duminică, 25 ianuarie 2009

Campionatele europene de patinaj Artistic V

S-a mai terminat un campionat. Urmeaza gala si gata, pana in martie voi avea alte preocupari. Am fost ata de dezamagita de fete incat nici nu-mi mai venea sa pun mana pe tastatura, m-am deconectat facand un pps cu imagini nostime din trafic si nu numai, abia acum m-am mobilizat sa scriu.



Am fost cam necajita cand am vazut ca de la programul liber al fetelor Eurosport transmite numai ultima grupa, as fi vrut sa le vad si pe Alena Leonova, (pe care n-am vazut-o nici la programul scurt, pt ca s-a clasat pe 11, reusind probabil sa faca un program f bun daca s-a clasat in final pe locul4) si pe Annette Dirt, (clasata in final pe locul 7 dar pe 5 la programul liber pt ca si ea venea de f jos, de pe 12 la programul scurt), nici programul Kirei Korpi nu l-am vazut in intregime, am inteles ca a avut o scurta intrerupere din cauza cazaturii, dar si-a revenit si a executat restul programului destul de bine, urcand doua locuri, de pe 7 pe 5. La TVR2 n-am prins transmisia de la inceput (m-am uitat la filmul de pe Antena 1, poate sa para ciudat dar imi plac filmele cu povesti) dar tot am aflat ceva interesant de la Alina Alexoi si anume ca primul cvadruplu intr-o competitie, despre care am vorbit cand am povestit ce s-a intamplat la programul liber al baietilor, a fost executat intr-adevar de canadianul Kurt Browning in 1988, la Budapesta.



Mi-am dat seama vazand cum a decurs programul liber al fetelor ca m-am necajit degeaba, cei de la ES au fost mai intelepti decat ma asteptam. Nivelul fetelor noastre (europene) e f slab comparativ cu al asiaticelor (Nicolae Bellu a vorbit mereu despre sportivele din Japonia, care pot executa chiar un triplu Axel, in timp ce campioana noastra nu stie sa faca nici macar triplu Lutz, Flipul nici nu l-a incercat, NB vorbea si despre sportivele americane si canadiene dar a uitat-o pe preferata mea, delicata dar f tehnica sud coreeana Yu Na Kim), dar ani de zile fetele europene n-au prea stralucit la campionatele mondiale pt ca nici la cele europene nu au fost prea grozave. Mult laudata Carolina Kostner n-a depasit momentul Torino la programul scurt, dupa parerea mea risca sa ramana chiar fara medalie pt ca nici la liber nu a stralucit, a castigat acest program (dar nu si medalia de aur) mai mult pt ca arbitrii au apreciat din nou mai mult faima si tara din care venea, cel putin asa mi s-a parut mie.



Irina Movchar, din Ucraina, care se clasase la PS pe locul 8 a fost atat de lipsita de forma incat cuvantul care ar caracteriza cel mai bine evolutia ei e cel folosit de nepoata noastra Aliona din Chisinau, anume "kashmar", ajungand in final pe locul 19. Nici cea care a urmat dupa ea, Neila Simaova din Cehia nu a facut fata presiunii concursului, cazand de pe locul 10 la pS pe 14.



Ceva maibine s-a prezentat simpatica Tugba Karademir, turcoaica stabilita in Canada, dar reprezentand Turcia (n-or fi si patinatoare romance talentate prin Canada?) care a reusit sa ramana in primele 10, dar pierzand un loc, de pe 9 ajungand pe 10.



Ivana Reitmayerova, din Slovacia, insa, nu a reusit sa se mentina in primele 10, ea cazand de pe 6 pe 11. Totusi mie mi-a placut cum s-a prezentat (si Yvonnei i-a placut), este f diafana si eleganta, costumul roz bombon cu doi trandafiri, unul in par, altul la talie fiind f potrivit cu alura ei de fetita. Ne-a lamurit insa Nicolae Bellu de ce programul ei, bine executat, nu avea cum sa fie bine apreciat de arbitri, o sa incerc sa-l citez: "A executat un program de juniori la seniori. A facut cele mai usoare sarituri. F buna balerina, e o artista, aluneca usor pe gheata" Notele au reflectat adevarata ei valoare.



Si de la Jenna Mc Corkell ma asteptam mai mult. A inceput f bine , dar nu a reusit sa mentina ritmul. Mi-a demonstrat odata in plus (si nu numai ea in dupa amiaza asta) ca o pregatire prea lunga duce de cele mai multe ori la ratare. Yvonne, f entuziasta, o vedea pe podium, eu mi-am dat seama insa ca nu are nici o sansa, imi notasem cate sarituri a facut si nu avea cum sa ia un punctaj bun, nu avea pe ce. Si NB o vedea pe podium pt ca JMC, spre deosebire de finlandeze, stie sa faca Lutz (e vorba desigur de triplu, cel mai bine cotat, cele simple sau duble aduc f putine puncte), NB a spus cam asa "A facut Lutz si Flip de f buna calitate, un triplu Lutz (cel de la inceput, care ma facuse si pe mine sa cred ca are sanse la podium) de kinograma, nici baietii nu-l f ac atat de bine, piruete de nivel 4, patinaj elegant si usor, coregrafie f buna". Dar pronosticul lor avea sa fie infirmat de arbitri care au apreciat, pe buna dreptate ca, desi era pe locul 4 dupa PS, evolutia ei avea sa fie in final de locul 9. Am avut senzatia ascultandu-i pe Yvonne si pe NB ca ne-am uitat la patinatoare diferite.



A urmat Carolina Kostner. Mie mi s-a parut ca nu a facut un program de campioana, desi arbitrii l-au notat cel mai bine. In prima parte a avut o ratare, a ezitat, piruetele au fost f bune, deasemenea pasii, o cumpana eleganta, spirale bune dar sariturile au cam lasat de dorit, ea poate sa faca programe mult mai bune, NB a comentat ca a pierdut aurul pt ca n-a facut Lutzul la PS si n-a mai putut recupera punctele pierdute astfel. Chiar si el a apreciat ca Lutzul si Flipul "au fost agatate", ca a facut combinatii de sarituri mai usoare, ca "tehnica ei a fost putin peste mediocru".



A urmat Laura Lepisto care a ratat si ea o saritura, dar a avut un program destul de bine executat, cu piruete f reusite, un program f frumos. Am aflat ca a patinat si la noi in tara acum doi ani la Miercurea Ciuc (unde mi se pare normal sa se organizeze competitii, doar e f aproape de polul frigului :)) dar ca si la Galati s-a organizat (cred ca anul acesta) "Patina de Cristal", tot o competitie internationala. Nu sunt f la curent cu activitatea pe gheatza din tara noastra, n-am patinat niciodata, cand ma dadeam si eu ca toti copiii pe gheatza imi faceam vant pornind cu piciorul stang, am si cazut f rau pe ciment in curtea liceului de mi-a curs o gramada de sange din nas, am aflat de curand ca am o usoara deviatie de sept, probabil de acolo mi se trage. Dar nu e nevoie sa fiu eu mare sportiva (am de gand sa povestesc cum mi-am ratat cariera sportiva) ca sa pot aprecia eleganta si frumusetea, ca si maiestria tehnica a celor care sunt dotati cu talent.



Dar sa ma intorc la LL. NB a bombanit ca nu stie sa faca Lutz, ca nu se compara cu japonezele, etc, am mai spus asta. Am fost teribil de bucuroasa atunci cand am vazut ca a avut per total un punctaj mai bun decat CK care probabil isi bagase in cap ca e prea buna fata de finlandeze (si asa e, dar azi n-a dovedit-o) si nu s-a straduit sa faca un program perfect. Laura a fost tare dulcica la PS cand si-a dat cu palma pe frunte autopedepsindu-se pt greseala, n-a fost f multumita nici acum de ea (nu a facut un program perfect) dar i-a venit inima la loc atunci cand a vazut notele. Mi-a placut atitudinea antrenoarei ei atunci cand Laura a plecat sa-si execute programul "Le aratam noi!". Si le-au aratat :)))



Suzana Poiko a facut ce a stiut ea mai bine, dar nu a fost de ajuns ca s-o intreaca pe Carolina Kostner si a trebuit sa se multumeasca cu locul 3.



Katarina Gerboldt a evoluat ultima si, desi a cedat locul 5 de la programul scurt Kirei Korpi, ea trecand pe 6, a dovedit ca are nervi destul de tari (unele patinatoare se demoralizeaza si nu le merge nimic daca sunt ultimele in concurs) dar e inca neexperimentata si "Carmen " a ei n-a avut nimic din stralucirea omonimei ei. Totusi stapaneste f bine pirueta Biellmann, pe care a executat-o de mai multe ori in mai multe variante, fiind o incantare s-o privesc. Mai are de lucru la sarituri, mi-a placut si trandafirul rosu pe care l-a purtat in par. Trebuie sa reamintesc din nou ca e de admirat ca patineaza la un asemenea nivel avand astma si evoluind cu aparatul care o ajuta sa respire lipit de frunte si nas.



Desi nu am vazut-o, imi pare bine pt Iulia Sebestien ca a facut un program liber bun (de obicei ea face mai bine PS si greseste mai mult la PL, se pare ca de data aceasta a fost invers) si a revenit de pe 14 acolo unde ii e locul, in primele 10, si anume pe locul 8.



Cele doua brunetele finlandeze mi se pare ca seamana putin, parca ar fi surori. Cred ca a fost mare bucurie in toata Finlanda azi, mai ales catoate cele trei reprezentante au intrat in primele 5 patinatoare ale continentului.


1 Laura LEPISTÖ FIN
2 Carolina KOSTNER ITA
3 Susanna PÖYKIÖ FIN
4 Alena LEONOVA RUS
5 Kiira KORPI FIN
6 Katarina GERBOLDT RUS
7 Annette DYTRT GER
8 Julia SEBESTYEN HUN
9 Jenna MCCORKELL GBR
10 Tugba KARADEMIR TUR
11 Ivana REITMAYEROVA SVK
12 Elena GLEBOVA EST
13 Candice DIDIER FRA
14 Nella SIMAOVA CZE
15 Francesca RIO ITA
16 Stefania BERTON ITA
17 Viktoria HELGESSON SWE
18 Teodora POSTIC SLO
19 Irina MOVCHAN UKR
20 Kerstin FRANK AUT
21 Karly ROBERTSON GBR
22 Manouk GIJSMAN NED
23 Sonia LAFUENTE ESP
24 Isabelle PIEMAN BEL

6 comentarii:

Anonim spunea...

"Dam din nou cuvantul Vioricai, pe care o declaram de departe cel mai bun comentator al acestui Campionat European..."

Anonim spunea...

Laura Lepisto sa fi concurat acum doi ani la noi la miercurea ciuc? La gp-ul de juniori oare ?! sau la crystal skate ...

Adica in 2007 ? M-am uitat pe lista participantelor si nu am gasit-o decat pe Alena LEONOVA care a ocupat atunci locul 2.http://www.isufs.org/results/jgprou2007/CAT002RS.HTM

Am cautat si in 2006 si nu am gasit-o .http://www.isufs.org/results/jgprom2006/CAT002RS.HTM

In 2007 nici la cristal skate nu e trecuta ... http://www.frp.ro/crystal2007/LADIES_FS_Result.pdf

Crystal skate s-a desfasurat si anul acesta la galati ( e a doua editie acolo)
Rezultate:http://www.frp.ro/crystal2008/protocol/CS2008_last.pdf

Viorica spunea...

Asa a zis Nicolae Bellu. E posibil sa fi fost la junioare.

Anonim spunea...

pai la gp de junioare nu a fost nici in 2006 nici in 2007 ...

Viorica spunea...

Ma depaseste, eu amscris ce am auzit. Am si alte hobbyuri, asa ca numa obosesc prea tare sa verific ce se spune la TV, ma bazez pe buna pregatire a celor ce comenteaza.

Anonim spunea...

si eu am alte hobby-uri

... atat ca se intampla sa fiu cat de cat informata cu rezultatele din patinajul romanesc si de aceea m-am mirat pt ca nu stiam ca Laura Lepisto a fost pe la un Concurs din Romania. S-ar putea sa gresesc eu si sa fi fost prin Romania.

Nici am zis ca trebuie sa verifici ce au zis comentatorii dar m-am legat posibila informatie gresita oferita de NB.