In postarea anterioara am uitat un o in numele Brian Joubert
joi, 22 ianuarie 2009
Corectie
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
miercuri, 21 ianuarie 2009
Campionatele europene de patinaj Artistic II
Inca o zi de delectare cu sportul meu favorit.
Dar mai intai trebuie sa spun ca am fost f uimita cand am citit comentariul postat de sportlocal http://www.sportlocal.ro/detaliu-stire-international/o-exceptionala-prezentare-a-primei-zile-de-la-campionatul-european, caruia ii multumesc pt recomandare, eu crezand ca postul dedicat patinajului va descuraja eventualii cititori prin lungimea lui.
Pt ca Eurosport transmite si Turneul de tenis de la Melbourne din programul scurt la baieti am vazut numai 6 concurenti, dar de prim rang. Samuel Contesti, care a fost marea surpriza de pana acum la baieti, clasandu-se pe locul 3, a evoluat mai inainte, dar am avut ocazia sa-l vad intr-o pauza ulterioara.
Intai trebuie sa reamintesc ca programul scurt cere sa se execute 8 elemente obligatorii, o combinatie de doua sarituri, un dublu sau triplu Axel si o alta saritura tripla, doua piruete dintre care una sarita , secvente de pasi in linie si cerc. Stiu ca nu am enumerat 8 dar am uitat care mai trebuia amintit. Acum mai multi ani raposata Doina Stanescu, Dumnezeu s-o odihneasca, spunea ca sariturile isi pierd din importanta. Biata de ea isi proba astfel putina cunoastere a acestui sport. Mai ales dupa noul sistem de acordare a notelor, (mult mai obiectiv decat cel cu notarea pana la 6 si apoi aprecierea locului pe care-l ocupa sportivul, plus faptul ca programele aveau pondere diferita in nota finala) sariturile au ajuns sa fie unul din elementele importante ale unui program (cu exceptia dansului unde sunt interzise, Ilya Averbuch a dat dovada de mare indrazneala executand aproape o saritura in timpul unui program,cred ca Jesus Christ Superstar, socand publicul si prin crucea cea mare de pe piept).
Sariturile triple au reprezentat pana in anii 80 culmea dificultatii, cea mai grea fiind triplu Axel, care se executa cu desprinderea in fata. Marturisesc cu rusine ca, dupa atatia ani, tot nu reusesc sa le deosebesc intre ele, cu exceptia Ridbergerului (Double Toe in engleza), care porneste cu picioarele incrucisate. In ordinea descrescatoare a dificultatii, deci si a notarii sunt: Axel, Lutz, Flip, Touloupe (sau Toe in engleza) Ridberger si Salkov.
In anii 80 Kurt Browning, din Canada, a exexutat primul cvadruplu (nu mai stiu daca in concurs) si de atunci am fost uimita cat de multi baieti executa sarituri cvaduple, cel mai vestit fiind Timothy Goebell care executa cel putin doua cvadruple in concurs, pacatuind insa prin slaba calitate a prezentarii artistice. El spunea ca are timp sa-si perfectioneze aspectul artistic, din pacate nu a reusit asta. Pliushcenko, pe care l-am remarcat si indragit inca de la prima aparitie, cand avea 15 ani, si cand nu se acorda prea multa atentie talentului sau actoricesc, pt ca era prea crud, desi Yagudin, nu mult mai mare, deja stralucea, s-a incapatanat in timpul unui concurs sa incerce cvadruplul pana a reusit, desi a cam pierdut puncte din cauza ratarilor.
Nu stiu daca voi mai avea ocazia sa vad doua talente atat de mari, uriase as putea spune, care sa evolueze cam in acelasi timp, cum au fost cei doi rusi. Pliushcenko mi-a placut mai mult pt ca, pe langa ambitie, avea si mare putere de munca, pt ca Yagudin era atat de daruit de Dumnezeu incat nu trebuia sa se oboseasca prea mult la antrenamente, in plus mai avea si o problema cu alcoolul. In schimb a dat uneori dovada de eroism, a evoluat si cu temperatura f mare, pierzand din cauza asta aurul, dar a devenit alta data campion fiind ranit la mana. Tot Yagudin mai avea si mare talent la engleza, as putea spune mai vulgar ca "avea papagal". Am urmarit, cand am fost in USA, un interviu pe care l-a dat impreuna cu Maria Butyrskaia, care nu stia engleza. Reporterul a intrebat ceva, Alexei i-a tradus Mariei, ea a raspuns folosind vreo 4-5 cuvinte in rusa iar el a tinut o intreaga conferinta pretinzand ca traduce raspunsul Mariei. Find familiarizata cu ambele limbi pot spune ca stiu ca "le-a inflorit".
Rivalitatea ulterioara, dintre Jubert si Lambiel mi s-a parut mai putin dramatica pt ca multa vreme l-am considerat pe Jubert o copie a lui Yagudin (francezul a recunoscut ca a fost puternic influientat de rus), Lambiel fiindu-mi simpatic nu numai pt ca nu avea nimic din aroganta lui Brian, dimpotriva, dar si dintr-un motiv personal, pt ca e chimist, si stiu din proprie experienta cat de grea e meseria asta..
Jubert n-a scapat de rivalitate, actualul campion al Europei, cehul Tomas Verner incercand sa-si apere titlul, dar fara succes de data aceasta, la programul scurt. Desi Verner, care a evoluat inaintea lui Brian a avut un program fara greseala, cu niste f reusite secvente de pasi, sarituri fara cusur si o excelenta prezenta artistica Brian "i-a dat clasa", executand intre altele in combinatie un cvadruplu si o tripla, in timp ce Verner a combinat doua triple, dar si prin inaltul nivel artistic al intregului program. Kevin van der Peren, in mare progres in ce priveste partea artistica, pt ca nu stiu sa fi avut vreodata probleme cu sariturile, nu a reusit sa-l depaseasca pe italian (care initial a evoluat pt Franta si a fost nevoit, conform regulamentului, sa stea pe tusa pana a primit cetatenia italiana), cel putin deocamdata.
Reprezentatul nostru, Zoltan Kelemen, care e de apreciat pt ca patineaza avand un ochi de sticla, s-a clasat pe locul 34 din 39, in finala calificandu-se numai 24, al 24-lea fiind o veche cunostinta, polonezul Gregor Urbas. Spunea Florin Gafencu comentand perechile (la baieti au comentat Yvonne Ghitza si Nicolae Bellu, tot arbitru, dar cred ca ceva mai in varsta, care imi place mai putin cand comenteaza pt ca e prea cumsecade si le gaseste prea multe calitati concurentilor, in timp ce eu as dori sa stiu si ce au gresit de nu capata note mai bune) ca si Romanai ar putea proceda ca alte tari si sa permita sportivilor proveniti din alta tara, mai ales ca sunt multi care au emigrat chiar din Romania, sa ne reprezinte la campionate. Poate se va intampla asta, oricum sportivii nostri se antrenau/antreneaza pe patinoare din strainatate, pt ca nu au unde la noi. Poate initiativa de a se crea patinoare in pietele din marile orase de la noi sa duca la aparitia unor viitori sportivi care sa ne reprezinte cu succes.
O promisiune pt viitor ar fi pt Franta Alban Preaubert,care m-a impresionat mai ales prin piruetele f bine centrate, desi bineinteles canuse comparacu cele executate de Lambiel (exista si o anecdota conform careia elvetienii au atat de putin loc in patinoarele lor din cauza aglomeratiei incat sunt nevoiti sa faca mereu piruete, de aceea sunt neintrecuti la piruete).
Despre triplu Axel vreau sa mai spun ca sunt baieti care nu-l reusesc sau au mereu probleme cand il executa, dar la Olimpiada de la Calgary japoneza Midori Ito a devenit campioana tocmai pt ca il executa fara cusur, imi amintesc si acum lacrimile ei de bucurie.
Asta seara a avut loc prima finala, cea de la perechi. Vreau sa aduc o rectificare postului de ieri, perechea din Grecia e Jessica Crenshaw, provenita din USA,/Chad Tsagris din Canada, antrenati si de Isabelle Brasseur, clasati pe locul 17 in finala.
Pt ca aminteam ieri de accidente azi am vazut unul f dramatic, desi nu partenerul a fost de vina, pur si simplu Sokolova, din Israel, s-a impiedecat si s-a taiat cu lama patinei deasupra genunchiului, pierzand mult sange si fiind scoasa din patinoar pe targa. Nu s-au aflat amanunte despre ce s-a intamplat dupa ce a ajuns la spital.
Ca observatii generale as vrea sa spun ca, pe langa "sangele proaspat", (nu e vorba de Sokolova) adica multe perechi aflate la prima evolutie in CE, am remarcat ca programele lungi, originale, au avut elemente de calitate mult mai buna decat programele obligatorii, unele ridicari fiind chiar spectaculoase, cum ar fi cele din programul rusilor Liubov Iliushechkina/Nodari Maisuradze, clasati pe locul 5.
O "pata de culoare" a reprezentat-o perechea Vanessa James/ Yannick Bonheur (ea a declarat ca scopul ei e sa-si afle fericirea; bonheur=fericire in franceza), prima perche de culoare din istoria campionatului european, care au reprezentat Franta si care mi s-a parut ca promit sa evolueze bine in viitor, clasandu-se deja in primii 10 (locul 10). Mi-au placut si polonezii Joanna Sulej/Mateusz Chruscinski, desi s-au clasat abia pe locul 15.
Am observat ca desi e element obligatoriu in programul scurt, sportivii nu au executat azi spirale (lunecarea pe gheata cu un picior ridicat fie in cumpana, fie in alte pozitii, nu vorbesc aici de spirala mortii) in schimb au fost mai putine cazaturi decat ieri, in ciuda lungimii programului si a faptului ca unele perechi aratau epuizate la sfarsitul programului, poate si pt ca perechile si-au ales elementele mai confortabile pt ele. Am vazut in schimb multe ridicari reusite si chiar f dificile, deasemena aruncari reusite, ba chiar si niste piruete remarcabile, cum ar fi cele ale rusilor de pe locul 5.
Perechea din Franta mi-a trezit nostalgii; desi n-au ajuns, cred, niciodata pe podium, Sarah Abitbol si Stephane Bernadis imi erau tare dragi, Adeline Canac/ Maximin (ciudat cati Maxim, Massimo sau Maximin patineaza) Coia neridicandu-se la valoarea lor.
Perechea italiana Nicole Della Monica/Yannick Kocon au executat, dupa parerea mea, cea mai buna spirala a mortii, ea fiind f aproape de gheata dar fara s-o atinga, de altfel au avut si o buna sincronizare la sarituri (f greu de obtinut, dupa cum am mai spus), alegandu-si muzica din filmul" Misiune imposibila" au reusit sa-si indeplineasca misiunea clasandu-se pe locul 6.
Bineinteles ca ultima grupa, in care au evoluat campionii en titre, germanii Aliona Savchenko/Robin Solkowi, rusii clasati pe 1 si 3 dupa programul scurt, precum si ucrainienii Tatiana Voloszojar/ Stanislav Morozov, a fost cea mai interesanta. Marturisesc ca eu tineam cu rusii, i-am vazut pe nemti evoluand dezastruos la unul din Prixuri (helas, n-am reusit sa urmaresc transmisiile de la diversele cupe, poate data viitoare), in schimb mi-au placut f mult programele scurte ale rusilor. Dar ce e al lor e al lor, dupa ce Maria Mukhortova a avut doua dezechilibrari si o cazatura iar Yuko Kawaguchi nu a reusit sa aterizeze corect la aruncarea cvadrupla a trebuit sa admit ca programul aproape fara greseala al nemtilor, desi nu atat de complex si complicat ca cel al perechii Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov, (clasati pe locul 2, practic dupa ratarea Mariei si evolutia nemtilor se bateau rusii pt locurile 2 si 3) merita aurul. Si in programul lor am vazut o ridicare originala si dificila, dar nu cred ca s-a comparat cu elementele executate de YK/AS, despre care, desi veneau de pe locul 3, la mare distanta de AS/RS, am avut din nou impresia ca au fost cumva nedreptatiti si depunctati, tinand cont de faptul ca notele de la impresia artistica au o doza de subiectivism. Sper ca la concursurile care vor urma sa imi ofere bucuria unei medalii de aur. Mai trebuie sa spun ca mi-a placut enorm rochita purtata de Yuko, mai mult decat cea de ieri, care deasemenea se potrivea f bine cu silueta ei.
Dar mai intai trebuie sa spun ca am fost f uimita cand am citit comentariul postat de sportlocal http://www.sportlocal.ro/detaliu-stire-international/o-exceptionala-prezentare-a-primei-zile-de-la-campionatul-european, caruia ii multumesc pt recomandare, eu crezand ca postul dedicat patinajului va descuraja eventualii cititori prin lungimea lui.
Pt ca Eurosport transmite si Turneul de tenis de la Melbourne din programul scurt la baieti am vazut numai 6 concurenti, dar de prim rang. Samuel Contesti, care a fost marea surpriza de pana acum la baieti, clasandu-se pe locul 3, a evoluat mai inainte, dar am avut ocazia sa-l vad intr-o pauza ulterioara.
Intai trebuie sa reamintesc ca programul scurt cere sa se execute 8 elemente obligatorii, o combinatie de doua sarituri, un dublu sau triplu Axel si o alta saritura tripla, doua piruete dintre care una sarita , secvente de pasi in linie si cerc. Stiu ca nu am enumerat 8 dar am uitat care mai trebuia amintit. Acum mai multi ani raposata Doina Stanescu, Dumnezeu s-o odihneasca, spunea ca sariturile isi pierd din importanta. Biata de ea isi proba astfel putina cunoastere a acestui sport. Mai ales dupa noul sistem de acordare a notelor, (mult mai obiectiv decat cel cu notarea pana la 6 si apoi aprecierea locului pe care-l ocupa sportivul, plus faptul ca programele aveau pondere diferita in nota finala) sariturile au ajuns sa fie unul din elementele importante ale unui program (cu exceptia dansului unde sunt interzise, Ilya Averbuch a dat dovada de mare indrazneala executand aproape o saritura in timpul unui program,cred ca Jesus Christ Superstar, socand publicul si prin crucea cea mare de pe piept).
Sariturile triple au reprezentat pana in anii 80 culmea dificultatii, cea mai grea fiind triplu Axel, care se executa cu desprinderea in fata. Marturisesc cu rusine ca, dupa atatia ani, tot nu reusesc sa le deosebesc intre ele, cu exceptia Ridbergerului (Double Toe in engleza), care porneste cu picioarele incrucisate. In ordinea descrescatoare a dificultatii, deci si a notarii sunt: Axel, Lutz, Flip, Touloupe (sau Toe in engleza) Ridberger si Salkov.
In anii 80 Kurt Browning, din Canada, a exexutat primul cvadruplu (nu mai stiu daca in concurs) si de atunci am fost uimita cat de multi baieti executa sarituri cvaduple, cel mai vestit fiind Timothy Goebell care executa cel putin doua cvadruple in concurs, pacatuind insa prin slaba calitate a prezentarii artistice. El spunea ca are timp sa-si perfectioneze aspectul artistic, din pacate nu a reusit asta. Pliushcenko, pe care l-am remarcat si indragit inca de la prima aparitie, cand avea 15 ani, si cand nu se acorda prea multa atentie talentului sau actoricesc, pt ca era prea crud, desi Yagudin, nu mult mai mare, deja stralucea, s-a incapatanat in timpul unui concurs sa incerce cvadruplul pana a reusit, desi a cam pierdut puncte din cauza ratarilor.
Nu stiu daca voi mai avea ocazia sa vad doua talente atat de mari, uriase as putea spune, care sa evolueze cam in acelasi timp, cum au fost cei doi rusi. Pliushcenko mi-a placut mai mult pt ca, pe langa ambitie, avea si mare putere de munca, pt ca Yagudin era atat de daruit de Dumnezeu incat nu trebuia sa se oboseasca prea mult la antrenamente, in plus mai avea si o problema cu alcoolul. In schimb a dat uneori dovada de eroism, a evoluat si cu temperatura f mare, pierzand din cauza asta aurul, dar a devenit alta data campion fiind ranit la mana. Tot Yagudin mai avea si mare talent la engleza, as putea spune mai vulgar ca "avea papagal". Am urmarit, cand am fost in USA, un interviu pe care l-a dat impreuna cu Maria Butyrskaia, care nu stia engleza. Reporterul a intrebat ceva, Alexei i-a tradus Mariei, ea a raspuns folosind vreo 4-5 cuvinte in rusa iar el a tinut o intreaga conferinta pretinzand ca traduce raspunsul Mariei. Find familiarizata cu ambele limbi pot spune ca stiu ca "le-a inflorit".
Rivalitatea ulterioara, dintre Jubert si Lambiel mi s-a parut mai putin dramatica pt ca multa vreme l-am considerat pe Jubert o copie a lui Yagudin (francezul a recunoscut ca a fost puternic influientat de rus), Lambiel fiindu-mi simpatic nu numai pt ca nu avea nimic din aroganta lui Brian, dimpotriva, dar si dintr-un motiv personal, pt ca e chimist, si stiu din proprie experienta cat de grea e meseria asta..
Jubert n-a scapat de rivalitate, actualul campion al Europei, cehul Tomas Verner incercand sa-si apere titlul, dar fara succes de data aceasta, la programul scurt. Desi Verner, care a evoluat inaintea lui Brian a avut un program fara greseala, cu niste f reusite secvente de pasi, sarituri fara cusur si o excelenta prezenta artistica Brian "i-a dat clasa", executand intre altele in combinatie un cvadruplu si o tripla, in timp ce Verner a combinat doua triple, dar si prin inaltul nivel artistic al intregului program. Kevin van der Peren, in mare progres in ce priveste partea artistica, pt ca nu stiu sa fi avut vreodata probleme cu sariturile, nu a reusit sa-l depaseasca pe italian (care initial a evoluat pt Franta si a fost nevoit, conform regulamentului, sa stea pe tusa pana a primit cetatenia italiana), cel putin deocamdata.
Reprezentatul nostru, Zoltan Kelemen, care e de apreciat pt ca patineaza avand un ochi de sticla, s-a clasat pe locul 34 din 39, in finala calificandu-se numai 24, al 24-lea fiind o veche cunostinta, polonezul Gregor Urbas. Spunea Florin Gafencu comentand perechile (la baieti au comentat Yvonne Ghitza si Nicolae Bellu, tot arbitru, dar cred ca ceva mai in varsta, care imi place mai putin cand comenteaza pt ca e prea cumsecade si le gaseste prea multe calitati concurentilor, in timp ce eu as dori sa stiu si ce au gresit de nu capata note mai bune) ca si Romanai ar putea proceda ca alte tari si sa permita sportivilor proveniti din alta tara, mai ales ca sunt multi care au emigrat chiar din Romania, sa ne reprezinte la campionate. Poate se va intampla asta, oricum sportivii nostri se antrenau/antreneaza pe patinoare din strainatate, pt ca nu au unde la noi. Poate initiativa de a se crea patinoare in pietele din marile orase de la noi sa duca la aparitia unor viitori sportivi care sa ne reprezinte cu succes.
O promisiune pt viitor ar fi pt Franta Alban Preaubert,care m-a impresionat mai ales prin piruetele f bine centrate, desi bineinteles canuse comparacu cele executate de Lambiel (exista si o anecdota conform careia elvetienii au atat de putin loc in patinoarele lor din cauza aglomeratiei incat sunt nevoiti sa faca mereu piruete, de aceea sunt neintrecuti la piruete).
Despre triplu Axel vreau sa mai spun ca sunt baieti care nu-l reusesc sau au mereu probleme cand il executa, dar la Olimpiada de la Calgary japoneza Midori Ito a devenit campioana tocmai pt ca il executa fara cusur, imi amintesc si acum lacrimile ei de bucurie.
Asta seara a avut loc prima finala, cea de la perechi. Vreau sa aduc o rectificare postului de ieri, perechea din Grecia e Jessica Crenshaw, provenita din USA,/Chad Tsagris din Canada, antrenati si de Isabelle Brasseur, clasati pe locul 17 in finala.
Pt ca aminteam ieri de accidente azi am vazut unul f dramatic, desi nu partenerul a fost de vina, pur si simplu Sokolova, din Israel, s-a impiedecat si s-a taiat cu lama patinei deasupra genunchiului, pierzand mult sange si fiind scoasa din patinoar pe targa. Nu s-au aflat amanunte despre ce s-a intamplat dupa ce a ajuns la spital.
Ca observatii generale as vrea sa spun ca, pe langa "sangele proaspat", (nu e vorba de Sokolova) adica multe perechi aflate la prima evolutie in CE, am remarcat ca programele lungi, originale, au avut elemente de calitate mult mai buna decat programele obligatorii, unele ridicari fiind chiar spectaculoase, cum ar fi cele din programul rusilor Liubov Iliushechkina/Nodari Maisuradze, clasati pe locul 5.
O "pata de culoare" a reprezentat-o perechea Vanessa James/ Yannick Bonheur (ea a declarat ca scopul ei e sa-si afle fericirea; bonheur=fericire in franceza), prima perche de culoare din istoria campionatului european, care au reprezentat Franta si care mi s-a parut ca promit sa evolueze bine in viitor, clasandu-se deja in primii 10 (locul 10). Mi-au placut si polonezii Joanna Sulej/Mateusz Chruscinski, desi s-au clasat abia pe locul 15.
Am observat ca desi e element obligatoriu in programul scurt, sportivii nu au executat azi spirale (lunecarea pe gheata cu un picior ridicat fie in cumpana, fie in alte pozitii, nu vorbesc aici de spirala mortii) in schimb au fost mai putine cazaturi decat ieri, in ciuda lungimii programului si a faptului ca unele perechi aratau epuizate la sfarsitul programului, poate si pt ca perechile si-au ales elementele mai confortabile pt ele. Am vazut in schimb multe ridicari reusite si chiar f dificile, deasemena aruncari reusite, ba chiar si niste piruete remarcabile, cum ar fi cele ale rusilor de pe locul 5.
Perechea din Franta mi-a trezit nostalgii; desi n-au ajuns, cred, niciodata pe podium, Sarah Abitbol si Stephane Bernadis imi erau tare dragi, Adeline Canac/ Maximin (ciudat cati Maxim, Massimo sau Maximin patineaza) Coia neridicandu-se la valoarea lor.
Perechea italiana Nicole Della Monica/Yannick Kocon au executat, dupa parerea mea, cea mai buna spirala a mortii, ea fiind f aproape de gheata dar fara s-o atinga, de altfel au avut si o buna sincronizare la sarituri (f greu de obtinut, dupa cum am mai spus), alegandu-si muzica din filmul" Misiune imposibila" au reusit sa-si indeplineasca misiunea clasandu-se pe locul 6.
Bineinteles ca ultima grupa, in care au evoluat campionii en titre, germanii Aliona Savchenko/Robin Solkowi, rusii clasati pe 1 si 3 dupa programul scurt, precum si ucrainienii Tatiana Voloszojar/ Stanislav Morozov, a fost cea mai interesanta. Marturisesc ca eu tineam cu rusii, i-am vazut pe nemti evoluand dezastruos la unul din Prixuri (helas, n-am reusit sa urmaresc transmisiile de la diversele cupe, poate data viitoare), in schimb mi-au placut f mult programele scurte ale rusilor. Dar ce e al lor e al lor, dupa ce Maria Mukhortova a avut doua dezechilibrari si o cazatura iar Yuko Kawaguchi nu a reusit sa aterizeze corect la aruncarea cvadrupla a trebuit sa admit ca programul aproape fara greseala al nemtilor, desi nu atat de complex si complicat ca cel al perechii Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov, (clasati pe locul 2, practic dupa ratarea Mariei si evolutia nemtilor se bateau rusii pt locurile 2 si 3) merita aurul. Si in programul lor am vazut o ridicare originala si dificila, dar nu cred ca s-a comparat cu elementele executate de YK/AS, despre care, desi veneau de pe locul 3, la mare distanta de AS/RS, am avut din nou impresia ca au fost cumva nedreptatiti si depunctati, tinand cont de faptul ca notele de la impresia artistica au o doza de subiectivism. Sper ca la concursurile care vor urma sa imi ofere bucuria unei medalii de aur. Mai trebuie sa spun ca mi-a placut enorm rochita purtata de Yuko, mai mult decat cea de ieri, care deasemenea se potrivea f bine cu silueta ei.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Norii pe cer
Alataieri cand m-am uitat pe ferestra m-a fascinat ce am vazut. Tot cerul parea acoperit de nenumarate pernite pufoase, albe, asezate pe un cearsaf albastru intens. Am scos aparatul si ce a rezultat se vede mai sus.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
marți, 20 ianuarie 2009
Campionatele europene de patinaj Artistic I
Trebuie sa ma uit cu atentie in oglinda. e posibil ca, dupa ce am privit in ecranul TV, cu mici pauze, intre 15:00 si 22:50 sa mi se fi schimbat forma capului intr-un tub catodic (asta e, nu suntem moderni, n-avem LCD sau plasma).
Nici nu mai tin minte cand am inceput sa ma uit la campionate de patinaj artistic, stiu sigur ca in iepoca am vazut multe la bulgari, comentate de Vera Marinova, dar si la romani, comentate de Cristian Topescu. Este de departe sportul meu preferat pt ca e f complex, nu sunt suficiente calitatile atletice, e nevoie de stapanirea tehnicilor de balet, muzica acompaniatoare e cel mai adesea de f buna calitate, nu mai vorbesc de costume. Cand aproape tot romanul avea TV alb-negru CT se indura de noi si ne descria culoarea costumelor.
A fost o vreme cand, cu exceptia Katarinei Witt, nemtoaica din RDG devenita campioana ani la rand, aveam impresia ca asistam nu la campionatul Europei, ci al Uniunii Sovietice. Odata cu destramarea acesteia sportivii din esaloanele urmatoare primilor 3 clasati s-au raspandit in lume, antrenorii rusi au emigrat in special in State, organizand acolo adevarate uzine de pregatit sportivi de inalta clasa. Cred ca in nici un alt sport globalizarea nu se face simtita atat de acut, poate si din cauza ca e unsport f costisitor (Kevin van der Perren spunea, cu naivitate dar si orgoliu, ca unele din costumele sale costa mii de dolari, Silvia Fontana, daca nu ma insel, a primit cadou de la tatal ei un patinoar ca sa se antreneze), desi Sarah Hughes, castigatoare a unei Olimpiade, provenea dintr-o familie mai putin instarita, cu 6 copii.
S-a ajuns la situatii bizare in care Grecia e reprezentata la dans de Christa Goulakos/Bradley Yaeger, sportivi proveniti din USA si Canada, antrenati de rusi, daca am retinut bine.
Azi au fost doua competitii, de dans obligatoriu si de perechi (figuristi, cum le ziceau bulgarii). Dansul obligatoriu mi s-a parut mereu cam plictisitor, se alege un stil de dans, anul acesta a fost Quick dance, cu 70 de pasi, inventat de fostii campioni finlandezi Suzana Rackano (fata primarului din Helsinki, Aurel Moldovan nu compusese inca melodia cu acelasi nume ca sa i-o dedice) si Petri Coco, acest dans trebuie executat de toti concurentii cat mai exact. Totusi n-am pierdut timpul degeaba pt ca am admirat niste rochite si costume superbe, cel mai mult mi-a placut cea a Nataliei Pechalat, cu fusta alcatuita din multe petale , inchipuind un trandafir.
A existat si un moment dramatic cand candidatul la aur, Maxim Shabalin, a cazut, clasandu-se abia pe locul 5, desi executia pana in acel moment atinsese perfectiunea. De fapt, pana acum cativa ani nici nu credeam ca se poate cadea la dans, dar am vazut de la o vreme niste caderi spectaculoase, cele mai multe la Olimpiada de la Torino. Parca o vad si acum pe Barbara Fusar-Poli (pe care nu puteam s-o sufar, desi recunosc ca dansul italienilor era de inalta clasa) stand cu mainile in sold si privind cu repros la Massimo care o scapase din brate, ratand astfel podiumul. Pana si Marina Anisina si Gwendal Peizerat au cazut gramada la sfarsitul unui dans, dar ei au izbucnit in ras, realizand ridicolul situatiei.
O alta pereche italiana (posibil Faiella/Scali) s-a remarcat prin aceea ca fata l-a ridicat pe baiat si l-a scapat in cap. Din fericire caderile la dans nu se soldeaza cu accidente in timpul concursului, accidentele se produc mai des la antrenamente, cum a fost cazul partenerei lui Olivier Schonfelder, Isabelle Delobel, (campionii mondiali en titre) care nu se poate prezenta la concurs pt din cauza unei operatii la umar.
De data aceasta pe primul loc seafla Jana Khokhlova/Serghei Novitzki urmati de Federica Faielli/Massimo Scali si preferatii mei, fratii Kerr din UK. E cazul sa spun ca eu nu ma pot uita la concurs asa, doar de amorul artei, ci am preferatii mei, care nu totdeauna se afla pe primele locuri, si ma oftic grozav daca mi se pare ca au fost nedreptatiti (cum a fost cazul lituanienilor Margarita Drobiasco/Povilas Vanagas), se mai intampla sa am mai multi favoriti si sa-mi para rau ca nu se pot urca mai multi sportivi, apropiati ca valoare, pe podium. Perechea bulgara Albena Dencova/ Maxim Stavitzki am remarcat-o de la inceput ca fiind f buna, dar erau alte perechi favoritele juriului (actualul sistem de notare lasa mai putin loc subiectivismului arbitrilor) si ei au fost, dupa parere amea, depunctati. Ca am avut dreptate au dovedit-o medaliile castigate ulterior de ei. Italienii care sunt acum pe locul doi deasemenea mi s-au parut buni de prima data cand i-am vazut si mi-au confirmat parerea. Cat despre fratii Kerr, s-ar putea sa nu ajunga campioni, pt ca rusii sunt intr-adevar f buni, dar sper sa urce macar pe podium.
Daca probele de dans sunt f gustate de public, desi departajarea se face mai greu (de aceea imi place atunci cand, cum s-a intamplat azi, comenteaza Florin Gafencu, pt ca el a arbitrat in multe concursuri internationale si explica modul in care se face punctarea, ce anume urmaresc arbitrii atunci cand dau note) probele de perechi sunt de departe cele mai dificile, ca dovada ca numarul perechilor inscrise in competitii se micsoreaza dela un sezon la altul. Ottavio Cincuanta, care e un f destoinic presedinte ISU, incearca tot felul de solutii pt a pastra aceasta proba in concurs. Dificultatea consta nu numai in faptul ca sportivii trebuie sa fie bine pregatiti tehnic sa execute si figuri specifice probelor individuale, cum ar fi sariturile sau piruetele, dar trebuie sa le execute sincron, lucru extrem de greu de realizat, s-a intamplat sa se obtina medalii desi unul din parteneri a cazut, se intampla asta frecvent cand concurau Maria Petrova/ Alexei Tihonov, de ex.
Chiar azi campionii en titre Aliona Savcenko/Robin Szolkowy (alt ex de globalizare ea e din Ucraina, el e mulatru: mama germana, tatal tanzanian) s-au clasat pe locul 2, desi el a cazut destul de urat, in timp ce perechea rusa clasata pe 3 Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov (alt ex de globalizare, ea provine din Japonia) au avut, pe muzica din Lacul lebedelor de Chaikovski, un program care mi-a taiat rasuflarea, atat de frumos a fost executat. Si nu numai eu am simtit ca undeva s-afacut onedreptate, ci si Yvonne Ghitza si Gafencu.
Totusi ne-a venit inima la loc atunci cand ultima pereche care a evoluat, rusii Maria Mukhortova/Maxim Trankov au avut un program atat de perfect incat li s-a acordat punctajul maxim.
Pe locul 4 s-au clasat preferatii Yvonnei (de fapt cred ca de el ii place) Tatiana Volosozhar/Stanislav Morozov. Interesant e ca Stanislav a facut pereche cu Aliona dar ea a plecat in Germania, o miscare f inspirata din partea ei. Acum ambele perechi sunt antrenate de acelasi Ingo Stoer (care a avut la un moment dat mari probleme din cauza legii lustratiei, era cat pe ce sa nu i se dea voie sa participe la un concurs--in calitate de antrenor--pt ca s-a descoperit ca a colaborat cu STASI) , fost campion european si mondial impreuna cu Mandy Wotzel, remarcabil e ca Stoer/Wotzel au devenit campioni in 1995 respectiv 1997 dupa ce la Olimpiada din 1994 Mandy a cazut si s-a accidentat rau la barbie.
De altfel s-au mai intamplat accidente la figuristi in timpul concursurilor (aici e diferenta fata de caderile la dans) de ex perechea chineza Zhang Dan/Zhang Hao a cucerit medalia de argint la olimpiada dela Torino desi fata s-a lovit de mantinela f rau la genunchi dupa ce a facut un cvadruplu salt si a intrerupt 2 minute programul pt ca nici nu mai putea sa paseasca asa cum trebuie.
Tatiana Totmianina a fost scapata de partenerul ei, Maxim Marinin,in timpul unei ridicari la Skate America in 2004. A cazut in cap si a zacut fara cunostinta vreo cateva minute. Interesant e ca au continuat sa patineze impreuna si au devenit campioni mondiali, europeni (pt a cincea oara) si olimpici.
Din cauza dificultatii acestei probe mi s-a parut ca anul acesta nivelul a fost f scazut, facandu-se f multe greseli, dar pe urma mi-am dat seama ca asa a fost mereu, ba chiar la o universiada (unde nu participa chiar cei mai buni) pe locul intai s-a clasat o pereche din care a cazut el, pe doi a cazut ea, pe trei au cazut amandoi, restul perechilor fiind catastrofice.
Aminteam faptul ca s-au intalnit in concurs doi fosti parteneri, fiecare facand pereche cu altcineva. Cazul Marinei Anisina e si mai spectaculos. Ea era partenera lui Ilya Averbuch (inainte fusese a lui Serghei Sachnovski, acesta a concurat apoi impreuna cu Galit Chait) dar acesta s-a indragostit de Irina Lobaceva si Marina a ramas fara partener. S-a adresat lui Victor Kraatz dar acesta a preferat-o pe Shae-Lyn Bourne. In final Gwendal Peizerat a fost cel care a raspuns pozitiv la scrisorile ei si multi ani dupa aceea Marina a concurat (devenind campiona europeana, mondiala, olimpica) cu perechile in care erau ceilalti doi fosti parteneri, Ilya fiind la un moment dat gata sa o intreaca la Olimpiada din 2002. Abia dupa ce Marina s-a retras Ilya si Irina au devenit campioni mondiali. Sachnovski nu a reusit niciodata sa fie campion.
In acea perioada imi parea tare rau ca nu sunt mai multe locuri pe podium pt ca erau vreo 6-7 perechi (includ aici si pe ucrainienii Ruslan Goncharov/Irina Grushina, bulgarii Albena Dencova/Maxim Stavinski, lituanienii) care ar fi trebuit sa fie toate pe podium, dupa parerea mea, si nu numai a mea.
Urmeaza alta zi plina de transmisii de la Helsinki. Prefer sa ma uit pe Eurosport (sper sa nu se mai intample ca azi cand cateva minute bune s-a defectat ceva la sonor de nu se intelegea nimic din comentariu sau muzica, atunci am dat pe TVR2 si m-am convins, odata in plus, ca Yvonne si Florin sunt cei mai buni comentatori, desi si Cornel Gheorghe comenteaza bine, dar din perspectiva unui fost concurent) pt ca pot vedea si concurenti de valoare mai mica si pot aprecia si mai bine atat efortul pe care il fac toti patinatorii, cat si maiestria celor care se situeaza pe primele 10 locuri, sa zicem.
Nici nu mai tin minte cand am inceput sa ma uit la campionate de patinaj artistic, stiu sigur ca in iepoca am vazut multe la bulgari, comentate de Vera Marinova, dar si la romani, comentate de Cristian Topescu. Este de departe sportul meu preferat pt ca e f complex, nu sunt suficiente calitatile atletice, e nevoie de stapanirea tehnicilor de balet, muzica acompaniatoare e cel mai adesea de f buna calitate, nu mai vorbesc de costume. Cand aproape tot romanul avea TV alb-negru CT se indura de noi si ne descria culoarea costumelor.
A fost o vreme cand, cu exceptia Katarinei Witt, nemtoaica din RDG devenita campioana ani la rand, aveam impresia ca asistam nu la campionatul Europei, ci al Uniunii Sovietice. Odata cu destramarea acesteia sportivii din esaloanele urmatoare primilor 3 clasati s-au raspandit in lume, antrenorii rusi au emigrat in special in State, organizand acolo adevarate uzine de pregatit sportivi de inalta clasa. Cred ca in nici un alt sport globalizarea nu se face simtita atat de acut, poate si din cauza ca e unsport f costisitor (Kevin van der Perren spunea, cu naivitate dar si orgoliu, ca unele din costumele sale costa mii de dolari, Silvia Fontana, daca nu ma insel, a primit cadou de la tatal ei un patinoar ca sa se antreneze), desi Sarah Hughes, castigatoare a unei Olimpiade, provenea dintr-o familie mai putin instarita, cu 6 copii.
S-a ajuns la situatii bizare in care Grecia e reprezentata la dans de Christa Goulakos/Bradley Yaeger, sportivi proveniti din USA si Canada, antrenati de rusi, daca am retinut bine.
Azi au fost doua competitii, de dans obligatoriu si de perechi (figuristi, cum le ziceau bulgarii). Dansul obligatoriu mi s-a parut mereu cam plictisitor, se alege un stil de dans, anul acesta a fost Quick dance, cu 70 de pasi, inventat de fostii campioni finlandezi Suzana Rackano (fata primarului din Helsinki, Aurel Moldovan nu compusese inca melodia cu acelasi nume ca sa i-o dedice) si Petri Coco, acest dans trebuie executat de toti concurentii cat mai exact. Totusi n-am pierdut timpul degeaba pt ca am admirat niste rochite si costume superbe, cel mai mult mi-a placut cea a Nataliei Pechalat, cu fusta alcatuita din multe petale , inchipuind un trandafir.
A existat si un moment dramatic cand candidatul la aur, Maxim Shabalin, a cazut, clasandu-se abia pe locul 5, desi executia pana in acel moment atinsese perfectiunea. De fapt, pana acum cativa ani nici nu credeam ca se poate cadea la dans, dar am vazut de la o vreme niste caderi spectaculoase, cele mai multe la Olimpiada de la Torino. Parca o vad si acum pe Barbara Fusar-Poli (pe care nu puteam s-o sufar, desi recunosc ca dansul italienilor era de inalta clasa) stand cu mainile in sold si privind cu repros la Massimo care o scapase din brate, ratand astfel podiumul. Pana si Marina Anisina si Gwendal Peizerat au cazut gramada la sfarsitul unui dans, dar ei au izbucnit in ras, realizand ridicolul situatiei.
O alta pereche italiana (posibil Faiella/Scali) s-a remarcat prin aceea ca fata l-a ridicat pe baiat si l-a scapat in cap. Din fericire caderile la dans nu se soldeaza cu accidente in timpul concursului, accidentele se produc mai des la antrenamente, cum a fost cazul partenerei lui Olivier Schonfelder, Isabelle Delobel, (campionii mondiali en titre) care nu se poate prezenta la concurs pt din cauza unei operatii la umar.
De data aceasta pe primul loc seafla Jana Khokhlova/Serghei Novitzki urmati de Federica Faielli/Massimo Scali si preferatii mei, fratii Kerr din UK. E cazul sa spun ca eu nu ma pot uita la concurs asa, doar de amorul artei, ci am preferatii mei, care nu totdeauna se afla pe primele locuri, si ma oftic grozav daca mi se pare ca au fost nedreptatiti (cum a fost cazul lituanienilor Margarita Drobiasco/Povilas Vanagas), se mai intampla sa am mai multi favoriti si sa-mi para rau ca nu se pot urca mai multi sportivi, apropiati ca valoare, pe podium. Perechea bulgara Albena Dencova/ Maxim Stavitzki am remarcat-o de la inceput ca fiind f buna, dar erau alte perechi favoritele juriului (actualul sistem de notare lasa mai putin loc subiectivismului arbitrilor) si ei au fost, dupa parere amea, depunctati. Ca am avut dreptate au dovedit-o medaliile castigate ulterior de ei. Italienii care sunt acum pe locul doi deasemenea mi s-au parut buni de prima data cand i-am vazut si mi-au confirmat parerea. Cat despre fratii Kerr, s-ar putea sa nu ajunga campioni, pt ca rusii sunt intr-adevar f buni, dar sper sa urce macar pe podium.
Daca probele de dans sunt f gustate de public, desi departajarea se face mai greu (de aceea imi place atunci cand, cum s-a intamplat azi, comenteaza Florin Gafencu, pt ca el a arbitrat in multe concursuri internationale si explica modul in care se face punctarea, ce anume urmaresc arbitrii atunci cand dau note) probele de perechi sunt de departe cele mai dificile, ca dovada ca numarul perechilor inscrise in competitii se micsoreaza dela un sezon la altul. Ottavio Cincuanta, care e un f destoinic presedinte ISU, incearca tot felul de solutii pt a pastra aceasta proba in concurs. Dificultatea consta nu numai in faptul ca sportivii trebuie sa fie bine pregatiti tehnic sa execute si figuri specifice probelor individuale, cum ar fi sariturile sau piruetele, dar trebuie sa le execute sincron, lucru extrem de greu de realizat, s-a intamplat sa se obtina medalii desi unul din parteneri a cazut, se intampla asta frecvent cand concurau Maria Petrova/ Alexei Tihonov, de ex.
Chiar azi campionii en titre Aliona Savcenko/Robin Szolkowy (alt ex de globalizare ea e din Ucraina, el e mulatru: mama germana, tatal tanzanian) s-au clasat pe locul 2, desi el a cazut destul de urat, in timp ce perechea rusa clasata pe 3 Yuko Kawaguchi/Alexander Smirnov (alt ex de globalizare, ea provine din Japonia) au avut, pe muzica din Lacul lebedelor de Chaikovski, un program care mi-a taiat rasuflarea, atat de frumos a fost executat. Si nu numai eu am simtit ca undeva s-afacut onedreptate, ci si Yvonne Ghitza si Gafencu.
Totusi ne-a venit inima la loc atunci cand ultima pereche care a evoluat, rusii Maria Mukhortova/Maxim Trankov au avut un program atat de perfect incat li s-a acordat punctajul maxim.
Pe locul 4 s-au clasat preferatii Yvonnei (de fapt cred ca de el ii place) Tatiana Volosozhar/Stanislav Morozov. Interesant e ca Stanislav a facut pereche cu Aliona dar ea a plecat in Germania, o miscare f inspirata din partea ei. Acum ambele perechi sunt antrenate de acelasi Ingo Stoer (care a avut la un moment dat mari probleme din cauza legii lustratiei, era cat pe ce sa nu i se dea voie sa participe la un concurs--in calitate de antrenor--pt ca s-a descoperit ca a colaborat cu STASI) , fost campion european si mondial impreuna cu Mandy Wotzel, remarcabil e ca Stoer/Wotzel au devenit campioni in 1995 respectiv 1997 dupa ce la Olimpiada din 1994 Mandy a cazut si s-a accidentat rau la barbie.
De altfel s-au mai intamplat accidente la figuristi in timpul concursurilor (aici e diferenta fata de caderile la dans) de ex perechea chineza Zhang Dan/Zhang Hao a cucerit medalia de argint la olimpiada dela Torino desi fata s-a lovit de mantinela f rau la genunchi dupa ce a facut un cvadruplu salt si a intrerupt 2 minute programul pt ca nici nu mai putea sa paseasca asa cum trebuie.
Tatiana Totmianina a fost scapata de partenerul ei, Maxim Marinin,in timpul unei ridicari la Skate America in 2004. A cazut in cap si a zacut fara cunostinta vreo cateva minute. Interesant e ca au continuat sa patineze impreuna si au devenit campioni mondiali, europeni (pt a cincea oara) si olimpici.
Din cauza dificultatii acestei probe mi s-a parut ca anul acesta nivelul a fost f scazut, facandu-se f multe greseli, dar pe urma mi-am dat seama ca asa a fost mereu, ba chiar la o universiada (unde nu participa chiar cei mai buni) pe locul intai s-a clasat o pereche din care a cazut el, pe doi a cazut ea, pe trei au cazut amandoi, restul perechilor fiind catastrofice.
Aminteam faptul ca s-au intalnit in concurs doi fosti parteneri, fiecare facand pereche cu altcineva. Cazul Marinei Anisina e si mai spectaculos. Ea era partenera lui Ilya Averbuch (inainte fusese a lui Serghei Sachnovski, acesta a concurat apoi impreuna cu Galit Chait) dar acesta s-a indragostit de Irina Lobaceva si Marina a ramas fara partener. S-a adresat lui Victor Kraatz dar acesta a preferat-o pe Shae-Lyn Bourne. In final Gwendal Peizerat a fost cel care a raspuns pozitiv la scrisorile ei si multi ani dupa aceea Marina a concurat (devenind campiona europeana, mondiala, olimpica) cu perechile in care erau ceilalti doi fosti parteneri, Ilya fiind la un moment dat gata sa o intreaca la Olimpiada din 2002. Abia dupa ce Marina s-a retras Ilya si Irina au devenit campioni mondiali. Sachnovski nu a reusit niciodata sa fie campion.
In acea perioada imi parea tare rau ca nu sunt mai multe locuri pe podium pt ca erau vreo 6-7 perechi (includ aici si pe ucrainienii Ruslan Goncharov/Irina Grushina, bulgarii Albena Dencova/Maxim Stavinski, lituanienii) care ar fi trebuit sa fie toate pe podium, dupa parerea mea, si nu numai a mea.
Urmeaza alta zi plina de transmisii de la Helsinki. Prefer sa ma uit pe Eurosport (sper sa nu se mai intample ca azi cand cateva minute bune s-a defectat ceva la sonor de nu se intelegea nimic din comentariu sau muzica, atunci am dat pe TVR2 si m-am convins, odata in plus, ca Yvonne si Florin sunt cei mai buni comentatori, desi si Cornel Gheorghe comenteaza bine, dar din perspectiva unui fost concurent) pt ca pot vedea si concurenti de valoare mai mica si pot aprecia si mai bine atat efortul pe care il fac toti patinatorii, cat si maiestria celor care se situeaza pe primele 10 locuri, sa zicem.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Transcript Barack Obama’s Inaugural Address
Am reusit sa vad si inaugurarea lui Obama. Mie mi-a placut discursul lui. Ramane de vazut ce va putea face din cele pe care si le-a propus lui, Americii si lumii intregi. Ar fi asa frumos sa se implineasca visele lui, cum s-a implinit visul lui Martin Luther King, dar fara jertfa, si in viitorul cat mai apropiat. Nu ma credeam capabila sa am vise si dorinte utopice.
Am copiat din NYT transcrierea discursului. La adresa de mai jos e si un video cu discursul.
http://www.nytimes.com/2009/01/20/us/politics/20text-obama.html?ref=politics
Following is the transcript of President Barack Obama’s Inaugural Address, as transcribed by CQ Transcriptions:
PRESIDENT BARACK Thank you. Thank you.
CROWD: Obama! Obama! Obama! Obama!
My fellow citizens: I stand here today humbled by the task before us, grateful for the trust you have bestowed, mindful of the sacrifices borne by our ancestors.
I thank President Bush for his service to our nation...
(APPLAUSE)
... as well as the generosity and cooperation he has shown throughout this transition.
Forty-four Americans have now taken the presidential oath.
The words have been spoken during rising tides of prosperity and the still waters of peace. Yet, every so often the oath is taken amidst gathering clouds and raging storms. At these moments, America has carried on not simply because of the skill or vision of those in high office, but because We the People have remained faithful to the ideals of our forbearers, and true to our founding documents.
So it has been. So it must be with this generation of Americans.
That we are in the midst of crisis is now well understood. Our nation is at war against a far-reaching network of violence and hatred. Our economy is badly weakened, a consequence of greed and irresponsibility on the part of some but also our collective failure to make hard choices and prepare the nation for a new age.
Homes have been lost, jobs shed, businesses shuttered. Our health care is too costly, our schools fail too many, and each day brings further evidence that the ways we use energy strengthen our adversaries and threaten our planet.
These are the indicators of crisis, subject to data and statistics. Less measurable, but no less profound, is a sapping of confidence across our land; a nagging fear that America's decline is inevitable, that the next generation must lower its sights.
Today I say to you that the challenges we face are real, they are serious and they are many. They will not be met easily or in a short span of time. But know this America: They will be met.
(APPLAUSE)
On this day, we gather because we have chosen hope over fear, unity of purpose over conflict and discord.
On this day, we come to proclaim an end to the petty grievances and false promises, the recriminations and worn-out dogmas that for far too long have strangled our politics.
We remain a young nation, but in the words of Scripture, the time has come to set aside childish things. The time has come to reaffirm our enduring spirit; to choose our better history; to carry forward that precious gift, that noble idea, passed on from generation to generation: the God-given promise that all are equal, all are free, and all deserve a chance to pursue their full measure of happiness.
(APPLAUSE)
In reaffirming the greatness of our nation, we understand that greatness is never a given. It must be earned. Our journey has never been one of shortcuts or settling for less.
It has not been the path for the faint-hearted, for those who prefer leisure over work, or seek only the pleasures of riches and fame.
Rather, it has been the risk-takers, the doers, the makers of things -- some celebrated, but more often men and women obscure in their labor -- who have carried us up the long, rugged path towards prosperity and freedom.
For us, they packed up their few worldly possessions and traveled across oceans in search of a new life. For us, they toiled in sweatshops and settled the West, endured the lash of the whip and plowed the hard earth.
For us, they fought and died in places Concord and Gettysburg; Normandy and Khe Sahn.
Time and again these men and women struggled and sacrificed and worked till their hands were raw so that we might live a better life. They saw America as bigger than the sum of our individual ambitions; greater than all the differences of birth or wealth or faction.
This is the journey we continue today. We remain the most prosperous, powerful nation on Earth. Our workers are no less productive than when this crisis began. Our minds are no less inventive, our goods and services no less needed than they were last week or last month or last year. Our capacity remains undiminished. But our time of standing pat, of protecting narrow interests and putting off unpleasant decisions -- that time has surely passed.
Starting today, we must pick ourselves up, dust ourselves off, and begin again the work of remaking America.
(APPLAUSE)
For everywhere we look, there is work to be done.
The state of our economy calls for action: bold and swift. And we will act not only to create new jobs but to lay a new foundation for growth.
We will build the roads and bridges, the electric grids and digital lines that feed our commerce and bind us together.
We will restore science to its rightful place and wield technology's wonders to raise health care's quality...
(APPLAUSE)
... and lower its costs.
We will harness the sun and the winds and the soil to fuel our cars and run our factories. And we will transform our schools and colleges and universities to meet the demands of a new age.
All this we can do. All this we will do.
Now, there are some who question the scale of our ambitions, who suggest that our system cannot tolerate too many big plans. Their memories are short, for they have forgotten what this country has already done, what free men and women can achieve when imagination is joined to common purpose and necessity to courage.
What the cynics fail to understand is that the ground has shifted beneath them, that the stale political arguments that have consumed us for so long, no longer apply.
MR. The question we ask today is not whether our government is too big or too small, but whether it works, whether it helps families find jobs at a decent wage, care they can afford, a retirement that is dignified.
Where the answer is yes, we intend to move forward. Where the answer is no, programs will end.
And those of us who manage the public's knowledge will be held to account, to spend wisely, reform bad habits, and do our business in the light of day, because only then can we restore the vital trust between a people and their government.
Nor is the question before us whether the market is a force for good or ill. Its power to generate wealth and expand freedom is unmatched.
But this crisis has reminded us that without a watchful eye, the market can spin out of control. The nation cannot prosper long when it favors only the prosperous.
The success of our economy has always depended not just on the size of our gross domestic product, but on the reach of our prosperity; on the ability to extend opportunity to every willing heart -- not out of charity, but because it is the surest route to our common good.
(APPLAUSE)
As for our common defense, we reject as false the choice between our safety and our ideals.
Our founding fathers faced with perils that we can scarcely imagine, drafted a charter to assure the rule of law and the rights of man, a charter expanded by the blood of generations.
Those ideals still light the world, and we will not give them up for expedience's sake.
And so, to all other peoples and governments who are watching today, from the grandest capitals to the small village where my father was born: know that America is a friend of each nation and every man, woman and child who seeks a future of peace and dignity, and we are ready to lead once more.
(APPLAUSE)
Recall that earlier generations faced down fascism and communism not just with missiles and tanks, but with the sturdy alliances and enduring convictions.
They understood that our power alone cannot protect us, nor does it entitle us to do as we please. Instead, they knew that our power grows through its prudent use. Our security emanates from the justness of our cause; the force of our example; the tempering qualities of humility and restraint.
We are the keepers of this legacy, guided by these principles once more, we can meet those new threats that demand even greater effort, even greater cooperation and understanding between nations. We'll begin to responsibly leave Iraq to its people and forge a hard- earned peace in Afghanistan.
With old friends and former foes, we'll work tirelessly to lessen the nuclear threat and roll back the specter of a warming planet.
We will not apologize for our way of life nor will we waver in its defense.
And for those who seek to advance their aims by inducing terror and slaughtering innocents, we say to you now that, "Our spirit is stronger and cannot be broken. You cannot outlast us, and we will defeat you."
(APPLAUSE)
For we know that our patchwork heritage is a strength, not a weakness.
We are a nation of Christians and Muslims, Jews and Hindus, and nonbelievers. We are shaped by every language and culture, drawn from every end of this Earth.
And because we have tasted the bitter swill of civil war and segregation and emerged from that dark chapter stronger and more united, we cannot help but believe that the old hatreds shall someday pass; that the lines of tribe shall soon dissolve; that as the world grows smaller, our common humanity shall reveal itself; and that America must play its role in ushering in a new era of peace.
To the Muslim world, we seek a new way forward, based on mutual interest and mutual respect.
To those leaders around the globe who seek to sow conflict or blame their society's ills on the West, know that your people will judge you on what you can build, not what you destroy.
To those...
(APPLAUSE)
To those who cling to power through corruption and deceit and the silencing of dissent, know that you are on the wrong side of history, but that we will extend a hand if you are willing to unclench your fist.
(APPLAUSE)
To the people of poor nations, we pledge to work alongside you to make your farms flourish and let clean waters flow; to nourish starved bodies and feed hungry minds.
And to those nations like ours that enjoy relative plenty, we say we can no longer afford indifference to the suffering outside our borders, nor can we consume the world's resources without regard to effect. For the world has changed, and we must change with it.
As we consider the road that unfolds before us, we remember with humble gratitude those brave Americans who, at this very hour, patrol far-off deserts and distant mountains. They have something to tell us, just as the fallen heroes who lie in Arlington whisper through the ages.
We honor them not only because they are guardians of our liberty, but because they embody the spirit of service: a willingness to find meaning in something greater than themselves.
And yet, at this moment, a moment that will define a generation, it is precisely this spirit that must inhabit us all.
For as much as government can do and must do, it is ultimately the faith and determination of the American people upon which this nation relies.
It is the kindness to take in a stranger when the levees break; the selflessness of workers who would rather cut their hours than see a friend lose their job which sees us through our darkest hours.
It is the firefighter's courage to storm a stairway filled with smoke, but also a parent's willingness to nurture a child, that finally decides our fate.
Our challenges may be new, the instruments with which we meet them may be new, but those values upon which our success depends, honesty and hard work, courage and fair play, tolerance and curiosity, loyalty and patriotism -- these things are old.
These things are true. They have been the quiet force of progress throughout our history.
What is demanded then is a return to these truths. What is required of us now is a new era of responsibility -- a recognition, on the part of every American, that we have duties to ourselves, our nation and the world, duties that we do not grudgingly accept but rather seize gladly, firm in the knowledge that there is nothing so satisfying to the spirit, so defining of our character than giving our all to a difficult task.
This is the price and the promise of citizenship.
This is the source of our confidence: the knowledge that God calls on us to shape an uncertain destiny.
This is the meaning of our liberty and our creed, why men and women and children of every race and every faith can join in celebration across this magnificent mall. And why a man whose father less than 60 years ago might not have been served at a local restaurant can now stand before you to take a most sacred oath.
(APPLAUSE)
So let us mark this day in remembrance of who we are and how far we have traveled.
In the year of America's birth, in the coldest of months, a small band of patriots huddled by nine campfires on the shores of an icy river.
The capital was abandoned. The enemy was advancing. The snow was stained with blood.
At a moment when the outcome of our revolution was most in doubt, the father of our nation ordered these words be read to the people:
"Let it be told to the future world that in the depth of winter, when nothing but hope and virtue could survive, that the city and the country, alarmed at one common danger, came forth to meet it."
America, in the face of our common dangers, in this winter of our hardship, let us remember these timeless words; with hope and virtue, let us brave once more the icy currents, and endure what storms may come; let it be said by our children's children that when we were tested we refused to let this journey end, that we did not turn back nor did we falter; and with eyes fixed on the horizon and God's grace upon us, we carried forth that great gift of freedom and delivered it safely to future generations.
Thank you. God bless you.
(APPLAUSE)
And God bless the United States of America.
(APPLAUSE)
Discursul a durat 19:25 minute.
Am copiat din NYT transcrierea discursului. La adresa de mai jos e si un video cu discursul.
http://www.nytimes.com/2009/01/20/us/politics/20text-obama.html?ref=politics
Following is the transcript of President Barack Obama’s Inaugural Address, as transcribed by CQ Transcriptions:
PRESIDENT BARACK Thank you. Thank you.
CROWD: Obama! Obama! Obama! Obama!
My fellow citizens: I stand here today humbled by the task before us, grateful for the trust you have bestowed, mindful of the sacrifices borne by our ancestors.
I thank President Bush for his service to our nation...
(APPLAUSE)
... as well as the generosity and cooperation he has shown throughout this transition.
Forty-four Americans have now taken the presidential oath.
The words have been spoken during rising tides of prosperity and the still waters of peace. Yet, every so often the oath is taken amidst gathering clouds and raging storms. At these moments, America has carried on not simply because of the skill or vision of those in high office, but because We the People have remained faithful to the ideals of our forbearers, and true to our founding documents.
So it has been. So it must be with this generation of Americans.
That we are in the midst of crisis is now well understood. Our nation is at war against a far-reaching network of violence and hatred. Our economy is badly weakened, a consequence of greed and irresponsibility on the part of some but also our collective failure to make hard choices and prepare the nation for a new age.
Homes have been lost, jobs shed, businesses shuttered. Our health care is too costly, our schools fail too many, and each day brings further evidence that the ways we use energy strengthen our adversaries and threaten our planet.
These are the indicators of crisis, subject to data and statistics. Less measurable, but no less profound, is a sapping of confidence across our land; a nagging fear that America's decline is inevitable, that the next generation must lower its sights.
Today I say to you that the challenges we face are real, they are serious and they are many. They will not be met easily or in a short span of time. But know this America: They will be met.
(APPLAUSE)
On this day, we gather because we have chosen hope over fear, unity of purpose over conflict and discord.
On this day, we come to proclaim an end to the petty grievances and false promises, the recriminations and worn-out dogmas that for far too long have strangled our politics.
We remain a young nation, but in the words of Scripture, the time has come to set aside childish things. The time has come to reaffirm our enduring spirit; to choose our better history; to carry forward that precious gift, that noble idea, passed on from generation to generation: the God-given promise that all are equal, all are free, and all deserve a chance to pursue their full measure of happiness.
(APPLAUSE)
In reaffirming the greatness of our nation, we understand that greatness is never a given. It must be earned. Our journey has never been one of shortcuts or settling for less.
It has not been the path for the faint-hearted, for those who prefer leisure over work, or seek only the pleasures of riches and fame.
Rather, it has been the risk-takers, the doers, the makers of things -- some celebrated, but more often men and women obscure in their labor -- who have carried us up the long, rugged path towards prosperity and freedom.
For us, they packed up their few worldly possessions and traveled across oceans in search of a new life. For us, they toiled in sweatshops and settled the West, endured the lash of the whip and plowed the hard earth.
For us, they fought and died in places Concord and Gettysburg; Normandy and Khe Sahn.
Time and again these men and women struggled and sacrificed and worked till their hands were raw so that we might live a better life. They saw America as bigger than the sum of our individual ambitions; greater than all the differences of birth or wealth or faction.
This is the journey we continue today. We remain the most prosperous, powerful nation on Earth. Our workers are no less productive than when this crisis began. Our minds are no less inventive, our goods and services no less needed than they were last week or last month or last year. Our capacity remains undiminished. But our time of standing pat, of protecting narrow interests and putting off unpleasant decisions -- that time has surely passed.
Starting today, we must pick ourselves up, dust ourselves off, and begin again the work of remaking America.
(APPLAUSE)
For everywhere we look, there is work to be done.
The state of our economy calls for action: bold and swift. And we will act not only to create new jobs but to lay a new foundation for growth.
We will build the roads and bridges, the electric grids and digital lines that feed our commerce and bind us together.
We will restore science to its rightful place and wield technology's wonders to raise health care's quality...
(APPLAUSE)
... and lower its costs.
We will harness the sun and the winds and the soil to fuel our cars and run our factories. And we will transform our schools and colleges and universities to meet the demands of a new age.
All this we can do. All this we will do.
Now, there are some who question the scale of our ambitions, who suggest that our system cannot tolerate too many big plans. Their memories are short, for they have forgotten what this country has already done, what free men and women can achieve when imagination is joined to common purpose and necessity to courage.
What the cynics fail to understand is that the ground has shifted beneath them, that the stale political arguments that have consumed us for so long, no longer apply.
MR. The question we ask today is not whether our government is too big or too small, but whether it works, whether it helps families find jobs at a decent wage, care they can afford, a retirement that is dignified.
Where the answer is yes, we intend to move forward. Where the answer is no, programs will end.
And those of us who manage the public's knowledge will be held to account, to spend wisely, reform bad habits, and do our business in the light of day, because only then can we restore the vital trust between a people and their government.
Nor is the question before us whether the market is a force for good or ill. Its power to generate wealth and expand freedom is unmatched.
But this crisis has reminded us that without a watchful eye, the market can spin out of control. The nation cannot prosper long when it favors only the prosperous.
The success of our economy has always depended not just on the size of our gross domestic product, but on the reach of our prosperity; on the ability to extend opportunity to every willing heart -- not out of charity, but because it is the surest route to our common good.
(APPLAUSE)
As for our common defense, we reject as false the choice between our safety and our ideals.
Our founding fathers faced with perils that we can scarcely imagine, drafted a charter to assure the rule of law and the rights of man, a charter expanded by the blood of generations.
Those ideals still light the world, and we will not give them up for expedience's sake.
And so, to all other peoples and governments who are watching today, from the grandest capitals to the small village where my father was born: know that America is a friend of each nation and every man, woman and child who seeks a future of peace and dignity, and we are ready to lead once more.
(APPLAUSE)
Recall that earlier generations faced down fascism and communism not just with missiles and tanks, but with the sturdy alliances and enduring convictions.
They understood that our power alone cannot protect us, nor does it entitle us to do as we please. Instead, they knew that our power grows through its prudent use. Our security emanates from the justness of our cause; the force of our example; the tempering qualities of humility and restraint.
We are the keepers of this legacy, guided by these principles once more, we can meet those new threats that demand even greater effort, even greater cooperation and understanding between nations. We'll begin to responsibly leave Iraq to its people and forge a hard- earned peace in Afghanistan.
With old friends and former foes, we'll work tirelessly to lessen the nuclear threat and roll back the specter of a warming planet.
We will not apologize for our way of life nor will we waver in its defense.
And for those who seek to advance their aims by inducing terror and slaughtering innocents, we say to you now that, "Our spirit is stronger and cannot be broken. You cannot outlast us, and we will defeat you."
(APPLAUSE)
For we know that our patchwork heritage is a strength, not a weakness.
We are a nation of Christians and Muslims, Jews and Hindus, and nonbelievers. We are shaped by every language and culture, drawn from every end of this Earth.
And because we have tasted the bitter swill of civil war and segregation and emerged from that dark chapter stronger and more united, we cannot help but believe that the old hatreds shall someday pass; that the lines of tribe shall soon dissolve; that as the world grows smaller, our common humanity shall reveal itself; and that America must play its role in ushering in a new era of peace.
To the Muslim world, we seek a new way forward, based on mutual interest and mutual respect.
To those leaders around the globe who seek to sow conflict or blame their society's ills on the West, know that your people will judge you on what you can build, not what you destroy.
To those...
(APPLAUSE)
To those who cling to power through corruption and deceit and the silencing of dissent, know that you are on the wrong side of history, but that we will extend a hand if you are willing to unclench your fist.
(APPLAUSE)
To the people of poor nations, we pledge to work alongside you to make your farms flourish and let clean waters flow; to nourish starved bodies and feed hungry minds.
And to those nations like ours that enjoy relative plenty, we say we can no longer afford indifference to the suffering outside our borders, nor can we consume the world's resources without regard to effect. For the world has changed, and we must change with it.
As we consider the road that unfolds before us, we remember with humble gratitude those brave Americans who, at this very hour, patrol far-off deserts and distant mountains. They have something to tell us, just as the fallen heroes who lie in Arlington whisper through the ages.
We honor them not only because they are guardians of our liberty, but because they embody the spirit of service: a willingness to find meaning in something greater than themselves.
And yet, at this moment, a moment that will define a generation, it is precisely this spirit that must inhabit us all.
For as much as government can do and must do, it is ultimately the faith and determination of the American people upon which this nation relies.
It is the kindness to take in a stranger when the levees break; the selflessness of workers who would rather cut their hours than see a friend lose their job which sees us through our darkest hours.
It is the firefighter's courage to storm a stairway filled with smoke, but also a parent's willingness to nurture a child, that finally decides our fate.
Our challenges may be new, the instruments with which we meet them may be new, but those values upon which our success depends, honesty and hard work, courage and fair play, tolerance and curiosity, loyalty and patriotism -- these things are old.
These things are true. They have been the quiet force of progress throughout our history.
What is demanded then is a return to these truths. What is required of us now is a new era of responsibility -- a recognition, on the part of every American, that we have duties to ourselves, our nation and the world, duties that we do not grudgingly accept but rather seize gladly, firm in the knowledge that there is nothing so satisfying to the spirit, so defining of our character than giving our all to a difficult task.
This is the price and the promise of citizenship.
This is the source of our confidence: the knowledge that God calls on us to shape an uncertain destiny.
This is the meaning of our liberty and our creed, why men and women and children of every race and every faith can join in celebration across this magnificent mall. And why a man whose father less than 60 years ago might not have been served at a local restaurant can now stand before you to take a most sacred oath.
(APPLAUSE)
So let us mark this day in remembrance of who we are and how far we have traveled.
In the year of America's birth, in the coldest of months, a small band of patriots huddled by nine campfires on the shores of an icy river.
The capital was abandoned. The enemy was advancing. The snow was stained with blood.
At a moment when the outcome of our revolution was most in doubt, the father of our nation ordered these words be read to the people:
"Let it be told to the future world that in the depth of winter, when nothing but hope and virtue could survive, that the city and the country, alarmed at one common danger, came forth to meet it."
America, in the face of our common dangers, in this winter of our hardship, let us remember these timeless words; with hope and virtue, let us brave once more the icy currents, and endure what storms may come; let it be said by our children's children that when we were tested we refused to let this journey end, that we did not turn back nor did we falter; and with eyes fixed on the horizon and God's grace upon us, we carried forth that great gift of freedom and delivered it safely to future generations.
Thank you. God bless you.
(APPLAUSE)
And God bless the United States of America.
(APPLAUSE)
Discursul a durat 19:25 minute.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
L'embarras du choix
Azi se produc trei evenimente importante si mediatizate:
1. Inmormantarea lui Grigore Vieru
2. Instalarea lui Obama la Casa Alba
3. Transmisia pe Eurosport a Campionatelor Europene de patinaj artistic.
Cred ca am sa raman la vechea mea dragoste, Campionatele. Doar cand am fost plecata din tara sau in spital am pierdut transmisiile. Deja fac (pentru mine si cine se mai nimereste in camera) aceleasi comentarii precum comentatorii de la TV. Pacat ca tara noastra nu prea are concurenti de valoare. Totusi ne putem mandri cu un loc 10 la un campionat mondial cucerit de Cornel Gheorghe, dar Gheorghe Chiper, desi f elegant, nu a reusit sa ii urmeze exemplul neavand o tehnica prea buna. Acum amandoi s-au retras din competitie.
Abia astept sa-i aud pe Yvonne Ghita si, sper, Florin Gafencu., comentand.
1. Inmormantarea lui Grigore Vieru
2. Instalarea lui Obama la Casa Alba
3. Transmisia pe Eurosport a Campionatelor Europene de patinaj artistic.
Cred ca am sa raman la vechea mea dragoste, Campionatele. Doar cand am fost plecata din tara sau in spital am pierdut transmisiile. Deja fac (pentru mine si cine se mai nimereste in camera) aceleasi comentarii precum comentatorii de la TV. Pacat ca tara noastra nu prea are concurenti de valoare. Totusi ne putem mandri cu un loc 10 la un campionat mondial cucerit de Cornel Gheorghe, dar Gheorghe Chiper, desi f elegant, nu a reusit sa ii urmeze exemplul neavand o tehnica prea buna. Acum amandoi s-au retras din competitie.
Abia astept sa-i aud pe Yvonne Ghita si, sper, Florin Gafencu., comentand.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
luni, 19 ianuarie 2009
Really, Really Bad Traffic ...
De multa vreme sunt abonata la un site din Republica Sudafricana care trimite newlettere cu glume culese din toata lumea. Situl este http://www.jollygoodjokes.com/
Nu stiu daca textul de mai jos (voi publica versiunea engleza si, sub fiecare paragraf, traducerea) se refera la realitatile din traficul tarii de origine a sitului, eu cred ca se aplica f bine la noi.
* Freeway congestion is getting so bad, you can change a tire without losing your place in line.
* Soselele sunt atat de aglomerate incat poti sa schimbi linistit o roata fara sa-ti pierzi locul la coada.
* All across the country rush hour traffic is bumper to bumper. The nextthing they'll be selling is antiperspirant to put under your car's fenders.
* In toata tara la ora de varf se circula bara la bara. In curand vor incepe sa se vanda deodorante (antitranspiratie) ca se puna sub aparatorile de noroi.
* Traffic is always heavy in both directions. There are just as many people trying to get to whatever you're trying to get away from.
* Traficul e la fel de aglomerat in ambele directii. Sunt tot atatia oameni care incearca sa ajunga undeva cati sunt si cei care vin de la acel undeva.
* You have mixed feelings when you see an opening in rush hour traffic.You're glad for the opening, but you wonder who died.
* Cand vezi ca se face un pic de loc in rand la ora de varf ai sentimente amestecate. Te bucuri ca ai loc, dar te intrebi cine a murit.
* It's useless to print roadmaps anymore. You just get on the highway and go wherever the other cars take you.
* N-are rost sa mai folosesti harta. Te duci pe autostrada si mergi unde merg toate celelalte masini.
* The only way to get home from work on time is to take the day off...even then, you're cutting it close.
* Singurul mod de a ajunge acasa de la lucru este sa-ti iei liber a doua zi, si nici atunci nu e sigur ca ajungi.
* Traffic is so bad nowadays, a pedestrian is someone in a hurry.
* Traficul e asa de dificil in prezent incat un pieton e un tip care se grabeste.
* You don't even have to brush your teeth anymore. Just get in rush hour traffic, smile, and let someone else's windshield wipers do all the work.
* Nu mai e nevoie sa-ti dai cu periuta pe dinti. Mergi cu masina la ora de varf, zambeste, si lasa stergatoarele altcuiva sa faca toata treaba.
* You can sit on the highways forever. In fact, some places have little exit ramps where you can pull over and make a car payment.
* Poti sa ramai pe autostrada pt totdeauna. De fapt sunt unele autostrazi cu niste rampe mici de iesire unde poti trage pe dreapta si sa-ti faci platile din masina.
* During rush hour the only way you can change lanes is to buy the car driving next to you.
* La ora de varf singurul mod in care poti sa schimbi banda e sa cumperi masina de langa tine.
* Remember the good old days when traffic used to be bumper to bumper? Now it's windshield wiper to windshield wiper.
* Ti-amintesti vremurile bune cand se circula bara la bara? Acum se circula stergator de parbriz langa stergator de parbriz.
Nu stiu daca textul de mai jos (voi publica versiunea engleza si, sub fiecare paragraf, traducerea) se refera la realitatile din traficul tarii de origine a sitului, eu cred ca se aplica f bine la noi.
* Freeway congestion is getting so bad, you can change a tire without losing your place in line.
* Soselele sunt atat de aglomerate incat poti sa schimbi linistit o roata fara sa-ti pierzi locul la coada.
* All across the country rush hour traffic is bumper to bumper. The nextthing they'll be selling is antiperspirant to put under your car's fenders.
* In toata tara la ora de varf se circula bara la bara. In curand vor incepe sa se vanda deodorante (antitranspiratie) ca se puna sub aparatorile de noroi.
* Traffic is always heavy in both directions. There are just as many people trying to get to whatever you're trying to get away from.
* Traficul e la fel de aglomerat in ambele directii. Sunt tot atatia oameni care incearca sa ajunga undeva cati sunt si cei care vin de la acel undeva.
* You have mixed feelings when you see an opening in rush hour traffic.You're glad for the opening, but you wonder who died.
* Cand vezi ca se face un pic de loc in rand la ora de varf ai sentimente amestecate. Te bucuri ca ai loc, dar te intrebi cine a murit.
* It's useless to print roadmaps anymore. You just get on the highway and go wherever the other cars take you.
* N-are rost sa mai folosesti harta. Te duci pe autostrada si mergi unde merg toate celelalte masini.
* The only way to get home from work on time is to take the day off...even then, you're cutting it close.
* Singurul mod de a ajunge acasa de la lucru este sa-ti iei liber a doua zi, si nici atunci nu e sigur ca ajungi.
* Traffic is so bad nowadays, a pedestrian is someone in a hurry.
* Traficul e asa de dificil in prezent incat un pieton e un tip care se grabeste.
* You don't even have to brush your teeth anymore. Just get in rush hour traffic, smile, and let someone else's windshield wipers do all the work.
* Nu mai e nevoie sa-ti dai cu periuta pe dinti. Mergi cu masina la ora de varf, zambeste, si lasa stergatoarele altcuiva sa faca toata treaba.
* You can sit on the highways forever. In fact, some places have little exit ramps where you can pull over and make a car payment.
* Poti sa ramai pe autostrada pt totdeauna. De fapt sunt unele autostrazi cu niste rampe mici de iesire unde poti trage pe dreapta si sa-ti faci platile din masina.
* During rush hour the only way you can change lanes is to buy the car driving next to you.
* La ora de varf singurul mod in care poti sa schimbi banda e sa cumperi masina de langa tine.
* Remember the good old days when traffic used to be bumper to bumper? Now it's windshield wiper to windshield wiper.
* Ti-amintesti vremurile bune cand se circula bara la bara? Acum se circula stergator de parbriz langa stergator de parbriz.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
duminică, 18 ianuarie 2009
BASARABIE CU JALE A murit Grigore Vieru
BASARABIE CU JALE
In mine a lovit strainul
De Pasti sau Denii.
Dar incoltitu-m-au bezmetici
Si moldovenii.
Ca nu suntem romani strainul
Pe-a lui o tine.
Si-ai mei mai tare-l cred pe dansul
Decat pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie!
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
In mine-au dat si moldovenii
Necrestineste.
Ci-s fericit ca-n ei romanul
Tot mai traieste.
Ei spun ca nu-s romani, ci lacrimi
In piept framanta
Cand un Farcas sau Vicoveanca
Sau Gheorghe canta.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie,
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
http://www.biserica.org/Churches/SfantaTreime/Bios/GrigoreVieru.html
Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita de pe malul stâng al Prutului, fostul judeţ Hotin, se naşte Grigore Vieru în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic.
Grigore Vieru – autobiografie – poetul se marturiseste (format .ram)
1950 Absolveşte şcoala de 7 clase din satul natal.
1953 Termină şcoala medie nr. 2 din orăşelul Lipcani. Ani desculţi şi flămânzi.
1957 Debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, “Alarma”, care este apreciată de critica literară drept un început de bun augur. 1958 Absolveşte Institutul Pedagogic „Ion Creangă“ din Chişinău, Facultatea Filologie şi Istorie.
Din cauza lipsurilor materiale este nevoit să abandoneze periodic cursurile.
Apare a doua culegere de versuri pentru copii, Muzicuţe. Se angajează ca redactor la revista pentru copii “Scânteia Leninistă”, actualmente “Noi”.
1959 8 iunie. Se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de română şi latină, născută Nacu.Redactor la revista “Nistru”, actualmente “Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
1960 16 iunie. Se naşte primul copil al familiei Vieru - Teodor.
1960-1963 Redactor la editura “Cartea Moldovenească”.
1961 La editura “Cartea Moldovenească” îi apar două plachete de versuri pentru copii:
“Făt-Frumos curcubeul” şi “Bună ziua, fulgilor!”. 1963 Apar două cărţi pentru copii: Mulţumim pentru pace (versuri) şi Făguraşi (versuri, povestiri şi cântece).
1964 Revista Nistru publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
1965 Prefaţat de Ion Druţă, apare volumul Versuri pentru cititorii de toate vârstele, volum pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967).
La 29 iunie. Se naşte al doilea fiu, Călin.
1967 La editura Lumina i se tipăreşte culegerea pentru copii “Poezii de seama voastră”.
Revista Nistru publică poemul “Bărbaţii Moldovei” cu o dedicaţie pentru „naţionalistul“ Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă.
1968 Se produce o cotitură logică оn destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice “Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană post-belică.
1969 Tipăreşte “Duminica cuvintelor” la editura Lumina cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit „obligatorie“ în orice grădiniţă de copii.
1970 Editura Lumina scoate de sub tipar Abecedarul, ai cărui autori sunt Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-a angajat şi învăţătorimea basarabeană, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi.
Apare volumul selectiv de versuri pentru copii “Trei iezi”. La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, este retras din librării pentru poemul “Curcubeul” în care s-a găsit „ascuns“ - Tricolorul Românesc.
1971 La editura Cartea Moldovenească, în colecţia Mioriţa, apare placheta Versuri, cu o prefaţă de George Meniuc.
1973 Grigore Vieru trece Prutul in cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei “Secolul XX”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu.
Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec.
Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă оn Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul“.
1974 Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul оi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci.
Apare volumul de versuri lirice “Aproape” cu ilustraţii color de Isai Cârmu.
1975 La editura “Lumina” apare cartea pentru cei mici “Mama” ilustrată de Igor Vieru.
1976 Editura “Lumina” lansează volumul “Un verde ne vede!”, pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
1977 La invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi.
1978 Prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului “Steaua de vineri”, cu o binecuvântare de Nichita Stănescu, este ruptă gheaţa tăcerii între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.
Apar “Clopoţeii” - o culegere de cântece pentru copii de Iulia ibulschi pe versuri de Grigore Vieru. 1980 Copiii de la grădiniţe se bucură de o nouă apariţie — “Abecedarul pentru preşcolari”
Albinuţa -, ingenios ilustrat de tânărul pictor Lică Sainciuc.
“Fiindcă iubesc”! - o nouă culegere de versuri lirice, bine primită de cititori şi de critica literară.
“Să creşti mari!” - culegere de cântece pentru copii.
1981 La editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimbreanu), în colecţia “Cele mai frumoase poezii”, apare o selecţie din lirica poetului sub numele “Izvorul şi clipa”, cu o prefaţă de Marin Sorescu.
1982 Este lansat filmul muzical pentru copii “Maria Mirabela” al eminentului regizor Ion Popescu Gopo. Autorul muzicii - Eugen Doga, autorul textelor pentru cântece - Grigore Vieru.
Moare mama poetului, Eudochia. Înmormântarea se face cu preot — lucru aproape condamnabil in acele timpuri. 1983 La editura “Literatura Artistică” din Chişinău apare cartea “Taina care mă apără”. Primele accente profund sociale în creaţia poetului se fac simţite în poemele “Un secol grăbit”, “Imn globului pământesc”, “Poetul”.
1984 Poetul îşi adună cele mai frumoase poezii şi cântece, medalioane, secvenţe publicistice în volumul “Scrieri alese”, prefaţat de cel mai de seamă critic şi istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi.
Versurile noi pe care poetul le-a inclus оn “Scrieri alese” (Ascultaţi, măi copii, Floarea soarelui, Despre fericire) au în majoritatea lor un caracter social.
De aici încolo, artistul, obligat de condiţiile social-politice, devine un poet tribun. Într-un interviu el mărturiseşte: „Eu sunt un poet liric, chiar tragic, prăpăstios. Abia aştept ca lucrurile să se reaşeze оn matca lor, pentru a reveni, la chemarea mea firească, la poezia lirică“.
Apare un studiu semnat de Mihail Dolgan, “Creaţia lui Grigore Vieru în şcoală”.
1985 Poetul împlineşte 50 de ani. Doreşte cu această ocazie să facă un spectacol literar-muzical la Palatul Octombrie (azi “Palatul Naţional”). Spectacolul este interzis la cel mai înalt nivel.
1987 “Poftim de intraţi” - o altă culegere de cântece pentru copii, realizată de aproape toţi compozitorii basarabeni care scriu pentru copii. Pentru prima oară Grigore Vieru se lansează şi ca autor de melodii pentru copii.
La editura Literatura Artistică apare cartea de versuri, creionări, interviuri, note, intitulată “Cel care sunt”. 1988 În săptămânalul “Literatura şi Arta” apare primul text poetic post-belic tipărit оn Basarabia cu
litere latine semnat de Grigore Vieru.
I se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an apare cartea de versuri “Rădăcina de foc” la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu). Culegerea Ramule-neamule cu muzica Iuliei ibulschi pe versuri de Grigore Vieru apare la editura Literatura Artistică.
1989 Este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu оn Moldova de peste Prut. Artiştii sunt primiţi cu lacrimi оn ochi.
Iese de sub tipar “Culegerea de versuri, cântece, aforisme şi publicistică” - Cine crede.
1990 Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române. La editura Hyperion apare cartea pentru cei mici “Frumoasă-i limba noastră”.
1991 Membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii. La editura Orient-Occident din
Bucureşti apare volumul “Hristos nu are nici o vină!”, cu o prefaţă de Carolina Ilica şi o postfaţă de Dumitru M. Ion. 1992 Academia Română il propune pentru Premiul Nobel pentru Pace.
La Electrecord, Bucureşti, apare discul de cântece “Răsai”, realizat împreună cu marii dispăruţi: Doina şi Ion Aldea-Teodorovici.
Casa de discuri din Moscova scoate “Cântece” de Anatol Chiriac pe versuri de Grigore Vieru.
La Electrecord apare discul “Versuri” in lectura autorului. I se conferă titlul onorific “Scriitor al poporului din Republica Moldova”.
1993 Este ales membru corespondent al Academiei Române. La editura Porto-Franco, Galaţi, apare cartea de versuri “Curăţirea fântânii”. (Selecţie şi aprecieri critice de V. Pâslaru, postfaţă de V. Crăciun).
1994 La editura “Scrisul Românesc” din Craiova apare volumul “Rugăciune pentru mama”, prefaţată de Tudor Nedelcea.
Apare “Doinatoriu” de Tudor Chiriac - o tulburătoare creaţie muzicală, una dintre compoziţiile fundamentale ale muzicii basarabene, in care compozitorul reuşeşte să ridice doina la nivel de oratoriu. Majoritatea versurilor aparţin lui Grigore Vieru.
Aprilie - Venirea la putere a Partidului Agrarian care renunţă la Imnul de Stat “Deşteaptă-te, române”.
Este anunţat un concurs pentru un nou imn. Poetul publică оn revista “Literatura şi Arta”, in câteva numere la rând, următoarele: „Dreptatea istorică va blestema poeţii şi compozitorii care vor indrăzni să ridice mâna asupra Imnului Naţional “Deşteaptă-te, române!”, cocoţându-se ei în locul strălucirii şi necesităţii lui istorice“.
1995 Cu ocazia implinirii vârstei de 60 de ani este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la “Uniunea Scriitorilor din Chişinău”.
În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radio-difuziune.
Apar două studii dedicate poetului: “Poet pe Golgota Basarabiei”, semnat de Stelian Gruia, tipărit la editura Eminescu, şi “Grigore Vieru omul şi poetul” de Fănuş Băileşteanu, la editura Iriana, Bucureşti.
Culegeri din lirica şi poezia sa pentru copii au apărut de-a lungul anilor оn Franţa, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kârgâzstan şi оn alte ţări.
1996 Este decorat cu Ordinul Republicii. Laureat al multor publicaţii din România.
1996 În Ziua Duminicii Mari (Rusaliile), poetul pune o piatră funerară comună (pentru mama şi pentru el) pe mormântul mamei cu următoarele epitafuri dăltuite de sculptorul Tudor Cataraga оntr-o piatră simplă de Cosăuţi: „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil“, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi“. Sensul epitafului său poetul l-a explicat оn felul următor rudelor, elevilor şi consătenilor adunaţi оn cimitir: „A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi оn iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!“
Se turnează un film documentar (scenariu Dumitru Olărescu, regizor Mircea Chistrugă, operator Andrei Calaşnicov) despre “Viaţa şi activitatea lui Grigore Vieru”.
Editura Minerva din Bucureşti scoate de sub tipar in una din cele mai prestigioase colecţii “Biblioteca pentru toţi!” volumul selectiv de versuri, aforisme şi confesiuni cu titlul “Văd şi mărturisesc”.
1997 Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic “Acum şi in veac” (Colecţia: Biblioteca şcolarului).
1999 La aceeaşi editură apare “Strigat-am către tine” (Colecţia Biblioteca de aur).
La editura Edit Press din Galaţi apare volumul de versuri “Izbăvirea”.
Tot in acest an apare un CD, Chişinău—Bucureşti, cu “Zece cântece pentru copii” de Gr. Vieru. Muzica: Nicolae Caragia, interpretă: Emy Cibotăraş.
La Grupul Editorial “Litera” apare ediţia a II-a a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului). 2000 Este decorat cu Medalia guvernamentală a României “Eminescu” - 150 de ani de la naştere.
La Grupul Editorial “Litera” apare ediţia a III-a revăzută şi adăugită a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului).
2001 La editura Litera Internaţional şi Grupul Editorial Litera apare ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului, serie nouă) şi ediţia a II-a revăzută şi adăugită a cărţii “Strigat-am către tine” (Colecţia Biblioteca de aur, serie nouă).
2002 La editura Litera Internaţional – Volum Ontologic de autor 550 pagini – “Cartea Vietii Mele” (Colecţia Biblioteca de aur, serie nouă). Cartea va apare în viitor şi pe Internet
In mine a lovit strainul
De Pasti sau Denii.
Dar incoltitu-m-au bezmetici
Si moldovenii.
Ca nu suntem romani strainul
Pe-a lui o tine.
Si-ai mei mai tare-l cred pe dansul
Decat pe mine.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie!
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
In mine-au dat si moldovenii
Necrestineste.
Ci-s fericit ca-n ei romanul
Tot mai traieste.
Ei spun ca nu-s romani, ci lacrimi
In piept framanta
Cand un Farcas sau Vicoveanca
Sau Gheorghe canta.
Basarabie cu jale,
Basarabie,
De pe deal si de pe vale,
Basarabie!
„Incalcita-ti este viata“,
Basarabie,
„Ca graul ce-l bate gheata“,
Basarabie!
http://www.biserica.org/Churches/SfantaTreime/Bios/GrigoreVieru.html
Poetul Grigore Vieru s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Pererita de pe malul stâng al Prutului, fostul judeţ Hotin, se naşte Grigore Vieru în familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Didic.
Grigore Vieru – autobiografie – poetul se marturiseste (format .ram)
1950 Absolveşte şcoala de 7 clase din satul natal.
1953 Termină şcoala medie nr. 2 din orăşelul Lipcani. Ani desculţi şi flămânzi.
1957 Debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii, “Alarma”, care este apreciată de critica literară drept un început de bun augur. 1958 Absolveşte Institutul Pedagogic „Ion Creangă“ din Chişinău, Facultatea Filologie şi Istorie.
Din cauza lipsurilor materiale este nevoit să abandoneze periodic cursurile.
Apare a doua culegere de versuri pentru copii, Muzicuţe. Se angajează ca redactor la revista pentru copii “Scânteia Leninistă”, actualmente “Noi”.
1959 8 iunie. Se căsătoreşte cu Raisa, profesoară de română şi latină, născută Nacu.Redactor la revista “Nistru”, actualmente “Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova.
1960 16 iunie. Se naşte primul copil al familiei Vieru - Teodor.
1960-1963 Redactor la editura “Cartea Moldovenească”.
1961 La editura “Cartea Moldovenească” îi apar două plachete de versuri pentru copii:
“Făt-Frumos curcubeul” şi “Bună ziua, fulgilor!”. 1963 Apar două cărţi pentru copii: Mulţumim pentru pace (versuri) şi Făguraşi (versuri, povestiri şi cântece).
1964 Revista Nistru publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
1965 Prefaţat de Ion Druţă, apare volumul Versuri pentru cititorii de toate vârstele, volum pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967).
La 29 iunie. Se naşte al doilea fiu, Călin.
1967 La editura Lumina i se tipăreşte culegerea pentru copii “Poezii de seama voastră”.
Revista Nistru publică poemul “Bărbaţii Moldovei” cu o dedicaţie pentru „naţionalistul“ Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă.
1968 Se produce o cotitură logică оn destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice “Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. În chiar anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană post-belică.
1969 Tipăreşte “Duminica cuvintelor” la editura Lumina cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit „obligatorie“ în orice grădiniţă de copii.
1970 Editura Lumina scoate de sub tipar Abecedarul, ai cărui autori sunt Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-a angajat şi învăţătorimea basarabeană, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi.
Apare volumul selectiv de versuri pentru copii “Trei iezi”. La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, este retras din librării pentru poemul “Curcubeul” în care s-a găsit „ascuns“ - Tricolorul Românesc.
1971 La editura Cartea Moldovenească, în colecţia Mioriţa, apare placheta Versuri, cu o prefaţă de George Meniuc.
1973 Grigore Vieru trece Prutul in cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei “Secolul XX”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicolescu.
Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec.
Se întoarce la Chişinău cu un sac de cărţi. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire: „Dacă visul unora a fost ori este să ajungă оn Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul“.
1974 Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul оi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci.
Apare volumul de versuri lirice “Aproape” cu ilustraţii color de Isai Cârmu.
1975 La editura “Lumina” apare cartea pentru cei mici “Mama” ilustrată de Igor Vieru.
1976 Editura “Lumina” lansează volumul “Un verde ne vede!”, pentru care poetului i se decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
1977 La invitaţia Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi.
1978 Prin apariţia la editura Junimea din Iaşi (director Mircea Radu Iacoban) a volumului “Steaua de vineri”, cu o binecuvântare de Nichita Stănescu, este ruptă gheaţa tăcerii între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.
Apar “Clopoţeii” - o culegere de cântece pentru copii de Iulia ibulschi pe versuri de Grigore Vieru. 1980 Copiii de la grădiniţe se bucură de o nouă apariţie — “Abecedarul pentru preşcolari”
Albinuţa -, ingenios ilustrat de tânărul pictor Lică Sainciuc.
“Fiindcă iubesc”! - o nouă culegere de versuri lirice, bine primită de cititori şi de critica literară.
“Să creşti mari!” - culegere de cântece pentru copii.
1981 La editura Albatros din Bucureşti (director Mircea Sântimbreanu), în colecţia “Cele mai frumoase poezii”, apare o selecţie din lirica poetului sub numele “Izvorul şi clipa”, cu o prefaţă de Marin Sorescu.
1982 Este lansat filmul muzical pentru copii “Maria Mirabela” al eminentului regizor Ion Popescu Gopo. Autorul muzicii - Eugen Doga, autorul textelor pentru cântece - Grigore Vieru.
Moare mama poetului, Eudochia. Înmormântarea se face cu preot — lucru aproape condamnabil in acele timpuri. 1983 La editura “Literatura Artistică” din Chişinău apare cartea “Taina care mă apără”. Primele accente profund sociale în creaţia poetului se fac simţite în poemele “Un secol grăbit”, “Imn globului pământesc”, “Poetul”.
1984 Poetul îşi adună cele mai frumoase poezii şi cântece, medalioane, secvenţe publicistice în volumul “Scrieri alese”, prefaţat de cel mai de seamă critic şi istoric literar al Basarabiei, Mihai Cimpoi.
Versurile noi pe care poetul le-a inclus оn “Scrieri alese” (Ascultaţi, măi copii, Floarea soarelui, Despre fericire) au în majoritatea lor un caracter social.
De aici încolo, artistul, obligat de condiţiile social-politice, devine un poet tribun. Într-un interviu el mărturiseşte: „Eu sunt un poet liric, chiar tragic, prăpăstios. Abia aştept ca lucrurile să se reaşeze оn matca lor, pentru a reveni, la chemarea mea firească, la poezia lirică“.
Apare un studiu semnat de Mihail Dolgan, “Creaţia lui Grigore Vieru în şcoală”.
1985 Poetul împlineşte 50 de ani. Doreşte cu această ocazie să facă un spectacol literar-muzical la Palatul Octombrie (azi “Palatul Naţional”). Spectacolul este interzis la cel mai înalt nivel.
1987 “Poftim de intraţi” - o altă culegere de cântece pentru copii, realizată de aproape toţi compozitorii basarabeni care scriu pentru copii. Pentru prima oară Grigore Vieru se lansează şi ca autor de melodii pentru copii.
La editura Literatura Artistică apare cartea de versuri, creionări, interviuri, note, intitulată “Cel care sunt”. 1988 În săptămânalul “Literatura şi Arta” apare primul text poetic post-belic tipărit оn Basarabia cu
litere latine semnat de Grigore Vieru.
I se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În acelaşi an apare cartea de versuri “Rădăcina de foc” la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu). Culegerea Ramule-neamule cu muzica Iuliei ibulschi pe versuri de Grigore Vieru apare la editura Literatura Artistică.
1989 Este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu оn Moldova de peste Prut. Artiştii sunt primiţi cu lacrimi оn ochi.
Iese de sub tipar “Culegerea de versuri, cântece, aforisme şi publicistică” - Cine crede.
1990 Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române. La editura Hyperion apare cartea pentru cei mici “Frumoasă-i limba noastră”.
1991 Membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii. La editura Orient-Occident din
Bucureşti apare volumul “Hristos nu are nici o vină!”, cu o prefaţă de Carolina Ilica şi o postfaţă de Dumitru M. Ion. 1992 Academia Română il propune pentru Premiul Nobel pentru Pace.
La Electrecord, Bucureşti, apare discul de cântece “Răsai”, realizat împreună cu marii dispăruţi: Doina şi Ion Aldea-Teodorovici.
Casa de discuri din Moscova scoate “Cântece” de Anatol Chiriac pe versuri de Grigore Vieru.
La Electrecord apare discul “Versuri” in lectura autorului. I se conferă titlul onorific “Scriitor al poporului din Republica Moldova”.
1993 Este ales membru corespondent al Academiei Române. La editura Porto-Franco, Galaţi, apare cartea de versuri “Curăţirea fântânii”. (Selecţie şi aprecieri critice de V. Pâslaru, postfaţă de V. Crăciun).
1994 La editura “Scrisul Românesc” din Craiova apare volumul “Rugăciune pentru mama”, prefaţată de Tudor Nedelcea.
Apare “Doinatoriu” de Tudor Chiriac - o tulburătoare creaţie muzicală, una dintre compoziţiile fundamentale ale muzicii basarabene, in care compozitorul reuşeşte să ridice doina la nivel de oratoriu. Majoritatea versurilor aparţin lui Grigore Vieru.
Aprilie - Venirea la putere a Partidului Agrarian care renunţă la Imnul de Stat “Deşteaptă-te, române”.
Este anunţat un concurs pentru un nou imn. Poetul publică оn revista “Literatura şi Arta”, in câteva numere la rând, următoarele: „Dreptatea istorică va blestema poeţii şi compozitorii care vor indrăzni să ridice mâna asupra Imnului Naţional “Deşteaptă-te, române!”, cocoţându-se ei în locul strălucirii şi necesităţii lui istorice“.
1995 Cu ocazia implinirii vârstei de 60 de ani este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la “Uniunea Scriitorilor din Chişinău”.
În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radio-difuziune.
Apar două studii dedicate poetului: “Poet pe Golgota Basarabiei”, semnat de Stelian Gruia, tipărit la editura Eminescu, şi “Grigore Vieru omul şi poetul” de Fănuş Băileşteanu, la editura Iriana, Bucureşti.
Culegeri din lirica şi poezia sa pentru copii au apărut de-a lungul anilor оn Franţa, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Bielarus, Tadjikistan, Azerbaidjan, Kârgâzstan şi оn alte ţări.
1996 Este decorat cu Ordinul Republicii. Laureat al multor publicaţii din România.
1996 În Ziua Duminicii Mari (Rusaliile), poetul pune o piatră funerară comună (pentru mama şi pentru el) pe mormântul mamei cu următoarele epitafuri dăltuite de sculptorul Tudor Cataraga оntr-o piatră simplă de Cosăuţi: „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil“, iar pentru sine: „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi“. Sensul epitafului său poetul l-a explicat оn felul următor rudelor, elevilor şi consătenilor adunaţi оn cimitir: „A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi оn iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!“
Se turnează un film documentar (scenariu Dumitru Olărescu, regizor Mircea Chistrugă, operator Andrei Calaşnicov) despre “Viaţa şi activitatea lui Grigore Vieru”.
Editura Minerva din Bucureşti scoate de sub tipar in una din cele mai prestigioase colecţii “Biblioteca pentru toţi!” volumul selectiv de versuri, aforisme şi confesiuni cu titlul “Văd şi mărturisesc”.
1997 Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic “Acum şi in veac” (Colecţia: Biblioteca şcolarului).
1999 La aceeaşi editură apare “Strigat-am către tine” (Colecţia Biblioteca de aur).
La editura Edit Press din Galaţi apare volumul de versuri “Izbăvirea”.
Tot in acest an apare un CD, Chişinău—Bucureşti, cu “Zece cântece pentru copii” de Gr. Vieru. Muzica: Nicolae Caragia, interpretă: Emy Cibotăraş.
La Grupul Editorial “Litera” apare ediţia a II-a a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului). 2000 Este decorat cu Medalia guvernamentală a României “Eminescu” - 150 de ani de la naştere.
La Grupul Editorial “Litera” apare ediţia a III-a revăzută şi adăugită a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului).
2001 La editura Litera Internaţional şi Grupul Editorial Litera apare ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită a cărţii “Acum şi in veac” (Colecţia Biblioteca şcolarului, serie nouă) şi ediţia a II-a revăzută şi adăugită a cărţii “Strigat-am către tine” (Colecţia Biblioteca de aur, serie nouă).
2002 La editura Litera Internaţional – Volum Ontologic de autor 550 pagini – “Cartea Vietii Mele” (Colecţia Biblioteca de aur, serie nouă). Cartea va apare în viitor şi pe Internet
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
Ce verde era valea mea Aivazovski II
Am uitat sa spun in articolul anterior ca mergeam intr-o vreme des si la Muzeul de Arta, cel de la Palatul Regal.
Prima data l-am vizitat cand aveam 10 ani, era deschisa si aripa unde era sala tronului, tot acolo imi amintesc ca se afla si camera cu chinezarii. Erau multe si grozav de frumoase, in special cele din jad, cuart sau alte pietre semipretioase, ulterior s-a amenajat la etajul trei o camera ceva mai mica, cu mai putine obiecte. Nu e vorba de faptul ca mi s-a schimbat perspectiva pt ca am crescut, imediat dupa revolutie am aflat ca multe obiecte se aflau la copiii Ceausescu, se spunea chiar ca proveneau din patrimoniul national, din muzee, nu erau primite in vizite de stat sau cumparate de ei.
Ca sa raman la arta chineza, tot la Caminul Cultural am vazut un film documentar dedicat acestei arte. Daca prima parte m-a incantat grozav, in ciuda faptului ca nu aveam nici un fel de educatie estetica din familie, in afara bunului simt al omului de la tara, am apreciat totusi eleganta si finetea creatiilor, in partea doua insa, unde erau filmate produse ale artei proletare grosolania cu cxare erau executate m-a oripilat. Pareau a proveni nu numai din epoci diferite, ci si de la popoare diferite. Din fericire arta veche, cea eleganta si fina nu a disparut,in ciuda celor ce au incercat sa o inlocuiasca cu "capodoperele" lor propagandistice.
Si pt ca tot vorbeam de filme "Ultimul Imparat" al lui Bertolucci mi s-a parut ca pacatuieste tocmai prin lipsa de finete a scenografiei, spre deosebire de serialul chinezesc cu acelasi nume, care era compus din doua parti (poate chiar doua echipe diferite), una care descria copilaria si adolescenta Imparatului, in decorurile somptuoase, elegante si fine (si costumele la fel) ale orasului interzis si a doua , in care actorul avea o fizionomie total schimbata, era deadreptul urat, spre deosebire de cei din prima parte si de original, situata in Manciuria si, pt ca imparatul adoptase costumatia occidentala, totul era cenusiu si grosolan, facut cu evidenta ura si dispret.
Tot la etajul trei am ramas cu rasuflarea taiata cand am intrat intr-o sala si pe peretele din fundul salii, cat tinea peretele (cel putin 3/2m) era un tablou fascinant. Pe intinsul marii inca involburate se mai zarea o bucata de catarg pe care era agatat cu disperare un om si, undeva in zare, se intindea maiestuos curcubeul.
De doua ori am mai avut o senzatie ata de coplesitoare, cand am vazut panza lui Aman cu "Hora unirii la Craiova", tot la Palat, si apoi cand am vazut, la Muzeul Zambaccian, (inainte de a-i veni ideea lui Ceausescu sa desfiinteze muzeele din diverse case foste particulare pt a da casele activistilor si a mutat exponatele in mizeria de Muzeul Colectiilor) un peisaj din Venetia de Darascu.
Am multe tablouri preferate, unul era cu nasterea Mantuitorului, de El Greco, remarcabil era ca lumina emana din pruncul divin, nu mai vorbesc de copiii lui Tonitza sau florile lui Luchian, erau niste splendizi trandafiri de Andreescu, tablourile lui Grigorescu, "Suzana si batranii" a lui Tizian, "Haman implorand iertare Esterei" de Rembrandt, "Hercule si leul din Nemeea" de Rubens, etc.
Pt ca am vorbit despre diferenta dintre arta precomunista si cea comunista din China vreau sa spun ca am mai avut un soc, de data asta vazand o expozitie a lui Lucian Grigorescu. Era o diferenta izbitoare intre tablourile interbelice si cele din perioada republicana, cam ca diferenta dintre ce a scris Sadoveanu pana in 44 si ce a scris dupa (in cel mai bun caz reluari ale unor teme mai vechi). Am de gand sa postez candva mottourile din capitolele Genovevei de Brabant ("Maria Sa Puiul Padurii"), sunt, dupa parerea mea, adevarate bijuterii.
Pt ca tot imi astern aici memoriile vreau sa mai spun cateva cuvinte si despre alta dragoste a mea, teatrul radiofonic, desi ar merita poate un articol separat. Se spune ca teatrul e efemer, ca nu ramane adesea nici o urma din talentul si stradania actorilor. Am inteles insa ca Radioul pastreaza inca piese de teatru in interpretarea unor monstri sacri romani, si ca se incearca salvarea Fonotecii de Aur, o initiativa care ar merita mai multa atentie.
Sunt unele voci memorabile, cum as putea uita pe Calboreanu in Apus de Soare, pe Manolescu in "Zapada in toiul verii" (si iata cum se leaga partea asta de cea dedicata artei chinezesti, pt ca piesa e chinezeasca si mi se pare si acum extraordinar ca a fost difuzata atunci pt ca e vorba acolo de un miracol, intr-o vreme cand materialismul dialectic si arta cu mesaj erau mandatorii), cum as putea uita piesele lui Brecht "Cercul de creta caucazian", inspirat din Biblie, de judecata lui Solomon, sau "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita", un excelent manifest antifascist, piesele lui Shakespeare, Mihail Sebastian, "Take, Ianke si Cadyr" sau intrebarea fatidica din "Intriga si Iubire" "Ai scris TU scrisoarea asta?"
Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici.
Prima data l-am vizitat cand aveam 10 ani, era deschisa si aripa unde era sala tronului, tot acolo imi amintesc ca se afla si camera cu chinezarii. Erau multe si grozav de frumoase, in special cele din jad, cuart sau alte pietre semipretioase, ulterior s-a amenajat la etajul trei o camera ceva mai mica, cu mai putine obiecte. Nu e vorba de faptul ca mi s-a schimbat perspectiva pt ca am crescut, imediat dupa revolutie am aflat ca multe obiecte se aflau la copiii Ceausescu, se spunea chiar ca proveneau din patrimoniul national, din muzee, nu erau primite in vizite de stat sau cumparate de ei.
Ca sa raman la arta chineza, tot la Caminul Cultural am vazut un film documentar dedicat acestei arte. Daca prima parte m-a incantat grozav, in ciuda faptului ca nu aveam nici un fel de educatie estetica din familie, in afara bunului simt al omului de la tara, am apreciat totusi eleganta si finetea creatiilor, in partea doua insa, unde erau filmate produse ale artei proletare grosolania cu cxare erau executate m-a oripilat. Pareau a proveni nu numai din epoci diferite, ci si de la popoare diferite. Din fericire arta veche, cea eleganta si fina nu a disparut,in ciuda celor ce au incercat sa o inlocuiasca cu "capodoperele" lor propagandistice.
Si pt ca tot vorbeam de filme "Ultimul Imparat" al lui Bertolucci mi s-a parut ca pacatuieste tocmai prin lipsa de finete a scenografiei, spre deosebire de serialul chinezesc cu acelasi nume, care era compus din doua parti (poate chiar doua echipe diferite), una care descria copilaria si adolescenta Imparatului, in decorurile somptuoase, elegante si fine (si costumele la fel) ale orasului interzis si a doua , in care actorul avea o fizionomie total schimbata, era deadreptul urat, spre deosebire de cei din prima parte si de original, situata in Manciuria si, pt ca imparatul adoptase costumatia occidentala, totul era cenusiu si grosolan, facut cu evidenta ura si dispret.
Tot la etajul trei am ramas cu rasuflarea taiata cand am intrat intr-o sala si pe peretele din fundul salii, cat tinea peretele (cel putin 3/2m) era un tablou fascinant. Pe intinsul marii inca involburate se mai zarea o bucata de catarg pe care era agatat cu disperare un om si, undeva in zare, se intindea maiestuos curcubeul.
De doua ori am mai avut o senzatie ata de coplesitoare, cand am vazut panza lui Aman cu "Hora unirii la Craiova", tot la Palat, si apoi cand am vazut, la Muzeul Zambaccian, (inainte de a-i veni ideea lui Ceausescu sa desfiinteze muzeele din diverse case foste particulare pt a da casele activistilor si a mutat exponatele in mizeria de Muzeul Colectiilor) un peisaj din Venetia de Darascu.
Am multe tablouri preferate, unul era cu nasterea Mantuitorului, de El Greco, remarcabil era ca lumina emana din pruncul divin, nu mai vorbesc de copiii lui Tonitza sau florile lui Luchian, erau niste splendizi trandafiri de Andreescu, tablourile lui Grigorescu, "Suzana si batranii" a lui Tizian, "Haman implorand iertare Esterei" de Rembrandt, "Hercule si leul din Nemeea" de Rubens, etc.
Pt ca am vorbit despre diferenta dintre arta precomunista si cea comunista din China vreau sa spun ca am mai avut un soc, de data asta vazand o expozitie a lui Lucian Grigorescu. Era o diferenta izbitoare intre tablourile interbelice si cele din perioada republicana, cam ca diferenta dintre ce a scris Sadoveanu pana in 44 si ce a scris dupa (in cel mai bun caz reluari ale unor teme mai vechi). Am de gand sa postez candva mottourile din capitolele Genovevei de Brabant ("Maria Sa Puiul Padurii"), sunt, dupa parerea mea, adevarate bijuterii.
Pt ca tot imi astern aici memoriile vreau sa mai spun cateva cuvinte si despre alta dragoste a mea, teatrul radiofonic, desi ar merita poate un articol separat. Se spune ca teatrul e efemer, ca nu ramane adesea nici o urma din talentul si stradania actorilor. Am inteles insa ca Radioul pastreaza inca piese de teatru in interpretarea unor monstri sacri romani, si ca se incearca salvarea Fonotecii de Aur, o initiativa care ar merita mai multa atentie.
Sunt unele voci memorabile, cum as putea uita pe Calboreanu in Apus de Soare, pe Manolescu in "Zapada in toiul verii" (si iata cum se leaga partea asta de cea dedicata artei chinezesti, pt ca piesa e chinezeasca si mi se pare si acum extraordinar ca a fost difuzata atunci pt ca e vorba acolo de un miracol, intr-o vreme cand materialismul dialectic si arta cu mesaj erau mandatorii), cum as putea uita piesele lui Brecht "Cercul de creta caucazian", inspirat din Biblie, de judecata lui Solomon, sau "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita", un excelent manifest antifascist, piesele lui Shakespeare, Mihail Sebastian, "Take, Ianke si Cadyr" sau intrebarea fatidica din "Intriga si Iubire" "Ai scris TU scrisoarea asta?"
Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
vineri, 16 ianuarie 2009
Ce verde era valea mea Aivazovski
Al zecelea val
Marea Neagra
The Billow (Involburarea)
The Great Roads to Kronstadt
In drum spre Kronstadt
Apus la mare
Razboiul
Furtuna
Pe insula Creta
Noapte la Odessa
Curcubeul
Muntii Caucazului si marea
Marea
In toiul razboiului
Apus de soare
Flota Marii Negre
Eram copil, aveam poate 10 ani. In fiecare saptamana mergeam la film, la Caminul Cultural. Caminul era in fosta pravalie a unchiului meu, fratele lui tata-mare, prapadit de tanar. Nu stiu daca erau inchiriate camerele respective sau luate cu japca, e posibil sa fi fost inchiriate, pt ca in casa mamei mari au functionat multa vreme birourile cooperativei de consum, apoi a stat acolo un militian care ne-a procurat carne de porc sau miel de pasti contra benzina (la telefon vorbeam codat cu parintii care intermediau trocul: "actiunea B si C") , care militian platea chirie, pana si orele de scoala sau activitatile pionieresti s-au tinut un timp in casele "chiaburilor", pt ca scoala, de ex, avea numai doua sali de clasa. Ulterior s-au mai adaugat doua la constructia carora am contribuit si noi,elevii, prin "munca voluntara".
Inca imi amintesc ca filmele erau aduse intr-o vreme cu "caravana", o masina care transporta rolele de film dintr-o localitate in alta. Vizionarea unui film se asemana intrucatva cu cea de acum de la posturile comerciale, adica erau mereu intreruperi necesare pt incarcarea rolei in aparatul de proiectie.
"Caravana" venea cu propriul aparat de proiectie, ulterior comuna a capatat unul propriu.
Ca o paranteza: are criza si efectele ei bune, cand am vazut Kangooro Jack la ProTV n-au mai fost pauze atat de lungi si dese de publicitate ca pana nu de mult, cand uitam si la ce film ma uit pana se termina pauza.
Inca nu incepuse destalinizarea, desi Stalin crapase de vreun an, deci filmele erau, cred, toate rusesti. Am uitat cam de atunci despre ce era vorba in acele filme, cele mai multe erau de razboi,trecusera putini ani de lasfarsitul lui, (cinematografia rusa a creat cateva capodopere inegalabile, dar la noi veneau filme de tot felul) dar trei mi-au ramas in memorie. Unul era un fel de biografie a Maiei Plisetzkaia, o balerina cu un urias talent, meritul acelui film este ca a prezentat f multe scene din balete clasice, cum ar fi Giselle, si a si povestit "actiunea". Celalalt era o ecranizare a unor f frumoase povesti din Ural , "Floarea de piatra", mie mi-au placut dintotdeauna mineralele si pietrele, chiar semipretioase, am vrut chiar sa dau la geologie dar n-a fost sa fie.
Inca nu incepuse destalinizarea, desi Stalin crapase de vreun an, deci filmele erau, cred, toate rusesti. Am uitat cam de atunci despre ce era vorba in acele filme, cele mai multe erau de razboi,trecusera putini ani de lasfarsitul lui, (cinematografia rusa a creat cateva capodopere inegalabile, dar la noi veneau filme de tot felul) dar trei mi-au ramas in memorie. Unul era un fel de biografie a Maiei Plisetzkaia, o balerina cu un urias talent, meritul acelui film este ca a prezentat f multe scene din balete clasice, cum ar fi Giselle, si a si povestit "actiunea". Celalalt era o ecranizare a unor f frumoase povesti din Ural , "Floarea de piatra", mie mi-au placut dintotdeauna mineralele si pietrele, chiar semipretioase, am vrut chiar sa dau la geologie dar n-a fost sa fie.
Dar cel care m-a fascinat era despre un pictor cu un nume cam complicat, dar tablourile vazute pe acel ecran din acea sala cu banci lungi de lemn fara spatar mi-au fermecat sufletul. Cred ca atunci m-am indragostit pt totdeauna de mare, desi marea am vazut-o prima data cand eram studenta, intr-o excursie de doua zile organizata de IASul unde lucra tatal meu. Am mers in excursie cu autobuzul si, ca sa facem economie, am dormit in Mangalia langa plaja, sub niste tufe. Am facut atunci turul litoralului, cel mai mult mi-a placut Mamaia pt ca avea in fata hotelurilor niste petunii atat de frumoase, cum nu mai vazusem niciodata. Cel mai putin mi-a placut Eforie, nu stiu daca Nord sau Sud, pt ca plaja era ingusta si erau pietre in apa .
Anii au trecut, am devenit o persoana asezata (adica n-am mai stat cu chirie), aveam deja copii si ne faceam concediile pe litoral, obtinand cu mare greutate si stand la cozi infernale biletele prin ONT. Vizitam f des libraria Cretulescu, unde era un raion cu carti rusesti, mai accesibile la pret decat cele romanesti. Una din pasiunile mele era sa cumpar albume de reproduceri, care erau de o calitate ireprosabila. Intr-o zi s-a intamplat minunea: in raft se afla albumul de Aivazovski. Se aduceau putine exemplare si daca nu-l cumparam atunci riscam sa nu-l mai gasesc data viitoare. Problema era ca mai erau zile bune pana la leafa si mai aveam exact atatia bani cat costa albumul. Daca eram o fiinta inteleapta m-as fi gandit ca familia are nevoie de hrana si de alte lucruri si as fi renuntat. Numai ca eu n-am fost niciodata inteleapta si n-am stat pe ganduri: am cumparat albumul (sotul meu, prima data cand am fost la mare, a fost de acord sa cumpar un album cu reproduceri de pictura vestica, parca-l vad ce bucuros era pt ca era convins ca va fi ultimul album cumparat de familia noastra, dezamagirea i-a fost mare cand a vazut ca nu m-am lecuit, obisnuiam sa le ascund si cand le gasea spuneam: "o, era acolo de mult") si Dumnezeu dragutul nu m-a lasat pt ca am imprumutat ceva bani si ne-am descurcat cumva.
Cand m-am operat (era a cincea operatie, si cea mai grea) dupa chinuitoare sedinte de chimio si radioterapie, am stat in spital 6 saptamani. Am cerut sa mi se aduca de acasa Aivazovski. Intr-o zi ma uitam la marea pictata cu atata dragoste de parca era vie si am inceput sa plang. Colega de camera, pe care o imbarbatasem pana atunci mi-a smuls albumul din mana si mi-a promis ca-mi da cu el in cap daca nu incetez cu plansul. Ce era sa fac, mi-am sters lacrimile si am promis ca nu mai fac.
Am mai fost odata la mare (cu cortul), desi doctorii mi-au interzis sa stau la soare. Stateam mai mult la umbra dar in apa ma mai prindea soarele. Din fericire nu s-a intamplat nimic. Dar mi se mai face cateodata dor de mare si atunci salvarea e Aivazovski.
Dupa tone de carti citite, mii de filme vazute, cateva limbi straine invatate mai mult sau mai putin bine cred ca a sosit timpul sa incerc sa arat ce a mai ramas din toate astea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)