vineri, 23 ianuarie 2009

Campionatele europene de patinaj Artistic IV

Astazi am sa povestesc despre programul scurt la fete si programul liber la dansuri. Din programul scurt, transmis in direct de TVR2 si ceva mai tarziu de Eurosport am vazut numai 12 concurente.


Mai intai am sa spun ca in programul scurt fetele trebuie sa execute 8 elemente obligatorii: o combinatie de sarituri, doua sarituri diferite (a doua e de obicei un dublu Axel), o secventa de spirale cu 3 pozitii diferite ale piciorului aflat in aer, doua piruete si doua secvente de pasi, una in linie dreapta si una in cerc. Cea mai grea pirueta e cea numita dupa patinoarea elvetiana care a inventat-o, Biellmann, am vazut mai multe concurente executand-o. Baietii de obicei nu reusesc s-o faca, pt ca e nevoie de f multa flexibilitate, Pliushcenko reusea dar am vazut si un alt patinator, al carui nume nu mi-l amintesc, executand-o.



Slutzkaia era singura patinatoare din lume care putea sa faca aceasta pirueta si cu stangul si cu dreptul. Prima data imi amintesc ca am vazut pirueta Biellmann la Suria Bonali atunci cand, pustoaica fiind, era un scheletel negru. Intre timp a mai pus carne pe ea dar a ramas la fel de flexibila. Pe Suria am vazut-o si in State la TV, la un concurs de profesionism, concursurile acelea nu sunt la fel de dificile ca cele de amatori, numarul de sarituri e mai mic, Suria nu s-a putut abtine si a facut o saritura in plus si a fost depunctata.


Ca sa raman la piruete, in afara de Bilmann stiam doar de pirueta cerului, azi am mai aflat doua denumiri de la Alina Alexoi, anume pirueta in arabesc si "impushca ratza" (executatata in pozitie joasa, cu spatele rotunjit si capul in jos dar cu un picior extins in afara), nume care m-a distrat grozav.



O mare dezamagire mi-a produs-o Elena Gedenashvili, din Georgia (Gruzia) care nu a reusit nici macar sa se califice. Nu mai seamana deloc cu pustoaica de 16 ani de acum 3 ani cand m-a incantat cu talentul ei, o vedeam o noua Slutzkaia (pe Irina am remarcat-o de la prima aparitie, avea 15 ani si n-a ocupat un loc prea bun pt ca s-a apreciat ca nu are calitati artistice, in anii urmatori credeam ca nu va fi niciodata in stare sa cada, pacat ca la Olimpiada de la Salt Lake City in 2002 nu a rezistat psihic si, in duelul dintre ea si Michelle Kwan a castigat o a treia, venita de pe locul 4, Sarah Hughes, eram asa de necajita ca a pierdut Irina aurul incat nu m-am putut bucura suficient de programul perfect al Sarei), ma asteptam atunci sa se claseze mai sus de locul 5 si mi-am zis, nu-i nimic, mai creste. Din pacate progresul asteptat inca nu s-a produs, poate si din cauza ca s-a ingrasat.



Evolutia estonienei Elena Glebova, al carei frate a concurat la perechi, mi-a intarit convingerea ca o lunga pregatire mai degraba anunta o ratare, in plus se mai scad puncte si la impresia artistica pt ca se pierde timpulsi nu se executa elemente de legatura, care ar creste punctajul. Trebuie sa spun ca la programul liber se poate repeta si deci recupera o saritura ratata, nu si la programul scurt.



Ivana Reitmayerova, din Slovacia, a avut un program curat, dar cu sarituri mai usoare decat alte concurente si de aceea s-a clasat deocamdata pe locul 6. Ea promite insa ca in viitor ar putea progresa. Evolutia ei mi-a amintit de un incident (sa-i zicem asa) cand mama unei colege de-a fiicei mele a tinut sa vada caietul ei de matematica, unde avea nota 10, pt ca nu intelegea de ce fiica ei, care a facut perfect exercitiile date in clasa, a luat numai 8. S-a linistit cand i-am explicat ca invatatoarea a spus la sedinta cu parintii (la care mama respectiva lipsise) ca a dat note functie de dificultatea exercitiilor, de aceea fiica mea a luat nota maxima, pt ca a facut exercitii mai grele. Alta data am reprosat eu invatatoarei ca nu le-a lasat timp destul la un extemporal si fiica mea nu areusit sa termine de scris tot si a luat doar 9, raspunsul a fost "colega ei a reusit si a luat 10".



Patinatoarele finlandeze au dovedit ca, pe langa frumusete, au si talent, doua dintre ele, Laura Lepisto si Suzana Poiko, clasandu-se pe primele doua locuri dupa programul scurt. Cea mai frumoasa dintre ele (si de pe continent) Kira Korpi, ocupa deocamdata locul 7.

Campioana en titre, Carolina Kostner, ocupa locul 3, cu sansa de a recupera si a lua aurul (desi s-ar putea sa se intample ca la Torino, la Olimpiada, unde nu a avut o evolutie prea buna) desi nu a reusit sa faca Lutzul, cazand, dar a contat ca o saritura de nivel zero si probabil nu i s-au scazut puncte pt ca a fost clar ca a avut intentia sa faca saritura, asa ne-a explicat Nicolae Bellu.



O surpriza placuta au produs sotia lui Kevin Van der Perren, britanica Jenna Mc Corkell, clasata pe locul 4, ca si cea care ii urmeaza in clasamentul provizoriu, rusoaica Katarina Gerbold, care e un exemplu ca un handicap atat de grav precum boala de astm, nu poate sta in calea talentului si a muncii (desi aparatul purtat pe frunte si nas, ca si tubusoarele care o ajutau sa respire nu lasau sa se vada cat e de frumusica).


Deasemenea m-a dezamagit unguroaica Iulia Sebestien, care din 2004, cand a devenit campioana, a reusit sa se mentina in primele locuri de langa podium, desi la programul liber nu avea o evolutie la fel de buna ca la cel scurt, de data asta a gresit mult si nu e nici macar in primele 10.



Roxana Luca, spre marea noastra parere de rau, a ratat calificarea, plasandu-se pe locul 27 din 41. Asta e, e nevoie sa se ocupe si locurile astea, desi as fi preferat s-o vad ceva mai sus, dar sa nu ne imbatam cu apa rece, fata nu are har.

Cu adevarat pacat e ca frumoasa vicecampioana de anul trecut Sarah Meier, ai carei ochi pareau doi luceferi ultima data cand am vazut-o, nu a putut participa la acest campionat. Deasemenea e pacat ca Oxana Domnina/ Maxim Shabalin si mai nou Nora Hoffmann/ Maxim Zavozin s-au retras din competitie.

Inainte de a vorbi despre proba de dans liber vreau sa amintesc ca in anii 60, cand s-a produs dezghetul cultural stiut, au rulat pe ecranele cinematografelor noastre doua filme cu reviste pe gheata din Austria. Imi e si acum vie in minte incantarea cu care am privit cele doua pelicule, costumele, muzica, interpretarea erau fabuloase. As revedea oricand cu placere acele filme. De asemenea in timpul studentiei au venit la noi, pe patinoarul Floreasca, doua reviste pe gheata, una maghiara si alta sovietica. Nu i-am vazut pe unguri, colegele mi-au spus ca au fost neplacut impresionate de numarul mare de cazaturi, in schimb revista sovietica, pe care am vazut-o, a fost interpretata ireprosabil. Mai tarziu, dupa 75, cand ne-am putut lua si noi televizor (rate, copii mici, salarii si mai mici, nu ne puteam permite) mi-amintesc ca, desi era alb-negru, am vazut un spectacol f reusit sustinut de patinatori din Cehia. Nu mai vorbesc de mai noile " Star on Ice" (mai ales trebuie apreciat Scott Hamilton, care a revenit la patinaj in spectacole organizate chiar de el dupa ce s-a tratat de cancer) sau gala de la Obersdorf, desi marea mea dragoste raman campionatele, pt adrenalina pe care mi-o stimuleaza.

Ca sa nu uit: Intre 23-29 martie (ca de obicei o sa serbez multele aniversari din familie, inclusiv a mea, cu ochii in TV urmarind campionatul) va avea loc in Los Angeles Campionatul Mondial de Patinaj Artistic.

Ca o observatie generala am sa spun ca am fost uimita, la toate cele 3 grupe de perechi de dansatori pe care le-am urmarit de inaltul nivel atat artistic cat si tehnic.Cred ca departajarea s-a facut mai ales depunctand eventualele desincronizari, usoarele dezechilibrari sau depasirea timpului permis in cazul ridicarilor. mi-amintesc ca Maxim Staviski a fost astfel penalizat scazandu-se puncte la unul din concursuri.

Apropo de Staviski, a fost implicat intr-un accident soldat cu doi morti cand a condus beat si a fost condamnat la doi ani si jumatate, intial cu suspendare dar de curand a fost condamnat sa intre la inchisoare. E pacat dar legea e lege si viata oricarui om trebuie respectata, nu poti sa-ti bati joc de ea urcandu-te beat la volan.

Pt ca vorbeam de depunctari n-o sa pot intelege niciodata de ce fratii Zaretski, dupa un program pe muzica din Jesus Christ Superstar (am spus deja ca un alt evreu, Ilya Averbuch, a ales aceasta muzica pt un program care mi-a placut f mult) interpretat cu f multa simtire, pur si simplu traiau muzica, pe mine m-au trecut fiori urmarindu-i, nu mai vorbesc de dificultatea ridicarilor, spectaculozitatea piruetelor, diversitatea si complexitatea pasilor si chiar costumele, camasa lui parea ca ilustreaza celebrul roman "Camasa lui Cristos", rochita ei era ca o flacara de sange, n-o sa pot intelege, ziceam, de ce au primit un punctaj atat de mic incat atunci cand au evoluat i-a trimis pe locul 6, clasandu-se in final pe locul 11, iesind din primii 10 dar (sic!) calificandu-se totusi pt un premiu in bani. Sa zicem ca eu nu sunt specialista, dar Gafencu a avut aceeasi reactie, si el e arbitru international de patinaj. Poate a contat faptul ca sunt in proces cu patinoarul din New Jersey care a refuzat sa le permita sa se antreneze acolo pt ca sunt evrei, poate amintirea mortilor din Gaza a influientat judecata arbitrilor.

De asemenea n-am sa inteleg de ce italienii Faielli/Scali au primit note atat de "umflate cu pompa", cum comenta Iulya ieri, dupa un program care mie mi s-a parut fara nerv, ca si cum le lipsea ceva, ce mai ,nu mi-a placut deloc. Din nou spun ca nu sunt specialista dar si Gafencu si Yvonne au avut senzatia ca Pechalat/Bourzat au fost mai buni, in plus Yvonnei i s-a parut ca au costume de circ, pe muzica din "Sonata Lunii", eu am fost mai ingaduitoare si am apreciat ca ar incerca sa redea moda costumelor de patinaj de la inceputul secolului 20, daca nu si mai dinainte. Totusi Yvonne, convinsa fiind ca juriul nu poate gresi a avut mai tarziu cuvinte de lauda la adresa italienilor. Nu spun ca ar fi fost un program prost, ci ca ma asteptam la mai mult pt o medalie de argint. mai ales ca preferatii mei, fratii Kerr, au avut un program care mi s-a parut mult mai bine interpretat. Un argument in plus ca ceva nu einregula e diferenta mica de punctaj dintre cele doua perechi (italienii 186,17, britanicii 185,20) Poate juriul a fost influientat de faptul ca Otavio Cincuanta, presedintele ISU, e italian, fapt care ar explica si notele mari primite de Carolina, care a mai si cazut, fara sa reusesca sa pornesca macar Lutzul, care a fost totdeauna un coshmar pt ea, cum zice Gafencu. Daca e asa e trist.

Despre fratii Kerr am sa incerc sa reproduc comentariul lui Gafencu:" Un program plin de sensibilitate si intensitate. F expresivi, interpretare f buna. Elemente executate cu f multa acuratete". Totusi, in ciuda faptului ca sunt antrenati de un dublu campion olimpic si cvadruplu campion mondial nu cred ca ei se ridica la inaltimea compatriotilor lor Jayne Torvill/Cristopher Dean, al caror program pe boleroul lui Ravel era perfectiunea intruchipata, dar care au parut prafuiti si n-au avut nici o sansa cand s-au reintors la amatori in 1998, la Olimpiada de la Nagano, in fata cuplului Oxana Grishciuc/Evgheni Platov.

Un f frumos program, pe muzica din Evita (inainte de Madonna am auzit melodia "Don't cry for me Argentina" intr-o alta interpretare, dar nu mai stiu a cui, si-mi placea mai mult acea interpretare, poate sunt subiectiva pt ca mie personal Madonna mi-a placut mai putin si in interpretarea altor melodii) au avut lituanienii Katherine Copely/ Devidas Stagniunas, clasati pe locul 10, de fapt si mult indragitii Drobiazko/ Vanagas au pornit de pe locul 15 la primul concurs in 1992 (mi-au placut inca de atunci) si s-au apropiat de podium pana au obtinut medalii de bronz abia in 2000, e drept ca una la mondiale.

Tot din cauza lui Platov Anjelica Krylova, una din antrenoarele cuplului Faielli/Scali nu reusea sa cucereasca deloc aurul (si se oftica ingrozitor), abia cand Grishciuc/ Platov s-au retras au reusit si Krylova/Ovseanikov sa devina campioni. Probabil acum se simte razbunata pt ca elevii ei ii depasesc pe britanici, dar eu in loculei n-as fi asa de mandra daca as fi cinstita.

Mi-au placut f mult francezii, mai ales Pechalat/Bourzat in partea doua a programului, cand Fabien a avut o f inspirata modificare de costum, care sa ne introduca si pe noi, spectatorii in atmosfera circului, prin modificarea manecilor costumului si a pantalonilor, precum si aparitia unui fel de guleras, eu ma asteptam sa faca o figura, ceva, si cu batista din buzunarul de la spate. Bineinteles ca interpretarea a fost la inaltime, pacat ca nu sunt mai multe locuri pe podium, ei au fost pe 4.

Inainte de a comenta programulcare a cucerit aurul vreau sa mai spun ca am fost f placut impresionata de perechile care au concurat in grupa 3-a valorica,au avut programe f bune, cu multe ridicarioriginale,piruete spectaculoase,as aminti aicipe fratii Hermanndin Germania (in anii trecuti imi placeau f mult fratii Beier--desi s-auclasat pe locul 15--, originari din Thailanda, dar reprezentand Germania, insa pt ca Wiliam si-a rupt piciorul Christina si-a gasit alt partener, Wiliam cautandu-si si el alta partenera)

Am spus ca la programulscurt m-a impresionat tenacitatea cu care concureaza reprezentantii Azerdbaigeanului,Kristine Fraser/Ygor Lukanin, si ei au avut un program interesant pe muzica din "Spartacus", clasandu-se pe locul 9. Costume superbe au avut Anna Zadorozhniuk/Serghei Verbillo, care au dansat pe muzica din "Carmen" (Yvonne si-a amintit de programul Katarinei Witt pe aceeasi muzica, eu mi-am amintit de Krylova , despre care am vorbit mai sus, era absolut superba in acest rol), ei s-au clasat pe locul 7, dupa Pernelle Caron/Mathieu Jost (comentariul lui Gafencu: "prize clasice., program curat, ridicari spectaculoase. interpretare buna"), care la randul lor au fost surclasati de "italienii mici" Anna Capelini/Luca La Notte care au interpretat cu mult dramatism muzica din "LoveStory", Yvonne a admirat si simplitatea costumelor, mie mi s-au parut prea "de strada".

