Măgarul morar
Ieri, o rață măcăneață
Povestea la altă rață:
- Într-o țară depărtată, niște boi și niște cai
Care-aveau în a lor moară și făină și mălai,
Decedându-le morarul, un cal nobil, plin de har,
Au ales morar la moară, din greșeală, un măgar…
Ridicat morar, măgarul s-a gândit, privindu-și scocul:
„Orb cum e, m-a prins în brațe și pe mine, azi norocul…
Am răbdat eu mult de foame, dar acum aș fi un prost,
De n-aș ști cum să fac rost,
Ca să nu mai am, cât veacul, zile crâncene de post!”…
Și, gândind așa măgarul, a pornit, cu meșteșug,
Să-și adune lui tezaur
Și-astfel, măcinând porumbul boilor cu ceafa-n jug,
El făcu mălaiul aur,
Iar din grâul ce-aveau caii, măcinat-a, nu vă mint,
O făină de argint!
Și umplând pe urmă sacii, sute, zice-se, la număr,
Ridicatu-i-a pe umăr
Și i-a dus în altă țară, cu alt cer, cu alte stele,
Ca să aibă, când veni-vor bătrâneți cu zile grele…
Tot furând mereu măgarul, ca să-și facă viața rai,
Foametea-ncepu degrabă, sărăcind și boi și cai,
De făină și mălai.
Iar când caii nechezară și-acei boi strigară „vai”,
Tot măgarul, fără milă, auzind ce dânșii strigă,
Le-a pus bir pe biata pâine și pe biata mămăligă!…
Astfel, caii și cu boii cei de-a pururi în belșug,
Istoviți, cădeau de foame: unii-n hamuri, alții-n jug…
Și, ștergându-și două lacrimi ce-i alunecau pe față,
A mai zis miloasa rață:
„- Acum nu știu dacă boii și-acei cai mai au de moară,
Dacă n-au murit de foame, sau, ca mâine, au să moară,
Dar, de mi-ar ieși-nainte,
Eu le-aș spune tuturora următoarele cuvinte:
Nu e vinovat măgarul de la care-aveți amarul
Și-i purtați acum samarul:
Vinovați sunteți voi singuri, că v-ați pus morar măgarul!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu