Pacient in Romania IV

Cam la un an de la operatie am mers la control. Doctorul s-a minunat tare cand m-a vazut, nici urma de Sfanta Paraschiva, cum ma "alinta" el. Dupa un timp sora mea a avut nevoie de o operatie la ochi, facuta de dr Blatt. Operatia a trebuit sa fie refacuta dupa alti ani de prof. Voinea, de la Coltea. Am intalnit in timpul facultatii alti doi "clienti" ai dr Blatt, ambii cu sechele de pe urma operatiei.

Liceul Matei Basarab avea un cabinet medical. La inceputul fiecarui an ni se facea un control sumar. Cam in altreilea an, comparand evolutia greutatii, doctorul ,un domn bland si f cumsecade, mi-a atras atentia ca daca voi continua sa iau in greutate la 20 de ani voi ajunge patrata. Predictia i s-a implinit ceva mai tarziu, mai ales dupa 50 de ani.

Pt ca am avut mereu lipsa de calciu parintii imi cumparau din cand in cand gluconat de calciu, niste granule roz, dulci,pe care le consumam cu mare placere (mie mi-a placut si untura de peste care ni se administra gratuit in timpul scolii elementare, probabil ca organismul avea mare nevoie). In timpul liceului, stiind ca am dreptul la medicamente gratuite, i-am spus doctorului ca am lipsa de calciu. M-a ciocanit usor pe obraz (aveam sa aflu mai tarziu ca exista un sindrom care provoaca reactie la ciocanituri daca exista carenta de Ca) si mi-a recomandat....clorocalcin. Ceva mai scarbos nu cred ca exista in materie de medicamente, dar atunci era cea mai asimilabila forma de administrare a calciului (si cea mai ieftina).

Experienta avea sa-mi foloseasca multi ani mai tarziu cand, inghitind cele doua pastile zilnice de piroxicam recomandate de doctorul de familie (un vecin cu care suntem in relatii de prietenie, el insusi consumand, din motive bine intemeiate, piroxicam, fara efecte adverse) pt ca mi se anchilozase umarul stang din motive de inflamatie reumatica (mi-a explicat dr ca muschiul a fost iritat din cauza unui os zimtat) m-am trezit intr-o dimineata cu melena. Pt nestiutori melena e un simptom de hemoragie intestinala sau stomacala. Am crezut ca am avut scaun negru pt ca am mancat afine dar n-a fost asa. Afine mancasem pt ca ma ustura stomacul si stiam ca sunt bune pt calmarea durerilor de stomac.

Am pus mana pe una din cartile cu notiuni medicale din biblioteca si am citit ca primul ajutor in caz de hemoragie a sistemului digestiv consta in administrarea de clorura de calciu. I-am telefonat sotului meu (dupa ce m-am trezit din lesin) si l-am rugat sa mearga la farmacie. A umblat prin multe farmacii pana cand una din vanzatoare s-a luminat ca el cauta clorocalcin. N-am mai avut melena dar ma simteam din ce in ce mai slabita. Eu credeam, avea sa se dovedeasca mai tarziu cat de gresit, ca am insuficienta cardiaca. Dr de familie a crezut ca e un fel de ipohondrie si m-a tratat cu un xanax. Dupa vreo 5 zile m-a dus sotul meu la un dr cardiolog, la un cabinet particular.

Inainte de a intra la consultatie, de teama sa nu uit ceva din lungul istoric al bolilor din dotare (asta se intampla acum aproape 5 ani, spre sfarsitul lui februarie 2004) mi-am facut o notita pe care i-am aratat-o doctorului. Acesta si-a dat imediat seama ca sunt anemiata si, cand a vazut pe lista fatidicul cuvant cancer, m-a convocat a doua zi la spitalul Ministerului de Justitie, fostul Al Sahia. Mai fusesem internata acolo, tot de urgenta, in urma unei crize de apendicita, dar peisajul si conditiile din spital se schimbasera apreciabil, in bine.

Mi s-a acordat toata atentia, am facut ecografie (dr se temea ca hemoragia ar fi putut fi provocata de metastaze), analize si perfuzii cu compusi de fier (dr Radu mi-a explicat ca m-as reface mai repede cu transfuzie de sange, dar riscurile ar fi mai mari decat foloasele) si, lucrul cel mai important, doctorii nu si-au pus nici un minut problema sa primeasca spaga de la mine, ba, daca nu ma insel, dr Radu n-a vrut sa primeasca nici contravaloarea consultatiei de la cabinetul particular. Subliniez asta pt ca se face mare caz acum de conditionarea actului medical de primirea spagii.

Pt ca venele imi erau rigidizate in urma chimioterapiei am facut hematoame si flebita la ambele maini, dar s-au rezolvat prin ungere cu heparina. La analizele facute anul trecut in cadrul programului Nicolaescu am aflat ca nu mai am nici urma de anemie, poate si pt ca, fiind o adevarata reprezentanta a grupei zero sangvine, sunt carnivora.

Ca sa termin cu experientele din spitalul Sahia am sa spun ca atunci cand m-am operat de apendicita (in 81, cred) atitudinea doctorilor chiar a fost conditionata de prezenta plicului (l-am dat dupa operatie, si nu inainte, iar schimbarea a fost extrem de vizibila). Era internata acolo o tanara care azi ar fi fost considerata "de fitze", cu ajutorul ei se organizau adevarate festinuri la care noi, muritorii de rand, eram simpli spectatori. Intr-o noapte o fetita de vreo 14 ani, care facuse o mastita pt ca fusese lovita cu mingea in timpul orei de sport, nu a primit doza de antibiotic prescrisa iar noi, colegele de salon, am facut mare scandal din cauza asta. Doctorul Szetlacek (tare mi-as fi dorit sa ma opereze el, era mare diferenta de atitudine fata de bolnavi intre el si dr care m-a operat pe mine) a reusit sa aplaneze lucrurile dupa ce s-a asigurat ca nu se va mai repeta greseala.

Dar sa ma intorc la anii de liceu. Pe la 16 ani o durere cumplita de spate a inceput sa ma deranjeze, in plus si incheieturile ma cam suparau. Dupa ce a vazut ca am VHSul marit doctorul a dat verdictul: reumatism poliarticular acut. Despre acest reumatism se spunea ca "linge articulatiile si musca inima". Intr-adevar, un var din partea tatalui si o matusa din partea mamei au avut mari probleme din cauza reumatismului care le-a afectat inima. Reamintesc ca atunci tratamentele cu antibiotice nu erau curente in practica medicala de la noi, dupa stiinta mea. Dr mi-a recomandat sa consum timp de 6 luni cate 3 pastile zilnic de vitamina C200 sublingual si cate 10 picaturi de vitamina A uleioasa (nu-mi amintesc daca de 3 ori pe zi) Am urmat tratamentul numai 4 luni, mi-era deja greata, e posibil sa fi facut hipervitaminoza A, noroc ca nu am avut leziuni sublinguale.

Reumatismul, dupa cum se stie, nu se vindeca, am si acum necazuri din cauza lui, unul din necazuri l-am expus mai sus, sunt si excesiv, dupa parerea mea, de meteosensibila, dar inima nu mi-a fost afectata de boala, deci cred ca tratamentul acela cu vitamine era cel mai indicat pt mine.

S-a mai intamplat insa, cred ca eram deja in serviciu dar nu aveam inca buletin de Bucuresti, sa ma doara rau un genunchi. Nu mai stiu de ce eram la tara, acasa la parinti, probabil intr-un concediu medical. Mamitza, de la care se pare ca am mostenit sensibilitatea la reumatism, mi-a recomandat comprese calde si am ascultat-o. Genunchiul s-a facut cat butucul, exact cand sora mea trebuia sa se inscrie la scoala in Bucuresti. Am fost trimisa sa o ajut eu sa se inscrie, cu ocazia asta am mers la Policlinica de Triaj, unde erau primiti pacientii din provincie, de acolo la Policlina de reumatologie, care era in alta locatie (m-am dus singura, sora mea avea alt program), am urcat sontac-sontac cele 2 etaje pana la cabinet si am primit o reteta de streptomicina si penicilina, urmand sa continui cu moldamin. Injectiile le-am facut cand am ajuns inapoi in comuna. Genunchiul s-a dezumflat repede, dar streptomicina nu era chiar ce-mi trebuia mie, care deja aveam probleme cu auzul (s-a renuntat la streptomicina tocmai pt ca ataca nervul auditiv).

Am avut nenumarate ocazii sa-mi dau seama ca abordarea superspecializata, care uneori nu ia in seama, poate si din lipsa de suficient timp acordat bolnavului sau numarului prea mare de pacienti care asteapta sa fie consultati (uneori pe banda rulanta) tot istoricul afectiunilor de care sufera pacientul poate duce la greseli de abordare. Cand eram internata in Institutul Oncologic dupa operatie am avut colega de salon o doamna ceva mai tanara decat mine, care punea mare accent pe modul cum se prezenta, fiind muuult mai cocheta decat am fost eu vreodata (arata tare bine) si care s-a operat, ca sa zic asa, la etajul inferior. Am incurajat-o din toate puterile mele dar greul de-abia incepea. Mi-a aratat ca avea o adancitura in unul din sani. Din documentarea facuta dupa aflarea diagnosticului (am sa povestesc despre asta mai pe larg alta data) stiam ca e un simptom sigur de cancer.

Am sfatuit-o sa arate echipei Saptefrati sanul si a fost programata imediat la operatie. Am stat ore in sir pe hol impreuna cu sotul dansei ca sa aflam cum a decurs aceasta operatie. D-na Esca, mama celebrei prezentatoare, a venit cu o tava pe care se afla "produsul" operatie si l-a aratat sotului. Domnul a dat dovada de o uriasa stapanire de sine. Nu mai stiu nimic despre colega mea de salon, sper ca e si ea o supravietuitoare, merita sa fie.

Tot o intamplare zguduitoare s-a petrecut cand fiica mea mai mica, rupandu-si piciorul pe munte, a fost internata la Spitalul de ortopedie. Si despre acesta experienta am sa povestesc altadata, acum vreau sa spun doar ca eram pe palierul scarii de la etajul unde se aduceau bolnavii pt terapie intensiva dupa operatie. Langa mine era un alt "apartinator". De pe hol a venit cineva cu un pachet mare intr-un sac de plastic pe care l-a aruncat pe jos, in fata apartinatorului. Am aflat ulterior ca era piciorul sectionat al bolnavului de cancer si ca spitalul de ortopedie nu avea, se pare, crematoriu sa-l incinereze. Ma opresc aici, mi s-a facut rau.