Pacient in Romania IX

Am promis ca o sa povestesc si despre operatie. Radioterapia s-a terminat in aprilie, pt operatie am fost programata in iunie. A fost nevoie sa mai fac o serie de chimio. Cred ca nu-i nevoie sa spun ca fiecare serie noua de chimio devenea mai greu de suportat, efectele secundare mai neplacute. Nu stiu cum a reusit sora mea, cativa ani mai tarziu, sa supravietuiasca unei scheme de tratament care a constat din efectuarea simultana de chimio si radioterapie.

De fapt cu cat e tumora mai mare, intr-un stadiu mai avansat, cu atat tratamentul e mai agresiv. De aceea se spune mereu ca e bine sa fie detectat in stadiu cat mai aproape de inceput, cand tratamentul radio, de ex, se face dupa operatie, si nu inainte, cum s-a intamplat la mine si la sora mea. Numai ca in stadiile de inceput e si f greu de detectat, bestia de boala nemanifestandu-se deloc pana cand nu e destul de tarziu ca sa poata fi starpita definitiv. De aceea e necesar screeningul, dar asta costa bani, si in perioada de criza nu cred ca se mai gandeste cineva sa aloce bani si pt controlul periodic la san, de ex.

Pt ca f multe persoane, in special femei, fumeaza, am sa povestesc, f pe scurt, si necazul surorii mele. Ea a fumat multi ani, tratandu-se un timp de o bronsita rebela, sau cel putin asa era diagnosticul medicului pneumolog care a tratat-o. Simtindu-se din ce in ce mai rau a urmat sugestia doctoritei de familie si s-a internat in spital, ca sa-si faca analize mai amanuntite. La radiografie nu era prea clar ce o supara la plaman dar tomografia a fost categorica: tumora maligna de gradul IIIb la plamanul stang (sora mea sustine ca tumora infasura artera pulmonara). La biopsia ce a constat intr-o taietura cam pe langa clavicula si introducerea unei sonde cu ocamera de luat vederi (asa am inteles eu) in mediastin s-a descoperit ca si ganglionii erau f iritati.

A mers la IO si asa cum am spus deja, a facut, la recomandarea Dr Dediu, chimio si radio terapie concomitent. La cererea ei i-am tradus o parte din materialul de pe net, nu si partea care spunea ca tumora e inoperabila in acest stadiu (asta mi se spusese si mie inainte de a incepe tratamentul). A reactionat bine si, desi ea isi pierduse speranta ca va supravietui, a fost operata la Spitalul Militar de Dr Horvath. Acest doctor a fost pt multa vreme "the last resort" pt cazuri disperate, pe care nimeni nu voia sa le abordeze, si nu chiar toate operatiile facute de el au fost reusite.

Cea mai dramatica, in cele doua nopti cand am stat cu sora mea in spital dupa operatie mi s-a parut soarta unei micute de trei ani jumatate, pe care eu n-am vazut-o, dar care dupa operatie a fost resuscitata de multe ori, poate de zece ori. Am stat cateva ore de vorba cu mama fetitei, incercand s-o pregatesc pt sfarsitul care parea inevitabil, spunandu-i ca poate e mai bine sa nu se mai chinuie fetita. Ma durea sufletul de durerea ei, dar cred ca am facut ce era mai bine pt nefericita mama, care a intampinat vestea mortii fiicei un pic mai linistita. A plecat acasa si ne-am intalnit in curte a doua zi dimineata cand mi-a cazut in brate plangand "Nu mai avem fetita"

Desi sora mea e oarecum opusul firii mele, fiind f deprimata dupa operatie si primind destul de greu multele vesti despre colegii care se prapadeau unul dupa altul, din diverse motive (greu a fost pt ea si faptul ca sotul i-a fost diagnosticat la randul lui cu cancer la colon, operat cu cateva luni inaintea operatiei ei) si spunand mereu ca urmeaza ea, de peste sase ani supravietuieste cu un singur plaman (tatal nostru, am mai spus, a trait cu un singur plaman din 44 pana in 87, cred ca asta i-a dat sorei mele curaj sa se opereze). Dar pt ea, care e f energica si inimoasa (eu sunt mai "incetinica") e mai greu de suportat faptul ca nu mai poate face treaba ca inainte, ca oboseste f repede.

Bun, sa revin la operatia mea. Dupa jumatatea lunii iunie m-am prezentat la doctorul Sapte frati, cu bagajele facute, gata sa las medicina sa continuie lupta cu perfidul dusman cuibarit in pieptul meu. Prezentarea s-a repetat de trei ori, pt ca de doua ori nu-mi ieseau bine analizele. M-am uitat pe graficul bioritmurilor, primele doua zile cate un ciclu trecea prin punctulde zero.

Pt cine nu stie, japonezii de la ocompanie de transporturi au observat ca exista o legatura clara intre bioritmurile angajatilor si frecvanta accidentelor. S-au facut grafice sinusoidale cu ciclul fizic (23 de zile), emotional (28de zile) si intelectual (33 de zile) constatandu-se ca daca se ia ca punct initial data nasterii cele trei cicluri evoluiaza la fel, adica jumatate de interval sunt deasupra abscisei, manifestandu-se pozitiv, trec apoi prin punctul zero al abscisei si se onduleaza sub axa, manifestandu-se negativ. Daca se suprapun doua puncte de zero omul e mai vulnerabil si mai predispus la accidente, ba chiar s-a verificat ca multe personalitati au sucombat intr-o zi in care s-au suprapus trei puncte de zero. La mine punctele de zero nu s-au suprapus perfect, dar erau f apropiate. Se recomanda sa se tina cont de bioritmuri atunci cand se programeaza din timp o interventie chirurgicala, deoarece pacientul se reface mai repede daca ciclul fizic e in portiunea pozitiva.

Nu-mi amintesc in care parte era ciclul meu fizic atunci, dar pe 19 iunie am intrat in operatie. Nu m-am internat decat in acea zi, erau f multe paciente internate si abia atunci s-a externat dintr-o rezerva o doctorita care se operase de un nodul si care a povestit ca a experimentat decorporalizarea care i-a permis sa vada, de undeva de sus, ce se intampla in sala de operatie. Eu n-am vazut nimic dupa anestezie. De obicei inainte de operatie se face o pregatire, pe langa un istoric al problemelor medicale menit sa se aleaga cea mai buna metoda de anesteziere bolnavului i se dau calmante si chiar somnifere ca sa aiba un somn adanc si sa fie odihnit pt operatie. Cum eu am stat acasa seara dinaintea operatiei am luat un lizadon (care continea o doza mica de ciclobarbital, il aveam la indemana pt o eventuala colica biliara, m-au cam necajit colicile astea din timpul primei sarcini cand, dupa spusele doctorului, fiica mea a "dansat" pe fiere), si un anihistaminic, recomandat de doctor pt alergiile cu care m-am pricopsit in laborator, lucrand cu substante toxice. Am dormit f bine si am asteptat cu calm sa se faca ora 13 si sa-mi vina si mie randul.

M-am trezit la terapie intensiva si am fost f mirata sa o vad pe fiica mea mai mare stand pe un scaun si privindu-ma cu intensitate. De fapt era prezenta toata familia, se pare ca facusera cu totii ture pe holuri asteptand sa ma trezesc din anestezie. Au plecat linistiti acasa pe seara, iar eu am ramas singura, cu perfuzia de ser fiziologic, aka clorura de sodiu, in vena. Dupa operatia de fibrom am baut unlitru de ceai negru, nu stiu cate pliculete au fost puse in el, stiu doar ca am facut o criza de hipertensiune. Tot o criza de HT am facut si acum, de data asta responsabila a fost NaCl. A venit repede un asistent care mi-a masurat tensiunea si mi-a dat o clonidina care mi-a rezolvat rapid problema. Am constatat inca din acea noapte ca pot sa ridic mana dreapta, desi citisem ca dupa operatie trebuie facute exercitii speciale de remobilizare a bratului. Cred ca minunea asta s-a datorat si masajului DO-IN.

A doua zi am mers in salon, unde am uimit colegele (de fapt una a stat cu mine vreo 2-3 zile, cealalta venea doar la pansat, ulterior am stat catevas aptamani singura in rezerva pt ca familia Saptefrati a plecat in concediu si nu s-au mai facut internari pana s-au intors) cu faptulca am facut cateva exercitiide abdomen. As avea si acum nevoie de ele dar doctorul de familie m-a sfatuit sa renunt, din cauza herniei ombilicale.

Si mai stupefiat a fost sotul meu cand a vazut ca dupa plecarea colegei de salon am schimbat nu numai patul (si bine am facut, desi am stat o vreme singura, pt ca patul initial era langa geam si a fost intr-o noapte o ploaie torentiala, care a inundat camera) ci si saltelele. Explicatia era simpla: mi se facusera injectii de calmare a durerii si nu m-a deranjat nimic in timpul transferului. Bine ca nu s-a desfacut cusatura de la operatie. Noptiera insa nu am reusit s-o mut, era prea grea, a trebuit sa faca el lucrul asta.

Sase saptamani cat am stat in spital, (subsemnata, care se trezea cu multa greutate dimineata toata viata ei) m-am sculat devreme, inainte de ora sapte, spre disperarea colegei din ultimele saptamani, pe care o deranjam nu numai noaptea, tragand apa la toaleta din dotarea rezervei, dar si cand ii era somnul mai dulce in timpul diminetii. Dupa operatii (am povestit anterior cum a ajuns sa faca doua operatii una dupa alta) colega a stat mai mult pe acasa, venind numai la pansat.

In camera de baie aveam teoretic si apa calda, practic ne incalzeam apa in sticle de plastic puse pe pervaz, si asa reuseam sa ne facem dusul zilnic, ba chiar sa si spalam cate un lucrusor.
Ininte de a fichemate la pansament imifaceam programulDO-IN, cred ca m-a ajutat f mult.

Din zona taiata se scurge un timp, diferit de la o pacienta la alta, lichid limfatic. Acesta era fie colectat intr-un borcanel prin intermediul unui furtun lung (doamnele ziceau ca-si plimba catelul), metoda incomoda, mai ales pt ca pacientele erau f stresate nu cumva sa sparga borcanelul, fie in pachete speciale de vata infasurata in tifon, peste care se aplica un pansament voluminos. Dr SF folosea metoda pansament. Era mult mai comod pt noi, dar in fiecare zi eram chemate sa ni se schimbe pansamentul si fiecare din noi introducea o suma in buzunarul asistentei,care astfel si-a construit o vila in Militari, destul de costisitoare. La un moment dat asistenta a plecat in concediu si a fost inlocuita de un coleg care ne-a cerut de la obraz sa dublam suma pt ca la Floreasca, la Urgenta, unde si-a internat tatal, se cotiza de cinci ori suma ceruta de el. I-am dublat suma, dar i-am dat-o, la intelegere cu prietena mea care a supravietut si ea pana acum, o zi da si una nu. N-a protestat, pt ca i-am explicat ca sunt de cateva saptamani in spital si ca am avut mari cheltuieli.

Sotul meu venea, pe caldura de foc si in autobuzele f aglomerate,la fiecare doua zile. Aveam masina, dar a decis ca e momentul sa execute personal o renovare a ei profitand de faptul ca eram "consemnata" in spital iar renovarea nu s-a sfarsit decat atunci cand m-am externat. Celelalte colege bucurestene mergeau des acasa, nu si eu. Totusi cred ca a fost mai bine asa, eram mai linistita nemaiavnd grija treburilor casnice, pe care le facea restul familiei. Ba chiar pot spune ca a fost un fel de concediu binemeritat, aveam in sfarsit un fel de garsoniera la dispozitie, numai pt mine, cateva saptamani, nu aveam de gatit, spalat, calcat, facut curatenie, aprovizionare, etc. Aveam aparatul de radio bun prieten,deasemenea carti (atunci am citit Arhipelagul Gulag al lui Soljenitan), Rebus Flacara,preferatul meu pt ca avea careuri dificile, acum m-am reprofilat pe Sudoku, prietena cu care am ramas in relatie, precum si nenumaratele paciente care se operau de noduli si care erau mult mai speriate de soarta lor decat noi, cele cu mastectomie.

Mai exista si vasta curte a spitalului, o adevarata gradina in care am facut intr-o zi un picnic impreuna cu fiica mea mai mica, (ea ma vizita f des, cea mare isi pregatea licenta si avea mai putin timp de vizite) si cea mai buna prietena a ei, tot atat de pasioanata de patinaj artistic ca si mine. Din nefericire aceasta prietena a avut un grav accident de masina imediat dupa ce s-a casatorit, a fost multa vreme in coma si nu stiu daca s-a trezit inca, desi au trecut cativa ani de atunci. Se afla acum in grija parintilor pt ca socrii ei, belgieni, ar fi dorit s-o deconecteze de la aparate. Daca am inteles bine, a fost adusa si operata la creier in Romania, si acum nu mai are nevoie de aparate. E atat de nedrept ce i s-a intamplat!

Mama mea nu a stiut ce diagnostic am, a aflat mult ami tarziu, cand era evident ca sunt o supravietuitoare. M-a mai vizitat sora impreuna cu sotul (cred ca si-ar fi dorit sa vina mai des, a pretins dupa ce s-a operat si ea ca venea la doua zile la mine , ceea ce nu e adevarat pt ca ar fi trebuit sa se invoiasca de la seriviciu si nu se putea), un cumnat cu fiica lui si colega Mariana. Mariana a picat intr-un moment in care am avut mare nevoie de ajutorul ei, se facuse dezinsectie (isi cam faceau de cap gandacii in institut, poate si pt ca primeam mancare de acasa si se pastra mai greu curatenia in timpul zilei, mai ales la etajele de chimio, unde se pusese mocheta, dupa modelul occidental, dar care era mai greu de curatat) si cum eu aveam alergie si la substanta folosita, ea m-a ajutat spaland pe jos, lucru pt care ii sunt recunoscatoare pana in ziua de azi.

S-a intamplat sa se interneze in acelasi timp doua prietene de prin Oltenia. Una din ele era extrem de speriata si sora ei, care era procuroare, m-a rugat sa am deosebita grija de ea. Am incurajat-o spunandu-i ce am citit in carti, ca din 10 femei cu noduli numai una are cancer. Prietena insa o cam deprima si m-a cam suparat la inceput, dar am descoperit curand ca avem amandoua (eu si prietena) multe bancuri in dotare si am ras copios, antrenand-o si pe cea speriata. Bineinteles ca nodulul nu era canceros. A fost internata si o sotie de senator despre care se stia ca fusese sef de Securitate pe judet, doamna era f cumsecade.

Impresionanta a fost o tanara operata de cancer ovarian, pe care o sufocau rudele venite in vizita ca sa-si ia ramas bun inainte de a o conduce pe ultimul drum, cum se face la tara. Sper ca totusi tanara a supravietuit. Dr Cristina, pe atunci Spate frati, mi-a spus la un control ulterior ca e f imporatant, conteaza f mult starea de spirit pt ca ea a vazut bolnave ce aveau tumora de gradul I cel mult si care s-au curatat intr-un an pt ca erau f negativiste. Asta m-a facut sa ma cam tem pt sora mea, care era un fel de chintesenta a negativismului. Sa bat in lemn, pana acum a supravietuit, poate si pt ca are mare incredere in ce ii spune doctora homeopata pe care o frecventeaza, si pe care eu amfost tare suparata acum doi ani jumatate, pt ca ii trata infectia la plamanul ramas prin metode homeopate si a fost nevoie ca sora mea sa treaca prin trei spitale diferite si de un efort deosebit din partea doctoritei de la Elias, precumsi de devotamentul fiicei ei vitrege (a carei mama s-a prapadit tot de cancer) ca sa treaca cu bine peste aceasta incercare.

Au fost si cazuri cand nemernicii de soti au gasit tocmai momentul cand nefericita trecea prin stresanta experienta a luptei cu boala asta cumplita pt a le parasi, unele din ele aveau si copii inca minori. Mi-era tare mila de ele si de copiii lor. Apropo de copii, mie imi plac tare mult copiii si m-am imprietenit nitel cu Stefan Saptefrati, care venea in vizita la parintii lui. Mi-l amintesc ca pe un baiat tare sensibil.

Mi s-a parut ca a fost bine pt moralul celor internati (erau si barbati operati de cancer la san, adica acel rudiment, sfarcul) ca se putea intra in Institut cu destula usurinta, desi au fost vreo 3 zile in care nu s-a permis intrarea "apartinatorilor" decat intr-un anume interval, (cand am spus de invoirea surorii mele m-am gandit la faptul ca era f des chemata sa faca ore suplimentare) dar exista si un revers al medaliei: minoritarii cu sacosele pline de marfuri. Prietena mea descoperise o metoda care ne permitea sa plecam linistite la plimbare fara sa ne temem de intrusi: luam clanta de la usa in buzunar.

Imi facusem conspecte din cartile citite la British Council si astfel am stiut ca din cauza ca s-au sectionat vasele limfatice e bine sa stau cu mana dreapta ridicata la nivelul toracelui sau chiar al umarului pt a preveni retentia de lichid limfatic si umflare a bratului. Deasemenea se recomanda evitarea ranirilor la bratul operat, pt ca exista mare pericol de erizipel. Si acum am emotii cand ma ranesc la dreapta, mai ales ca uneori glicemia depaseste (nu prea mult) limita admisa. Se recomanda ca la recoltarea de sange sau la perfuzii sa se foloseasca celalalt brat, nu stiu ce se fac cele cu dubla mastectomie. Si cand imi masor tensiunea am grija sa folosesc bratul stang. Nu se recomanda sa se ridice greutati cu mana operata (acum, dupa atatia ani, mai ridic, dar ma doare).

Din cauza chimioterapiei venele raman rigidizate si fragile, de aceea evit sa fac prea des analize de sange si tot de aceea am facut flebita si hematoame cand mi s-au facut perfuzii cu fier (compusi de fier, nu cu pulbere sau bare de fier). Nu se recomanda expunerea la soare. In ultimii ani am mai stat la soare cu ocazia muncilor agricole, dar sotul meu incearca sa ma menajeze cat se poate. Totusi am mers intr-o vara la mare, dar am stat aproape tot timpul la umbra.

Cand eram internata am mers si la endocrinologie, am facut cu acesta ocazie inca o scintigrafie de tiroida la Policlinica Spitalului Pantelimon (prima am facut-o la raposatul Brancovenesc). In hol, cum se intampla de obicei, am stat de vorba cu o doamna care era tare suparata pe sora ei care, desi operata de cancer la san in urma cu sase ani, crestea porci in fiecare an si se indopa cu carnea lor. In literatura scria ca sansa de a supravietui cinci ani cu diagnosticul de tumora de gradul III (diagnosticul meu) operata e cam 30%. Mi-am spus atunci ca daca respectiva a supravietuit sase ani mancand carne de porc inseamna ca cei care recomanda transformarea noastra din omnivori in ierbivori nu sunt chiar persoane de incredere. Si in ziua de azi consum zilnic carne, mai mult pui si peste, mai ales la gratar, dar nu dau la oparte sarmalele de sarbatori, carnea de miel sau pastrama haiduceasca. Bineinteles ca legumele si fructele nu lipsesc din hrana zilnica.

O consecinta ciudata a chimioterapiei a fost ca mi s-a incretit parul (parul se onduleaza cand e lipsa de calciu in organism) de parca imi facusem permanent tip merinos. Si nu-mi cazuse chiar tot cand am facut injectie cu farmarubicina! Cand am mers la Comisia de Expertiza pt Certificatul de handicapat (care mi-a fost de folos o singura luna, cand am fost scutita de impozit, pt ca n-am avut si nu am putere sa umblu prin frig tocmai pe la Timpuri Noi ca sa-mi fac dosar) era o doamna careia de asemenea i se incretise parul. Colegele de serviciu ziceau, sper ca in gluma "sa facem si noi chimio, ca sa avem parul cret". Am batut cu putere in lemn, nu doresc nici dusmanilor sa treaca prin ce am trecut eu!

Pt ca am vorbit de scintigrafie am fost trimisa, cam la un an si ceva de la operatie, de oncologa de la sector la Spitalul Municipal sa fac o scintigrafie la oase (in caz de metastaza, Doamne fereste, am batut in lemn, sunt afectate cu predilectie: creierul, plamanii, ficatul si oasele) iar tehnicianul mi-a spus ca a observat ca am reumatism, dar nu tumori. Cam vreo doi ani jumatate am inghitit zilnic cate opastila de Tamoxifen si m-am bucurat cand mi s-a oprit tratamentul, pt ca eu credeam ca am bufeuri din cauza lui. Nici acum nu stau prea bine cu termoreglarea.

Pt a-mi proteja ficatul (consum zilnic cel putin 10 tablete diferite, unele din ele sigur hepatotoxice) iau si pastile de Liv 52, dar ocazional, mai mult cand mananc oua sau beau cafea. Am baut zilnic cafea multa vreme, de la un timp beau mai ales in weekend, pt ca altfel fierea, poate si dincauza tratamentului antiHT si antidiabetic, cam face pe nebuna.

Ei, si cu asta cred ca am spus cam tot ce era mai important in legatura cu experienta mea de, deocamdata, supravietuitoare. Azi am vazut la ProTV un fragment dintr-un film despre o familie in care trei femei plus o f buna prietena a lor au suferit mastectomii si au supravietuit, mi s-a strans inima gandindu-ma ca am fete si nepoata care din cauza mea au un risc crescut (bat in lemn, sper sa ajute) sa se confrunte cu aceeasi problema. Comentariul din off al sotului uneia din eroine (am folosit dinadins acest cuvant) era ca aceasta boala afecteaza nu atat pacientul, cat familia.