vineri, 25 ianuarie 2013

Campionatul European de Patinaj Artistic 2013--Programul Scurt-Baieti

Dintotdeauna cea mai interesanta proba de patinaj artistic, plina de adrenalina,  mi s-a parut cea pentru baieti. Poate si pentru ca e cea mai dificila din punct de vedere tehnic, dar si pentru ca orgoliile sunt parca mai mari. Si nu in ultimul rand pentru ca la aceasta proba au participat dealungul anilor si compatriotii nostri Cornel Gheorghe, Gheorghe Chiper sau Marius Negrea, dar si pentru ca exista arbitri internationali cum ar fi Florin Gafencu sau Bellu Nicolaie.

Din comentariile Alinei Alexoi si ale lui Marius Negrea (de data asta jos palaria, a dat nenumarate explicatii tehnice si amanunte despre regulament si calcularea punctelor incat a devenit mai usor de inteles ce se intampla acolo pe patinoar) am inteles ca iar s-a mai schimbat cate ceva in organizarea competitiei, ceva legat si de criza, si anume s-a renuntat si la probele de calificari, folosindu-se la departajare punctele acumulate in diferitele competitii la care au participat sportivii in sezonul anterior. Astfel pentru participarea la CE ar fi neceasare minimum 35 de puncte la tehnic la programul scurt si minimum 45 de puncte la tehnic la programul liber, daca am inteles eu bine.

Si la aceasta proba sunt 7 elemente obligatorii, o saritura Axel, dubla sau tripla, una din pasi si o combinatie, o pirueta tip cumpana, una joasa si una sarita, sau cel putin asa am inteles eu de la MN, precum si o secventa de pasi.

La acest campionat au fost inscrisi 30 de sportivi. Primul sportiv urmarit a fost cehul Pavel KASKA. El a reusit sa execute toate sariturile obligatorii dar la combinatie a avut un pas intre triplu si dulblu Toulope, a facut un dublu Axel iar la prima pirueta mi s-a parut ca a prea avut viteza. Intre el si mai titratii lui compatrioti este o diferenta de calitate a patinajului in defavoarea lui.

Pentru Israel a concurat Alexei BYCHENKO imbracat intr-un costum tip marinar. Pentru comentatorii nostri intrebarea de ce a ales acest costum a fos nu numai retorica, dar si fara raspuns, pt ca nimic din muzica sau elementele executate nu sugera vreo legatura cu acesta meserie. N-a avut un program chiar rau, i-au reusit si combinatia de triple, Lutz si Touloupe, si saritura din pasi, un Flip si nu Ridberger, cum a zis MN, dar la piruete si dublu Axel a avut destule deductii din partea arbitrilor. Important in acel moment era faptul ca s-a calificat.

Din Danemarca a venit Justus STRID care e de fapt suedez si care a reusit sa devina campion pentru ambele tari.  O fi el campion in tari cu traditie in sporturi legate de gheata, dar a gresit destul de mult, inca de la triplul Axel pe care l-a aterizat pe ambele picioare. Degeaba a facut el combinatia de triplu Flip cu dublu Touloupe, ca la triplu Lutz din pasi iar a gresit, incat punctajul obtinut i-a ajuns cam cu greu pt calificare. 

Mie mi-a placut programul celui din Monaco, Kim LUCINE, a fost cel mai bun vazut pana atunci. Se pare ca ideea de a concura pt Monaco a fost una buna, pt in Frnata nu ar fi avut sanse sa se califice pt europene, avand in vedere valoarea ridicata a celorlalti patinatori din Hexagon. Ce nu i-a permis sa acceada pe un loc mai sus este faprul ca a fost prudent si a facut doar un dublu Axel in loc de triplu, pierzand astfel destul de multe puncte. Dar decat sa fi gresit, poate e mai bine asa. 

Urmatorul, Evgeni PLUSHENKO ,a fost cea mai neplacuta surpriza posibila pt mine. Imediat dupa concurs am postat pe fb "n viata vietilor mele nu mi-as fi imaginat ca o sa-l vad pe Pliushky, la un asemenea concurs, dand cu fundul de pamant (gheata)" Pe notitele mele am scris "Medalia s-a dus pe gheata". Asta dupa ce si triplul Lutz lasase f mult de orit. Degeaba a facut el bine celelalte elemente, punctajul obtinut a fost mult sub valoarea lui. Dar cred ca totusi, pe 30 Martie, La Kings on Ice, o sa fie la inaltimea ceruta de spectacol. MN ne-a explicat ca nu poti tine sariturile atatia ani. 

De la austriacul Viktor PFEIFER nu ma astepatam la cine stie ce, totusi programul lui a fost de o calitate mult mai buna decat ma asteptam, interpretarea Sonatei lunii a fost artistica, i-a reusit combinatia de triple iar triplul Lutz l-a facut precum Brain Orser, cu bratul sus. Executia lui a placut arbitrilor tehnici, care i-au acordat bonificatii, si la el problama a fost ca a facut un dublu Axel si nu un triplu. mi-au placut mult piruetele sale, care au dovedit ca are o mare mobilitate. MN a povestit ca l-a vazut la scoala de patinaj din Elvetia, m-am gandit cu strangere de inima la Cornel Gheorghe, pe care l-am vazut pe patinoarul de la AFI Cotroceni, in Bucuresti. 

Dragul nostru Zoltan KELEMEN antrenat de Ghita Chiper, a facut o figura destul de frumoasa, tinand cont is de handicapul sau (are un ochi de sticla). La pasi am recunoscut cu placere stilul lui GC, a avut un triplu Axel frumos si i-a reusit chiar is Lutzul, dar a fost depunctat, probabil pasi nu au fost chiar ce trebuie, a avut ceva probleme si la combinatia de triple, Flipul i-a iesit bine dar la Touloupe nu a avut rotatoa completa si a fost downgradat la dublu. Deasemenea i-a plisit o pirueta, a fost de fapt atat de gresita incat nu a fost luata in consideratie. 

Spaniolul Javier FERNANDEZ a avut un program superb, bine ar fi sa se mentina si la programul liber la acest nivel, pt ca ar avea sanase chiar la medalia de aur. A inceput cu un superb cvadruplu Salkow si, ceea ce este foarte important, nu s-a relaxat deloc dupa asta, cum li se intampla unora, ci a pastrat nivelul ridicat pe tot parcursul evolutiei. Sariturile sale au foat executate cu o mare usurinta, a fsot o placere sa fie urmarit, si acesta placere sigur au simtit-o si arbitrii, care i-au dat la partea artistica note peste 8. Fanii spanioli au fost in extaz.

Pentru cehul Tomas VERNER faptul ca a intrat dupa JF s-a dovedit un oarecare handicap. De fapt el nu a mai reusit niciodata sa se ridice la nivelul oe care l-a avut cand a devenit campionul continentului nostru. A inceput si el cu un cvadruplu, dar a cazut. Si triplul Axel a fost cam chinuit dar bomboana de pe coliva a constituit-o combinatia, de dubla cu dubla. MN a comentat ca nici juniorii nu fac asa ceva. Se pare ca ideea de a lasa combinatia pt partea II-a, cand se acorda bonusuri, nu a fost chiar cea mai buna, pt ca pur si simplu a parut ca nu mai are vlaga, a zis MN, zvac, a zis AA. Norocul lui ca sta bine la partea artistica, e un patinator elegant, a luat peste 7 de la arbitrii.

Nici campionul german Peter LIEBERS Nu a reusit cvadrupla, dar la el combinatia a fost si mai catastrofala, incat locul final, dupa Zoli, a fost de inteles. Ba chiar s-a impiedecat si la pasi, dar ce-i drept eu nici nu ma asteptam la mare lucru de la el.

O figura destul de buna a facut francezul Chafik BESSEGHIER desi el nu a incercat cvadrupla. Insa ce a facut a fost destul de bun, mai bun decat Lucine. Din pacate triplul Axel a fost depunctat (stiu toate minunile astea din foaia de arbitraj pusa la dispozitie de ISU) si nici la impresia artistica nu a luat note prea bune. Prezenta Nataliei Pechalat pe banca kiss and cry a fost remarcata de harnicii nostri comentatori.

Pe cel care reprezinta Suedia Alexander MAJOROV il mai vazusem si alta data si nu aveam o parere prea buna despre el. Din fericire de data asta parerea mea preconceputa s-a dovedit a fi gresita, el avand un program neasteptat de frumos si destul de reusit si din punct de vedere tehnic. Mi-a placut in special secventa de pasi in care a reusit sa sublinieze fiecare accent al muzicii. AA ne-a povestit, ca si la alti patinatori, cam ce rezultate au avut reprezentantii acelei tari dealungul vremii, Ulrich Salkow a fost un suedez care a obtinut 9 medalii europene si 10 mondiale.

Dragul de Brian JOUBERT nu numai ca a reusit un cvadruplu, dar l-a s legat de o tripla in combinatie dar executia nu a fost perfecta si atunci a fost depunctat. S-a dovedit acelasi sportiv bine dotat si talentat cum ne-a obisnuit in zilele sale bune, pasii sai amintindu-mi cu mare placere de Yagudin, pe care l-am revazut la Gala de la Oberstdorf. Din pacate el la componente nu reuseste sa obtina note tot atat de mari ca la tehnic.

Michal BREZINA o sa ramana preferatul meu pana se va retrage, sau cel putin asa cred. Din pacate acum a gresit la combinatie, tocmai el, care e asa de bum saritor. In schimb cvadruplul Salkow si triplul Axel au fost asa cum ne-a obisnuit. A avut si note destul de mari pentru impresia artistica, stiut fiin ca le de obicei era mai deficitar la acest capitol. AA a subliniat ca el are un mare defect, si anume inconstanta. La finalul programului MB si-a dat cu pumnul in frunte, avea si de ce.

Rusia a lasat acasa pe Artur Gacinscki si pe Menshov, a insistat AA, dar MN a reamarcat ca AG nu prea e in forma iar M nu a reusit programul scurt la campionatul Rusiei. Oricum cel trimis aici, Maxim KOVTUN a declansat un mare scandal , pt ca s-a clasat abia pe locul 5 la CR, s-a ajuns pana la Ministerul Sportului dar Federatia si-a mentinut punctul de vedere.  El a inceput in forta printr-o combinatie reusita de cavadruplu triplu Toulope dar ulterior nu numai ca a avut un dublu Axel, dar a gresit si la triplul Lutz din pasi si astefel s-a clasat in urma lui Pliushcenko. Nu e de mirare ca la sfarsit Tarasova s-a arata f suparata. 

In schimb vicecampionul Rusiei, Sergei VORONOV s-a dovedit a fi o alta surpriza placuta. El a avut un program inteligent ales, dupa paarerea mea. Combinatia de cvadruplu cu triplu Touloupe si triplul Axel i-au adus multe puncte, in schimb triplul Ridberger a cam lasat de dorit. Mi-a placut si secventa de pasi. El a dansat cu aplomb un dans la marina rilor rusi, Yablocica, justificand astfel tricoul marinaresc, spre deosebire de AB, cel din Israel. AA a pus succesul sau pe seama antrenorului, vestitul Nicolai Morozov, MN a fost de parere ca NM ia sportivi gata formati si ii cizeleaza. 

De fapt NM nici nu a fost la mantinela pt ca tot el se ocupa si de Florent AMODIO Acesta a avut de departe cel mai frumos program al serii, nu numia din pdv tehnic dar, mai ales, din pdv artistic. Temperamentul sau brazilian s-a dezlantuit in special in secventa de pasi incat era clar ca il va deapsi pe JF la puncte. Totusi atat le cat si NM si celalalt insotitor au avut emotii enorma pana s-au dat notele, dar au explodat de bucurie cand au vazut ca FA  se claseaza pe locul I, chiar daca numai la un punct distanta de JF. 

Ultimul prezent la start, italianul Paolo BACCHINI a fost sub orice critica, programul lui a fost ceva de cosmar, gresind cam tot ce se putea gresi, incat nici macar nu s-a calificat.

Men - Short Program
 
Result Details

Pl.  Qual.NameNationTSS
=
TES
+
 PCS
+
SSTRPECHINDed.
-
StN.
1Q Florent AMODIOFRA89.8249.18 40.648.147.688.298.078.460.00#29
2Q Javier FERNANDEZESP88.8046.87 41.938.438.218.438.258.610.00#20
3Q Brian JOUBERTFRA83.9344.17 39.767.937.438.187.938.290.00#25
4Q Michal BREZINACZE79.8440.91 38.937.967.617.827.757.790.00#26
5Q Sergei VORONOVRUS78.3842.81 35.577.396.797.147.077.180.00#28
6Q Evgeni PLUSHENKORUS74.8235.46 40.368.187.468.298.008.431.00#17
7Q Maxim KOVTUNRUS74.4639.50 34.967.256.796.966.967.000.00#27
8Q Alexander MAJOROVSWE74.2940.04 34.256.936.546.896.897.000.00#24
9Q Tomas VERNERCZE68.9933.27 36.727.617.257.327.187.361.00#21
10Q Viktor PFEIFERAUT67.3435.02 32.326.576.076.616.466.610.00#18
11Q Chafik BESSEGHIERFRA66.9336.46 30.476.295.866.216.006.110.00#23
12Q Kim LUCINEMON63.2734.91 28.365.825.365.825.615.750.00#16
13Q Viktor ROMANENKOVEST59.6635.11 24.555.184.615.044.794.930.00#5
14Q Pavel IGNATENKOBLR58.3833.38 25.005.254.755.114.964.930.00#12
15Q Yakov GODOROZHAUKR57.4432.76 24.685.074.714.934.935.040.00#10
16Q Zoltan KELEMENROU57.4429.40 28.045.825.365.685.505.680.00#19
17Q Peter LIEBERSGER56.6728.24 29.436.075.685.895.935.861.00#22
18Q Alexei BYCHENKOISR56.4229.78 26.645.395.075.325.325.540.00#14
19Q Javier RAYAESP54.2128.89 25.325.294.895.075.075.000.00#11
20Q Pavel KASKACZE53.7627.61 26.155.434.965.295.185.290.00#13
21Q Manol ATANASSOVBUL53.5830.59 22.994.894.394.684.574.460.00#2
22Q Justus STRIDDEN53.1426.78 26.365.435.045.325.145.430.00#15
23Q Maciej CIEPLUCHAPOL52.8427.52 25.325.254.895.045.005.140.00#8
24Q Stephane WALKERSUI50.9328.17 23.764.864.544.864.754.751.00#6
25 Paolo BACCHINIITA50.6822.93 29.756.185.865.756.075.892.00#30
26 Valtter VIRTANENFIN48.4125.31 23.104.894.464.644.544.570.00#3
27 Harry MATTICKGBR48.0823.39 24.695.044.684.864.935.180.00#7
28 Saulius AMBRULEVICIUSLTU43.8522.10 21.754.574.144.364.324.360.00#4
29 Ali DEMIRBOGATUR43.4723.12 21.354.394.144.144.294.391.00#1
30 Paul Bonifacio PARKINSONITA40.3517.89 24.465.294.644.644.895.002.00#

Kim Lucine
Serghei Voronov
Michal Brezina
Florent Amodio
Brian Joubert




Niciun comentariu: