Printre alte placeri vinovate as marturisi si serialul Crossing Jordan, pe care l-am vazut pe Hallmark. A fost o vreme cand ma uitam destul de des la el, in ciuda continutului cam macabru. Asa cum se intampla cu multe seriale, cu timpul intamplarile povestite au devenit din ce in ce mai neverosimile, ba chiar si Jordan a disparut la un moment dat din serial. A ramas insa personajul interpretat de Jerry O'Connell, actor pe care l-am regasit in Crocodilul Jack.
Nu mi-a parut deloc rau ca am stat cu ochii tinta in ecran, cu un zambet larg latit pe fata, cam tot timpul cat a durat filmul, altfel destul de departe de o capodopera dar, spre deosebire de alte comedii americane, asta chiar avea umor. Solutiile gasite pt iesirea din incurcaturile in care intrau mereu eroii erau asa de, nici nu stiu cum sa zic, tampite, idioate, prostesti, ghinioniste, incat reuseau sa ma si amuze, dar si sa-mi trezeasca (si sunt sigura ca nu numai mie, ci si multor altor spectatori) self-esteem, sa-mi gadile adica orgoliul ca eu n-as fi reusit sa fac atatea prostii intr-un timp atat de scurt. Mi-a placut indeosebi monologul personajului interpretat de O'Connel, dar si dialogurile dintre acesta si personajul interpretat de Anthony Anderson.
Tot pe Hallmark am mai vazut un serial care mi-a placut f mult, bineinteles ca in special in primele sezoane, ca si asta s-a fasait, si anume Fiicele lui Mc'Leod. N-am plans in viata mea atata cat am plans la episodul in care a murit Claire, parca murise cineva din propria familie, asa mi se innodau lacrimile sub barba si mi se inrosisera ochii si nasul de plans.
Pt ca am vorbit de neverosimilitatea scenariului am sa amintesc un episod din Dr Quinn, serial pe care il urmaream impreuna cu fetele, episod care ne-a revoltat pe toate pt ca nu era de crezut ca o doctorita de aproximativ 40 de ani, neantrenata, poate executa numere la trapez ca sa salveze de la faliment un circ ratacit prin coclaurile unde era plasata actiunea.
Nu mai spun nimic de nesfarsitul Young and Restless care se prelungeste cam ca mandatele lui Iliescu, sau, si mai bine, ca influienta lui in PSD (chiar, ca senator, are dreptul sa cumuleze salariul/venitul de parlamentar cu pensia?) decat ca daca ma uit cam odata la patru luni la un episod nu e nici o problema, senzatia mea e ca inteleg perfect tot ce se intampla, ca nu am pierdut firul.
Am mai vazut de curand si Dune, un serial productie SUA, Canada, Germania, Italia, regizat de John Harrison, care mi-a placut mult mai mult decat ecranizarea lui David Linch, care mi s-a parut grotesca. E adevarat si ca, trecand ceva timp de cand am citit (recunosc cu rusine, numai primul volum, dar intentionez sa le citesc candva si pe celelalte, mai ales ca am vazut, tot la Hallmark, si Copii Dunei, se pare ca realizat de aceeasi echipa) cartea s-au mai estompat amintirile.
Nu-mi plac ecranizarile, mai ales cele vazute la scurt timp dupa ce am citit cartea, pt ca nici un film nu poate reda toata complexitatea unui text scris, exista insa cateva exceptii cum ar fi Cenusa si Diamant a lui Vajda sau Razboi si Pace al lui Serghei Bodnarciuc (ah, ce distins era Veaceslav Tihonov in rolul printului Andrei).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu