vineri, 27 ianuarie 2012

Campionatul European de Patinaj Artistic 2012-Fete- Programul scurt

N-am vazut prea mult din aceasta proba din varii motive, cel mai important fiind ca din cauza campionatului de handbal (a fost o vreme, demult de tot, cand acesta era sportul meu preferat, am fost chiar cooptata in echipa Universitatii, dar n-am apucat sa fac nici macar un antrenament, pt ca asistenta noastra facea parte din Lotul National si a plecat in cantonament pt a castiga medalia de aur la Campionattul Mondial, eh, ce vremuri!) care a limitat transmisia de la patinaj.

Totusi, am sa fac observatia ca am fost uimita de nivelul ridicat al concurentelor vazute, incepand cu Yretha SILETE, ea si Mae Berenice MEITE fiind comparate constant de comentatorii nostri, Marius Negrea si Alina Alexoi cu Suria Bonaly, desi e diferenta destul de mare de clasa intre ele. Suria a debutat la Europene la 15 ani, acum asta nu mai e permis, pt ca altfel viitorii monstri sacri rusi, micutele care s-au remarcat in Grand Prixuri Adelina SOTNIKOVA si Elizaveta TUKTAMISHEVA le-ar fi dat clase celorlalte particicipante, cel putin asta e parerea mea. 

Deci a fost o intreaga grupa, penultima, in care nici macar una dintre concurente nu a dat cu funduletul de pamant, toate au reusit sariturile, dar notele la componente au fost date cu parcimonie, cu exceptia Viktoria HELGESSON si Elene GEDEVANISHVILI. Asta nu inseamna ca notele au fost acordate pe nedrept, cand imi amintesc cum au aratat pe gheata asiaticele si cele de pe continentul european la GP cred ca fetele noastre mai au mult de lucru in privinta partii artistice. 

Interesant la Iretha este faptul ca ea, ca si  Carolina KOSTNER , se roteste inspre dreapta, invers decat marea majoritate a sportivelor. Ea a patinat pe muzica din "Black Swan" (AA e f patrioata, ea da numai traducerea in romana a muzicii sau a filmelor, exceptie a facut Karate Kid, ma mir ca nu i-a zis "Copilul Karate") si desi a miscat mult din brate, e f departe de acea lebada muribunda din indepartatul program olimpic al Oksanei Baiul, atata gratie cat avea pe atunci fetita de 17 ani nu am mai vazut la nimeni, nici macar la CK, care impresioneaza constant arbitrii prin eleganta miscarilor sale, atat de tare incat i se trec cu vederea toate greselile tehnice. Din pacate ajunsa in USA OB s-a laut de bautura si s-a ingrasat, cand am revazut-o in 2000 am fost socata cat de mult se schimbase in rau, deh "sic transit gloria mundi".

Dar sa revenim la campionatul nostru, am vazut f putin din programul Natalia POPOVA, cred ca mai are mult de lucru pana sa ajunga la nivelul dorit de antrenorul sau, un alt olimpic ucrainean, Victor Petrenko, cel care a fost mentorul OB. Interesant pt noi e ca ea a participat la trofeul nostru "Cristal Skate", in noiembrie 2011. 

Suedia s-a prezentat cu o familie, sora mai mica a VH, Joshi HELGESSON, antrenata tot de mama ei, ca si sora mai mare, s-a prezentat destul de onorabil, clasandu-se pe drept in top 10. 

Pentru ca am amintit de Cristal Skate locul 1 in 2011 a fost ocupat de Elena GLEBOVA, o stiu de mult dar din pacate nu va avea niciodata vreo sansa la o medalie europeana, insa e nevoie si de asemenea concurente, care sa le scoata in evidenta pe cele mai talentate. 

Mie Mae Berenice MEITE nu-mi place, nu are acea finete necesara pt ca sa fie apreciata din pdv artistic, lasa ca nici Suria, macar ca a fost campioana atatia ani nu excela atat din pdv artistic cat din pdv tehnic.

Elene GEDEVANISHVILI a avut un program mai bun decat m-am asteptat, de la debutul sau nu a mai confirmat intru totul impresia excelenta pe care mi-a facut-o, s-ar putea ca si faptul ca a schimbat in 6 ani 7 antrenori sa fie explicatia. Se pare ca Brian Orser a fost, ca si pt Javier Fernandez, un atu destul de bun anul acesta. Mi-a placut f mult secventa ei de pasi, dar si mai mult mi-a placut ca de pe banca kiss and cry a strigat din toate puterile "Te quiero mucho, Sonia" pt Sonia LAFUENTE care tocmai urma sa isi faca programul, din pacate incurajarea ei nu a fost suficienta pt ca spaniola sa obtina un punctaj bun. Mie mi-a placut cum a interpretat si Sonia, la fel ca Elene, muzica, dar se pare ca arbitrii au avut alta parere.

Pe Kiira KORPI si Ksenia MAKAROVA nu le-am urmarit cu atentie si imi pare rau, mi-a distras atentia Mamita care se chinuia sa rezolve o problema de puzzle destinata sa combata Alzheimerul, sper sa fiu mai  concentrata diseara cand voi profita de faptul ca si dumneaei ii place patinajul si o voi deranja ca sa ma uit la TVR2. O sa mai spun numai ca am reamarcat ca Jenna MCCORKELL nu s-a ridicat deloc la inaltimea grupei in care a evoluat, judecand dupa rezultate, iar Fleur MAXWELL, pe care am vazut-o in "Kings on Ice" nici macar nu s-a calificat. 

Dupa ce am scris cele de mai sus am intrerupt redactarea si am mers la TVR2 (multumim) pt a vedea finala la dans. In pauza, asa cum ni s-a promis, am putut sa o vedem pe Carolina KOSTNER, prilej pt a ma enerva din nou, dar ceva mai putin ca altadata, vazand ca din nou i s-au dat o multime de bonusuri, ce-i drept insa concurentele de aici nu se compara cu cele de la GP, dar nici noi nu trebuie sa uitam ca a "reusit" sa greseasca la o pirueta. Macar punctele la artistic nu au mai fost atat de umflate cu pompa, astept cu interes programul liber.

Alena LEONOVA si-a prezentat cu aplombul care mi-e deja atat de cunoscut veselul ei program pe muzica din "Piratii din Caraibe", din pacate a gresit destul de mult la a doua tripla din combinatie si astfel, tinand cont ca de data aceasta o multime de concurente au executat corect sariturile, abia de s-a situat pe locul 6.

Am sa pun si aici cate doua poze ale primelor trei clasate, cu mentiunea ca pt Kiira Korpi, vestita pt frumusetea ei, am ales ca una din poze sa fie gen portret.



Ladies - Short Program
 
Result Details
 
  Pl.  Qual.NameNationTSS
=
TES
+
 PCS
+
SSTRPECHINDed.
-
StN.
1Q Carolina KOSTNERITA63.2232.27 30.957.717.367.827.758.040.00#27
2Q Kiira KORPIFIN61.8031.38 30.427.577.147.757.647.930.00#23
3Q Ksenia MAKAROVARUS57.5529.47 28.087.146.757.116.967.140.00#24
4Q Elene GEDEVANISHVILIGEO57.1429.20 27.946.936.577.187.007.250.00#21
5Q Viktoria HELGESSONSWE55.6829.42 26.266.616.216.796.506.710.00#19
6Q Alena LEONOVARUS54.5025.66 28.847.076.717.327.367.570.00#28
7Q Valentina MARCHEIITA53.5227.85 25.676.366.046.616.506.570.00#25
8Q Yretha SILETEFRA52.7531.03 21.725.575.145.615.365.460.00#16
9Q Joshi HELGESSONSWE52.3228.87 23.455.935.505.965.936.000.00#17
10Q Elena GLEBOVAEST52.3228.50 23.826.045.546.145.896.180.00#18
11Q Mae Berenice MEITEFRA49.8628.12 21.745.645.215.505.465.360.00#20
12Q Polina KOROBEYNIKOVARUS49.4128.41 23.005.935.575.685.755.822.00#14
13Q Sonia LAFUENTEESP47.3425.23 22.115.795.325.645.505.390.00#22
14Q Monika SIMANCIKOVASVK46.3925.96 20.435.434.825.324.935.040.00#10
15Q Juulia TURKKILAFIN45.6524.94 20.715.464.935.215.045.250.00#7
16Q Jenna MCCORKELLGBR45.3222.01 23.315.895.505.935.826.000.00#26
17Q Isabelle PIEMANBEL44.3924.67 19.725.074.615.004.965.000.00#11
18Q Alina FJODOROVALAT44.3726.38 17.994.934.144.574.394.460.00#5
19Q Natalia POPOVAUKR43.7523.58 21.175.435.115.465.185.291.00#15
20Q Nathalie WEINZIERLGER42.5622.79 19.775.184.685.004.865.000.00#13
21Q Myriam LEUENBERGERSUI41.7723.13 18.644.794.324.864.574.750.00#2
22Q Francesca RIOITA40.0221.55 19.475.114.574.824.825.001.00#8
23Q Karina JOHNSONDEN38.2319.88 18.354.754.364.504.614.710.00#12
24Q Romy BÜHLERSUI38.1418.88 19.264.864.394.934.865.040.00#6
25 Fleur MAXWELLLUX37.0617.18 19.885.044.575.144.965.140.00#4
26 Kaat VAN DAELEBEL35.1119.11 18.004.644.254.614.504.502.00#9
27 Chelsea Rose CHIAPPAHUN34.4618.46 17.004.253.894.364.294.461.00#1
28 Clara PETERSIRL30.8815.17 15.713.933.644.043.934.110.00#3
 
Legend
TSSTotal Segment Score
TESTechnical Element Score
PCSProgram Component Score
  
SSSkating Skills
TRTransitions
PEPerformance/Execution
CHChoreography
INInterpretation
  

Niciun comentariu: