Acesta este martisorul primit anul acesta. De fapt sotul meu mi-a sugerat sa-l pun in cos azi, cand am mers amandoi la cumparaturi la Cora si, stiind cat de atent e sa nu cheltuim prea mult, mi-am dat seama ca e felul lui de a-mi darui un martisor despre care stia precis ca-mi va face placere, mai ales dupa ce i-am spus ca, desi eram necajita ca s-a prapadit sotia varului (si finului, in acelasi timp) am fost totusi placut impresionata de faptul ca la floraria aflata nu prea departe de casa am vazut, pe langa niste f frumoase begonii tuberifere, care aproape ca rivalizau cu cele din Cork, niste ghivece cu ginger inflorit viu si natural (le vazusem doar in poze, am facut si un pps cu aceste flori de ghimbir) si ghivece cu orhidee, dar toate aceste minuni mi s-au parut cam scumpe. Ba chiar am facut si o gafa: am vazut, intr-un ghiveci mai marisor, o orhidee diferita de celelalte, era roz cu flori mai mici dar mai multe, in plus erau mai multe plante in acelasi ghiveci si, lucrul cel mai important, pretul afisat era de doar 15 lei, fata de 90, cat costau celelalte. Am luat jerba, am facut cativa pasi in afara florariei, apoi mi-am zis: "nu mai intalnesc eu un asemenea pret", si m-am intors. Am scos repede cei 15 lei, i-am depozitat in fata vanzatorului care, cu o infinita delicatete m-a anuntat ca 15 lei costa numai ghivecelul, apoi si-a cerut scuze ca m-a derutat facand sa cred ca ofera o asemenea promotie incredibila si mi-a explicat ca e vina lui ca a expus floarea abia sosita fara sa-i afiseze si pretul (s-a exprimat chiar asa). M-am scuzat si eu ca am putut sa cred ca era posibila o asemenea promotie si am pus banii la loc in portofel.
Sotul meu a ascultat povestea, a inteles cat imi doream o floare frumoasa si continuarea am scris-o mai sus. Ramane de vazut daca voi fi in stare sa am grija cum trebuie de minunea asta (n-am avut niciodata o orhidee si nu prea stiu cum s-o ingrijesc, floarea totusi are atasat si un "mod de intrebuintare") Numele plantei este Phalaenopsis.
5 comentarii:
Ai de grija sa nu-i dai prea multa apa...eu am omorit citeva...Blessings
Multumesc. Poate imi spui cum au supravietuit celelalte.
Este superb mărţişorul tău! Şi eu am avut şi încă mai am, sunt fff delicate şi necesită atenţie. Le place lumina, dar nu în soare, apa pusă în farfuriuţă, o dată la 3 zile acum, la 2 zile la vară. Nu o muţi din ghivecel, nici din locul unde o pui (la fereastră cumva). După ce cad florile, nu tăia tijele, ud-o din când în când şi ai şanse să reînflorească, după 6 luni sau chiar mai mult. Eu am avut supriza asta :)
Multumesc Lia.In literatura scrie ca nu trebuie sa stagneze apa in farfurioara.
Eu am primit sfaturile de la un domn crescător de orhidee şi m-au ajutat. Nu să stagneze în farfuriuţă, ci să nu pui direct in ghiveci apa, ci în farfurie, că îşi trage ea. Succesuri :)
Trimiteți un comentariu