Ce verde era valea mea Fotografia de la nunta

Cand am inceput sa povestesc cum era pe vaile cele verzi ale Ialomitei si Dambovitei eram hotarata sa povestesc ce-mi amintesc de-a-fir-a-par, in ordine cronologica. Dar mereu am gasit alte subiecte care mi s-a parut ca merita mai multa atentie, in plus unele aniversari si comemorari, cum ar fi ale Mineriadei, Primaverii de la Praga, Radio Romania sau Revolutia m-au abatut de la planul initial.

Si de data asta va fi o abatere de la cronologie, prilejuita de primirea pe email a unei fotografii de la o nunta care a avut loc cu aproape 25 de ani in urma (profit de ocazie sa le urez mirilor de atunci sa petreaca inca multi ani impreuna, sa ramana aceeasi pereche potrivita, aceeasi familie unita care si-a educat atat de frumos cele doua fiice, care, cred eu, le vor face multe bucurii). Culmea e ca fotografia, color pe suport de hartie, a fost facuta chiar de catre sotul meu. N-am sa public fotografia pt ca nu am acceptul protagonistilor si de fapt poza e doar un pretext pt cele ce urmeaza.

Acea nunta, care a avut loc intr-o zona f frumoasa nu numai prin peisaje cat si prin faptul ca pana nu demult femeile, mai ales cele mai in varsta, obisnuiau sa poarte in toate zilele costume populare cu ii ornate cu frumoase si bogate cusaturi (n-am mai fost de mult pe acolo, nu stiu daca se mai pastreaza obiceiul), e vorba de Campulung Muscel, a fost memorabila pt ca a fost o ilustrare vie a absurditatii de care era in stare sa dea dovada regimul Ceausescu, ba chiar insusi maretul conducator, pt ca el semna dispozitiile aberante.

Mai intai o sa mai fac un mic ocol prilejuit de urmatoarele remarci, facute cu ocazia Campionatului Mondial de Patinaj Artistic, culese de pe un forum:

E pensionara doamna respectiva asa ca mi se pare normal sa-i placa asemnea comentarii. Probabil ii readuce aminte de anii 70-80, am mai spus-o Yvonne Ghita ar fi fost o senzationala scriitoare de ode inchinate partidului

Adevar graiesti !

Le-am iertat pe autoarele remarcilor pt ca varsta lor nu le permite, din fericire, sa stie cum era prin anii aceia si ce nenorocire a insemnat odiosul cult al personalitatii, nici nu au de unde sti cum aratau productiile proletcultiste care laudau partidul. Nici sa fi vrut nu puteau nimeri mai exact ca nuca in perete cu parerea lor. Ajunsesem sa nu mai suport nici Europa Libera pt ca nu mai suportam sa aud de dimineata pana seara, de nenumarate ori, acelasi nume repetat pana la obsesie, pana la provocarea de alergie. Preferam sa ascult Deutsche Welle, Vocea Germaniei.

Bun, si acum ca m-am racorit, sa ma intorc la nunta cu pricina. A dat neasemuitul nostru conducator un decret prin care se interzicea organizarea de nunti la restaurant ba mai mult, restaurantele erau obligate sa se inchida la ora 22:00 iar ferestrele sa nu aiba perdele, pt ca toti trecatorii sa poata vedea cine sunt cei care isi petrec timpul prin restaurante. Decretul urma sa intre in vigoare chiar in weekendul in care a avut loc nunta despre care povestesc. Cum la noi toate minunile tin trei zile are fi fost posibil sa se gaseasca o cale ocolita pt a se da cu tifla numitului decret (probabil chiar s-au gasit solutii la nuntile ulterioare) dar atunci frica a indemnat responsabilii restaurantului, arvunit, cum e obiceiul, cu ceva timp inainte prin plata unui avans si cred ca si sacrificarea unui animal, sa recomande miresei sa nu intre in local imbracata in rochia alba iar mesenii au primit cuvant de ordine sa declare eventualului organ zelos care ar fi vrut sa verifice cum se aplica decretul ca toata suflarea de acolo se afla la o agapa tovaraseasca sau ceva asemanator. Cu toate aceste umbre oamenii s-au simtit ca la nunta, poate un pic mai stresati, iar casatoria inceputa sub aceste auspicii s-a dovedit una solida.

Acum copiii din acea fotografie au crescut (una din fete mi-a trimis acea poza) ba chiar una din nepoatele noastre va deveni in curand mamica (nastere usoara, draga mea!).

Chiar si mie, care am devenit de curand fotografa care "munceste" la poze facand click dupa ce a fixat aparatul sa faca el masuratorile necesare: timp de expunere, distanta optima, diametrul diafragmei, luminozitate, etc, modul in care se faceau fotografiile acum 25 de ani imi pare o adevarata inginerie. Sotul meu, care era pasionat pe atunci mai ales de fotografie (pe langa microbul pescuitului, capatat in copilarie si de care nu se va vindeca niciodata) tinea neaparat sa faca personal si developarea filmului si copierea fotografiilor pe hartie. Era o munca migaloasa, mare consumatoare de timp si ocupatoare de baie, transformata ore lungi in camera obscura. Ce de dansuri a vazut usa de la baie in perioada aceea pana se elibera toaleta, n-are ea gura sa spuna!

Pt pozele color erau necesari o multime de reactivi care bineinteles ca nu se gaseau la Romanica, ii aducea soacra mea de peste Prut (sau poate de la Hotin, sora ramasa in Uniunea Sovietica in casa parinteasca a vandut la un moment dat casa din Hotin si s-a mutat in Chisinau, unde se afla si azi). Subsemnata statea peste program si cantarea la balanta analitica cantitatile necesare pt un set de poze. Nu era nici o problema statul peste program pt ca se intampla destul de des sa avem de facut analize f urgente al caror rezultat trebuia dat ieri, unele chiar pt Partid sau Securitate, se spunea ca nu respectivele organizatiile plateau, ci se puneau in contul altor clienti, intreprinderi sau CAPuri, dar n-am nici un fel de dovada in acest sens. Cred ca si hartia speciala necesara era adusa tot din Uniune. Mai erau necesare tot felul de tavi si aparate, ce mai, o adevarata uzina, dar cum noi nu ne-am priceput niciodata sa facem afaceri, pozele erau oferite pe gratis protagonistilor.

Nici acum, dupa atatia ani, nu am invatat ce avem de facut ca sa ne imbogatim, dovada si acest blog in care nu mi se pare etic sa pun anunturi publicitare, pt ca n-am destui cititori ca sa merite banii.