Din poeziile preferate de altii

Gabi a publicat niste citate f frumoase din "Cartea Colierelor de Aur". 

Cartea colierelor de aur (sec. VI heg., adică 622 + cca 600, adică aprox. sec. XIII)

XXXIII : „Cu nobleţea naşterii nu te mândri, căci ea-i pentru tată mândrie, nu pentru fii; adaugă gloriei stirpei pe-a ta, dobândită, numai astfel nobleţea-ţi va fi răzvădită. Nu te-ngâmfa de-a părintelui fală dacă nu faci la fel vreo scofală căci străbunele glorii sunt în zadar dacă n-adaugi şi tu o fărâmă măcar. Slava străbună-i de-a ta diferită, precum „ieri” de-a lui „astăzi” clipită: foamea de azi n-o astâmperi cu hrana de ieri, cu atât mai mult nu ajunge la ceea ce-n zilele următoare-o să ceri!”

Pt ca mi-au placut mult am mai cerut, dar ea nu are cartea. Si atunci am inceput sa cautam pe net. Asa am ajuns sa caut de fapt poezii de Rudaki (exista traduse numai in engleza sau rusa) si sa gasesc unele scrise de alti poeti persani, Rumi si Omar Khayam, precum si multe alte poezii, publicate pe un forum cu topicul "Poezii Preferate". Si atunci am copiat si eu unele care mi-au placut si de care vreau sa ne  bucuram impreuna. Am sa incep cu unul din poetii mei preferati, Vasile Voiculescu.

Sta sufletul fara iubire

de Vasile Voiculescu

Sta sufletul fara iubire, ca o fantana parasita,
C-un pic de apa-n fund, salcie, sub naruirea de pereti...
Sta-n margine de drum fantana netrebnica si oropsita,
Caci nimeni n-o mai cerceteaza; galeata-i spanzura dogita
Si-n ghizdurile putrezite cresc brusturi si-nfloresc bureti.

Sta sufletul fara iubire, pustiu, ca marul fara roade,
Paraginit intr-o livada si plin de lacome omizi,
Ce-l napadesc in primavara si toata frunza incet o roade
Si toata floarea, otravita, se scutura curand si cade,
Lasandu-i crengile uscate ca niste sterpe palamizi.

Sta sufletul fara iubire cum sta o vatra ruinata,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fara de vad si fara foc,
La care nimeni nu aduce aluatul proaspat din covata
Sa-l rumeneasca pe-ndelete dogoarea jarului, uscata,
Si sa-l prefaca-n dulce azimi, mirositoare ce se coc.

...Tii minte basmul vechi? Pe-atuncea cine putea sa-l inteleaga?
Avea unchiasul biet o fata, dar baba rea o izgoni...
Si luindu-si lumea-n cap, copila pleca, plangand ca o pribeaga,
Dar la raspantia de drumuri ea n-a mai stat ca sa-si aleaga,
Ci drept, cu inima barbata, spre Sfanta Vineri o porni.

Dar abatandu-se din cale, slei fantana parasita
Si curati cu ravna marul de-atatia ani paraginit,
Lipi cuptorul spart cu huma, aprinse foc, dospi o pita -
Asa, de dragul harniciei, din gand curat, fara ispita,
Dar i s-a tras de-aici norocul, caci Sfanta visul i-a-mplinit.

...Sta sufletul cum sta in basme fantana, marul si cuptorul.
Sta-n drumul catre Sfanta Vineri un suflet pururi patimas...
Trec fete mandre, cu podoabe, dar una nu-i pricepe dorul,
De buna voie sa s-abata, sa-i primeneasca iar izvorul,
Sa-l curete si sa-l aprinda, ca-n basme fata de unchias!

Urmeaza cateva catrene de Omar Khayam:

Tu vezi doar aparente.
Un val ascunde firea.
Tu stii de mult aceasta.
Dar inima firava,
Tot vrea sa mai iubeasca.
Caci ni s-a dat iubirea
Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.
**
Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul,
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul.
**
Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.
**
Fãţãrnicia lumii e un amar pelin.
Mai umple-mi cupa, Saki, cu vinul cristalin.
Pe-un ban sã-mi vinzi în piaţã covorul rugãciunii
pe el sã-şi strige alţii versetele minciunii.
**
Beau vin precum bea apã o salcie din râu.
Alah le stie toate, spui tu. Cind m-a creat,
Stia c-are sa-mi placã. Iar daca ma abtiu,
Eu i-as stirbi stiinta, si-as face un pãcat.
**
Eu vinu-l sorb nu pentru o mulţumire strâmtă,
Nu beau pentru refuzul vreunui Dumnezeu,
Nici pentru ca să tulbur morala cea mai sfântă.
- Ci, bând - respir o clipă, ieşind din strâmtul eu.

Rumi a fost astfel tradus in romana:

Casa de oaspeti

Aceasta fiinta umana este o casa de oaspeti:
In fiecare dimineata, un nou venit.
O bucurie, o intristare, o josnicie,
O priza de constiinta trecatoare, toate apar
Precum un oaspete neasteptat.

Intampina-i si bucura-i pe toti!
Chiar daca sunt un grup de regrete,
Ce-ti zguduie violent casa golita de mobila.
Totusi, trateaza onorabil fiecare oaspete.
El te poate conduce spre o noua incantare.
Gandul intunecat, rusinea, rautatea,
Intampina-le la usa razand,
Si invita-le inauntru.

Fii recunoscator oricarui oaspete ce vine,
Caci fiecare a fost trimis
Ca un ghid de dincolo.

******
Gradina Dragostei
e intotdeauna verde
si plina de fructe felurite,
altele decit intristarea
sau bucuria.
Dragostea salasuieste dincolo de orice hotare,
nu are primavara,
nici toamna...
Ea e intotdeauna in anotimpul ei

Alt poet preferat de mine (inca din copilarie) e Toparceanu, iata-l aici cu o poezie f de sezon:

Octombrie

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint in valuri
Si canta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior cand scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
In diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile…

Intarziata fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara…

Cine nu a auzit sau nu a citit macar odata "Mistretul cu colti de argint" al lui Stefan Augustin Doinas? Acum am ales o poezie de dragoste, una trista, mai in ton cu anotimpul in care frunzele se despart de copaci:

Astăzi ne despărţim

- Ştefan Augustin Doinaş -

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

Si ca sa intelegem "de ce iubim femeile" (n-am reusit sa citesc cartea asta nici pana acum, n-am avut-o nici macar in mana sau ca pdf) am gasit traducerea altei poezii, cred ca o sa va placa:

something special

femeile au ceva deosebit
mai întîi acest fel de a da totul

felul
de-a îsi tine capul
ceafă
oferită luminii
din înclinarea curbă
care dă sens
deodată
părului despletit
rotunjimea umărului rezemat
pe umbra subsuorii
între gratia
bratului
si încheietura fragilă a claviculei
joc blînd al sînilor
acesti falsi gemeni
singurii răzvrătiti vizibil
în ordinea suplă
dar fermă.

( Alain Wallon)

Ma gandeam sa inchei jucaus, cu "Balada Ziselor Marunte" a lui François Villon dar gandindu-ma mai bine, o sa copiez din ea doar ultimele versuri, pt ca mi se pare ca ma reprezinta:

Prinţe, ştiu despre fiecare,
ştiu după chip orişice neam,
ştiu că de moarte nu-i scăpare,
ştiu tot, de mine habar n-am.