Ce verde era valea mea Aivazovski II

Am uitat sa spun in articolul anterior ca mergeam intr-o vreme des si la Muzeul de Arta, cel de la Palatul Regal.

Prima data l-am vizitat cand aveam 10 ani, era deschisa si aripa unde era sala tronului, tot acolo imi amintesc ca se afla si camera cu chinezarii. Erau multe si grozav de frumoase, in special cele din jad, cuart sau alte pietre semipretioase, ulterior s-a amenajat la etajul trei o camera ceva mai mica, cu mai putine obiecte. Nu e vorba de faptul ca mi s-a schimbat perspectiva pt ca am crescut, imediat dupa revolutie am aflat ca multe obiecte se aflau la copiii Ceausescu, se spunea chiar ca proveneau din patrimoniul national, din muzee, nu erau primite in vizite de stat sau cumparate de ei.

Ca sa raman la arta chineza, tot la Caminul Cultural am vazut un film documentar dedicat acestei arte. Daca prima parte m-a incantat grozav, in ciuda faptului ca nu aveam nici un fel de educatie estetica din familie, in afara bunului simt al omului de la tara, am apreciat totusi eleganta si finetea creatiilor, in partea doua insa, unde erau filmate produse ale artei proletare grosolania cu cxare erau executate m-a oripilat. Pareau a proveni nu numai din epoci diferite, ci si de la popoare diferite. Din fericire arta veche, cea eleganta si fina nu a disparut,in ciuda celor ce au incercat sa o inlocuiasca cu "capodoperele" lor propagandistice.

Si pt ca tot vorbeam de filme "Ultimul Imparat" al lui Bertolucci mi s-a parut ca pacatuieste tocmai prin lipsa de finete a scenografiei, spre deosebire de serialul chinezesc cu acelasi nume, care era compus din doua parti (poate chiar doua echipe diferite), una care descria copilaria si adolescenta Imparatului, in decorurile somptuoase, elegante si fine (si costumele la fel) ale orasului interzis si a doua , in care actorul avea o fizionomie total schimbata, era deadreptul urat, spre deosebire de cei din prima parte si de original, situata in Manciuria si, pt ca imparatul adoptase costumatia occidentala, totul era cenusiu si grosolan, facut cu evidenta ura si dispret.

Tot la etajul trei am ramas cu rasuflarea taiata cand am intrat intr-o sala si pe peretele din fundul salii, cat tinea peretele (cel putin 3/2m) era un tablou fascinant. Pe intinsul marii inca involburate se mai zarea o bucata de catarg pe care era agatat cu disperare un om si, undeva in zare, se intindea maiestuos curcubeul.

De doua ori am mai avut o senzatie ata de coplesitoare, cand am vazut panza lui Aman cu "Hora unirii la Craiova", tot la Palat, si apoi cand am vazut, la Muzeul Zambaccian, (inainte de a-i veni ideea lui Ceausescu sa desfiinteze muzeele din diverse case foste particulare pt a da casele activistilor si a mutat exponatele in mizeria de Muzeul Colectiilor) un peisaj din Venetia de Darascu.

Am multe tablouri preferate, unul era cu nasterea Mantuitorului, de El Greco, remarcabil era ca lumina emana din pruncul divin, nu mai vorbesc de copiii lui Tonitza sau florile lui Luchian, erau niste splendizi trandafiri de Andreescu, tablourile lui Grigorescu, "Suzana si batranii" a lui Tizian, "Haman implorand iertare Esterei" de Rembrandt, "Hercule si leul din Nemeea" de Rubens, etc.

Pt ca am vorbit despre diferenta dintre arta precomunista si cea comunista din China vreau sa spun ca am mai avut un soc, de data asta vazand o expozitie a lui Lucian Grigorescu. Era o diferenta izbitoare intre tablourile interbelice si cele din perioada republicana, cam ca diferenta dintre ce a scris Sadoveanu pana in 44 si ce a scris dupa (in cel mai bun caz reluari ale unor teme mai vechi). Am de gand sa postez candva mottourile din capitolele Genovevei de Brabant ("Maria Sa Puiul Padurii"), sunt, dupa parerea mea, adevarate bijuterii.

Pt ca tot imi astern aici memoriile vreau sa mai spun cateva cuvinte si despre alta dragoste a mea, teatrul radiofonic, desi ar merita poate un articol separat. Se spune ca teatrul e efemer, ca nu ramane adesea nici o urma din talentul si stradania actorilor. Am inteles insa ca Radioul pastreaza inca piese de teatru in interpretarea unor monstri sacri romani, si ca se incearca salvarea Fonotecii de Aur, o initiativa care ar merita mai multa atentie.

Sunt unele voci memorabile, cum as putea uita pe Calboreanu in Apus de Soare, pe Manolescu in "Zapada in toiul verii" (si iata cum se leaga partea asta de cea dedicata artei chinezesti, pt ca piesa e chinezeasca si mi se pare si acum extraordinar ca a fost difuzata atunci pt ca e vorba acolo de un miracol, intr-o vreme cand materialismul dialectic si arta cu mesaj erau mandatorii), cum as putea uita piesele lui Brecht "Cercul de creta caucazian", inspirat din Biblie, de judecata lui Solomon, sau "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprita", un excelent manifest antifascist, piesele lui Shakespeare, Mihail Sebastian, "Take, Ianke si Cadyr" sau intrebarea fatidica din "Intriga si Iubire" "Ai scris TU scrisoarea asta?"

Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici.