luni, 20 aprilie 2009

Simtul comunitatii

De cand fiica mea nu mai lucreaza in USA mi-am cam pierdut interesul pt newsletterele de la New York Times dar azi m-am decis sa le mai acord o sansa. Si am fost din nou fascinata de seriozitatea cu care se abordeaza cele mai multe subiecte, atat de diferita de modul in care mare parte a jurnalistilor nostri considera felul in care trebuie perceputa presa in Romanica.

Un articol dedicat unui subiect arzator la ordinea zilei, ca sa zic asa, modul in care percepem schimbarile climatice si cum suntem dispusi sa actionam pt diminuarea efectelor negative ale lor m-a facut sa ma gandesc despre ce a insemnat comunismul pt dezvoltarea relatiilor in societatea noastra.

Am sa spun mai intai cat de surprinsa eram sa vad in filmele americane dedicate epocii de colonizare a Americii cat de puternic era spiritul de intr-ajutorare al comunitatilor pe cale sa se formeze, cum toti vecinii sareau in ajutorul celor in nevoie (Faulkner are un roman in care spune: "de atatea ori i-am ajutat incat nu se putea sa nu o facem si de data asta" despre o familie care parea incapabila sa ia macar o singura decizie ca sa se poata descurca singura). Totusi vazusem si in satul in care am copilarit scene asemanatoare, se numeau "claci" sau "shezatori traditionale" (asa le spunea propaganda comunista) iar in blocul in care am locuit 2 ani la matusa mea vecinii (spre deosebire de cei din Wisteria Lane) se ajutau din toata inima, imprumutandu-se unii pe altii, sa supravietuiasca de la leafa la leafa.

Pe masura ce am inaintat in varsta iar societatea avansa pe drumul crearii "omului nou", obligat sa "se descurce" cum poate in fata lipsurilor din ce in ce mai frecvente (mai sunt unii care sustin ca in "iepoca de aur" nu duceau lipsa de nimic pt ca aveau frigiderele mereu pline uitand cu ce risipa de energie si smecherie se ajungea la un asemenea rezultat, cum toate eforturile li se canalizau spre umplerea matului lasand deoparte orice alta preocupare) simtul comunitatii, al intr-ajutorarii se diminua in societatea in care traiam.

Oamenii nu mai apartineau unui grup cu obiective destinate dezvoltarii sau grijii fata de mediul inconjurator, incepeau sa devina mai degraba condusi de principiul "fiecare pt el" decat "sa ne fie bine tuturor" si poate la asta se referea perestroicul nostru conducator la sfarsitul lui decembrie 89 cand spunea ca "Ceausescu a intinat nobilele idealuri ale socialismului".

Pasajul care m-a determinat sa scriu cele de mai sus arata asa:

various experiments at CRED have established the ease of getting random individuals to cooperate; in one test, simply giving some subjects a colored sticker, a blue star, say, and telling them they were on the “blue-star team” increased group participation from 35 percent to 50 percent. (Just seating them together at a table increased participation rates to 75 percent.) “So
cooperation is a goal that can be activated,”

si m-a facut sa cred ca e necesar si in tara noastra sa
se redezvolte acest simt al comunitatii, al responsabilitatii fata de mediul in care traim, chiar daca pt asta va fi nevoie de semne distinctive (pesemne
sepcile, fularele, tricourile de anumite culori pe care le poarta suporterii echipelor de fotbal au tocmai acest rol, de crestere a simtului apartenentei la o comunitate cu scopuri comune) care sa arate participantilor ca apartin
unui grup cu scopuri cat se poate de nobile.

Exista unele sperante ca suntem pe drumul cel bun si ma refer la initiativele unor trusturi de presa destinate tocmai restabilirii echilibrului ecologic in tara noastra in care padurile au fost devastate fie din prostie (initiativa comunista "de a reda agriculturii" terenurile de la ses unde erau plantate perdele de protectie sau luncile dealungul raului, cum am vazut in adolescenta mea pe verdea vale a Ialomitei unde am copilarit si unde fasia de plantatie de salcami a bunicului meu a disparut dupa intrarea mamei-mari in CAP --ca vaduva nu avea alta solutie-- iar lunca a fost inlocuita pe unele portiuni cu lanuri in care porumbul nu crestea mai sus de genunchiul unui prunc), fie din neincrederea proaspetilor reproprietariti ca isi vor putea pastra padurile pierdute in mod samavolnic, fie din lacomia celor care au vazut in negotul cu lemne o sursa usoara de castig, fara sa le pese de consecinte.

Niciun comentariu: