duminică, 25 septembrie 2011

Signs--Probitate Stiintifica sau Compromisuri pt Putere?

Cand am terminat de vazut acest serial am ramas cu impresii amestecate. Mie mi-a placut f mult Crossing Jordan , desi la un moment dat m-am plictisit sa-l mai vad, si am fost un pic dezamagita cand am vazut ca actiunea serialului sud-coreean tinde sa urmeze tipicul celui nord-american: o echipa de medici legisti, impreuna cu un politist se implica in rezolvarea unor crime folosind mijloacele specifice si nu numai. 

Dar daca stau sa adancesc comparatia asemanarea paleste. In primul rand in cel asiatic se pune mult mai mult accent pe problemele de constiinta si de morala decat in cel american. Apoi coreenii par totusi ceva mai pragmatici, ei nu-si propun sa lalaie a la long un serial mult dupa ce s-a stors din el tot ce constituia partea inedita si atractiva (Crossing Jordan  ajunsese deja in 2007 la sezonul 6), cum se intampla la multe seriale americane (vz Young and Restless care a depasit pragul mileniului si se pregateste sa treaca si in mileniul urmator) ba chiar schimba scenaristii, cum s-a intamplat in Mary....(dar fara folos) sau chiar in Sign, de data asta schimbarea adaugand un plus de calitate pt ca cel care a trecut pe post de scenarist a fost unul dintre regizorii primelor 10 episoade.

Daca n-as fi citit in Drama Wiki ca scenarista primelor 10 episoade, Kim Eun Hee a scris si scenariul la Winter Sonata n-as fi ghicit asta nici intr-o mie de ani, atat de diferite sunt atat tempoul cat si trama celor doua seriale. In plus trebuie sa subliniez profesionalismul regizorilor, pt ca a fost un serial greu de realizat ,a necesitat f multa munca de documentare ca sa nu se faca vreo gafa din pdv stiintific (excelenta traducerea in engleza, care a inserat note explicative pt termenii medicali prea specializati si necunoscuti marelui public, am vazut serialul pe EPDrama, (necesita Firefox) unde fiecare episod e divizat in 6 parti, dar imaginea si sunetul sunt de buna calitate) si a fost nevoie si de multa munca de machiaj pt presupusele cadavre autopsiate.

Cei care inca nu au vazut serialul ar face bine sa se opreasca aici, ca sa strice frumusetea vizionarii. Ceilalti or sa afle ca in 1995 cantaretul Kim Sung Jae a decedat subit in conditii suspecte si cazul sau inca nu a fost elucidat. Se pare ca serialul despre care vorbesc aici s-a inspirat din acest fapt real si a rezolvat in felul sau misterul.

Acest caz constituie doar firul rosu al naratiunii, echipa alcatuita din debutanta in ale medicinei Go Da Kyung, seful ei, incoruptibilul Yoon Ji Hoon, neconventionalul politist Choi Yi Han ( figura lui mi se pare cunoscuta din alte seriale, uitandu-ma in lista celor in care a jucat constatat ca nu am vazut niciunul, nu pot sa-mi dau seama cu cine seamana, parca ar avea aerul lui Kim Min Joon in rolul Jang Sung Baek din Damo, spun asta pt ca in Ireland KMJ avea cu totul alta expresie, ceea ce dovedeste ce bun actor este) si inflexibila procuroare Jung Woo Jin rezolvand dealungul episoadelor inca vreo cateva cazuri.

In serial apare, intr-un rol destul de negativ, si Jung Kwang Ryul, binecunoscut noua atat din Hur Jun dar mai ales din Jumong, unde a jucat rolul regelui care l-a crescut pe Jumong. Intre Yoon Ji Hoon si Lee Myun Han exista o prapastie in ce priveste modul de abordare al meseriei, in timp ce YJH e convins de faptul ca "stiinta inseamna adevar", asa cum a invatat de la mentorul sau, Jung Myung Do, rivalul sau, LMH, mai vechi in mserie si mai harsit in ale vietii incearca sa "indoaie" putin adevarul (mai concret sa falsifice rezultatele autopsiei, am citit un roman cutremutrator prin faptul ca cineva a ajuns sa fie condamnat la moarte pt ca un  expert chimist a comis o greseala cand a facut analiza tesutului cadavrului si nu a vrut cu nici un chip sa-si recunoasca greseala, romanul se cheama "Les deux verites", nu mai tin minte autorul, cartea colecteaza praf in bibiloteca mamitei) avand ca scop intarirea puterii Institutului medico-Legal si chiar obtinerea independentei acestuia de influientele si presiunile exterioare. 

Ca pana la urma LMH isi da seama cat de gresita a fost abordarea sa si ca a fost oarecum idealist cand si-a inchipuit ca se vor sfarsi la un moment dat toate compromisurile pe care le-a facut e o slaba consolare pt spectator pt ca atat JMD, care nu mai suporta povara greselii din tinerete cand a abdicat tocmai de la principiul urmat cu atata indarjire de protejatul sau, "stiinta inseamna adevar", cat si YJH platesc un pret mult prea mare pt ca persoana care l-a asasinat pe cantaret sa fie data in vileag.

Scenariul e f bine facut, suntem tinuti cu sufletul la gura sa vedem ce se mai intampla, chiar daca nu lipsesc unele scene grotesi si nici nelipsita purtare in carca a unei persoane beata manga (n-am sa inteleg deloc de ce personajele feminine toarna in ele cu nemiluita bauturi alcoolice desi stiu f bine ca nu tin deloc la bautura, cazul negustoresei din Lim Sang Ok care baga barbatii sub masa sau al lui Chae Ok din Damo sunt exceptii), ne revoltam cand vedem aroganta "beizadelei" celui care era cat pe ce sa castige alegerile prezidentiale avand o fiica despre care stia bine ca e criminala, varsam cateva lacrimi de mila lui YJH si respiram usurati cand in sfarsit adevarul iese la iveala.

A trecut ceva timp de cand am vazut acest serial, si nu-mi mai amintesc toate semnele de intrebare din pdv stiintific pe care mi le-a lasat, am sa amintesc numai ca am pus, dupa multi ani de lasat in parasire, mana pe Chimia Anorganica a lui Beral si Zapan (pe aceasta, ca si pe Tratatul de Chimie Organica al lui Nenitescu si cateva carti de Chimie Analitica le-am cumparat abia dupa ce am terminat facultatea, pt ca in studentie n-am avut destui bani pt asta, din bursa imi ramaneau 30 de lei iar ai mei imi mai trimeteau, cu mari sacrificii, 100, parizerul cu care completam masa infecta de la cantina Grozavesti--n-o sa credeti cata lume s-a imbolnavit de stomac mancand acolo, se fura pe rupte si nu mai ramanea mare lucru pt studenti--costa in anul intai, cand n-am avut bursa, dar asta e alta poveste, 8 lei/kg, dar repede s-a scumpit la 11 lei/kg) ca sa vad daca ce sustinea YJH si anume ca s-a turnat hipoclorit pe urmele de sange ca sa le faca sa dispara e adevarat. Intr-adevar hipocloritul se foloseste pt decolorare, el distruge hemoglobina care astfel isi pierde capacitatea de flurescenta la tratarea cu luminol, ceea ce au constatat  YJH si GDK . Mai mult, reactia luminolului cu hipocloritul poate sa mascheze prezenta petelor de sange, deoarece luminolul nu mai poate reactiona cu hemoglobina..

Mai neclara mi-a fost metoda de punere in evidenta a petelor folosind ceea ce in engleza s-a numit Chlorine. Cred ca cei doi au folosit apa de clor pt a se combina cu fierul care a rezultat din distrugerea hemoglobinei, care fier la randul lui a reactionat cu luminolul. Ce m-a socat pe mine a fost faptul ca ei nu au purtat masca pt a nu inspira eventualii vapori de clor care rezultau, stiut ca fiind ca acest element este atat de toxic incat a fost folosit drept gaz de lupta in primul razboi mondial. E adevarat ca in cantitati bine determinate apa de clor se foloseste la dezinfectarea apei potabile fara a produce vatamari consumatorilor, insa cred ca in serial, pt respectarea adevarului stiintific la care se face atata referire era necesar sa se arate ca cei doi si-au lauat anumite masuri de precautie.

A mai fost o scena in care s-a folosit lumina ultravioleta (procurata cu multe peripetii) pt a pune in evidenta pe pielea victimei urma lasata de logoul de pe masca masinii care se presupune ca a provocat accidentul, mi-ar fi placut sa stiu ce anume reactie s-a produs, tocmai pt ca in acel caz cei doi medici plus politistul au descoperit si ce substanta s-a folosit pt sedarea vicitimelor.

In fine, asta probabil ca intereseaza mai putin cititorii mei care au avut mai putina tangenta sau chiar deloc cu chimia analitica sau medicina legala (cu asta n-am nici eu tangenta, am avut numai odata trista ocazie sa ajung la Institutul Medico-Legal de la noi, a fost o experienta pe care n-o doresc nimanui, nu stiu cum o fi in realitate in USA sau Coreea, dar la noi parca eram in Evul Mediu) asa ca o sa copiez din Drama Wiki datele despre serial, nu inainte de a-i multumi Anei pt recomandarea facuta.


  • Title: 싸인 / Sign
  • Previously known as: 헤븐 / Heaven
  • Genre: Crime, Mystery, Thriller
  • Episodes: 20
  • Broadcast network: SBS
  • Broadcast period: 2011-Jan-05 to 2011-Mar-10
  • Air time: Wednesday & Thursday 21:55

Cast

Production Credits

Episode ratings for the SBS drama Sign
Date Episode Nationwide Seoul
2011-01-05 01 14.3 (4th) 18.1 (4th)
2011-01-06 02 15.0 (4th) 18.2 (3rd)
2011-01-12 03 14.0 (4th) 16.7 (4th)
2011-01-13 04 12.9 (6th) 15.1 (6th)
2011-01-19 05 15.0 (4th) 17.4 (4th)
2011-01-20 06 13.9 (4th) 16.4 (4th)
2011-01-26 07 15.7 (3rd) 17.5 (5th)
2011-01-27 08 15.8 (3rd) 17.5 (4th)
2011-02-02 09 13.4 (3rd) 15.1 (3rd)
2011-02-03 10 12.3 (4th) 12.8 (4th)
2011-02-09 11 17.2 (3rd) 19.6 (3rd)
2011-02-10 12 17.9 (3rd) 20.9 (2nd)
2011-02-16 13 16.9 (3rd) 19.5 (3rd)
2011-02-17 14 17.9 (3rd) 20.8 (2nd)
2011-02-23 15 16.8 (3rd) 19.1 (3rd)
2011-02-24 16 17.7 (3rd) 20.6 (2nd)
2011-03-02 17 19.1 (3rd) 21.6 (3rd)
2011-03-03 18 19.7 (3rd) 22.6 (2nd)
2011-03-09 19 19.9 (3rd) 22.5 (2nd)
2011-03-10 20 22.1 (1st) 26.1 (2nd)
Average 16.4% 18.9%






Niciun comentariu: