Nu stiu ce s-a intamplat cu capacitatea mea de concentrare (unii ar zice ceva de varsta, ar fi cazul sa se abtina, nu pt ca ar fi un neadevar :) dar, desi stiam ca pe 25 incepe acest campionat, nu m-am pregatit din vreme, ca altadata, cu studiat programul transmisiilor, cu instalarea in fata micului ecran avand un teanc de foi albe in fata pe care sa-mi scriu notite, etc. De fapt scaderea interesului pt competitiile de PA s-a produs inca dinainte de Anul Nou, cand s-a disputat finala Grand Prixurilor. Cred ca pur si simplu am obosit de prea mult bine.
Acum nu e mai putin adevarat ca nu pot accesa o zona olimpiana cand se pretec atatea evenimente politice, ceva asemanator mi s-a intamplat in timpul Campionatului Mondial de Fotbal din 90. De cel putin un deceniu nu ratasem nici o asemenea competitie (in casa noastra eu sunt microbista), le privisem la bulgari, ca toata lumea, si invatasem cum e cu zasada, jeolt sau cerven karton, etc, Nicolae Kolev facand parte, alaturi de Vera Marinova care comenta patinajul, parca parte din familie. Ei, pe cea din 90 am ratat-o, din motive care pot fi sintetizate in doua cuvinte: Piata Universitatii. Sigur, acum sanatatea, Mamita (si poate lenea sau mai degraba o lipsa de entuziasm) m-au tinut departe de acel loc, totusi asta nu inseamna ca nu am rezonat cu cei care si-au strigat ofurile si doleantele, cam in zadar, dupa toate aparentele.
Totusi am reusit sa vad pereche rusa Tatiana VOLOSOZHAR / Maxim TRANKOV si sa ma bucur din nou de faptul ca prin retragerea lui Stanislav Morozov si trecerea lui pe post de antrenor TV si-a gasit in sfarsit un partener pe masura talentului sau (mie imi placea MT si cand concura impreuna cu Maria Muhortova, de altfel au luat impreuna niste medalii) si astfel, prin accidentarea nefericita a Alionai Savcenko acesta pereche are toate sansele sa devina campioana europeana. M-a impresionat felul in care au executat aruncarea pe verticala, un triplul Lutz (asa i-a zis Cornel Gheorghe, eu nu stiu daca o sa invat vreodata cum sa deosebesc sariturile), a fost cam ca la chinezi,. F bine si sincronizat au executat si triplul Touloupe in paralel, coborarea de la ridicare mi s-a parut un pic cam brusca iar la aruncarea pe orizontala ea a pus mainile jos. In schimb in rest programul a fost o incantare, ei sunt f bine sincronizati, miscarile sunt asa de elegante incat par ca ar fi de balet, si nu de patinaj, desi Alina Alexoi nu parea prea fericita ca au ales muzica grupului Evanescence, mai modern. Ce mai, mi-a placut programul lor.Ca sa nu scriu prostii, pt ca nu prea mi-am luat notite, am revazut programul pe youtube, noroc ca m-am abonat la postari.
Din pacate nu am vazut celelalte perechi ruse, mie imi place si Vera Bazarova, in schimb am vazut cata diferenta de calitate este intre prima pereche germana, care din pacate a ratat acest eveniment, si a doua, Maylin HAUSCH / Daniel WENDE. Mi s-au parut tare stangaci incat nu numai greselile lor i-au dus pe locul 5 ci si tot modul in care s-au prezentat. E mare pacat ca aceasta ramura sportiva isi gaseste din ce in ce mai greu sportivi dispusi sa concureze, e adevarat ca e extrem de dificil sa se intalneasca doua persoane care sa fie mai mult sau putin perfect sincronizate cazul lui Maxim Trankov care a avut pana acum doua partenere compatibile e mai degraba o exceptie.
Dar ca sa respect adevarul istoric o sa precizez ca atunci cand m-am plictisit de comentariile la "covantare" am ales sa-l revad, fie si numai un pic, pe dragul, scumpul, talentatul, ce se afla acum in armata si se va elibera ceva mai tarziu decat cel ce a interpretat personajul principal din Bad Guy (cica, Baiatul Rau, asa a tradus Euforia), vorbesc aici de Kim Jae Wook. Despre Kim Nam Gil vorbesc cu patima fanele lui.
Pairs | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Result | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu