheme
Numele-n care singuri ne aveam

Mai puri decat romanii, roxalanii,
Mai intelepti decat elinii la un loc,
Demni ca in Kosovo, dardanii
Stau ca inaltul cerului de foc
Pe-acest pamant ei, dacii