marți, 24 februarie 2009

Pacient in Romania VIII

Pentru persoanele care vin prima data aici: daca vreti sa aflati experienta mea de persoana diagnosticata cu cancer va recomand sa cititi intai episoadele VI si VII.

N-am spus in episodul anterior ca sotul meu s-a tinut de cuvant si mi-a cumparat cartonul de prajituri cu frisca promis, bineinteles ca am impartit prajiturile cu fiicele mele, dar cea mare nu a inteles nici pana azi de ce nu a luat el prajituri si pt ele, incat a trebuit sa renunt eu la o parte din ale mele (sunt curioasa cum o sa comenteze ea fraza asta)

Pt ca unul din colegii lui facea studii de termografie pt a constata daca metoda aceasta poate ajuta la detectarea tumorilor (citisem intr-o carte rusesca f interesanta si bine scrisa,-- cred ca se chema Verdictul in romaneste si m-a intrigat ca avea acelasi titluc a una din povestirile lui Kafka--, ca a desoperit ca o alunita din cele negre --melanom--era mai fierbinte decat restul corpului, precis ca era vorba de termografie) Am mers intai la un profesor de senologie, nu i-am retinut numele, regret acest lucru, apoi la policlinica Institutului de Aviatie, unde am facut termografia. Senologul a fost de acord cu diagnosticul lui Saptefrati, doctorita de la Institut nu era sigura ca am metastaze la subrat, ea credea ca mai degraba e vorba de lipom, de aceeasi parere a fost si rezidenta lui Dutulescu, dar D a confirmat diagnosticul lui Saptefrati. Deci am avut si alte opinii, am fost examinata de mai multe persoane autorizate, nu am ascultat o singura parere. Daca eu n-am fost in stare sa detectez prin palpare tumora nici dupa punctie, toate aceste cadre medicale au reusit, experienta si pregatirea lor spunandu-si cuvantul. Termografia nu a fost concludenta in cazul meu, se parea ca am tumori la ambii sani, poate asta s-a datorat faptului asa cum am aflat ca mult mai tarziu de la oncologa de la sector eu, la fel ca alte peste 90% dintre femei, am displazie la sanul ramas.

La prima internare am avut colega de salon o doamna mai in varsta, care statea pe str General Florescu, unde intreprinderea noastra avusese unul din numeroasele sedii. Era mucalita, am facut schimb de multe bancuri, ne-am distrat copios cat am fost colege. Relatia ar fi putut fi incordata daca, dupa ce dumneaei a tinut mortis sa stea la geam, nu si-ar fi dat seama ca salteaua e extrem de incomoda si eu nu as fi fost de acord sa schimbam paturile (era o rezerva de doua paturi). Dansa nu s-a operat pt ca, pensionara fiind, nu avea de unde sa puna in plic cat se spunea ca e "tariful". Parerea mea e ca ideea asta cu "tarif fix" era cam exagerata, nu cred ca i s-ar fi conditionat operatia de existenta plicului. E aici si vorba de mentalitatea bolnavului: daca nu-mi cere/primeste plicul nu mai exista nici o speranta de insanatosire. Pe de alta parte se spunea ca insusi celebrul Arsenie ar fi utilat si modernizat Spitalul 9 din plicurile primite de la bolnavi. Dar inca de atunci la radiografie i-a aparut o opacitate pe plamani, in salonul nostru venea si facea ambulator chimio o doamna care s-a uitat semnificativ la mine cand am auzit asta, mai ales ca acuza si dureri, dar nu am comentat niciuna nimic. Mai tarziu ne-am mai intalnit pe holurile Institutului, nu prea arata bine.

A doua oara am stat intr-un salon de trei. O colega era de undeva din Moldova, o fiinta extrem de energica si muncitoare, spunea ca s-a suparat f tare cand i-a luat foc grajdul si i-au pierit porcii (cealalta colega era de parereca e posibil ca asta sa-i fi declansat cancerul), ne spunea ca sotul mereu o certa "esti nebuna de muncesti atat", ea s-a bucurat ca putem spune bancuri (radeam atat de tare ca a venit cineva de la etajul de sus sa vada de ce radem) si cand ne-am externat, pt ca auzisem ca semintele de dovleac combat cancerul, mi-a trimis, contra cost, cateva kg de seminte din dovlecii cultivati de ea, de-am spart la seminte saptamani intregi pana le-am terminat. Cealalta ,o doamna fina si cocheta, eleganta chiar, facea un tratament experimental, m-a pus sa-i traduc prospectul, erau ingrozitor de multe efecte secundare insirate acolo. Spunea ca a avut o infectie la deget care i s-a urcat la subrat si ca nimic nu reusise sa-i amelioreze starea. Avea un nepot de 6 ani pe care il iubea f mult si un sot care ii era f devotat, se vedea ca se iubeau inca, dupa atatia ani. Nu voia nici macar sa auda cuvantul moarte, era extrem de speriata, ulterior moldoveanca mi-a spus ca a intalnit-o intr-o stare f grava, deabia mai sufla. Daca i-am usurat suferinta macar cu un miligram, sunt multumita.

Cred ca am suportat acceptabil greturile provocate de tratament nu numai datorita zofranului si metoclopramidei ci si pt ca am consumat f multe fructe (o colega de serviciu care ulterior a plecat de la noi avea livada de meri si ne-a vandut f convenabil cateva lazi, mi-au prins tare bine la spital) si ceai de macese culese de mine de pe coclauri (am muncit ceva sa le curat de seminte si puf inainte de a le usca)

Dar pe masura ce trecea timpul si faceam alte serii incepeam sa suport din ce in ce mai greu chimio. N-am sa inteleg niciodata cum rezista o pacienta care venea in salonul nostru (cand am fost internata a treia oara) sa faca tratament ambulatoriu pt ca spunea ca face asta de 8 (opt) ani. Alta, destul de tanara, prietena buna cu prima, tot la ambulatoriu, avea ambii sani extirpati, daca imi amintesc bine, din motive estetice, ceea ce mi s-a parut o prostie.

In timp ce faceam chimio am intalnit si o doamna din Targoviste, ilustratia vie a avertismentului primit dupa punctie, a mers intai la un bioterapeut si a ajuns la Institut intr-o stare destul de grava. Eu ma gandeam ca cele care se vindeca nu mai ajung la institut, dar n-am de unde sa fiu sigura ca se intampla asta. Totusi in perioada aceea m-am imprietenit cu o vanzatoare de la alimentara de langa casa (acum desfiintata) care mi-a imprumutat "Medicamente din farmacia Domnului" de Maria Treben, care cred ca m-a ajutat, pt ca mi-am facut un "cocteil de ceaiuri" inspirat de cartea asta, din care faceau parte, intre altele, ceai de urzica, coada soricelului si galbenele, care cica ar combate cancerul de san. Am vorbit deja de ceaiul de macese.

De asemenea am facut multi ani un program inspirat din DO-IN, o filozofie japoneza, care consta din automasaj, presopunctura si gimnastica, m-a ajutat f mult mai ales la mobilizarea mainii drepte dupa operatie, dar nu ma mai pot mobiliza sa il fac, si pt ca ar trebui sa stau in genunchi, si nu mai pot din motive de artrita sau poate chiar artroza.

In plus o cunostinta de-a mea, adepta lui Sri Mataji, care se pretindea Goddess, ea practica Sahaja-Yoga (nici o legatura cu MISA) si se ruga pt mine impreuna cu toti ceilalti si imi dadea sa ma ung cu niste "apa sfintita". Mi-am exprimat dubiile cu privire la eficacitatea apei respective fata de dr Radu, endocrinologa de la IO si dumneaei a replicat ca "nu se stie niciodata"

A treia oara (dupa radioterapie) in salon mai era o doamna care avea un fiu care lucra la aeroport, pe care o "curta" intens dr D, cred ca din cauza ca circula mult cu avionul la congresele la care participa, dar si pt ca starea ei era destul de grava si ii era mila de ea (dr D e metodist). Sarmana de ea cred ca avea metastaza la oase, se vaita mereu si se intreba daca mai scapa, nu se putea da jos din pat pt ca s-a impiedecat in casa si si-a fracturat soldul, o ajutam noi cand avea nevoie de ceva. Noi, adica eu si o tanara din Calarasi sau Oltenita. Era f grijulie sa se hraneasca bine, pt ca aveam frigider in camera il burdusise cu crenvursti, supa si alte bunatati. Din pacate stomacul ei nu putea retine prea mult bunatatile dupa injectii. Eu, cu hrana mai frugala, n-am vomat deloc.

In martie, dupa ce am fost masurata si tatuata (cateva puncte doar, care indicau aria ce urma a fi iradiata) si am facut si o simulare am inceput lunga serie de cobaltoterapie. Ar fi trebuit sa fac 25 de sedinte, 5 in fiecare saptamana, dar am facut doar 24, pt ca in ultima zi urma sa intre aparatul in revizie si am facut, se pare, doza dubla. Am avut noroc, din nou, de o doctorita f buna si f atenta cu mine (probabil ca asa era cu toate pacientele) dr Preda, sper sa nu incurc numele, care mi-a dat reteta gratuita de vitamina A, ca sa nu mi se arda esofagul, precum si alte tratamente, nu mai tin minte exact ce, parca pastile cu Litiu, spunea ca pt refacerea limfocitelor. Daca chimioterapia am suportat-o destul de usor nu pot spune acelasi lucru despre radioterapie. Pe masura ce trecea timpul ma simteam din ce in ce mai obosita (totusi aveam grija sa ma hranesc bine cu nuci, icre, sfecla rosie si altele recomandate in cartile de la BC, se spune ca nimic din ce ni se intampla nu e lipsit de sens, faptul ca am invatat singura si cu multa usurinta, atat din carti cat si de la TV, limba engleza mi-a folosit din plin, si nu numai o data)

Dar pe masura ce trecea timpul analizele imi ieseau din ce in ce mai proaste, in ultima saptamana atat hematiile, cat si limfocitele si trombocitele erau teribil de putine, cred ca sangele imi era tare spalacit iar organismul nu prea mai avea cu ce se apara. Am si racit la un moment dat si mi-a fost tare rau. Mi s-a intamplat chiar sa adorm, fara sa-mi dau seama, cu ochii in TV. Pt ca trecuse suficient timp de la operatia de fibrom (am citit ca se recomanda extirparea ovarelor dupa o asemenea operatie, pt ca altfel creste riscul de cancer la san, la mine existau deja o multime de factori de risc, nu se poate neglija si faptul ca ma lucrat in laborator cu substante toxice si cancerigene, alfanaftilamina, de ex, faceam eu analizele cu aceasta substanta pt ca mama laborantei care ar fi trebuit sa o manuiasca murise de cancer si riscul ei, am considerat eu, era mai mare decat al meu, avand in vedere ca mama mea traieste bine mersi si azi) am recapatat dreptul la CM si n-am mai mers la serviciu, de altfel cred ca nici nu s-ar fi putut, sotul meu m-a dus si m-a adus cu masina in fiecare zi.

Intr-o zi, pe un ger cumplit, cred ca era chiar 31 martie, masina noastra cam vechisoara (o biata Dacia 1310 care ne-a slujit cu abnegatie din februarie 85 pana acum doi ani jumatate, cand a sfarsit in programul "Rabla" fiind f regretata de sotul meu, care-i cunostea fiecare surubel, e drept ca in ziua in care am luat-o au fost -25C, si a pornit de la prima cheie) a ramas in pana chiar inainte de intersectia sos Fundeni cu Colentina. Sotul meu s-a dat jos din masina, a ridicat capota (atunci am racit) dar nu a reusit sa o pornesca. Atunci parca de nicaieri a aparut un om care i-a spus sa se intoarca la volan, a mesterit ceva cateva secunde si motorul a pornit, apoi a plecat repede spre trotuarul din stanga noastra, nici nu sunt sigura ca ne-a auzit multumirile.

La usa salii unde se afla bomba de cobalt am observat, la inceput pe pielea proprie, ca daca nu i se baga nimic in buzunar Marianei, asistenta, te uita Dumnezeu acolo si intrau inaintea ta toti cei veniti mai tarziu, dar inarmati cu "darul". Dar daca dadeai 500 de lei, asteptai mai putin. Cel mai putin asteptau cei care cotizau cu o mie de lei (nu eu)

Radioterapia a mai avut si un alt efect secundar,oarsura la subrat,f dureroasa si care s-a vindecat cu greu dupa multe cataplasme cu sunatoare, de am patat toate bluzele cu rosu de la florile respective.

Despre operatia propriu zisa, data viitoare.

6 comentarii:

diana spunea...

Nu-mi aduc aminte absolut nimic legat de prajituri :) Acum sunt la dieta si nu vreau sa aud de asa ceva.
Stiu doar ca veneam la vizita cu 282 dintr-un capat in altul, de la Gara la Fundeni, si era ingrozitor de aglomerat. Erau autobuze d-alea vechi, era vara (sunt sigura, pt ca atunci imi dadeam licenta), n-aveam aer si credeam ca lesinam strivite acolo. Vezi, am suferit si noi un pic alaturi de tine :)

Viorica spunea...

Ati suferit,dragii de voi, destul, important e ca ati fost alaturi de mine.
Vezi ca Dumnezeu nu bate cu parul, erai surprinsa f neplacut (asta e un eufemism) si acum prajiturile sunt cah :P
Vezi ca nu e cazul sa mai slabesti!

FuckYouTovarasi.blogspot.com spunea...

Ti-am facut o mica prezentare pe FYT. Sper sa-ti placa ! :D

Viorica spunea...

Multumesc, mi-a placut, desi are o mica inexactitate, pe care ti-am semnalat-o acolo.
Astept cantecul pescarului, tot cu Trio Grigoriu

Anonim spunea...

viorica povesteste lucruri care nu intereseaza si sunt plictisitoare,mai lasa-ne

Viorica spunea...

Draga anonim curajos, sa dea Dumnezeu sa nu ai niciodata parte sa traiesti si tu pe propria piele lucrurile neinteresante si plictisitoare pe care le-am trait eu si despre care povestesc aici.