joi, 27 octombrie 2016

Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie de George Topîrceanu

Infernul - Stanțe apocrife la Divina Comedie
de George Topîrceanu

I

"Allor si mosse, ed io gli tenni dietro."
" Atunci el porni si eu il urmai"
Dante

... Trudit apoi, m-am așezat pe-o stâncă.
La capătul călătoriei mele
Se deschidea prăpastie adâncă.

Și străbătând a norilor perdele
Cu-nveninate ace de lumină,
Sclipeau în întuneric șapte stele.

Eu le simțeam arsura pe retină
Și-n van mă apăram, cu fața-ntoarsă,
De raza lor caustică și fină.

Simții atunci că-n juru-mi se revarsă
Un pal amurg ce umple de-ntristare
Văzduhul mirosind a piatră arsă.

Și-n aburi de pucioasă, pe cărare,
Văzui venind spre mine fără grabă
Un om cu nasul dezolat și mare.

Părea că Cerul pe figura-i slabă
A pus stigmatul dragostei și-al urii,
Eternizând profilul lui de babă:

Dante Alighieri - portret de Sandro Botticelli

Tristețe-amară-n colțurile gurii,
O frunte devastată de furtună
Și de-ale vremii nobile injurii.

Purta pe cap o veștedă cunună
Și-n ochii lui părea că, deopotrivă,
Melancolia lumii-ntregi s-adună.

Așa, din vasta vremii perspectivă,
El cobora-n tăcere către mine,
Ținând în gol privirea-i corosivă.

— De unde vii și cine ești, străine?
L-am întrebat, abia șoptind cuvântul.
— Eu viu de unde nimeni nu mai vine...

De șase veacuri m-a-nghițit pământul.
Viața-mi dete vitrega Firenze,
Și la Ravena mi-am găsit mormântul.

Poet am fost și-n libere cadențe
Cântai Amorul ce-mi robi toți anii,
Din pragul tristei mele-adolescențe.

Dar vrând să-mpac a' patriei zâzanii,
Mărunte intrigi, lupte intestine,
Cu ură grea m-au prigonit dușmanii.

În crud exil, pribeag prin țări străine,
Visai atunci o vastă trilogie
Pe care-am prins-o-n șiruri de terține

Săpate în granit pe veșnicie;
Și ca o răzbunare milenară
Am publicat Divina Comedie.

Un op, pe care anii-l îngropară
Sub comentarii sterpe și pedante,
Ce-mi fac contemporanii de ocară...

— Cum, tu, ești tu nefericitul Dante,
Cel care-a Morții jalnice mistere
Le-a evocat în rapsodii vibrante?

Nu pot, Maestre, nici n-am precădere
Să te slăvesc așa cum se cuvine!...
Dar mult aș vrea, spre umedele sfere,

În patria eternelor suspine
Să mă conduci, precum odinioară
Virgiliu te-a călăuzit pe tine.

El, mie: — Oare, crezi că tot ce zboară,
Cum zice un adagiu, — se mănâncă?
Fiindc-ai scris o cronică ușoară,

Nici superficială, nici adâncă,
Vrei să-ți servesc acum de cicerone?...
— Nici tu, Maestre, nu scriseseși încă

La început, decât vreo cinci Canzone,
O carte plină de elucubrații
Și câteva sonete monotone.

Dar lui Virgiliu i-ai intrat în grații
(Adăugai, văzându-l că rezistă), —
El se purta mai bine cu confrații...

— Epoca voastră materialistă
Mi-a zdruncinat credința de-altădată, —
O-ntoarse el. Infernul nu există,

Sau cel puțin eu unul niciodată
Nu l-am văzut decât cu ochii minții,
Orbit de-o superstiție uzată.

Eu, lui: — Acestea-s roadele Științei!
Concepția lui Strauss și-a lui Nietzsche,
De care mi s-au strepezit toți dinții!

Dar cel puțin te-ai întrebat ce-ar zice
În clipa asta, dacă fără veste
Te-ar auzi divina Beatrice?

El mi-a răspuns placid: — Amorul este
Un ce banal, prin care Firea drege
A Nimicirii opere funeste;

Un van instinct, de sub a cărui lege
Nici microorganismele nu scapă.
Eu, lui: — Atât? El, mie: — Se-nțelege!...

Văzui atunci în liniște cum crapă
A stâncilor întunecate blocuri
Și trec plutind pe-a nopții neagră apă.

Fantome prinse-n diafane jocuri
Călcau mărunt văzduhul, fără tropot,
Ca cei ce poartă cauciuc la tocuri.

Apoi un sunet depărtat de clopot
Păru că bate-n aer tarantella
Și ploaia se porni cu grabnic ropot.

Înfricoșat de freamătul acela
Ce se-nălța vuind în vijelie,
Am zis: — Maestre, să deschid umbrela?

N-aș vrea să facem hidroterapie.
La anii tăi, o gripă subversivă
Îți poate-aduce vreo pneumonie.

— Eu nu mă tem de moarte, dimpotrivă,
Răspunse el, — când ai murit o dată
E foarte greu să cazi în recidivă...

Această vorbă îmi păru ciudată.
Cuprins de-un fel de vagă presimțire,
Pândii pe-ascuns figura-i nemișcată.

— Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire
Mai adineaori când ziceai, Magistre,
Că Iadul nu-i decât o-nchipuire?

El, mie: — Văd din vorbele-ți sinistre
Că-n orice caz, Infernul pentru tine
Își va deschide negrele registre.

Destul am încercat a-ți face bine.
Ca să te vindeci pentru totdeauna,
Ridică-te și vino după mine...

Cu fulgere verzui creștea furtuna.
Rostind aceste nobile cuvinte
Prin care și-a răscumpărat minciuna,

Maestrul a pornit-o înainte,
Pe când, sub cer de zgură și aramă,
Eu mă țineam în urma lui cuminte

Precum se ține puiul după mamă.

II

„...E caddi comme corpo morto cade."
"Si am cazut cum cade un trup fara viata"
Dante

"Pe-aici se intră-n brațele durerii,
Pe-aici se intră-n bezna subterană,
Precum afirmă Dante Alighieri.

M-a conceput o-nchipuire vană,
Un rafinat instinct de răzbunare,
Dar m-a-ntrecut mizeria umană.

Zadarnică e orice protestare.
Voi, cei ce-n lume ați comis păcate,
Lăsați-vă năravul la intrare."

Aceste vorbe, oarecum ciudate,
Citindu-le cu jumătate gură
Deasupra unei porți dărăpănate,

Am zis: — Intrarea pare cam obscură...
N-ar fi prudent să renunțăm, Maestre?
Căci la un caz cumva de-ncurcătură,

Nu văd nici uși deschise, nici ferestre
Pe unde teafăr să purced afară,
Utilizând resursele-mi pedestre...

El mi-a răspuns cu voce funerară:
— De ce te porți acum ca fariseii,
Au vrei să-mi faci fantoma de ocară?

Privește cel puțin prin borta cheii,
Să știu că nu m-am ostenit degeaba.
Eu, lui: — Pardon! Așa fac doar lacheii.

Începe tu! Ori m-ai luat cu graba,
Să-mi scoți la urmă niscaiva ponoase?
(Și-n gândul meu: "Se oțărăște baba!")

Ce interes avut-ai, ce foloase,
Ca să m-atragi cu vorbele-ți viclene
Prin locurile-acestea dubioase?

Doar știm noi că pe-aici, prin buruiene,
Se află o panteră-n libertate
Și alte lighioane indigene.

Vrei să m-aplec din curiozitate,
Și-n vreme ce nici nu gândesc cu gândul,
Vrun cerber să m-apuce pe la spate?...

Așa vorbii, cu ochii spionându-l;
Iar la sfârșit cedarăm fiecare,
Când el, când eu, să stăm privind cu rândul.

Văzui atunci, aproape de intrare,
Un pudel gras și plin de panglicuțe,
Cu scabie canină pe spinare.

O lebădă și câteva maimuțe
Înconjurau dihania neroadă,
Ce se lăsase moale pe lăbuțe.

Cu gingiile neputând să roadă
Un beefsteak crud și tare ca de piatră,
El sta sugând din propria lui coadă.

— Acest cățel ce toată ziua latră,
Rosti Maestrul cu-a lui voce tristă,
A fost un biet erou, lăsat la vatră.

— Cunosc! am zis cu nasul în batistă.
Dă-mi voie să-i dedic, fiindcă-i place,
Această rimă impresionistă...

— Vezi colo, între două vingalace,
Un om cu alfabetul la spinare,
Venind pe sub colină într-acoace?

Acela este tipograful care,
În primul tău poem, din zăpăceală,
ți-a mutilat trei strofe lapidare.

Atunci la borta cheii, cu sfială,
Urmând ilustrei mele Călăuze,
Văzui o mutră plină de cerneală:

Un om trecea... Și cele nouă Muze
Îl zgâriau, purtându-l sub escortă
Și obligându-l să le ceară scuze.

— Degeaba cauți, i-am strigat prin bortă,
Să scapi de blamul negrei tale fapte!
Sus, pe pământ, poetul te suportă,

Dar jos te-așteaptă a lui Cain noapte,
Precum a zis Francesca da Rimini,
Infernul, cântul V, 107...

El s-a oprit pe creștetul colinei,
Înfricoșat de-această amenințare,
Și, neclintită-n tremurul luminii,

Statura lui s-a proiectat pe zare,
Încovoiată, lungă, amărâtă,
Ca un fantastic semn de întrebare...

Văzui apoi o namilă urâtă,
Un fel de baci cu sarica sub glugă,
Ce sta deoparte sprijinit în bâtă.

De propria lui umbră vrea să fugă,
Dar se trezea că-n juru-i gravitează,
Mânat de-o oarbă forță centrifugă.

O clipă se oprea și, cu emfază,
țintea-n pământ căutătura-i proastă,
Apoi din nou pornea ca o sfârlează.

Acest Zoil, cu proza lui nefastă,
A pângărit de două ori pe lună
A Venerei stea limpede și castă...

Atât Maestrul apucă să-mi spună.
În umbră se ivise-o albă pată,
Un corp suav ca un reflex de lună...

O blondă apariție-ntristată
Plutea spre noi din umeda genune...
Și-n întuneric, albu-i trup de fată,

Îngenuncheat ca pentru rugăciune
Și luminos și fin ca diamantul,
Părea-ncrustat în rocă de cărbune.

— Cu glas pierdut își caută amantul...
Ea are-n ochi misterul nopții clare,
Pe buze-Amor și-n inimă Neantul...

Iubirea ei crescuse ca o floare
Sub ziduri de fățarnică Gomoră,
O dulce-mpătimire arzătoare:

În ceasuri caste, mângâieri de soră.
Sărutul ei — văpaie purpurie,
Privirea — luminiș de auroră...

Și-o clipă fu de-ajuns: pe veșnicie
Se risipiră toate, fără urmă,
Într-un fior de neagră isterie.

— Destul! Destul!... Simțeam cum mi se curmă
Viața-n piept, — cum vipere rebele
Se zvârcolesc în inima-mi și scurmă...

Și fără glas, cu capul gol sub stele, —
Văzând cum iarăși piere-n fund, departe,
Fantoma tristă a iubirii mele,

M-am prăbușit cu brațele-ntr-o parte,
Împins în gol de-o tainică povară,
Cum cade omul fulgerat de moarte.

Părea că peste sufletu-mi coboară
O noapte liniștită și adâncă
Și-n giulgii moi de umbre mă-nfășoară

Apoi, cu ochii plini de visuri încă,
M-am scuturat ca dup-o catastrofă
Și m-am trezit din nou pe-aceeași stâncă —

Pe care mă găseam în prima strofă.

Prietenul meu coreean David Woogon Jung a făcut acum doi ani o lungă călătorie prin lume (a fost și în România) și a publicat poze din acea călătorie, cel mai adesea în preajma unor statui ale unor scriitori importanți al căror nume e legat de acea localitate. Am împrumutat de la el, ca ilustrații la poemul lui Topârceanu, pozele cu statuia lui Dante Alighieri din fața bisercii Santa Croce 




„Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare” (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante).

Date personale
Nume la naștere Durante di Alighiero degli Alighieri
Născut Mijlocul lunii Mai spre mijlocul lunii Iunie 1265
Florența
Decedat 14 septembrie 1321 (la vârsta de aproape 56 de ani)
Ravenna
Locul înmormântării Dante Alighieri's tomb
Părinți Alighiero di Bellincione
Bella degli Abati
Frați și surori Francesco Alighier
Căsătorit cu Gemma Donati (din 1285)
Copii Jacopo Alighieri
Pietro Alighieri
Antonia Alighieri
Naționalitate Italian
Cetățenie Republica Florentină
Religie catolicism
Ocupație Om de stat, poet, filozof, teorist al limbii
Limbi limba latină
limba italiană
Studii Universitatea din Bologna
Pregătire Remigio dei Girolami, Brunetto Latini, Cecco d'Ascoli
Activitatea literară
Opere semnificative Divina Comedie
Influențe
Aristotel, Homer, Cicero, Vergiliu, Ovidiu, Boethius, Avicenna, Averroes, Albert cel Mare, Thomas Aquinas, Bonaventura, Boethius din Dacia

Din https://ro.wikipedia.org/wiki/Dante_Alighieri

Andrea del Castagno Frescă din Galeria Uffizzi
Statua di Dante Alighieri di Emilio Demi, sita a Firenze presso la Galleria degli Uffizi (si noti come l'epigrafe riporti la lezione arcaicizzante del cognome, Allighieri).
Dante cu „Divina Commedia” în apropierea intrării în Infern, privind spre Florenţa. În fund cele şapte trepte ale Purgatoriului. Frescă de Domenico di Michelino (1465) în biserica Santa Maria del Fiore, Florenţa

Fotografii din Wikipedia



miercuri, 26 octombrie 2016

Take time - Fă-ți timp

Aproape că uitasem cum e să vânezi un autor al unui text care a fost atribuit altcuiva. O postare pe Face Book a unui prieten coreean m-a făcut să-mi reamintesc. 

Toată tărășenia a pornit de la faptul că textul în coreeană nu a fost tradus coerent de nici una din cele 3 mașini de tradus pe care le folosesc și am dat un search pe Google căutând întâi citatul cu Tolstoy, care era dat ca autor (톨스토이).  

Tolstoy a scris multe lucruri înțelepte, chiar romane întregi, dar nu acel text. L-am găsit după multă trudă întâi ca o veche rugăciune engleză, apoi în suficiente locuri ca făcând parte din vestita înțelepciune irlandeză fie ca rugăciune fie mai degrabă ca un poem vechi.

Mulți au scris cu sinceritate Autor Necunoscut...Cineva chiar a schimbat pe ici pe colo și a mai adăugat ceva și a semnat modest By Georgy.


Dar înainte de a ajunge la textul publicat de prietenul meu David Woogon Jung (medic, maestru de arte marțiale și pastor) mi-am amintit că pe net circulă într-o veselie o poezie frumoasă de Traian Dorz atribuită cu aroganța ignoranței lui Rudyard Kipling.

Fă-ți timp...
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cantari nemuritoare  

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Cristos,
Fă-ți timp să guști frumsețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune,de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții n-o mai strângi.

S-au făcut chiar și poze cu atribuirea mincinoasă


Totuși trebuie să recunosc că există multe locuri pe internet unde poezia aceasta e publicată cu atribuirea corectă, Traian Dorz.

La căutarea cu ”Fă-ți timp” există sumedenie de răspunsuri care conduc la poemul în engleză, căruia cam fiecare a simțit nevoia să îi aducă o contribuție personală. Cea mai apropiată de ce s-ar putea să fie originalul am găsit-o în ziarul Lumina 

http://ziarullumina.ro/reteta-mantuirii-92466.html

Fă-ţi timp să gândeşti - aceasta e sursa puterii,
Fă-ţi timp să te joci - acesta este secretul tinereţii,
Fă-ţi timp să citeşti - aceasta este fântâna înţelepciunii
Fă-ţi timp să te rogi - aceasta este cea mai mare putere de pe pământ,
Fă-ţi timp să iubeşti şi să fii iubit - acesta e un privilegiu dumnezeiesc,
Fă-ţi timp să fii prietenos - acesta este drumul spre fericire,
Fă-ţi timp să râzi - aceasta este muzica sufletului,
Fă-ţi timp să dai - este prea scurtă o zi ca să fii egoist,
Fă-ţi timp să munceşti - acesta este preţul succesului,
Fă-ţi timp să faci milostenie - aceasta este cheia Raiului

Am mai găsit o variantă, de data asta atribuită lui Longfellow 

http://www.edituradeceneu.ro/articol.php?articol=1

Fă-ți timp - Longfellow

Fă-ți timp să trăiești: este secretul Succesului. 
Fă-ți timp să gândești: este sursa Puterii. 
Fă-ți timp să te joci: este secretul Tinereții. 
Fă-ți timp să citești: este fundamentul Cunoașterii. 
Fă-ți timp pentru prietenie: este izvorul Fericirii. 
Fă-ți timp sa visezi: îți înălța sufletul către Cer. 
Fă-ți timp să râzi: va ridica valul Tristetii. 
Fă-ți timp pentru Dumnezeu: este singura Investitție durabilă. 
Fă-ți timp să meditezi: iți va înălța Inima. 
Fă-ți timp să te rogi: este contopirea minții cu Dumnezeu. 
Fă-ți timp să iubești: este privilegiul celor Buni. 
Fă-ți timp să lucrezi: este prețul Succesului.

Un poem celebru de Henry Wadsworth Longfellow este intitulat ”A Psalm of Life” dar nu are nici o legătură cu poemul despre care voi vorbi mai jos. Poemul lui Longfellow e prea lung să îl mai copiez aici, mă voi mulțumi cu trei versuri

”We can make our lives sublime,
And, departing, leave behind us
Footprints on the sands of time”

Putem să trăim viața în mod sublim
Încât plecând să lăsăm în spatele nostru
Urme pe nisipul timpului”

Am găsit și o poză cu o traducere acceptabilă a poemului în engleză, cel cu autor necunoscut



Îmi pare rău pentru cei ce nu știu engleză, dar în restul articolului voi folosi această limbă după ce voi copia textul în coreeană.

1. 일하기 위해 시간을 내라. 
그것은 성공의 대가이다.
2. 생각하기 위해 시간을 내라. 
그것은 능력의 근원이다.
3. 운동하기 위해 시간을 내라. 
그것은 끊임없이 젊음을 유지하기 위한 비결이다.
4. 독서하기 위해 시간을 내라. 
그것은 지혜의 원천이다.
5. 친절하기 위해 시간을 내라. 
그것은 행복으로 가는 길이다.
6. 꿈을 꾸기 위해 시간을 내라. 
그것은 대망을 품는 일이다.
7. 사랑하고 사랑 받기 위해 시간을 내라. 
그것은 구원받은 자의 특권이다.
8. 주위를 살펴보는데 시간을 내라. 
이기적으로 살기에는 하루가 너무 짧다.
9. 웃기 위해 시간을 내라. 
그것은 영혼의 음악이다.
10. 기도하기 위해 시간을 내라. 
그것은 인생의 영원한 투자이다 ...
- 톨스토이의 인생 10훈 중에서

Cele mai multe variante arată așa

Take time to work, it is the price of success.
Take time to think, it is the source of power.
Take time to play, it is the secret of perpetual youth.
Take time to read, it is the foundation of wisdom.
Take time to be friendly, it is the road to happiness.
Take time to dream, it is hitching your wagon to a star.
Take time to love and be loved, it is the privilege of the gods.
Take time to look around, it is too short a day to be selfish.
Take time to laugh, it is the music of the soul.

http://ireland-calling.com/wisdom-st-brigids-blessing/
http://skdesigns.com/internet/articles/prose/anon/take_time/

Dar cineva a simțit nevoia să îmbogățească poemul anonim, am scris mai sus că s-a semnat By Georgy

1. Take time to Work – It is the price of success.
2. Take time to Think – It is the source of power.
3. Take time to Play – It is the secret of youth.
4. Take time to Read your Bible- It is the foundation of knowledge and feeds the soul.
5. Take time to Worship – It is the highway of reverence and washes the dust of earth from our eyes.
6. Take time to Help and Enjoy Friends – It is the source of happiness.
7. Take time to Love – It is the one sacrament of life.
8. Take time to Dream – It hitches the soul to the stars.
9. Take time to Laugh – It is the singing that helps with life’s loads.
10. Take time to Pray: It rids us of our excess baggage.
11. Take time to Plan – It is the secret of being able to have time to take time for the first ten things.

From http://www.turnbacktogod.com/poem-take-time/





duminică, 9 octombrie 2016

Cum a fost la mine

”Ştiţi cum e senzaţia când afli că ai cancer? Simţi un sloi rece în inimă şi în corp, transpiri brusc, inima ţi-o ia razna, se înfundă urechile şi rămâi într-o stare de prostaţie. Cum adică, cancer? Tocmai mie?”

http://cetin.ro/cum-te-imbolnavesti-de-cancer-si-cum-mori/

E un articol infiorător de sincer și de dureros...

Să vă spun cum a fost la mine...Întâi am descoperit că am un fibrom în uter. M-am operat și așteptam să mi se amelioreze starea, dar nu se ameliora. Mi-am explicat că asta se întâmplă pentru că am ajuns târziu la operație, anemică în ultimul hal din cauză că pierdusem mult sânge prin hemoragie...și un jurământ prostesc pe care îl făcusem în urmă cu mulți ani...că nu voi mai cheltui bani pe doctori ca să nu mi se reproșeze că sunt prea cheltuitoare.

Apoi am descoperit că mi-a apărut un coș pe coapsă. L-am rupt dar în loc să se vindece s-a transformat într-o mică tumoră. Și atunci am bănuit ce am...de fapt am știut...Răsuflasem ușurată după biopsie când mi s-a spus că e doar ceva benign, că nu există celule maligne. Acum știam (doar citisem și încă mai citeam cărți despre cancer, împrumutate de la Biblioteca Engleză (British Council). Foarte folositoare mi-au fost cărțile acelea, din mai multe puncte devedere. Dumnezeu drăguțul m-a îndemnat și ajutat să învăț engleza fără profesor, și a îndemnat-o pe Ancuța să mă ia de mână și să mă ducă la bibliotecă.

Deci știam că am cancer, dar nu știam unde...Tot Dumnezeu (nu pot spune hazardul, parcă toate au fost planificate, inclusiv vârsta când s-au întâmplat toate astea, fiindcă îmi intrase în cap că la 51 de ani, dacă nu voi avea copii, am să mor, într-un fel sau altul...dar eu aveam deja doi copii) a luat soarta mea în mâinile lui și am primit o lovitură atât de puternică în sânul drept încât am făcut un hematom care mă durea cumplit.

Am mers la ginecologă, care m-a tratat și hematomul a dispărut, dar doctorița a descoperit că în locul lui e un nodul. M-a trimis la Institutul Oncologic și la mamografie a apărut o tumoră care avea niște piciorușe ca cele de crab sau rac, doar nu degeaba una din zodii se cheamă a Cancerului sau a Racului...Așa a explicat radiologa studenților aflați în practică ”vedeți liniutele acelea?” Oi fi eu un pic surdă dar nu într-atât încât să nu-mi dau seama că liniuțele erau infamele piciorușe...și atunci bănuiala a devenit certitudine...aveam cancer, și încă unul din cele avansate, pentru că deja începuse să se răspândească...

Restul e istorie...biospsie, confirmarea că sunt celule maligne, chimioterapie...Nu am devenit cheală ca în palmă, la cancerul de sân căderea părului e provocată de un antibiotic extrem de toxic, farmarubicina...mie mi s-a dat o singură doză, a căzut cam o treime din păr, apoi doctorul chimioterapeut, un metodist care mergea la tot felul de congrese și care doar cu mare greutate a acceptat ”Micul Larousse” pe care îl cumpărasem special pentru el, a considerat că nu mai e nevoie de infamul antibiotic...la un moment dat el a plecat la un congres și rezidenta a vrut să îl prescrie, am refuzat invocând decizia doctorului (cred că se numea Dedulescu) și bine am făcut...chiar nu mai era nevoie...urmam și un tratament naturist...

Apoi radioterapia care aproape m-a ucis, sângele meu era un fel de apă chioară la final, dar m-am refăcut destul de repede (tot cărțile de la Bibiloteca Engleză, dar și tratamentul prescris de doctorița radiologă m-au ajutat) și a urmat operația, șase săptămâni în spital, doi ani jumătate tamoxifen, 5 ani după oprație control lunar...apoi am ieșit din programul național de monitorizare a persoanelor cu cancer...

Acum pe locul unuia dintre punctele de tatuaj făcute cu ocazia radioterapiei se dezvoltă o mică tumoare sub formă de floricică (nu degeaba se monitorizează cicatricea după operație ca să se vadă dacă nu înflorește). Am tratat-o cu suc portocaliu de rostopască proaspătă...Cândva tot trebuie să mor dar parcă aș prefera să fie altă cauză...

sâmbătă, 8 octombrie 2016

De ce nu-mi vii?

Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii

Vezi, rândunelele se duc, 
Se scutur frunzele de nuc, 
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? 

O, vino iar în al meu braţ, 
Să te privesc cu mult nesaţ, 
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău! 

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci, 
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori? 

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei... 
Dar, oricât ele sunt de sus, 
Ca tine nu-s, ca tine nu-s! 

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu, 
Mai mândră decât orice stea, 
Iubita mea, iubita mea! 

Târzie toamnă e acum, 
Se scutur frunzele pe drum, 
Şi lanurile sunt pustii... 
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

https://youtu.be/1I-AHN-UH9Q
Angela Gheorghiu - Dima: De ce nu-mi vii - recital in Los Angeles, March 2013

Mi-am amintit de poezia asta privind tablourile cu natură statică, în care tema principală o constituie strugurii, pictate de americanul Corrado Pali

Summer vine
 Antique still life II
Antique still life III
Late autumn fruit basket
Fruit bouquet I
Delicious grapes
European dinning decor
Antiques still life I
Fruit Bouquet II




vineri, 7 octombrie 2016

Anotimpul murăturilor

Murături pentru doi (parafrazând titlul unui film sovietic de succes, ”Gară pentru doi”) proasăt puse la borcan.

http://www.portalultautv.ro/gara-pentru-doi-a-railway-station-for-two-1983/

Regia: Eldar Ryazanov
Actori: Oleg Basilashvili, Nikita Mikhalkov, Lyudmila Gurchenko, Nonna Mordyukova, Olga Volkova










Încerc să fac un efort să-mi amintesc ce fel de murături am mai pus de-a-lungul anilor:
Vinete mici (opărite, scurse, prăjite) cu ceapă, 
Ciuperci (nu mă întrebați rețeta, nu o mai știu), 
Fasole chinezească, din cea de cel puțin un metru lungime, nu cred că se mai cultivă, precis s-a corcit cu celelalte soiuri, 
Fasole verde fideluță, 
Pepeni verzi din cei micuți, 
Gogonele, deși mie nu-mi plac
Roșii, eram singura care le consuma
Ardei Kapia cruzi - nu au fost un succes, s-au înmuiat, ca si Ardeii iuți.
Ardei Kapia copți cu coajă cu tot,
Sfeclă roșie fiartă, cu hrean ras
Varză roșie în oțet, dar trebuie consumată foarte repede pentru că se acrește prea tare.
Cred că n-am uitat nimic...
De fapt toate aceste murături se conservă în oțet: 1 litru oțet de 9 grade, doi litri apă, 3 linguri cu vârf cu sare grunjoasă fără iod, 6 linguri, dar nu cu vârf, cu zahăr. Se fierb cu boabe de piper și foi de dafin...
Bineînțeles last but not least varză în saramură... neapărat cu gutui, boabe de porumb și bețe de mărar.

O prietenă de pe face book m-a învățat cum să murez ardeii iuți fără să se înmoaie ”Ardeii iuti ii pun doar cu o lingura de sare si otet. Fara apa. Asa nu se inmoaie. Am pus si ardei iute fideluta cu zahar si otet. Sunt o delicatesa !”.

Altă prietenă mi-a amintit ce am uitat...scriind ”Arpagic murat , e unicat ! Mere murate , sunt o bunatate !” Mi-a amintit de ceapa foarte mică murată în soluția de oțet în care am pus murături anul trecut...

Noi nu aruncăm această soluție ci o folosim ca să murăm rapid legume vara...Soțul meu face niște castraveți și dovlecei foarte tineri, o bunătate, dar și varză tocată, un fel de sauerkraft...

Nu-mi plac deloc murăturile în saramură


miercuri, 21 septembrie 2016

Palatul Romanit - Muzeul Colecțiilor de Artă.

Luni am făcut o plimbare pe Calea Victoriei. În ciuda faptului că temperatura a scăzut brusc de la 33 grade Celsius la vreo 16 nu am fost afectată fizic și am rezistat la efort dar odată ajunsă acasă am cam avut dificultăți la ridicarea de pe scaun din cauza febrei musculare.

Am profitat de faptul că Muzeul Colecțiilor de Artă se putea vizita și am făcut o tură a imensei clădiri, delectându-mi ochii și sufletul cu picturi, sculpturi, mobilă de lux, obiecte decorative excepționale. Acolo costa 100 de lei să fac poze. Ce m-a împiedecat însă să fac efortul financiar a fost faptul că am realizat că nu voi avea timpul necesar să trec în revistă toate colecțiile. Și-așa nu sunt sigură că nu am ratat câteva, pe cea a lui Iosif Iser sigur, pentru că se apropia ora închiderii și deja ușa era închisă...am intrat puțin după ora 16:00 și am ieșit aproape de ora 19:00.

Este foarte bine reprezentată arta picturală românească, sunt o mulțime de tablouri de pictori consacrați cum ar Nicolae și Lucian Grigorescu, Tonitza, Petrașcu, Pallady, Ciucurencu (ale cărui nuduri le-am confundat mereu cu cele ale lui Pallady), Corneliu Baba, Luchian, ș. a. Am fost încântată să vad căteva ukyi-o splendide de Utamaro, Hokusai, Hiroshige, Kunisada, Kunyioshi...dar și două vitrine cu intarsii de sidef, una la etajul 1, alta la 2...m-am desprins cu greu de ele. Am văzut cahle de Iran, covoare cu noduri (cărora noi le zicem persane), unele din mătase, Câteva statuete de Francisc Storck...mi-e greu să pomenesc toate comorile care se află acolo...

