Eh, s-a mai terminat un campionat. Iar proba asta de la fete chiar a fost surprinzatoare. Nu pt ca a castigat-o Carolina KOSTNER,
pt ca era f clar ca e suficient sa se fataie nitel cu patinele pe gheata si imediat notele de la componente vor incepe sa creasca precum Fat Frumos din poveste. Si nici pt ca Elene GEDEVANISHVILI are din nou prilejul sa devina eroina nationala ci pt saltul miraculos de la locul 12 la programul scurt la locul 2 la programul liber (dar locul 4 in final), pe care l-a facut Polina KOROBEYNIKOVA,
locul 2 la liber fiind de fapt mult mai apropiat de valoarea reala a acestei debutante la CE. Din pacate Sabina Mariuta, patinatoarea stabilita in Canada care a decis sa reprezinte Romania nu s-a calificat pt programul scurt.
Prima patinatoare pe care am vazut-o a fost Juulia TURKKILA din Finlanda. Ea e inca departe de compatrioatele ei care s-au retras, cum ar fi Susanna Pöykiö sau Laura Lepisto. A incercat sa execute tot felul de sarituri dificile neglijand astfel partea artistica. E clar ca mai are mult de invatat.
Sonia LAFUENTE s-a concentrat mult sa execute bine partea tehnica, a reusit dar nu cine stie ce, in plus punctele la componente au fost destul de reduse.
In schimb a urmat o patinatoare pe care nu o mai vazusem, pt ca am plecat din camera si am intarziat cateva secunde sa revin in fata micului ecran nici nu am stiut pana a sfarsit programul cum o cheama, dar am fost uimita ce program bun a avut, din toate punctele de vedere. Tot ce a facut a fost de inalt nivel, sarituri, piruete (una din ele Bielmann), spirale, pasi. Practic ea a castigat programul liber din pdv tehnic, a iesit pe locul 2 numai din cauza punctelor f mari adunate de CK la componente. Era Polina KOROBEYNIKOVA. Tinand cont ca abia pe 12 aprilie implineste 16 ani cred ca se explica de ce la programul scurt (unde nu am vazut-o) a iesit abia pe locul 12. Sper din tot sufletul sa nu se retraga CK pana cand una din micutele rusoaice care incep sa se afirme (PK si Elisaveta Tutkamisheva, dar si Adelina Sotnikova) nu o sa-i arate ce inseamna sa fi campioana cu adevarat, nu doar pt ca le place arbitrilor cum te fatai pe gheata). Comentatorii ne-au spus ca la Grand Prixul de Juniori de la Brasov a iesit pe locul 2.
Rochita stralucitoare a Yretha SILETE mi-a placut f mult. Din pacate programul nu a fost tot atat de stralucitor, a si cazut la triplu Flip si a gresit si triplul Lutz, a avut probleme si la triplu Ridberger, dar a facut o pirueta Bielmann care a fost apreciata si de arbitri. Atat ea cat si MBM arata mult mai in varsta decat cei 17 ani ai lor, poate si din cauza ca sunt f atletice. Poate de aceea nici nu reusesc sa impresioneze din pdv artistic. Nici lui MN nu i-a placut evolutia ei.
Dupa parerea AA Elena GLEBOVA a progresat, asa o fi, insa programul presarat cu multe greseli si chiar o cazatura arata ca ar mai avea mult loc pt progres. Programul scurt a fost mai bun.
Pe Mae Berenice MEITE am vazut-o si al GP, nu mi-a placut nici acolo. E rigida la secventelle de pasi, desi reuseste pirueta Bielmann, nici sariturile n-au fost cine stie ce reusite. Comentatorii nostri le-au comparat pe cele doua negrese solide, voluminoase, din Franta, cu cele doua surori din tenis, Williams, diferenta este ca surorile erau totusi mai de top.
Un program bunicel a avut Joshi HELGESSON dar ea a reusit sa cada la pasi, a ratat si triplu Ridberger, a gresit si la combinatia de trei sarituri, insa a fost tare draguta la sfarsitul programului, cand si-a pus amandoua mainile in cap, zambind.
Valentina MARCHEI, dupa o pregatire lunga, a reusit sa inceapa programul cu o cazatura la triplu Lutz, nici triplul Flip nu a fost cine stie ce, a gresit si la combinatia care a urmat si poate ca daca nu ar fi fost din aceeasi tara cu presedintele ISU ar fi ajuns pe un alt loc, nu ar fi primit puncte atat de multe la componente.
Din fericire mi-a mai venit inima la loc cand am vazut-o pe Kiira KORPI, frumoasa asa cum o stim, cu o rochita neagra f eleganta si cu un program sensibil mai bun decat predecesoarele ei, chiar daca i-a lipsit Lutzul din program (nici marea campioana a continentului nostru nu e in stare sa il faca). A avut ea niste greseli la sarituri dar macar i s-au dat si ei puncte destule la componente ca sa poata urca pe podium. Pe banca kiss and cry a strans cu duiosie la piept cei doi ursuleti de jucarie primiti, unul din ei avea patine in picioare :)
Atat AA cat si Yvonne Ghita au aceeasi parere despre Alena LEONOVA,
nu i se potrivesc programele serioase, ei ii sta mai bine sa faca programe vesele, pline de energie. A cazut destul de rau la triplu Lutz, lucru care s-a vazut cand a terminat programul si a mers schiopatand pana la banca. E cu atat mai mult de apreciat ca s-a achitat multumitor de sarcina de a-si executa programul.
Un program f frumos si bine executat a avut Elene GEDEVANISHVILI, ideea de a apela la ajutorul lui Brian Orser a fost f buna, si in acest fel canadianul nu a traversat degeaba oceanul. Cu exceptia triplului Lutz aterizat pe ambele picioare (toti comentatorii zic "pe doua picioare" prilej pt mamita sa se amuze, "dar cate picioare are?") si a ultimei piruete usor plimbate restul programului a fost la inaltimea asteptarilor, a fost atat de fericita incat a inceput sa planga, i-a sarit lui BO in brate si l-a pupat. A meritat din plin sa urce pe podium. Ce nu mi-a placut la ea a fost croiala rochitei care a facut-o sa para patrata, e drept ca nu are cine stie ce talie dar poate o rochita de culoare mai inchisa ar fi aratat-o mai supla.
Mi-am notat pe foaie cand a intrat Carolina KOSTNER pe gheata "a aparut, gata, primeste deja puncte la artistic". Se pare ca ii place mult lui AA pt ca nu mai tacea cat de stralucitoare este la figurat, salopeta in care s-a imbracat a facut-o sa apara f provocatoare si sexy, spre deosebire de Slutskaia pe vremuri, am inteles de ce intr-o vreme era interzisa o asemenea costumatie. Cum am spus mai sus din pdv tehnic programul ei a fost sub al lui PK 56,29 fata de 63,57, ca de obicei au salvat-o punctele la componente, 64,04 fata de 51,15. AA comenta ca pt a o intrece pe PK are nevoie de 103 puncte, eu am apreciat ca va primi 150, dar au si arbitrii o limita in pompare, s-au oprit la 120,33.
Ksenia MAKAROVA a patinat pe muzica din "Domnii prefera blondele", asa ne-a spus AA dar MN a fost prompt "Nu toti"."In film", a completat ea. Cautand o poza a comentatoarei am gasit un articol in revista Felicia,
articolul e scris intr-o excelenta limba de lemn iar comentariile arata ca ceea ce am scris eu despre ea seamana mai degraba a laude desantate.
KM nu a avut un program chiar rau dar a debutat cu un triplu Flip aterizat pe ambele picioare, i-a lipsit si ei Lutzul si a fost penalizata ca al doilea dublu Axel nu l-a cuprins intr-o combinatie (incerc sa-mi amintesc cine a sustinut ca nu e voie sa se faca doua sarituri de acelasi fel in programul scurt, ca musai trebuie sa fie intr-o combinatie, ca a doua nu se ia in calcul, foaia de arbitraj arata clar ca aceste afirmatii nu sunt adevarate) si degeaba a incercat sa dovedeasca, vorba AA ca "diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeii" atat prin muzica aleasa cat si prin costum, ca tot pe locul 7 a ajuns dupa liber si pe 6 in final.
Mi-a placut Viktoria HELGESSON ca nu a fost dezarmata de faptul ca a fost ultima la start, si-a tinut firea si si-a facut treaba cum s-a priceput mai bine. Si ei i-a lipsit Lutzul, a gresit la triplu Flip care a fost downgradat la dublu, precum si la triplu Salkow dar s-a prezentat mai bine decat KM. Alura ei seamana bine cu a lui KK, ceva mai putin cizelate trasaturile, dar tot frumoase.
Desi am vazut Gala si am facut insemnarele nu cred ca ii voi dedica un articol, nu am putere pt asta, in schimb promit ca pana cand va intra in vigoare cenzura ACTA la care a aderat si guvernul nostru (criticii acestui document destinat combaterii pirateriei pe internet sustin ca e vorba de limitarea drastica a libertatii de exprimare si de opinie, desi personal nu odata am fost ofuscata de obiceiul de a se prelua de pe net materiale difuzate apoi pe emailuri ca anonime precum si de plagiatele depistate cred ca e posibil ca guverne rau intentionate, cum presupun ca e si acesta al nostru care, in ciuda contestarilor pretinde ca e indispensabil tarii, vor profita pt a pedepsi pe cei care le critica) voi cauta videoclipuri si voi face un articol separat cu linkuri.
Si acum cate doua poze ale primelor trei clasate la liber, urmate de doua poze ale Kiirei Korpi
Ladies - Free Skating |
|
Result Details |
|
|
|
Legend | |
TSS | Total Segment Score |
TES | Technical Element Score |
PCS | Program Component Score |
| |
SS | Skating Skills |
TR | Transitions |
PE | Performance/Execution |
CH | Choreography |
|
|
|
|
Rezultate finale |
|
|
|
Legend | |
FNR | Final not reached |
|
|
2 comentarii:
Pe vremuri, urmaream si eu cu sufletul la gura...
Acum nu te mai lasa turcii cu serialelelor? Eu am lasat sa astepte coreenii, patinajul imi e mai drag!
Trimiteți un comentariu