As vrea sa mai spun despre a treia pereche rusa Ekaterina Rubleva/Ivan Shefer (am admirat rochia Ekaterinei, f potrivita si pt dansul pe parchet), ramasa a doua dupa retragerea perechii Domnina/Shabalin , clasata pe locul 8, ca sunt convinsa ca e posibil cu timpul sa ajunga chiar campioni, ma bazez pe faptul ca mie mi-a placut Tatiana Navka/Roman Kostomarov inca de la prima lor aparitie, in 2000, cand s-au clasat pe locul 9, devenind apoi tripli campioni europeni incepand cu 2003, fiind chiar dubli campioni mondiali si campioni olimpici. E adevarat ca ER/IS vor avea de luptat cu Domnina/Shabalin (pacat ca s-au retras) si cu actualii campioni europeni Jana Hochlova/Serghei Novitski, ca si cu Delobel/Shonfelder si, cine stie, chiar cu notele umflate ale italienilor.

Despre campioni voi spune ca au avut un program perfect, ca mi-a placut f mult ridicarea "in coshuletz", ca au interpretat f bine muzica desi a fost alcatuita din doua parti, (de Rahmaninov si de Paganini). Vreau sa mai spun ca in ultima grupa s-au ales programe mai lente,care au pus f mare accent pe interpretare si nu pe viteza de executie, dar ca au fost ridicari si piruete spectaculoase.

Ce mai, a fost o mare incantare, ca de obicei la programul liber dedans (dar parca anul acesta au fost programe unul si unul, care mai de care mai complex si mai dramatic, nu numai in cele mai bune 2 grupe valorice, dar si in cea de-a treia, ceea ce inseamna ca globalizarea are si partile ei bune, ridicand mult calitatea programelor, dar din pacate nu pot spune asta si despre perechile de figuristi) nu degeaba e cel mai gustat de public.

CLASAMENTUL Programul liber de dans

1 Jana KHOKHLOVA / Sergei NOVITSKI RUS
2 Federica FAIELLA / Massimo SCALI ITA
3 Sinead KERR / John KERR GBR
4 Nathalie PECHALAT / Fabian BOURZAT FRA
5 Anna CAPPELLINI / Luca LANOTTE ITA
6 Pernelle CARRON / Matthieu JOST FRA
7 Anna ZADOROZHNIUK / Sergei VERBILLO UKR
8 Ekaterina RUBLEVA / Ivan SHEFER RUS
9 Kristin FRASER / Igor LUKANIN AZE
10 Katherine COPELY / Deividas STAGNIUNAS LTU
11 Alexandra ZARETSKI / Roman ZARETSKI ISR
12 Carolina HERMANN / Daniel HERMANN GER
13 Alla BEKNAZAROVA / Vladimir ZUEV UKR
14 Caitlin MALLORY / Kristian RAND EST
15 Barbora SILNA / Dmitri MATSJUK AUT
16 Isabella PAJARDI / Stefano CARUSO ITA
17 Kamila HAJKOVA / David VINCOUR CZE
18 Christina CHITWOOD / Mark HANRETTY GBR
19 Terra FINDLAY / Benoit RICHAUD FRA
20 Joanna BUDNER / Jan MOSCICKI POL
21 Leonie KRAIL / Oscar PETER SUI
22 Oksana KLIMOVA / Sasha PALOMÄKI FIN
23 Ksenia SHMIRINA / Yahor MAISTROVBLR

5 comentarii:

Anonim spunea...

Fetele nu prea le-am vazut deci nu am sa comentez.

La dans mi-au placut in mod deosebit francezii Pechelat si Bourzat ... care au ocupat locul 2 la programul liber, britanicii Kerr si italieni Cappellini si Lanotte.

Federica si Massimo poate nu ar fi fost pe podium daca la CD le-ar fi trecut cu vederea greselile pe care toata lumea le-a vazut doar arbitrii nu ori daca la OD nu le-ar fi acordat un punctaj mai mare. Azi la FD au fost intrecuti atat de perechea britanica cat si de francezi, ca sa nu mai ii mentionez pe rusi.

Ca tot am ajuns la arbitraj si la francezi:

Redau intr-o traducere aproximativa din franceza in engleza cateva declaratii ale acestora :

In the absence of the French World champions, Isabel Delobel (in recovery after an operation in the shoulder) and Olivier Schoenfelder, present at Helsinki as captain of the team of France, Péchalat-Bourzat remain therefore at the foot of the podium (4th with 184,84 pts).

They however earned the small silver medal ISU for excel them free program, a ludicrous show on the theme of the circus and the public asked again for it.

“A very beautiful free program was made and with it we carried of level 2 (out of 4) one beats our best personal score of five points. One can thus still improve it and to skate it better ", analyzed Fabian Bourzat. “we had our hour of glory in Skate Canada (victory in the free one) where we skated like old shoes. Today we skated well and we're not on the podium. In two months, in Los angeles, we will skate better and if it is necessary to be ten times better than the others, then we will try to be ", he adds.

Nathalie Péchalat, very disappointed, going to burst into tears, did not drop a smile for the photograph to remember of the podium of the small medal. " Thank you definitely for the medal in chocolate. Me I wanted the true one ", she gives way really by telling satisfy " to have given pleasure to the public ".

Schimbarea costumului reflecta schimbarea atitudini: de la clovnul trist la cel vesel, cei doi lucrand la coregrafie cu un clown de la Cirque de Soleil.

The French feel too restricted by the rules and are sometimes frustrated by the limits they set to creativity. "For us, this is a problem of ice dancing," said Pechalat. "What is expected from us technically and strategically doesn't really correspond with what we want to show with our skating and what the audience enjoys. There is always a lack of balance. The more years that pass, the more rules there are, and it becomes more and more difficult for us to find a balance. The choreography, the music, the costumes – this is our favorite part of ice dancing. For us, it's really about creativity from A to Z."

Viorica spunea...

iulya, multumesc pt comentarii.puteai sa le pui si in franceza, ma descurc binisor si in spaniola, italiana, un pic in rusa si bulgara, cam deloc in germana.

Anonim spunea...

Nu e nici o problema le-am tradus oricum pentru a le posta si pe forumul de patinaj.

Oricum dupa acest campionat european ( parca mult mai interesant din pct de vedere al competitiei) se ridica destule probleme la nivelul arbitrajelor, acordarea punctajelor e inca subiectiva mai ales la partea artistica iar arbtrii par sa acorde in continuare note si in functie de ierarhiile pe care le au in minte nu doar pe ceea ce au prezenatat patinatorii.

Viorica spunea...

E normal sa existe o doza de subiectivitate,totusi acest sistem este mult mai corect decat cel folosit la Olimpiada din Salt Lake City, cand se stie ce scandal a fost. In plus la dansuri este f greu sa se faca departajarea, mi-amintesc cat de frustrata ma simteam acum vreo 10 ani,cand clasamentele erau si mai subiective decat acum. Sa-i intelegem si pe arbitri, nu sunt supraoameni.

Anonim spunea...

Inteleg ca nu sunt supraoameni dar cand nu penalizezi greseli evidente ... nu mai e deloc normal

M-am uitat pe fisa arbitrilor de la dans la CD ... Italienii Massimo si Federica au avut o exitare ( mai exact el s-a poticnit impiecdicat dar a evitat sa cada ) exact in locul un Shabalin a cazut si nu apare nici macar un - la gradul de executie la respectiva sectiune de pasi .

DAr asta e ...nu avem ce face insa sincer nu mi-as dori sa ii umfle pe americani la mondiale ... atat ar mai lipsi