M-a impresionat foarte tare o colecție a unei artiste depre care nici nu știam că există, Șerbana Drăgoescu pe numele său...cu o pregnantă încărcătură spirituală.

Am primit un pliant foarte interesant care vorbește atât depre clădire, Palatul Romanit, cât și despre muzeu dar am preferat să copiez o scurtă descriere de aici:

http://amfostacolo.ro/romania-pareri,15/bucuresti,424,1174/la-pas-prin-bucuresti,3511/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__57397.htm

”Palatul Romanit (nr. 111) găzduieşte Muzeul Colecţiilor de Artă. Este o clădire foarte bine întreţinută amplasată pe colţul dintre Calea Victoriei şi Calea Griviţei. A fost construită de boier Falcă (În toate celelalte surse consultate boierul se numește Faca) de la care a ajuns la vistiernicul grec Romanit, un om foarte bogat şi cu simţ artistic. Scriitorul Ion Ghica a descris interioarele cu marmură şi stucaturi, tavanele pictate cu scene mitologice, sobele înalte de faianţă albă, covoarele orientale, mobilierul încrustat cu sidef şi canapelele îmbrăcate în piele de Cordoba. Clădirea a fost cumpărată de stat în 1836 pentru birouri administrative. În 1881 arhitectul N. Cerchez supraetajează clădirea, construieşte încă două corpuri, astfel încât se obţine forma unui U. După consolidarea de după cutremurul din 1977, clădirea a intrat în subordinea Ministerului Culturii care a deschis în 1978 Muzeul Colecţiilor de Artă.”

Am făcut câteva fotografii ale statuilor expuse în grădina din fața palatului. Am recunoscut imediat mâna lui Cornel Medrea în sculptura intitulată Maternitate

Corneliu Virgiliu Medrea (1888-1964) ”Maternitate”
Fântâna din parc.
 Joseph-Michel-Ange Pollet (1814-1870) ”Noaptea”
 Joseph-Michel-Ange Pollet (1814-1870) ”Noaptea”
 Johann Christian Hirt (1836-1897) ”Andromeda”
August Sommer (1839-1921) ”Bacant”

”Palatul Romanit, sediul Muzeului Colecțiilor de Artă, situat pe Calea Victoriei la numărul 111, este clădire reprezentativă Bucureștiului din secolul al XIX-lea, înălțată de boierul C. Faca, la colțul format de Calea Victoriei (pe atunci Podul Mogoșoaiei) cu Calea Griviței (Podul Târgoviștei).

Faca a murit înainte de a o termina și moștenitorii lui au vândut-o vistiernicului grec Romanit. Acesta a desăvârșit construcția amenajând interioare luxoase........”(Wikipedia)

Despre cum arăta acest palat în secolul 19 a scris Ion Ghica într-o scrisoare către Vasile Alecsandri

„Casa lui Romanit fusese concepută şi ieşită din temelii de Faca, şpeţ care, murind fără a apuca s-o isprăvească, epitropia copiilor a vândut-o boierului Romanit, un grec îmbogăţit. Domnul ştie cum. Acesta a isprăvit-o şi a împodobit-o cu cel mai mare lux: pereţii odăilor toţi cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare şi mai frumoase, tavanurile de o bogăţie rară şi de bun gust lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad. Odăile toate aşternute iarna cu covoare scumpe de Uşak şi Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile şi perdelele de mătăsarie groasă de Damasc şi de Alep. Scaunele şi canapelele, toate de lemn de mahon şi abanos, încrustate cu sidefuri şi cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. În toate odaile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uşi şi ferestre, toate de cristal de Veneţia, tăiate cu diamanturi, în care se oglindeau seara aceea mii de lumânări de spermanțet... ”

”Seara aceea” pomenită în scrisoarea lui Ion Ghica este parte dintr-un soi de telenovelă românească, o tumultuoasă și dramatică poveste de dragoste între frumoasa Elenchi Caragea și Scarlat Bărcănescu. Este o poveste cu răpiri, duel, morți și o căsătorie oficiată de un preot care se pare că a cedat unor presiuni. Povestea e descrisă în cartea Glorii și păcate Bucureștene de Șenchea Corneliu, din care am citit un fragment aici.

”Domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Dimitrie Ghica, profita de faptul ca aceasta cladire este oferita spre inchiriere dupa moartea lui Romanit si isi instaleaza aici, in anul 1834, Cancelaria Domneasca. Cativa ani mai tarziu, in 1836, statul cumpara cladirea si aici incepe sa isi desfasoare activitatea Curtea Administrativa pina in anul 1859 cand Ministerul de Finante isi muta birourile in incinta Casei Romanit.

Arhitectul Nicolae Cerchez este însărcinat începând cu anul 1881 să aducă îmbunătățiri cladirii si sa ii adauge inca alte doua corpuri dispuse in forma de U. Lucrarile radicale au transformat in totalitate cladirea care a fost si supraetajata in totalitate pentru a crea spatiul necesar pentru birourile ministerului. Chiar daca fatada corespundea acum noilor cerinte estetice, interioarele au pierdut decoratiunile inestimabile si arhitectura initiala. Cutremurul din anul 1977 a adus pagube serioase celor trei noi corpuri ale cladirii care din acel an intra in subordinea Ministerului Culturii care consolideaza intr-un timp record interioarele (fara a se face insa investitii majore asa cum ar fi fost cazul) pentru a deschide acolo, pe 21 august 1978, Muzeul Colectiilor de Arta, o sectie a Muzeului National de Arta al Romaniei.

Daca pina in anul 1986 s-au putut vizita partial colectiile, incepind cu anul 2009 muzeul a fost inchis in totalitate pentru ca timp de aproape 4 ani cladirile sa fie supuse unui amplu proces de renovare cu ajutorul fondurilor oferite Romaniei de catre Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. In anul 2013 Muzeul Colectiilor de Arta a fost redeschis detinand 34 de colectii – donatii facute de-a lungul anilor de catre diversi colectionari.

Adresa: Calea Victoriei, nr. 111

Program de vizitare: sambata - miercuri (inchis joi, vineri) 11.00 - 19.00 (mai - septembrie), 10.00 - 18.00 (octombrie - aprilie).

Tarif Bilet intreg - 15 ron; bilet combinat (Muzeul Colectiilor de Arta + Galeria Nationala si Galeria de Arta Europeana): 20 ron. In prima miercuri a fiecarei luni intrarea este gratuita. Fiind pensionară eu am plătit 7,50 lei.

Taxa de fotografiere: 100 ron – si va sfatuiesc sa o achitati daca doriti neaparat sa faceti fotografii deoarece in muzeu sunt foarte multi supraveghetori si nu aveti nici o sansa sa nu fiti surprinsi si evident poftiti afara din muzeu.” Sursa

http://amfostacolo.ro/impresii9.php?iid=46477&d=alte-muzee-ale-bucurestiului--bucuresti

Vă recomand insistent să citiți, chiar dacă aveți de gând să mergeți la muzeu, articolul acesta pentru că descrie cu destule amănunte cam ce conține fiecare colecție. Mărturisesc că am citit doar câteva rânduri dar bănuiesc că și celelate sunt la fel de interesante

”Muzeul Colecțiilor de Artă este o filială a Muzeului Național de Artă al României, cu sediul in Calea Victoriei nr.111, București, in fostul Palat Romanit.
Muzeul conține 44 de colecții donate statului român incepând cu 1927 de către familiile: Hurmuz Aznavorian, Dumitru și Maria Ștefănescu, Josefina și Eugen Taru, Emanoil Romulus Anca și Ortansa Dinulescu Anca, Mircea Petrescu și Artemiza Petrescu, Sică Alexandrescu, Clara și Anatol E. Baconsky, Sorin Schachter, Céline Emilian Marcu Beza - Hortensia și Vasile Beza, Alexandra și Barbu Slătineanu ș.a. [1]
Muzeul găzduiește colecții in cele trei corpuri ale clădirii: lucrări de artă românească modernă, artă românească populară, lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă de proveniență occidentală sau orientală. [2]
Din 1986 până în 2009, muzeul a fost deschis parțial pentru public. După ample lucrări de restaurare, Muzeul Colecțiilor de Artă a fost redeschis in iunie 2013.[3]













Ecclesiast Capitolul 1 si Glossa de Mihai Eminescu

Această postare mi-a fost inspirată de prietenul meu de pe Face Book, David Woogon Jung...El a postat un fragment din Capitolul 1 al Ecclesiastului și mi-am amintit imediat de Glossa lui Mihai Eminescu...Voi posta aici ambele, ca să puteți face și voi o paralelă.

Fotografiile din Biserica Sfintei Cruci și a lui Vasile cel Mare le-am făcut ieri, când am colindat pe Calea Victoriei între Strada Frumoasă și locul unde se afla blocul ”Nestor”, prăbușit la cutremurul din 1977, apoi s-a construit blocul ”București”, acum renovat și transformat în  Hotel Radisson SAS. 


A fost o plimbare plăcută și instructivă, mai ales că am profitat de ocazie și am vizitat  Muzeul Colecțiilor de Artă. Îl mai vizitasem o singură dată, prin anii 80 și nu am fost deloc mulțumită de felul în care erau aranjate exponatele. De curând s-a renovat, exponatele sunt grupate pe autori acolo unde e cazul, e mai mult loc de expunere...dar a fost cumplit de obositor...concluzia este că ar trebui să mă mobilizez să-l mai vizitez de mai multe ori, pe îndelete, așa cum am făcut cu Muzeul Național de Artă de la Palatul Regal înainte de anii 90.

Poze nu am făcut, atât din cauza timpului limitat, cam două ore jumătate, una dintre curatoare spunea că e nevoie de 2 ore pentru o trecere în revistă, cât și datorită taxei cerute pentru fotografiere, de 100 de lei...

Ecclesiastul

Capitolul 1
1. Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.
2. Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!
3. Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?
4. Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!
5. Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.
6. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.
7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.
8. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.
11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă; nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor.
12. Eu Ecclesiastul am fost regele lui Israel în Ierusalim.
13. Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.
14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.
15. Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se poate număra.
16. Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune - mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiind.
17. Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt,
18. Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa.

Mihai Eminescu
Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Fotografii din Biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei, vis-a-vis de Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu)











În biserică se află o raclă bogat împodobită cu argint având mai multe moaște în ea, între altele și un fragment din crucea pe care a fost răstignit Isus