Pacient in Romania II

Deci sa reiau. Dupa ani si ani de mers la doctori si tratamente mai mult sau mai putin "dupa ureche" (sa nu uitam ca cele descrise de mine se petrec dupa razboi, cred ca pt multi senzatia pe care o au citind acum se aseamana cu cea pe care am avut-o cand am citit volumul de "Proza Istorica Greaca", adica: "interesant, dar totul s-a petrecut in alta epoca--antichitate--si cu alte generatii"), dr Tanaseanu a ajuns la concluzia ca se impune o operatie de mastoidita pt ca, i-a spus el parintilor dupa operatie "daca mai statea doua saptamani ajungea infectia la creier si murea".

Dr acesta statea in ceea ce se numeste acum o vila, aproape de intersectia Caii Calarasilor cu str Negustori, si acolo avea un cabinet particular, o biblioteca bine garnisita chiar si cu carti pt copii, pt ca avea in posesie si o loaza (asa am dedus eu din ce imi spunea despre el si din cele ce am aflat ulterior, devenind colegi de liceu) de baiat ceva mai mare decat mine. Cat am mers la cabinet, vazand cu cat jind priveam la carti, mi-a imprumutat, treptat, o mare parte din ele, la inceput nu ma credea ca sunt in stare sa le devorez atat de repede, ma punea sa le povestesc.

Mai avea si un post la un spital de stat, "Tudor Vladimirescu" pe nume, un spital de copii care a fost desfiintat de mult, nu stiu de ce, probabil pt ca nu erau conditii adecvate acolo. Cladirea, trista si cenusie, era tot pe Calea Calarasi, aproape de intersectia cu Mircea Voda. In curtea mare si neingrijita a spitalului era policlinica. Am avut mare inceredere ca dupa operatie voi scapa de cosmarul urechii care tot curgea, intr-un tarziu increderea mi-a fost rasplatita.

Am fost internata in spital, mi s-a facut anestezie locala (mama mea spunea ca doctorul a cerut o sticluta cu cocaina necesara pt anestezie si ca dorintza, n-am idee prin ce mijloace, i s-a indeplinit, cum a trecut atata timp de atunci nu cred ca ar avea cineva de suferit din cauza acestei afirmatii), am stat f cuminte pe masa de operatie (doctorul chiar m-a laudat pt asta pt ca la chiuretajele facute pe viu despre care am povestit in episodul anterior nu eram in stare sa fiu cuminte) si nu numai ca am auzit cum mi se spargea osul cu dalta, dar am si simtit, in capul meu care parea ca a capatat dimensiunile unei banite, oarece durere atunci cand a fost eliminata infectia.

Ajunsa in salon, unde se mai afla o fetita de 14 ani, fiica de doctor, care avea "deplasare de picior din cauza ca i s-au dat prea multe vitamine", asa zicea ea (si mai zicea fetita ca e bine sa fi bolnava, pt ca primesti multe portocale si multa ciocolata, eu nu stiam ce gust are cicolata si nu aveam sa aflu pana in anul intai de facultate, in loc de portocale am primit o limonada care mi s-a parut ca are un gust dumnezeiesc, si doua din cele patru prajituri de cofetarie trimise de mama mea, celelalte doua se pare ca au ramas la "voluntara" care ducea pachetele la copiii bolnavi) am mancat repede, spre uimirea si supararea personalului medical, care spunea ca nu am voie, cele doua prajituri. Mi s-a facut un f mare bandaj si am fost repede externata. Deodata cu mine au mai fost operati alti doi copii, mai mari, aveau acelasi diagnostic.

Am stat atunci mai multe luni in Bucuresti, pt ca nu se vindeca rana de la operatie. In zilele noastre totul s-ar fi rezolvat repede cu cateva doze de antibiotice, atunci singururl mijloc prin care se combatea infectia, in afara de universalul spirt, era sulfamida, care se descoperise in anii 30, fusese patentata intr-o forma mai rudimentara, Prontozil, de germani si folosita intens in timpul razboiului, apoi chimistii de la Institulul Pasteur din Franta au descoperit o varianta mai pura si mai eficace pe care nu au patentat-o, incat omenirea a putut beneficia de aceasta descoperire chiar daca nu a avut mijloacele materiale de a achizitiona patentul german.

Penicilina, primul antibiotic descoperit de Ian Fleming, a fost folosita prima data in 1942-42. La noi, daca e sa-l cred pe Petre Salcudeanu si a sa "Biblioteca din Alexandria", a fost folosit pt prima data in anii 50, in clinicile si sanatoriile speciale ale partidului, PS zice ca tratamentele nu se dadeau in functie de eficacitatea pe care ar fi putut-o avea asupra bacilului Koch, responsabil de TBC, ci in functie de importanta activistului, chiar daca ravagiile facute de bacil faceau inutil tratamentul cu penicilina.

Copiii ceilalti nu se vindecau la exterior, s-au tratat un timp si rana s-a inchis, eu insa am luptat f multa vreme cu supuratia din interior care nu mai inceta. Am avut o lunga vacanta petrecuta la matusi. Pt ca eram in timpul anului scolar familia a aranjat cu directia unei scoli de pe strada Avrig sa urmez acolo cursurile. S-a ales acea scoala pt ca prima matusa la care am stat locuia cu chirie intr-o casa particulara, cam vis-a-vis de sediul ProTVului, se intra in curte printr-un gang, pt ca proprietareasa locuia in alta parte, casa, probabil pusa cu japca in folosul clasei muncitoare, a ramas fara canalizare, avea totusi o cismea in curte si o toaleta in afara casei, dar nu avea lumina electrica, mai tarziu, in clasa a noua, am stat in gazda la o doamna care locuia tot cu chirie in aceeasi casa, dar avea o camera fara soba, pe care mi-a pus-o la dispozitie, avea si cateva carti, printre care Petru cel Mare de Alexei Tolstoi, cel cu "Calvarul", nu scriitorul de SF, bineinteles ca le-am citit.

Din cauza conditiilor de locuit (prima camera in care a stat matusa cu familia si copiii era deasupra unei pivnite, varul meu s-a imbolnavit "pt ca i s-a varsat infectia din amigdale in plamani", asa zicea familia, de fapt de TBC (pe vremea aceea era rusine sa spui ca ai pe cineva bolnav de TBC, ulterior acest stigmat s-a aruncat, in mentalitatea celor de la tara, asupra celor bolnavi de cancer, se considera, cred, ca bolile incurabile vin ca urmare a unor pacate grave existente in acea familie, multe familii in care se "incuiba" TBCul erau secerate, mureau tineri de 18-20 de ani,unul dupa altul) si a fost internat la Spitalul de copii Emilia Irza, din cartierul Tei. Am fost si l-am vizitat intr-o zi, erau mai multi copilasi inchisi intr-un tarc.

Multi, multi ani mai tarziu, cand fetita mea mai mare, atunci in varsta de 2 ani si 8 luni, a fost diagnosticata cu hepatita si a venit salvarea in toiul noptii s-o interneze in spital m-am internat cu ea si bine am facut, am organizat un fel de gradinita in salonul in care eram impreuna cu alti copii, le-am citit povesti si poezii si sper ca le-a fost mai usor, mai ales ca una din fetite era f stresata de faptul ca sta inchisa acolo. Eram un pic necajita pt ca ceilalti copii imi sorbeau cuvintele in timp ce fetita mea se juca un pic mai la o parte, intr-o zi insa mi-a luat din mana "Carticica de patru ani" a Constantei Buzea, care avea si niste desene f frumoase si o poezie care incepea cu "La spital daca te duci/Bei precis sirop de nuci", f apreciata de copii, mi-a luat deci cartea din mana si a declarat "acum citesc eu" si a inceput sa recite o poezie cu "Vrabiutza de la mare".

Dar sa ma intorc la scoala de pe str Avrig. Cu bandajul meu urias trebuie ca aratam extrem de ciudat. Invatatoarea le-a atras copiilor de clasa patra (am mers mai devreme la scoala decat ceilalti copii, se intra in clasa intai la 7 ani, dar despre asta deja am mai vorbit in alta parte) sa nu ma loveasca la operatie, intamplarea a facut insa ca un copil sa-i sparga altuia capul cu penarul, asta si faptul ca n-am priceput nimic din lectia de matematica la care am asistat (copiii de la oras pareau la ani lumina inaintea noastra, a celor de la tara, in ce priveste pregatirea, m-am lovit de asta si la admiterea in liceu, atunci am recuperat dupa numai o luna de pregatire intensiva) m-au facut sa refuz sa mai merg la scoala, chiar daca a trebuit sa dau examen de absolvire a ciclului intai. Examenul l-am luat, pt ca eram considerata printre primii din clasa (cu un an inainte luasem chiar premiul intai, dar pe vremea mea nu se puneau coronite copiilor, ca in "Morometii" si apoi in anii cand au fost copiii mei in scoala si aveam sarcina, deloc usoara dar extrem de placuta, sa fac rost de flori, care nu se prea gaseau, pt coronite)

Continuarea in partea III-a