marți, 18 august 2009

"Nu e om sa nu fi scris o poezie"

In tineretea mea era tare in voga un cantec in care se spunea, printre altele:

Ca nu e om sa nu fi scris o poezie
Macar odata, doar odata-n viata lui.
..............................................
Sta poezia uitata, ascunsa-n scrin
Pana-ntr-o zi o gasesti...........

Si surazand iti stergi o lacrima tarzie
Impaturesti la loc hartia si iti spui

Ca nu e om sa nu fi scris o poezie
Macar odata, doar odata-n viata lui.

Traind noi acum in epoca electronica am gasit doua poezii intr-un email si mi-am amintit ca am pe undeva un caiet prin dulap,pe care mi-am incercat talentul (daca exista) in ale poeziei, intr-o vreme in care inspiratia imi venea mai ales cand ma simteam singura si neconsolata. Am sa public mai jos cateva (nici nu sunt de toate prea multe, din motive lesne de inteles: gaseam eu pana la urma pe cineva sa ma consoleze si sa ma scoata din butoiul cu melancolie), si am sa inchei cu cele din email.

De fapt eu am mai publicat o productie proprie, mai recenta, nu stiu cati din cititorii mei s-au prins ca eu sunt autorul, n-am sa dau link, ci doar un hint (nu-mi place cum suna pontul romanesc): are eticheta Poesis.

Nevoia de tandrete

Ascunsa-n sanul intim al iubirii
Nevoia de tandrete-si afla loc
Si-o biruie dusmanii-ascunsi ai firii
Nesocotind gingasul, cald soroc.

Pe fruntea mea cad semne de-ntrebare
Si nu-mi gasesc in pace adapost
Din carti cersesc insemnele de soare
Ca sa-mi arate tainicul meu rost.

Ma arde-a nemuririi aspra para
Ci simt ca ea se risipeste-n van
Cu sufletul in a singuratatii gheara
Se duce tineretea-mi an de an.

Zadarnic timpului vreau sa-i pun frana
Cu biata mea neliniste nebuna!


Rugamintea de Acum

Iarta-mi, Parinte, dragostea veche!
Las-o sa lunece lin in neant
Tuturora pereche!
Daruie-mi, Tata ceresc, inima noua
Pura sa fie, vesnic scaldata cu roua!
Nu o lasa ratacind printre stele
Apa uitarii sorbind-o din ele.

Despartire

Nu lasat-ai tu, pe geam,
Stropii soarelui sa vina
Sa ma unga cu lumina
Ca sa-ti par cat mai de neam?

Nu lasat-ai tu, din stele
Sa rup fire de argint
Daruindu-le sa mint
C-am venit din cer ca ele?

Nu lasat-ai tu, din nori
Sa-mi iau straiul de matasa
Si cu el sa-ti intru-n casa
Seara, si sa plec in zori?

Nu lasat-ai tu, din luna
Sa culeg ploi de clestar
Si din stropii lor de har
Sa fac altora cununa?

Nu lasat-ai tu, din plopi
Sa culeg plans si suspine
Sa ma-ndepartez de tine
Si in ele sa ma-ngrop?

Renegare

Ingemanate palme
Proaste si nebune
In gestul care pare
A fi de rugaciune
Si sufletu-mi te cheama
Se zbate ca o mare
Faptura mi-o absoarbe
De nu-mi mai aflu zare,
Si buze, ce crispate
Le simt, parca de jar
Un singur nume striga
Si-l cheama in zadar,
Ca-n clipa asta poate
Pe-o alta o saruti
Si-ai si uitat de mine.
Nu poti sa nu ma uiti!


Pentru cand te voi vedea

Clipa revederii nu e departe
Iubite, astept sa se nasca din moarte.
Oase zdrobite le simt, ca de sfanta
Pura nu sunt, clipa ma inspaimanta.
Liane, brate spre tine se-ndreapta
Umile, supuse, mladii, te asteapta.
Doar ale mele raman imobile
In gestul lor nu e rugaciune!

Te caut

Si tot nu prind in suflet
Tot ceea ce gandesc
Si tot nu prind in vorbe
Tot ce as vrea sa-ti spun.
Zadarnic inchid palma
In pumn e numai scrum.
Zadarnic deschid ochii
Nu pot sa te zaresc.
Si-n jurul meu tot caut
Doar frumusetea ta:
Zadarnic grabesc pasul
Ca nu te pot afla.


O veche superstitie spune ca daca reusesti sa prinzi un fulg de papadie care zboara vei avea noroc.

Cantec de noroc

Norocul meu
Inchis in colivie...
Drag fulg de papadie...
Privesc ades la el
Si-n taina il dezmierd
Cu ochii blanzi si buni
De teama sa nu-l pierd.
Cu gand in casa mea
Sa-si iee zborul
Si sa-mi sfinteasca
Pragul si pridvorul
Vreo inima haina
Sa nu-l stie
Si sa-l ascunda-n
Alta colivie.


Mai tarziu am scris poezii la aniversarea fetelor sau a nepotelei, reproduc aici doua, gasite in emailul caruia i-a venit randul la arhivare. Pentru confidentialitate am sa folosesc numele de internet al nepotelei (la cererea familiei), si nu pe cel real.

Lia si Universul

Lie, pui de vesnicie,
Lung prilej de bucurie!
Fragezimea ta de floare
Luminata e de soare.

Inimioara ta cea buna
Leganata e de luna,
Mangaiata e de stele
Fericirea vietii mele!

Caprioare au venit
Sa te-admire-n asfintit.
Pomi-s plini de pasarele
Si tu razi privind la ele.

Glasul tau de clopotel
Paraiasul mititel
Il ingana bucuros
Alergand in vale, jos.

Esti in tot, in toate cele
Esti in soare, esti in stele,
Esti in flori si esti in luna
Nepotica mea cea buna

Ganduri la aniversare martie 2002

Mi-am implinit menirea in lumea asta mare?
Nu mai e pt mine nimica nou sub soare?
Sa imi astept sfarsitul e tot ce mi-a ramas?
Sa-mi duc cu grija traiul, un pas si iar un pas?

Cei dragi imi sunt departe, la capat de pamant
Sau la alt cap de suflet, de nu pot sa ajung.
Nu le mai port de grija, prin gest sau prin cuvant.
Atat imi mai ramane: sa rabd, sa nu ma plang.

Imi fac mereu de lucru, e lucru in zadar,
Nimic nu pretuieste, caci nu este dorit,
Dar am o bucurie, intr-una, iar si iar,
Nu am trait degeaba: in viata am iubit!

4 comentarii:

disa spunea...

Viorica, ai talent cu carul. Mie mi-au placut foarte mult aceste poezii.
Dealtfel, gust doar poeziile cu rima.

Viorica spunea...

Multumesc mult pt lauda. Poate daca as fi avut mai multe prilejuri de suferinta as fi pus in valoare ce crezi tu ca e talent, dar asa...
Ei ,ma fasolesc si eu nitel, cred ca ti-ai dat seama. Am scris putin, nici prin cap nu-mi trecea atunci ca voi avea ocazia sa le public.

disa spunea...

Si eu am publicat ceva si mai am doua volume de poezii, pe care nu stiu daca le mai public.
La inceput, eram entuziasmata de ideea aparitiei, acum, nu prea

Viorica spunea...

Ce ai publicat si unde? Pot sa le vad si eu (marturisesc cu rusine ca nu m-amuitat pe toate blogurile tale)
Si de ce ti s-a diminuat entuziasmul?